Glumesc, stați calmi. De fapt, voiam să scriu ceva care are vagă legătură, care îmi trecea prin cap în timp ce prăjeam, maiestuos, niște chiftele, în bucătărie, tânjind după un aragaz cu gaz, că mi s-a acrit de electric.

Majoritatea oamenilor din lumea așa zis liberă a uitat că, de fapt, umanitatea, în întreaga sa istorie, a fost formată doar din războaie de cucerire și a fost condusă, întotdeauna, de o mână de inițiați favoriți ai soartei, pe baze de forță, pe baze monetare sau pe baze genetice. Zic doar de lumea liberă pentru că ceilalți știu foarte bine cine le e stăpân, zici China, India și Pakistan și practic ai tot restul.

Datorită nivelului de viață ridicat din ultimii 80 de ani, oamenii au uitat că ei, de fapt, fac parte din cucerirea de la un moment dat a unui lider politic sau militar. Au uitat că frontierele au fost decise prin războaie, dacă nu au mai avut războaie. Au ajuns să creadă că războaiele alea s-au dus pentru dreptate, libertate, egalitate, fraternitate și alte kkturi, nu pentru gloria de moment a liderilor de atunci.

Desigur, iluzia de libertate a fost întreținută de către liderii noștri, pentru că era ceva convenabil. Poți stăpâni masele dacă le dai pâine și circ. Avansul științific a permis ca gândurile oamenilor să fie direcționate spre varii direcții, apariția radioului, televizorului și, ulterior, a internetului favorizând și mai mult capacitatea de circ.

Știu că mulți încă sunt acolo, ca Neo în capsulă, dar hai să facem un exercițiu. Ce înseamnă această libertate a voastră? Faptul că faceți alegeri? Fantastic.
Hai să ne gândim la alegerile din românia, sau o luăm local, ca Hary Seldon. Ce am ales în 1990? Au fost alegeri libere, ați avut dreptul inalienabil la a vă decide conducătorii. Și conducător v-a fost Ion Iliescu. După care ați ales între Iliescu și Vadim, foarte liber, că doar nu să îl alegem pe nebunul ăla. Și tot așa, an de an. Alături de Iliescu, FSN, din care a fost PSDR. Întotdeauna aceiași oameni la putere, cîțiva jokeri sacrificați, dar linia de forță rămânând aceeași. Sau să vorbim despre Națiunile Unite, Consiliul de Securitate sau alte organisme de astea ale libertății, unde toți avem drept de vot. Dar stai. Avem drept de vot, dar sunt câteva state care au drept de veto. Ceea ce înseamnă că dacă nu votezi așa cum doresc ele, totul cade prin dreptul lor la veto. De ce au drept la veto? Pentru că toți suntem egali. Da, Rusia, Sua, China. Nu-i așa că sună a libertate?
Exemplu funny. Știați că, la Jocurile Olimpice, la parada statelor, fiecare stat trebuie să își aplece steagul când trece prin fața tribunei oficiale? Știați că US nu își apleacă steagul, pentru că US nu-și pleacă steagul pentru nimeni? Toți egali, da?

Și așa, aveți drept de vot? Și cum vi se pare faptul că puteți vota și, deși sunteți toți elite, aveți studii, realizări și restul, întotdeauna iese PSD? Cum vă simțiți când votul vostru are aceeași greutate cu votul oricărui țopârlan pasibil de a fi cumpărat cu o brichetă și o găleată sau cu promisiunea că îi arată quisda Alina Gorghiu sau ceva? Nu-i așa că v-ar plăcea votul cenzitar, meritocratic, ceva? Ai sub 8 clase, nu votezi, 8 clase, 1 punct, 12 clase, 2 puncte, facultate, 3 puncte, master, 4 puncte, doctorat, 5 puncte? Plăcut, nu? ați simți că puteți avea o contribuție, o schimbare.

Dar vai, spuneți voi în sinele vostru, nu ar fi corect, NU E DREPT, OAMENI BUNI, OAMENII SUNT EGALI ÎNTRE EI. Trecând peste faptul că oamenii nu sunt egali, începând din momentul când le-au ieșit ochii dintre buzele mamei, totuși, în cazul în care ați vrea meritocrație, nu puteți, că nu poți schimba constituția fără analfabeții de dinainte. Și ei, curios, nu ar fi de acord ca votul lor de analfabeți să aibă mai puțină greutate. Cum ar fi să nu mai poată să urle zigoinera aia cu un dinte în gură SĂ VINOĂ DOMNU IOHAAANIIIIS?

Dar dacă ați putea să o schimbați, mai aveți un pas. Cvorumul de vot. Aveți idee câți oameni sunt în românia, conform statisticilor? 20.121.641 de români. Știți de unde avem acele date? De la recensământul din 2011. Pentru că, dragi libertini, durează aproximativ 10 ani, more or less până când datele unui recensământ intră în vigoare din toate punctele de vedere. Toate listele de vot, toate gunoaiele din parlamente, toate sumele forfetare care le sunt plătite se bazează pe un recensământ care a avut loc acum 12 ani. Teoretic, anul acesta ar trebui să intre în vigoare noile cifre, adică 19.053.815, care sunt cel puțin rizibile, pentru că toată clasa politică e de acord că populația româniei este de sub 18 milioane de români, scăzând abrupt anual.

Așa că atunci când strigați din piepturi de aramă IEȘIȚI LA VOT, puteți să le spuneți și altora că votul vostru se bazează pe un cvorum inexistent. Și că, conform sistemului de vot din românia, acele voturi care nu sunt date, se împart, procentual, între partide. Așa că degeaba ieșim 2 la vot, pentru că sunt 3 milioane de mâini moarte care sunt în favoarea celor care vor ieși.

Bine, m-am întins puțin, eu doar voiam să vă spun că libertatea aia a noastră este doar iluzorie, dintotdeauna am aparținut cuiva și întotdeauna vom aparține.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

43 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Două comentarii:
    – inducție: când am citit articolul tău de acum vreun an am ales unul cu butoanele departe de oale. Perfect! Cea mai bună alegere! Se mai întâmplă să sară apă fiartă și să stingă “aragazul”. Rămân 3 zone unde a ok sa fierbi apă. Nu mi s-au întâmplat să se încălzească și să se oprească.
    – numărul de rezidenți aduce fonduri de la EU! Irlanda a avut 2 recensământuri pentru că:
    1. Bani
    2. Alegeri. Constituția impune un număr maxim de locuitori per TD. Dacă se construiește și nu ai TD… you’re fucked! Cine știe în Romania cine e deputat? Aici i-am scris TD-ului că au blocat o stradă de vineri până luni fără să anunțe…a fost distractiv să aflu amenda

    2
    • #2

      pe mine ma seaca ca nu pot amesteca tigaia in mana in timp ce e pe foc

    • #3

      What’s the craic Dragos?

      Bai si sistemul de vot din Irlanda e cel mai bun sistem de vot ever, m-a durut capul cand mi s-a explicat ce-i aia sa votezi numarul 1 dar daca te gandesti e cel mai corect, nu exista nu votez cu X ca nu are sanse. Votezi cu X numarul 1 si cu altul cu sanse numarul 2 si nu exista vot irosit.

      Revenind, eu nu-s mare bucatar dar nu mai pot sa gatesc la gaz, efectiv nu mai pot aprecia corect cat de mare sau mica sa fac flacara.

      4
    • @Radu : Dai pe AUTO.

      2
    • #5

      s-a descoperit plita mixta, doua ochiuri pe inductie, doua pe gaz.

      6
    • Hibridul cu gaz și inducție suje. Indiferent cum e aranjat, dacă folosești oale mari, trebuie să dai grătarul de aragaz jos dacă vrei să ți intre bine oala pe partea de inducție. Altfel, încălzești doar pe o parte.
      Gorenje, Samsung … name it, toate s la fel.

      3
  2. #7

    revenind la un subiect mai vechi, cum plm sa te miorlai ca ai ADHD ieri, dar sa scrii postarea asta, astazi? prietene, tu ai nevoie de doua palme si sa-ti bagi mintile in cap, nu de consiliere sau benzo 🙂

    18
  3. Va fi fun cand o sa vorbim de razboaie de la noi din tara…sper sa fiu departe atunci.

    2
    • #10

      pai ce mai astepti, cu cat astepti mai mult cu atat sansele sa te prinda cu pantalonii in vine sunt mai mari

      17
    • #11

      @S, speră să nu mai fi deloc, e mai sigur!

      4
  4. #12

    articolu’ îți ieși decent spre bine, zi-ne de chiftele…

    18
    • #13

      as incerca un pariu ca le-a ars, dar au ramas si crude la interior!

      13
  5. #14

    Dacă și Johannis ar găti mamă ce bine ne-ar fi !

    4
  6. #15

    „cu promisiunea că îi arată quisda Alina Gorghiu sau ceva”

    Cred că genul ăsta de promisiune electorală nu e valabilă pentru toți plebeii.

    În rest sunt de acord cu ideile principale, nu neapărat cu concluzia. Să zicem că avem grade de libertate. Care la ora actuală sunt, în principiu, cele mai multe din istoria omenirii. Partea proastă e că nu-i neapărat ca acest număr să crească și că avansul tehnologic rapid ne-a creat iluzia că am avansat la fel de rapid ca societate.

    Cât despre iluzoriu… Viața e o iluzie, a ideilor, a simțurilor, dar o iluzie suficient de puternică pentru a construi o realitate suficient de veridică pentru suficientele noastre limite de maimuțe cu ștaif . În cadrul acestei construcții, în condițiile secolului nostru, părerea mea e că avem, ca parte a lumii occidentale, suficientă libertate. Situație care se poate schimba destul de repede, întrucât principalele probleme ale unui sistem democratic vin din interior.

    17
    • #16

      libertatea nu are grade. esti sau nu esti liber. altfel, esti doar un sclav cu lant mai lung si chei de lacat mai multe

    • #17

      Să facem abstracție de legile oamenilor. Faptul că te supui legilor naturii deja nu mai e libertate. Bine, te mai poți fofila un pic, se strică un organ, poate îl înlocuiești, pentru un timp. Poate cândva vom descoperi secretul nemuririi biologice și mai câștigăm un grad de libertate. Și vom fi limitați de faptul că nu suntem indestructibili, să zicem. Și tot așa.

      Libertatea absolută nu există și nu va exista. Ca să-ți pesedesc imaginea, avem un lanț infinit de lung cu un număr infinit de chei. Sclavi ai materiei întru eternitate.

      În rest, pentru varianta limitată de libertate accesibilă unei ființe umane aici și acum, zic că stăm destul de bine.

      18
  7. #18

    Unde ești tu, Freigy dragă! Of, of… măi, măi…!

    7
  8. #19

    eu consider ca furtul votului direct, din diferenta de popor este sustenabila si salveaza planeta, metoda clasica cu autobuzul era complet poluatoare, nu misti atata omor de lume fara jdemii de tone de motorina. bravo, BRAVO!
    pe de alta parte e nasol sa distrugi iluzia libertatii in timp ce faci chiftele. nu se face asa ceva, mai ales ca e total aiurea sa gatesti la electric, sa dai din tigaie in aer.

    5
  9. #20

    Am si eu teoriile mele. Suntem condusi de putere, iar puterea e atotputernica, nu se schimba prin vot.
    Zeitgeist-ul stabileste cine e puterea, iar dupa ce e stabilit, aia preiau armata, statul, academia, tot.

    Daca faci votul doar pentru o clasa, puterea o sa vina cu candidati placuti de acea clasa.

    La noi ar trebuie schimbata puterea cu totul, nu ideologic si sa ramana indivizii. E trecuta si s-a cristalizat in niste clanuri feudale. Si “ceilalti” sunt din acelasi material…
    Eu cred ca de noi e gata, e mort tot pe aici. Nu mai avem cu ce sa o schimbam. Nu mai e cine sa vina cu alt Zeitgeist. Singura speranta e ca mai devreme sau mai tarziu o sa o schimbe geopolitica.

    Ce putem face, e sa fim destepti si sa ne lasam integrati in altceva, cu totul sau pe bucati, daca o sa avem in ce. Fie devine europa un stat si ne preiau ei, fie ne facem oblast rusesc.
    Asa e cel mai optim, sau ai un centru cu academii bune.
    Ca nu vad sa se intoarca o elita, daca exista pa undeva, si sa se impuna ea in forta.
    Nici sa asteptam sa vina din neant materie in mintea feudelor locale, ori sa avem fantezii ca alte puteri o sa ne trimita ei de la ei putere niste baieti buni.

    Asta e situatiunea.

    7
  10. #21

    Cum sa zic eu… acum niste ani era un blogar, vagamic, care zicea ca a descoperit lumina o data cu plita cu inductie.

    Pai ce facem? Ori suntem golani… ori ce?

    8
  11. #22

    Prietene,e cel mai bun articol pe care l-am citit pe site-ul tau in ultimii ani. Vreo 10.

    Dar, chiar daca concluzia e buna, sunt totuși tentat să îți contest premizele de la care ai plecat. Întradevăr, societatea în care trăim e disfuncțională, libertatea e doar o iluzie. Dar e normal sa fie așa. Pentru că, o societate, ca să funcționeze, are nevoie ca toate elementele care o compun sa funcționeze. Iar la capitolul ăsta suntem repetenți.
    Iar ceea ce numim noi eronat că fiind societate nu va funcționa niciodată. Tocmai din cauza asta. Extrem de multe elemente nu funcționează. Libertatea e doar o iluzie pentru că tocmai ea ne împiedică să funcționăm ca societate. Atâta timp cât un individ vrea libertate va fi un individ disfuncțional al societății. Va vrea altceva, va fi un paria care luptă împotriva curentului. Și atunci, cei care ne conduc, nu prin merit, ci prin alte disfuncționalități ale sistemului, vor căuta să îl elimine.

    Unde e problema aici? Chiar dacă îl elimină, societate nu va funcționa. Pentru că vor rămâne ei, cei care ne conduc, la fel de disfuncționali.

    Marea noastră problemă, ca specie, este inteligenta. Niciodată nu vom putea forma o societate în adevăratul sens al cuvântului. Inteligenta ne va împiedica. Atâta timp cât vor exista indivizi suficient de inteligenți încât să aibă aspirații, nu va exista conceptul de societate. De asta funcționează perfect o societate a furnicilor sau a albinelor. Fiecare își știe rolul și nu aspiră la altceva. Daca vrei, este exemplul perfect al socialismului. Toți indivizii participa, cu rolul lor, fara sa existe pericolul ca cineva să vrea altceva. Dar asta nu va funcționa niciodată în lumea noastră. Pentru că suntem suficient de inteligenți încât să vrem mai mult. Chiar și ultimii dobitoci ai speciei homo sapiens vor mai mult. Disfuncționalitate perfecta. Macar aici suntem perfecți.

    Așa că întotdeauna vor exista războaie, genocid, suferință, etc. E prețul plătit pentru inteligență. E moștenirea pe care o lăsăm și pe care o vor lăsa și copii noștri.

    Nu știu dacă nu cumva am scris prea mult, sau daca m-am exprimat suficient de clar. Dar știu că, recitind comentariul înainte de al publica, m-a cuprins o tristețe bacoviana. Iar asta nu e de la inteligență.

    23
    • #23

      în afară că ai scris greșit “premise” (da’ restul argumentării e ok d p d v stilistic și gramatic, mai ales pentru un expat ca tine), sunt întru totul de acord cu ce zici; doar că socialismul e o utopie, și atunci ajungem la ceea ce se numește “masă critică”, variabilă pe care o manevrează politicul și socialul; din nefericire politicul cîștigă, că-i mai ușor să fii imbecil, să rîgîi de la bere și să spargi semințe, decît să vrei să citești/înveți, să te faci mai cult în cap; în plus, de cînd există omenirea, introspecției i-a fost preferată găsirea vinovatului extern, “nu io, boss, sămoarămama! illuminati, masonii, oculta, cincigeu’ și bilgheiț”;
      mai zic o chestie și mă întorc la bere (semințe n-am); e o mizerie de film, Cel ales (e free pă iutiub), unde un fost securist (Nicodim Ungureanu- un super histrion dupe părerea mea), privește oamenii de pe stradă, din confortul mașinii în care este condus: “uită-te la viermii ăștia! au impresia că votul lor contează…”

      6
    • #24

      Costică…esti idolul meu… 🙂 te rog doar sa ai răbdare cu mine. Am scris de pe o terasă la malul mării mediterane, cu un gin tonic in mana. Mă rog, e al treilea. Și mă bruiază și niște greieri și valurile. Prea mult zgomot…
      Apreciez in schimb aprecierea ta. 🙂

      12
    • #25

      hai siktir! mai pun o pălincă, iau hanoracu’ și ies la o papiroasă rulată cu mîini românești, din tutun grecesc cumpărat din bulgaria…
      să ai poftă!

      8
    • #26

      Costică, ca un musulman adevărat, trebuie sa faci totul cu mâna ta. Doar sa ai grija sa nu greșești mâna.
      La o palinca m-aș înfige și eu, dar n-am decât irlandeză. Cu ușor iz de afumături și nume imposibil de pronunțat. Nu e rea, dar n-are aroma de prună. Și, se știe, fara aroma de prună nu poți vedea intrarea în tunelurile dacice.

      8
    • #27

      să zici despre laphroaig că “nu e rău”… îți invidiez standardul de viață

      3
    • #28

      “Si noi eram saraci cand eram mici, tata trebuia sa isi conduca singur Rollsul”

    • #29

      Nea Costică, Laphroig e scoțian. Eu vorbeam de Teeling. 🙂
      Dar e Ok si Laphroig.

      3
    • #30

      eu de fapt ma gandisem la talisker si ala chiar nu imi place.

    • #31

      lasă că m-am sacrificat io, dacă tot o primii cado; și acu’ pusăi palinca-n loc…
      imgur.com/a/fEDxJNq

      2
    • #32

      aolio ce s rulatele alea

    • #33

      nu citiși mai sus, senioare…
      e dăcît karelia, că dacă ierea altceva, nu mă mai dădeam io acu’ pă blogu’ lu’ matale!

      3
    • #34

      ei nu:))

  12. #35

    stiu ca expresia e plagiata, dar nu-ti mai apartii.

    3
  13. #36

    Buhnici a zis o data o vorba mare, fara sa constientizeze a sumarizat democratia romaneasca: www.youtube.com/watch?v=WRbcszMkJXQ “Democrația – cea mai proastă formă de guvernare cu excepția tuturor celorlalte”. Inainte de libertati si de tot felul de vise cu “stampula”, trebuie sa ne gandim la drepturi. Avem drepturi in lumea libera. Altii dincolo de gard in barbarie nu le au. Atatea cate sunt. Ai 3 apartamente sa zicem in chirie si te gandesti ca o sa-ti foloseasca la pensie sau o sa le dai la copii. Daca esti pe Fasia Gaza vine HAMAS si iti spune ca intr-unul isi vor face depozit de minitie si in altul o sa doarma a 3-a nevasta a leader-ului. Si tu zici ok ca nu ai ce face, ca zbori si din al tau si dormi in gara. Ei sunt multi si inarmati si se pisa pe lege. In Africa iti pot lua copilul de 10 ani si ti-l inroleaza cu forta ca sunt usor de prostit si usor de intretinut sa omoare tot ce prind la comanda. Vine la 13 ani inapoi si la ordin te omoara si pe tine. Noi in bula noastra uitam usor ca e bine si ce e mai grav uitam ca va necesita eforturi sa pastram ce avem. Barbarii tot timpul asteapta la poarta.

    13
    • #37

      Buhnici? Buhnici ma? Ptiu, fi-mi-ar rusine!

      Da’ de Churchill ai auzit? A fost un baiat care bea cam mult, cauta-l pe Google.

      24
    • #38

      Pun pariu ca nu ai casa, esti chel, gras, ai pielea ca de soparla si visezi apartamente, sa zicem.

      4
  14. #39

    Se socotesc si doftoratele cumparate sau plagiate?

    7
  15. #40

    Istoria e scrisa si prezentata de cei care castiga. Cand tragi linie pare ca a castigat ” binele”.
    Insa adevarul e undeva la mijloc.
    La final toti ori murim ori ne luam teapa si apoi murim oricum. Mai putin aia care trag sforile. Insa si aia mor candva.

    8
    • #41

      Ooo, “adevarul e undeva la mijloc”, ce vorbe pline de intelepciune, nu am mai auzit de la nimeni sa vorbeasca cu atata har. L-ati citit cumva pe Nostradamus din Rottweiler?

      5
  16. #42

    Etienne de la Boetie, Discours de la servitude volontaire,
    1577.

    2
  17. #43

    Băi, da voi nu puneți murături ca toți românii în perioada asta? Despre asta ar trebui să vorbim.
    Dupe ce se pun frumos toate și vinul este la locu lui în butoaie… ăhăăă, avem timp să discutăm despre politică, istorie, strategii militare… etc.
    Trebuie făcute toate, dar la timpul lor.

    9