Una din cele mai greșite idei din mintea unei femei este aceea că, dacă relația le scârțâie, apariția unui copil o va cimenta profund și totul va redeveni roz și frumos, ca la început. Bine, femeile au mai multe idei de genul acesta, gen Pot să îl schimb pe bărbatul de lângă mine sau Vai, ce puternică sunt, trebuie să te cațeri să te ridici la nivelul meu.

Newsflash, nici bărbații, nici femeile nu se schimbă, ci doar își modifică comportamentul pentru că au un scop de atins, în acest caz, eliberarea de endorfine. Și bărbaților nu le pasă cât de puternică și realizată ești, dacă ești bună. Dacă nu ești, poți să fii masiv realizată, că e irelevant, partenerul meu de aventuri nu e interesat de realizările tale.

Anyway. Revenind la problema copiilor în relație, aici intervin mai mulți factori. Primul și cel mai nociv este, ca de obicei, familia. Familie care intervine pe mai multe planuri. Presiunea copiilor, fă un copil, dar când faci un copil, de ce nu faceți copii, nu ești realizată dacă nu ai copii, nu ești completă dacă nu ai copil, dar ce o să zică vecinii dacă nu ai copil și cam toate iterațiile făcute pe baza unui copil.

Și atunci, evident, dacă relația ta începe să scârțâie, din varii motive, majoritatea fiind, la final, că v-ați săturat unul de celălalt, te gândești că, poate, este din cauza că nu ați făcut copii. Și aici intervine perversitatea familiei, din nou. În majoritatea familiilor din românia, părinții s-au sacrificat pentru binele copiilor și nu au divorțat, deși se urau cu pasiune. Și au stat zeci de ani împreună, într-o atmosferă de ură și nefericire permanentă, pentru fericirea copiilor.

De fapt, divorțul, în societatea noastră comunistă dezvoltată, era complet anatemizat. Divorțurile se petreceau la tribunal, durau extrem de mult, ani de zile puteai sta, timp în care, indiferent de motiv, judecătorul te obliga să locuiești în locuința familiei, poate îți vine mintea la cap și înțelegi că familia este celula de bază a societății. Câte femei au fost omorâte din bătaie din cauză că au fost obligate să locuiască alături de agresor, doar arhivele miliției o știu. Și câte sunt, pentru că situația nu s-a schimbat, când e vorba de agresiuni asupra femeilor.

Evident, totul era transmis în societate sub forma rușinii îngrozitoare de a fi divorțat, familiile divorțate erau numite familii dezorganizate, în cel mai disprețuitor mod, iar blamul a fost dus, prin timp, până și acum. Da, la școlile românești există o bifă unde scrie familie dezorganizată. Sau cel puțin exista, acum 10 ani.

Astfel, femeia ajunge la cea mai simplă soluție, cea care să o absolve de gura familiei, de gura lumii, de rușinea ancestrală și restul de aberații și aduce pe lume un copil, cel care îi va salva fericirea și căsnicia.

Doar că acel copil vine cu durere, cu multă oboseală, multe nopți nedormite și cu multe responsabilități pe care mulți oameni nu doresc să și le asume. Și știți cum se termină majoritatea acestor decizii absolut absurde? Cu divorț, dar care conține și un copil. Sau, și mai rău, cu acel sacrificiu familial pentru binele copiilor, ca să aibă o familie. Și cu un copil nefericit. Sau doi, sau trei sau 12 penticostali.

Relația voastră scârțâie? Simți că ești nefericită în fiecare moment al zilei petrecut lângă el? Nu știi dacă te mai iubește sau dacă îl mai iubești? Te enervează lucruri care, înainte, ți se păreau drăgălașe la el, gen chiloții culeși de pe galeria draperiei și șosetele făcute minge de fotbal și aruncate sub un fotoliu?

Înainte de a decide să faci un copil cu el, cel mai bine, dar necesită curaj, este să îl iei de mână, să vă așezați pe o canapea și să discutați asta, privindu-vă în ochi și fiind sinceri până la capăt. Veți vedea că multe lucruri se rezolvă doar discutând și înțelegând lucruri. Poate ați fost împreună din copilărie, poate ceea ce vi se părea frumos unul la celălalt în adolescență, acum vi se pare tern și penibil. Poate circumstanțele în care v-ați cunoscut s-au schimbat și acum simțiți că sunteți lângă un străin cu care nu înțelegeți ce aveți în comun. Oamenii se schimbă, creștem, ne maturizăm, sau nu, în niciun caz nu mai suntem aceiași oameni ca atunci când am pornit la drum. E o dovadă de respect și de sinceritate față de partenerul tău, să știe dacă se mai bazează pe tine pe termen lung sau până la proxima ocazie când te agață cineva.

Există terapie de cuplu, unde puteți merge să vă mediați neînțelegerile, dacă ați ajuns la concluzia că merită să încercați în continuare. Poate, sub ghidajul unui specialist, înțelegeți exact unde sunteți, ca cuplu și puteți încerca să mergeți mai departe. Sau poate că înțelegeți că e timpul să rămâneți prieteni, să vă păstrați amintirile frumoase împreună și să mergeți mai departe, separat.

Dar, vă spun, ca de la un copil nedorit căruia i s-a spus de atâtea ori că mai bine nu exista, nu aduceți pe lume un suflet doar ca să îl faceți nefericit sau să îl folosiți în șantaje asupra partenerului de cuplu. Copilul acela nu are nicio vină pentru greșelile voastre și se simte bine mersi acolo, în neantul unde stau sufletele și așteaptă să fie chemate într-un trup nou.
Lăsați-l în pace.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.