Am fost, dintotdeauna, inclusiv când eram copil, o fetiță plinuță, uneori grăsuță și acum o adultă plinuță, uneori grăsuță. Nu știu de ce, nu am remarcat să fac ceva diferit față de femeile din jurul meu, nu mănânc mai mult, nu sunt sedentară, fac hiking, merg de plăcere cu bicicleta mult, aproape zilnic și nu ca să slăbesc, pur și simplu sunt activități care îmi plac.

Acum 3 ani (acum am 31) m-am căsătorit cu prietenul meu din acea vreme. Nu știu dacă a fost, neapărat, vreo mare iubire, știu că îl iubeam, dar nu aș putea cuantifica dacă mult, enorm, viața mea etc, doar simțeam nevoia unei oaze de liniște, unde să mă retrag și să mă pot simți liniștită și în siguranță. Oază pe care el mi-a oferit-o fără probleme, nu am nimic ce să îi reproșez.

Anul trecut am decis că e cazul să schimb ceva în viața mea, nu mă mai simțeam bine cu mine, mă îngrășasem și mai mult, mă simțeam urâtă, nu mai voiam să mă dezbrac în fața lui, mi-era silă de mine, cum îmi cădeau pliurile burții peste Muntele lui Venus. Așa că am început o dietă strictă, exerciții fizice multe, mers la sală cu antrenor de fitness care și-a luat angajamentul să mă scape de 3 kilograme lunar, money back guaranteed.

Și a funcționat. În mod incredibil, a funcționat, am slăbit, am ajuns la 60 de kilograme, mă simt puternică, mă simt fit, mă simt incredibil de bine în pielea mea de femeie, mi-am schimbat garderoba, e adorabil să pot să îmi cumpăr haine mărimea S, rochii sau pantaloni la care nici nu visam, să pot umbla pe tocuri și să nu mă simt ca un cașalot mergând pe vârful cozii, viața a devenit plăcută de trăit.

Cu o singură problemă. Soțul meu. Soțul meu a refuzat, constant, să mi se alăture în această călătorie. Nu e neapărat gras, e plinuț, dar cu siguranță i-ar folosi măcar 15 kilograme în minus. Și nu a făcut, nu a vrut să facă nimic, nu a mers cu mine la sală, deși aproape că l-am rugat, refuză să își schimbe dieta, își bea berea zilnică fără niciun stres și râde de mine când îi explic că nu e sănătos ceea ce face. Ba mai și glumește, că e pregătit să fie tată, are deja dad bod.

Doar că eu simt că nu mai vreau să mai fiu alături de el. Eu m-am dezvoltat, am crescut, sunt pe un alt plan personal, iar el a rămas în urmă. Nu există vreo urmă de conexiune la nivel spiritual între noi, se pare că interesele noastre nu mai coincid. Și nu mai vreau să fiu împreună cu un astfel de bărbat.

Nu este vorba că l-aș înșela, deși ar fi foarte ușor, oferte sunt, suficiente, am și ieșit la cafele cu colegi de sală și cunoscuți, oameni care și-au manifestat văditul interes pentru mine. Ci nu cred că îl mai iubesc, în situația actuală. Am povestit familiei, ei nu sunt de acord cu mine și consideră că e un motiv stupid. Dar eu consider că lipsa iubirii și a conexiunii la nivelul spiritual și intențional necesar unei căsătorii sunt suficiente.

Am scris postarea doar ca să mă descarc, nu cred că o va vedea cineva din cercul meu.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.