Poza de mai sus era pe reddit, cu un titlu ceva alarmant, despre cum turiștii distrug orice și cum dracu își permit neaveniții ăia să se urce pe stânca aia care este ea o stâncă nemaipomenită.

Am tot întâlnit opinia asta, despre cum toate așa zisele comori turistice ale muntelui ar trebui să fie protejate și să fie distrusă orice urmă de acces rapid către ele, interzis accesul cu mașini pe munte, interzis accesul cu telegondola, interzis tot. Citez, să mergi pe jos, să faci efort dacă vrei să vezi frumusețile alea.

În primul rând, bărzăunii care emană prostiile alea nu înțeleg că alea sunt obiective turistice și aduc bani tocmai pentru că sunt acolo. Dimpotrivă, trebuie să faci accesul și mai facil, pentru toți oamenii, nu doar pentru grupul restrâns de montantarzi care sunt capabili să facă Jepii Mici, pentru că l-au mai făcut de 1000 de ori, alte ocupații în viață neavând și alte realizări la fel.

Second, pe lumea asta, majoritari financiar, nu sunt tinerii adulți, în deplinătatea forțelor, trași la sală sau urcători de Jepi în fiecare săptămână. Majoritari sunt oamenii care au 30-40+ sau 50, de ce nu 60 sau 70. Oameni care au muncit toată viața ca să crească niște montantarzi de ăștia, așa că nu au avut timp să vadă Sfinxul și Babele, nu au ajuns la Cabana Mălăiești niciodată și, acum, la crepusculul vieții, ar vrea și ei să poată merge să vadă ceva. Și să lase și bani acolo, pentru că economiile alea locale se susțin din turiști, nu din ăia care vin cu sanvișuri în hârtie și apă de la chiuvetă de la București și merg cu nașul cu 3 lei de fiecare, să se strângă 20.

A, că turistul român e cocalar, e altceva. Dar cum ar fi ca chinezii să interzică accesul pe marele zid, pentru că, vezi mata, se tocește piatra? În schimb, dacă ai aruncat o hârtie pe jos sau ai încercat să furi o piatră din zid, ești mâncat până apuci să zici nihao. Așa că, de fapt, problema nu e în adăugarea unor noi interziceri.

Ci în crearea de noi facilități, facilități care să includă și pază reală, cu amenzi reale și tot ce vine odată cu civilizație.

Desigur, e posibil să mă înșel și, de fapt, Sfinxul, Babele, piramidele din egipt și tot restul să fie doar pentru inițiații care pot accede per pedes, cu pălărie de Indiana Jones, bici și un sandviș cu parizer și muștar.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

44 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Mergand pe logica ta acces facil si conditii poate insemna efectiv orice, adica de la un drum asfaltat pana la Lidl in varf de munte ca le fie mai usor la turisti sa nu mai care asa de mult dupa ei.Parerea mea este ca unele zone trebuie sa ramana asa cum sunt adica putin mai greu accesibile.

    • Da, eu as sustine un Lidl in varful Moldoveanu daca se poate. Si o tiroliana de sus pana jos, ca sa ajungi mai repede acasa. Nu sunt ironic (desi exagerez). Sa iti explic si de ce, cu liniuta, in nici o ordine anume:
      – in tinerete, urcam pe Jepi mici (ca tot veni vorba de ei) cu un rucsac cu de toate ptr o saptamana si flueram facand asta. Acum, pot doar sa fluier. Deci nu mai merit sa urc pe munte?
      – ai acces facil, ai turisti, ai remuneratie. Dar turistii e tarani si strica sfincsii…. Pai ce legatura are una cu alta, se pare ca strica si acum. Nu trebuie sa nu faci ceva ptr ca or sa vina paisanii si or sa strice. Faci, impui reguli, dai amenzi sa usture pana in Bucuresti. Dar la noi nu se dau amenzi…. Pai asta e cu totul si cu totul o alta problema. Iesi la vot.
      – ce e rau in a nu mai cara tot dupa tine? E mai bun aerul de munte daca am tras de bere din Timisoara? Am dat 8 lei pe o bere ordinara la Babele cand in centru vechi, la terasa, pe vremea aia, o luam cu 3. Mi-a parut rau? Nu, as fi dat si 80. Si mai sunt oameni. Nu e nimic rau in a vrea confort si a plati ptr el. Atunci aveam bani de o bere si un pate. Acum mi-as permite mai mult.
      – “unele zone ar trebui sa ramana asa cum sunt adica putin mai greu accesibile”. De ce? Cine decide asta? Poate eu sunt super fan capre de munte dar am un picior amputat. Ghinion?(din nou, exagerez, nu imi plac asa de mult caprele. de munte)

      Dar va inteleg. Si eu cand trageam de bagaje, echipat regulamentar, si vedeam șlăparii cum isi fac selfi-uri si apoi coboara cu telegondola, ma lua durerea de cap. Dupa aia iti dai seama ca e doar ego-ul tau. Da, poate ei sunt idioti, dar ce spune despre tine ca te sinti superior lor? Si chiar daca am fi superiori lor, faptul ca ne simtim superiori ne face mai putin superiori.

      Inteleg si partea cealalta, sunt nesimtiti care iti pun manele la telefon in timp ce incerci sa te relaxezi dupa 6 ore de urcat. Dar ptr ca oamenii sunt nesimtiti si idioti, asta nu iti da dreptul sa impui dorintele tale. Daca faci un sondaj, s-ar putea ca tu si eu sa fim in minoritate, si norma sa fie sa urci in slapi cu manele si gratare pana la Diham. “De acord, accesul in unele zone nu ar trebui facilitat, cu cat accesul este mai facil, cu atat creste nivelul de meltenism, gratar, mici si bere” zice cineva mai jos. Adevarat (SE STIEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE) dar asta nu e un motiv bun. Meltenii or sa apara peste tot. Intr-adevar, daca le facilitezi accesul, or sa apara bemveuri cu baieti trasi la sala si domnisoare cu un continut ridicat de polisiloxani. Dar or sa vina si turisti ok.

      Si oricum or sa ramana locuri in care din multe motive (logistice, economice, ecologice) nu se va putea face nimic ptr a face accesul mai facil. Locurile alea or sa ramana virgine. Sa fim sinceri, la noi toate or sa ramana ca nu se va face nimic concret.

      Si in final o poveste din Austria. Băștinașul afla ca ne place sa urcam pe munte si ne invita la o drumetie. Sincer nu mai stiu unde, dar relativ aproape de capitala. Ne suim in masina, mergem, parcam intr-o parcare cu plata, foarte frumos amenajata. In ea magazin cu d-ale gurii si echipament light. Frumos. Urcam pe un drum foarte bine semnalizat, din cand in cand balcoane de belvedere, cosuri de gunoi curatenie. Minunat. Imi vine sa ma usurez de necurat. Si primul instinct e sa ma duc dupa un copac, e eco, bio, natural, o facem de milioane de ani. Ma intreaba bastinasul ca de ce vreau sa intretin relatii sexuale cu un copac? Ii zic ca e chemarea naturii si vreau sa fac the circle of life. Se uita mirat la mine. Iar ma simt ca un neanderthal adus in prezent. Omul imi zice ca daca pot sa ma mai tin, ca in 10 minute ajungem la un popas unde au toaleta. M-am tinut ca de rusine s-a oprit vana. Ajunsi acolo, am inteles si mirarea lui. In varf de munte(exagerez) aveau baie. Nu gauri in pamant. Baie adevarata. Hartie Igienica. Curat. Frumos. Nu tu paza. Nu 2 lei intrarea. Si imi zice omul ca: daca urci pe munte, mergi in natura, salbaticie, asta nu inseamna ca trebuie sa fi si tu salbatic. Sa nu ne cacam in padure ca ursul, ca nu suntem ursi…
      Deci se poate si cu conditii.
      (E greu in scris sa iti dai seama de intonatia cuiva, acest post nu este un rant, nu vreau sa sune a repros, am gandit exact ca tine, dar au trecut ani si viata s-a schimbat.)

      O zi faina!

    • #3

      Si Everest e sacru, si cu toate acestea este impanzit de tabere pentru a ii urca pe tot felul de amatori in varf, contra cost, bani din care comunitati intregi isi pot duce traiul, bani fara de care erau muritori de foame.

      Un lidl in varf poate exista fara probleme in niste conditii speciale de protectie a mediului si cu o arhitectura care nu rupe vizual peisajul locului. Deja exista nenumarate cladiri pe acel varf. Care e problema?

      Elitism de tipul “putin accesibil” intr-o zona care in mod evident nu mai este demult virgina si are oricum teleferic (deci este accesibil) are logica doar daca tu efectiv consider ca este normal ca localnicii sa nu poata profita (in limite rezonabile, si fara distrugerea mediului) de pe urma turismului.

  2. #4

    De acord, accesul in unele zone nu ar trebui facilitat, cu cat accesul este mai facil, cu atat creste nivelul de meltenism, gratar, mici si bere. Muntele nu este pentru toata lumea.

    • #5

      Nimic nu este pentru toata lumea. Sa moara toti aia care nu ne convin!

    • #6

      Nici masinile n-ar trebui sa fie pentru toata lumea…

    • #7

      Ba, s-avem pardon, e pentru toata lumea. Nu vreau sa sune a rant, dar nu esti cu nimic superior daca ai puterea de a escalada muntele/varful X, esti doar un alt om care are alte “preocupari”. Eu nu am avut preocupari de genul asta, imi place insa la munte, imi place senzatia pe care ti-o da inaltimea si maretia unui munte, dar nu sunt capabil sa urc, fizic, pana acolo sau, cel putin, nu am facut-o niciodata si mi-e teama ca as putea sa fac vreo tampenie incercand, asta inseamna ca nu ar fi ok sa am posibilitatea sa ajung acolo cu masina/telegondola?

    • #8

      Urla nomenclaturismul in tine. Ce mai urmeaza? Sa restrictionam si iesirea din tara, si sa fie rezervata doar unora mai speciali ca tine, nu?

    • #9

      Bine, rectific. Muntele e pentru cei care il respecta, nu pentru toti taranii si meltenii care fac galagie si mizerie.

  3. #10

    Ar fi ok sa se amenajeze un acces facil la mai toate pct de atractie, iar ceea ce spui tu exista in alte tari de ani buni. Oricum, vbim deja despre SF pt Romania, noi nu suntem in stare sa facem o centura a capitalei.

  4. #11

    Tocmai am urcat pe Jepii Mici si am coborât pe la Omu, pe Valea Cerbului dar sunt de acord cu tine – accesul facil e binevenit. Așa cum solutia la insii care aruncă hartii pe jos este amenda, nu interzicerea hartiilor.

    • #12

      Mai e zapada pe acolo? Vreau sa bag o bicicleta.

  5. #13

    Ce-i aia sa urci pe munte cu telecabina.. la ce îți trebuie cort și bocanci? Vrei sa vezi babele? Naked and afraid…

  6. #14

    Jos labele de pe natura unică a patriei! Și, mai ales, jos labele de pe urșii carpatini! (hă, hă)
    De fiecare dată când am fost la Pekin am avut zero chef să mă trezesc cu noaptea în cap ca să mă duc la Marele Zid. E ok, îl port în suflet, plus că am și un album de vederi.

    youtu.be/UvW8JEuIo58

  7. #16

    O tot dați p-asta cu economiile locale, ca și la Roșia Montana. De ce ar trebui să existe acele economii locale? Dacă vândutul de pistoale cu bile la intrarea într-un castel sau făcutul de sharoma ori gogoși reprezintă baza acelei economii locale, din punctul meu de vedere ar putea să dispară. Singura susținere de care au nevoie oamenii ăia e să își găsească o altă economie din care să facă parte. Muntele e mai frumos fără miile de mașini care fumegă pe transfăgărășan, de exemplu, fără tonele de gunoaie și chiar fără cabanele alea urâte de la Rânca.

    • #17

      Nu, tu doar simti ca este “al tau” acel colt de natura si, din pacate, nu este al tau, este al tuturor. Daca e cineva indreptati sa emita pretentii de “al meu” in zonele alea e, in cel mai bun caz, cineva de acolo, recte LOCALNIC. Ca atare, da, cel mai important e sa isi sustina LOCALNICII, ai ghicit, economia locala, oricare ar fi ea. Sigur, daca s-ar investi, s-ar putea schimba putin produsele puse la vanzare si, in esenta, modul de a face bani acolo, dar pana una-alta LOCALNICII au prioritate. ( unii dintre ei poate sunt proprietari pe padurile alea prin care trec cei ca tine in drumetii )

  8. #18

    Apropo, stiai mai Cetin ca sub Bucegi este un tunel ce duce spre Piramidele din Egypt?

    muntele nu este pentru toti. ~word (done jepii mici, nu ma laud)

  9. #19

    Cam aceeași discuție era și cu plajele (așa-zis) sălbatice Vadu, Corbu, acum vreo zece ani. Doar cum apucai sa pomenești măcar de ele pe undeva, săreau constănțenii și unii bucureșteni gata-gata sa te linșeze!
    “Cum, de ce ai zis, acum or sa vina toți, se va umple de melteni, etc” – nu zic ca nu e așa, doar ca lipsa de civilizație nu o compensezi prin interzicerea totala a accesului, ci prin aplicarea de masuri corecte și de amenzi pt nerespectarea lor.

    • #20

      Am petrecut cateva zeci de weekenduri in zona Vadu-Corbu. De fiecare data “pantofar” in contextul articolului, adica nu m-am dus sa stau la cort pe plaja, ci am sustinut “economia locala” stand la pensiunile, majoritatea clandestine, din zona.
      Cu toate ca m-am bucurat de accesul auto si pot parea ipocrit, cred ca cel putin la Vadu ar trebui sa se respecte statutul de rezervatie. Adica bariera aia de la iesirea din sat sa stea inchisa, cu o parcare mare platita langa, si accesul la plaja sa se faca numai pe jos (pentru incostienti) sau cu bicicleta.
      Cu banii din taxa (btw, stiati ca trebuie platita taxa de rezervatie si acum?) se pot amenaja minimal zonele de plaja deja “stricate” de cherhanalele ilegale, eventual refacut drumul si asigurat un serviciu de transport cu ceva masinute de golf sau alte optiuni (daca tot visam). Plus tururi ghidate de birdwatching.
      Se pot face bani frumosi acolo pentru toata lumea, si o varianta civilizata pentru protejarea zonei. Ce se va face in schimb va fi probabil in final eliminarea statutului de zona protejata si gasirea unui investitor care sa traga niste hoteluri.

    • #21

      Vise, taica…
      Dar ai dreptate, nici eu nu vad rostul în a face încă o stațiune mainstream, când deja avem destule care și asa sunt neintretinute. Vrei stațiune pt familii, investește în astea pe care le avem deja.
      O amenajare minimală și păstrarea statutului de rezervație cu limitările de rigoare ar fi ideală.

  10. #22

    Odata cu facilitarea accesului in zone din astea mai putin umblate pana acum (chestie care e absolut normala, ca pana la urma atractiile se numesc turistice atunci cand pot fi accesate de catre turisti) este absolut necesara si punere in aplicare a regulilor/legilor referitoare la protejarea “monumentelor” sau zonelor respective.
    Ai ajuns cu masina sus pe transcarpatica? Super.
    Ai iesit cu rotile de pe asfalt pe iarba – hop jandarmeria montana – 5000 de lei
    Ai facut gratar unde nu ai voie – hop jandarmeria montana – 5000 de lei

    And so on and so forth pana cand meltenii se vr comporta la fel cum o fac pe afara tot de frica amenzilor, nu pentru ca brusc se civilizeaza cand trec granita.

  11. #23

    cei care urcă Jepii n-au ocupaţie în viaţă şi nici mari realizări? doar Jepii sau dacă ajung la Fereastra Zmeilor pot fi totuşi asimilaţi celor care îşi depăşesc condiţia şi pe baza acestui raţionament pot depăşi şi alte situaţii din viaţă, obţinând realizări?

    sunt pro asfaltare pentru acces obiective turistice (este normal să monetizezi ce ai şi să atragi turişti) dar sunt total împotriva celor care ajung la vf. Omu în şlapi (văzut de mine), cu “giacă” de “mothor” şi boxă bluştuţ ce duduie mai ceva ca mioriţele de pe munte; asfaltarea să se facă cu reguli de acces, echipare şi informare

    NU, urcatul de la Piatra Arsă spre exemplu şi până la Babe nu trebuie făcut în pantalonaşi cu danteluţă şi sandale de Obouer ci în bocanci (da bă, şi vara!!!), cu pelerină de ploaie, frontală şamd; o “ploicică” pe munte diferă ca de la vârf la cer de micile furtunici din Rahova sau tornade călărăşene; selfie cu grindina pe munte nu prea îţi faci că te păleşte de nu te vezi

    accesul tuturor neiniţiaţilor poate provoca accidente; accidente la care trebuie să intervină salvamonţii eventual, să recupereze glezne julite şi danteluţe rupte, în loc să intervină acolo unde este nevoie cu adevărat

    un exemplu clar de pantofarzi este Valea Rea ca acces la vf. Moldoveanu; accesul este relativ uşor pe un drum forestier de aproximativ 2 ore şi apoi trei ore până la vârf; practic este cel mai accesibil traseu spre acoperişul României

    vă invit să vedeţi neechipaţii şi neiniţiaţii cum urcă spre vârf pe Valea Rea; accidente cu duiumul şi multe alte probleme (rătăciri, abateri de la traseu că au auzit ei pe nuş ce canal de youtube); dacă mâine se asfaltează drumul forestier spre Stâna lui Burnei, băieţii de la Salvamont Argeş ar trebui să îşi dubleze sau chiar tripleze efectivul

    nu, cei care urcă pe munte nu sunt fără ocupaţii; îşi dezvoltă în timp mentalitate care le permite să aibă obiective şi să le şi atingă;

  12. #24

    Ești deprimat pe munte și ai nevoie de căldură umană, afectivitate, mângâiere? Hop, jandarmeria montană.

    youtu.be/Lb5SCg1f0cI

  13. #25

    eu cred ca solutia e calea de mijloc. toti trebuie sa aiba acces, si chiar trebuie lasati sa faca ce vor ei, fara sa fie amendat. nu, tati. vrei cu masina pana la cruce? sigur, acces cu masina pe drumul forestier, taxa 1000 de lei. gratar la babele? cu permis, 1500 de lei. vrei sa te cateri pe sfinx? te ajuta un gentilom de la cabana, 450 de lei. ia sa vezi ce elegant o sa fie totul.

    • #26

      sau asa

    • #27

      Mda, pentru ca nu sunt n cocleti care au facut bani din nimic si pentru care o taxa de “facut gratar sus pe sfinx si pus manele in blana” de sa zicem 10000 de lei nu ar fi chiar o mare sfaraiala.
      In loc sa civilizezi si sa educi “populatia” alegi sa le permiti celor care au bani sa faca ce isi doresc.
      Unul din motivele pentru care “Idiocracy” a devenit de fapt documentar.

    • #28

      Pai da ma Radu, si ce e rau in asta? Ultima data cam cat de tare te-ai suparat ca ti-a bagat cineva in buzunar 10000 de lei? Chiar crezi ca populatia se civilizeaza doar cu bata, nu si cu frumosul pe bani? De ce crezi ca te costa mii de euro o scoala privata? exact, tot din acelasi motiv. zi faina!

  14. #29

    “Muntele nu este pentru toata lumea.”
    Ia mai scutiti-ma bre. D-aia s-au chinuit altii sa faca telecabine pana la 3000 metri, sosele brici la 2500 metri, etc. Am vazut copii topaind la 2000 metri pe o carare care arata mai bine decat sosele romanesti, cu prapastia de 300 metri la cativa metri mai incolo + oameni batrani cu cadru sau carucior care probabil dupa o viata de munca au mai multi bani decat 100 de vasluieni la un loc. Vrei traseu? Nu te opreste nimeni, trasee perfect intretinute, perfect marcate, craci si plamani sa ai. Ai facut gunoi sau nasol? Daca nu te vede, este cineva care zi de zi face traseul si verifica starea si aduna ce gunoaie sunt. Daca te vede, e de prisos sa spun ca regreti ziua in care te-ai cunoscut (sa nu mai vorbesc ca am vazut carari foarte frecventate unde sunt camere extrem de discrete, si poti avea jos surpriza sa te trimita inapoi sa faci curat + amenda).
    Mai iesiti naibii afara din orasele alea de city break si dupa aia comentati ca romanii sunt motul caciulii. La noi marcajul si intretinerea traseelor sunt o gluma proasta. Jepii, strunga dracului & etc ar trebui sa fie o culoare suplimentara, pentru ca traseele negre (maxim de dificultate) din afara au totusi lanturi, podete, sunt largite artificial pe alocuri, sunt dificile ca efort si tehnica, dar nu te simti nici o secunda in pericol.

    P.S. La nemti se da 0.15 E pentru o sticla de plastic de 0.5L, in conditiile in care o sticla de apa minerala e cam 0.4 E; la noi se da 0.02(!?). Asta e un alt motiv pentru care sticlele de plastic sunt cvasi inexistente, inclusiv in cosurile de gunoi.
    P.P.S. Pana si grecii au trasee mult mai bine intretinute si marcate ca noi.

  15. Acum am motiv să revăd toată seria cu Indiana Jones. Mi-a scăpat sandvișul cu parizer și muștar.

    • #31

      good, good, thw force is strong in this one

    • #32

      iti spun eu, e in partea a 4-a. Il mananca extraterestrul extradimensional inainte sa plece.

    • Există partea a patra?

    • #34

      Vai, de mine…. Vai de mine…. Uite cu ce noob stau eu de vorba…
      Bai, tu faci mishto de mine?! …
      De fapt… Da, ai dreptate… Exista, dar mai bine…

  16. #35

    Sigur că muntele nu este pentru toată lumea. În mod sigur nu e pentru ceafălații care fac grătar unde-i taie capul, care bubuie muzici de orice fel de sperie fauna și ofilesc florile și care-și spală gioarsa poluatoare în pârâu. Când ai vandalizare de monumentele ale naturii și create de om (amintiți-vă de nebvertebrații care s-au distrat pe Masa Tăcerii), trebuie împiedicați mârleții să micționeze cu jet pe natură ȘI așa. De parcă n-ar fi destul că tăiem păduri într-o veselie, că se surpă maluri și apoi ne mirăm de inundații, că umplem zonele verzi de monstruozități de beton și sticlă, că facem cabane și vile unde venea ursul la zmeură, apoi ne facem și poză cu ursulețul, etc.
    Nici marea nu e pentru dârleții care intră cu mașina pe plajă, care dau buzna în rezervații naturale și care lasă pampersul plin al copilului în apă, că doar e copil.
    Nici Poiana cu Narcise sau aia cu bujori nu e pentru mizerabilii care vin și rup brațe de flori, să se ofilească în drum spre casă.
    Și, din păcate, ăștia-s cei mai vizibili. Nu oamenii care respectă natura și care înțeleg cum să se comporte.
    Iar ăia care se suie pe munte în șlapi și pantaloni scurți, cu ochelarii cocoțați pe cap și căștile Beats by Dre și dau de-o furtună, ocupând salvamontiștii, merită o întâlnire cu o viperă încolăcită la soare în mijlocul potecii. Numai s-o vadă. Că poate le intră în neuron un pic mai mult bun-simț și respect față de natură.
    În țara în care aterizează mârleți cu bani din combinații cu elicopterul în fața clubului de la mare, în care umblă creierele de amibă pe contrasens pe autostradă și în care nu-i an să nu fie salvați niște pantofarzi de pe munte și niște cocoși care se dau ei mari că știu să înoate, chiar dacă-i steagul roșu ridicat la mare, în țara asta trebuie mai serioase reguli și interdicții.
    Că încă suferim de pe urma celor 50 de ani de comunism și 30 de ani de democrație nu ne-au vindecat. Încă mai credem că ”putem face fix ce vrea mușchiul nostru, coa.”

  17. #36

    Am doua experiente cu acces facil, in Slovenia si Austria
    Pe munte la 1500-2000 metri, daca era o poteca mai abrupta sau era doar pamant, imediat apareau trepte construite. Ca rezultat, erau multi pietoni prin zona.
    Sincer, mie asta nu mu-a placut; farmecul muntelui este dat de provocare si dr greutatea de a ajunge on varf, in general.

    Referitor de cat de capabili sunt cei de 30-40+, destui m-au facut de rusine pe mine (avand 26 de ani).

    • #37

      cine te oprește să mergi pe o potecă mai grea? referitor la vârstă, da ăia de 40 de ani încă pot dar ce faci cu ăia de 60-70? le tai accesul doar ca să te bucuri tu de el?

  18. #38

    Referitor la poza, da e de kkt. Pt ca stanca aia este inconjurata de un gard. Cu semnalizare “acces interzis”.
    Stai langa gard si vezi stanca, ii faci poze, iti faci poze langa ea. Alea s-au pisat pe reguli si pe “fraierii” care au respectat regulile. Ca sunt ele speciale.

    Altfel, te invit sa urci si tu pe piramida, e cam la fel.. cu un safety zone pe langa. Nici in muzeu, nu poti atinge exponatele. Si alea au zona de protectie.

    Probabil de aici toata discutia. Pe mine, ma lasa rece ca au urcat in chiloti si slapi pe munte. Selectie naturala. Daca te intorci, ai sansa sa mai urci odata, apoi inca o data. Pana iti aluneca un slap si cazi in rapa.

  19. #39

    Chestia asta are 2 mari probleme:
    1.Accesul greoi, este efectul lipsei de interes al autoritatilor publice spre a-l usura. Prin tarile cu apa calda, ai acces cam peste tot ce inseamna obiectiv turistic, foarte usor. La Innsbruck, daca vrei sa urci pana la 2000 de metri, ai telecabina directa! Detalii aici: nordkette.com/en/ticketshop.html#!/e/f38c013fb654e457bee78adcd9f2c79a . Desigur ai si alte alternative, daca iti place sportul. O alta chestie de mentionat, este faptul ca totul este foarte curat si amenzile sunt pe masura, daca iti vine vreo idee sa faci pe romanul la tine acasa.
    2.Oamenii ce ajung sa populeze acele zone si care nu inteleg, minima decenta ce trebuie asigurata. Maine daca s-ar face drum pana pe Vf.Moldoveanu, romanul ar merge pana in buza, ar incinge un gratar, niste manele pe fundal si gunoaiele lasate pe acolo, ca nimeni nu risca ceva.
    Da s-ar distruge natura putin, dar oamenii ar vede si altceva decat orasul imbacsit si poluat in care stau si ar mai schimba privelistea, puristii nu vor mai putea fi singuri si vor trebuie sa caute noi trasee, dar ei sunt o minoritate care din punct de vedere economic nu ajuta zona aia prea mult, ca nu suntem buricul pamantului la nivel de ce ofera natura desi puteam fi.

  20. #40

    Ce a făcut după atâta amar de vreme patronul de la telecabina Bușteni? Lumea sta 4-5 ore la coada pe vremea asta. Ce face cu banii? E un serviciu care merge deplorabil si mi-e mila de aceia care îndură umilinta pentru așa ceva neavând alte variante…
    Asta despre patroni… dar si consumatorii nu se lasa mai prejos, destui au o pasiune in a urina direct în râu, la nici cateva sute de metri de izvor.
    La noi nu merge nimic si nu are cu cine. Prea multe animale proaste.

  21. #41

    sustin accesul facil la diverse puncte de interes. si taxe. multe taxe din care sa creasca nivelul de civilizatie din zonele respective si sa fie si intretinute. aaaa, uitasem, si amenzi imense pentru dobitocii care nu respecta regulile. dar asa cum zicea cineva mai sus, astea o sa fie adevarate cand o sa puna lumina electrica si aer conditionat in tunelurile dacice.

  22. #42

    Sa nu se interzica dar sa se reglementeze mai strict.
    turistii se suiau in capul Sfinxului de cand eram eu mic si nu mi se pare ca monumentul in sine/roca, s-a deteliorat. Altele insa se detelioreaza de la prea multa activitate umana. Am inteles ca pe la CInque Terre in Italia s-au uzat treptele scarilor sapate in roca de la prea multi turisti si se gandesc sa reglementeze turismul in zona.
    In cazul Romaniei, urcatul pe Sfinx denota doar ghiolbanism dacic dar nimic distructiv. Altfel turistii aduc cu ei gunoaie si probabil Bucegiul e cel mai murdar masiv pe care l-am vazut in Ro, mai era si Ceahlaul care acum cativa ani era o groapa de gunoi insa intre timp inteleg ca l-au curatat si s-a pus o taxa de intrare in Parcul National.
    Inca o data, educatia incepe cu reglementari, amenzi si management competent care sa curete zona. cand o ai insa pe VV prim ministru toate astea-s utopii asa ca pentru moment ne putem caca pe orice valoare, monument, pe orice colt de natura, flora, fauna, etc…

  23. #43

    Sa inteleg ca pe munte ar trebui admisi doar elitele , pasionatii de munte profesionisti, eventual examen ca la medicina..
    Ce nu intelegeti voi este ca in toata lumea banii in turism vin de la prostime, da, aia care asculta manele si ragaie bere la pet, va place sau nu va place asta este adevarul, ei sunt majoritari.
    Altfel poti fi mandru si selectiv dar mori de foame in glorie..

    • #44

      examen plus niste marturii de la vecini despre viața virtuoasa, au job, familie etc