Am făcut parte din campania de rebranding a eMAG, cea cu Mihail Șora. Subliniez asta de la început, ca să nu existe discuții pe temă. Da, uite, se câștigă o grămadă de bani din ce fac eu :mrgreen:

Mie mi-a plăcut campania. Articolul meu a fost scris cu 2 zile înainte de revealul pe care l-ați văzut toți și nu am avut nici cea mai mică idee despre ce este vorba, ci mi s-a pus exact întrebarea de la începutul articolului și atât. După aceea am văzut că am picat exact pe subiect și că despre asta este vorba în campanie. Bine, eMAG și-a schimbat și logoul, dar nimeni nu a văzut, pentru că erau ocupați să îl înjure pe Șora.

Cum ziceam, mie mi-a plăcut campania. A avut tot ce e nevoie pentru o campanie, a marșat puternic pe emoție, vizualurile au fost foarte bune, recreerea acelor timpuri foarte bună, iar Tiderle de la Papaya mi se pare genial. Și întotdeauna va avea respectul meu nețărmurit pentru curajul cu care s-a implicat în toate evenimentele importante din românia, curaj pe care nu prea îl mai are niciun publicitar român contemporan, toți fiind pe coosh cu douche, să fie bine ca să nu fie rău, să nu supărăm, să aplaudăm delicat și alte rahaturi de astea. Remember Savana?

Pe de altă parte, mie nu îmi place de Șora nici cu lămâie, avocado și puțin usturoi. Nu mă interesează trecutul lui comunist, toți cei care au vârsta necesară acum, au fost atunci aceiași turnători, torționari etc. Pe mine mă enervează împăierea asta a lui și plimbarea prin fereastră, să vadă toți ce lideri înțelepți avem. Dar asta e irelevant, în context, părerea mea nu contează.

Ce mă seacă cu adevărat este valul acesta de ură împotriva celor care nu îl plac pe Șora și îndrăznesc să spună că nu îl plac pe Șora. Nu se poate, nu ai cum să dai în Șora, ce dacă a fost comunist, ce mă-ta nu a fost comunistă, toți am făcut lucruri de care ne e rușine, dar Șora e Șora.

Oameni buni, sunteți tâmpiți? Nu înțelegeți că excelați la băgat pumnul în gură, exact ce le reproșați celor de pe partea celalaltă a baricadei? Comunistul lor nemuritor, Iliescu care, în paranteză fie spus, a fost mai micuț decât Șora la apogeu, merită să moară, hai cu infactul, dar dacă spui Moș Șora, este lipsit de reverență, ce facem ne batem joc de acest titan?

Ardelenilor (explicație pentru ardeleni, nu le zic ardeleni pentru că sunt ardeleni, ci pentru că mi se par grei de cap) libertatea aia pe care o cereți de la ceilalți și pentru care, se pare, se luptă și domnul Șora, implică inclusiv DREPTUL de a râde de idolii oricui, dreptul de a-i dezbrăca de trecut și de a-i arăta în toată nuditatea lor păcătoasă și frustă. Asta e libertatea.

Restul argumentelor sunt fix pix, clivajul acestei societăți e mult prea brutal, nu există argumente, ci doar opinii specialiste în drept, filozofie, istoria comunismului și orice poate fi găsit rapid pe google, gata să ne susțină opiniile tâmpe. Așa că dacă îl urâți pe Șora o să îl urâți și acum, dacă sunteți fani cu scuipici curgând ușor din colțul gurii, voi fi prostul ăla care nu înțelege ce minunat e Șora.

Cât despre eMAG, chapeau, nici dacă faceau branding cu Nina Iliescu goală nu stârneau atâta interes și reacții. Sigur, sunt cei vreo 2 care și-au închis conturile drept reproș pentru că…nu știu, plm, ceva, dar, cu ocazia asta, au penetrat cred că și în ultimul cătun analfabet de unde se agață harta în cui.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

69 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Sora … aceasta Magdalena a vremurilor noastre…

  2. #2

    dar de ce e ok sa il injuri pe Sora, dar nu e ok sa ii injuri pe cei care il injura pe Sora? sa fie libertate pana la capat!
    tara se duce pe copca si pe noi de doare de ce zice unu, care nu lucreaza la stat, intr-o reclama platita de un privat.

    • Comenta unul la clip – “planeta e condusa de Masonerie si voi vorbiti despre libertate…”

    • #4

      Deci pentru tine a nu iti place de unu’ e totuna cu a il injura.

      Omule, a fi liber sa nu iti placa de cineva nu justifica pa’ altul sa se ia de mine ca de ce am niste preferinte.

      Nu stiu, dar eu zic ca s-ar rezolva multe daca cei care reactioneaza la orice ar avea un pic mai multa proprietate a termenilor.

    • #5

      @Dragos – se numesc motive sau argumente si o sa iti dau un exemplu din fotbal, ca sa fie simplu. Mie nu imi place Pepe pentru ca este un aparator brutal al carui scop este sa atace jucatorul si nu mingea si are prea putina treaba cu fotbalul in sine.
      Tu nu poti spune “mie nu imi place de bigbear pentru ca nu ii place Pepe” pentru ca e ilogic, e o chestie de gust. Cand ai auzit ultima oara “Ioana e proasta pentru ca ii place culoarea mov” sau “nu il suport pe vecin pentru ca poarta tricou cand altii au o bluza pe ei”?

    • #6

      Confirm ce zice BigBear. Vecinii se uită urât la mine, ce vină am eu că-s mai călduros? Ei stau înfolofiți iar eu sunt în mânecă scurtă și curg apele pe mine, ăsta nu e motiv să se uite ciudat la mine. Dar nu numai vecinii! Se uita chiorâș oamenii în stație la tramvai, nici nu mă cunosc și tot au ceva cu mine. Știi ce cred că gândesc ei în sinea lor? „Ăsta pe banii cui stă așa dezbrăcat?”

  3. Eu intreb, sincer, inafara de prezenta sa pe la proteste, ce a mai facut notabil? Ca am inteles, ca mosuletul a fost un mic oportunist cam toata viata, indiferent de cine a fost la putere.

    • #8

      omul e filosof, normal ca e oportunist, ce? te asteptai sa faca bani predand filosofie sau scriind carti de filosofie?

      mie mi se pare ca gratificarea asta la romani are ca si cauza lipsa acuta de valori, de lideri. romanii au nevoie sa fie inspirati de oameni de valoare, care au reusit, care in primul rand VORBESC oamenilor. spuneti-mi ultimul lider carismatic al Romaniei, nu, nu vorbesc de marinarul curvar ci de un om integru, cine? Maresalul? Capitanul? Cuza? oricine ar fi, a fost acum 70+ ani si de atunci nimic.
      De aia luam orice cacat si-l facem statuie.

      Ori la Mihail Sora ce cred ca trezeste respect si dorinta de a-l apara e varsta lui si nimic mai mult, omul a venit la 100 de ani la proteste iar oamenii au zis: ” uite domle, vine centenarul si nu vin bulangii aia de tineri frumosi si liberi” si atunci multi l-au luat de model. Iar el a vazut oportunitatea desi la 102 ani nu stiu ce cacat mai poti spera sa faci. Pe mine asta m-a impresionat la el. Ca si bunica mea care la 86 de ani are planuri de viitor si ce sa mai faca prin curte la anu sau peste doi ani, asa si nenea asta.
      Acum sa ne gandim, cati pustani chiar au o viziune cat de cat asupra viitorului lor? pt ca eu am impresia ca astia la 80+ ani sunt mai tineri decat tinerii…

    • #9

      Eu unul ma feresc de lideri providentiali si carismatici.

    • #10

      88!

    • #11

      Pana la 88 m-as limita la cei mentionati de el. Nici cu Maresalul, Cuza sau “Capitanul” nu mi-ar fi rusine…

    • #12

      Si pe urma, si cu “88” asta… Depinde cat de tare mijesti ochii cand te uiti la el…

      Number 88 symbolizes fortune and good luck in Chinese culture, since the word 8 sounds similar to the word fā (发, which implies 发财, or wealth, in Mandarin or Cantonese). The number 8 is considered to be the luckiest number in Chinese culture, and prices in Chinese supermarkets often contain many 8s.

    • #13

      Vad si eu pe facebook ca da share lumea la tot felul de chestii despre el. Eu, pana sa fie iesit el la prosteste, sincer nici nu stiam ca exista. Si am vazut ca un mosulet simpatic protesteaza, apoi mi-a zis cineva ca a fost consilierul sau colaboratorul Anei Pauker, si apoi ca ca condus ceva tipografii pe vremea comunistilor. Am vazut ca a incercat el niste scuze, ca el nu voia dar era obligat etc. Dar ca sa fii seful unei tipografii pe vremea aia, trebuia sa fii de-al lor. Dubios omul, oricum. In vremea cand el conducea tipografii, stiu ca cei care se opuneau regimului erau exterminati nu rasplatiti cu functii de conducere.

    • #14

      Omul n-a condus o “tipografie”, ci o editura. Ceea ce presupunea ceva incredere a regimului, dar era perceput mai mult ca o tragere pe linie moarta (daca e sa ne gandim la un anumit director al Editurii Tehnice… )

    • #15

      Cind cineva comenteaza “88” ceilalti sar in picioare cu mina dreapta ridicata la 45 grade si raspund: Sieg heil!

  4. #16

    “Comunistul lor nemuritor, Iliescu care, în paranteză fie spus, a fost mai micuț decât Șora la apogeu…”
    Boss, nu as fi asa de sigur… Fara sa vreau sa-l apar pe Sora…

    • #17

      sssss

    • Iliescu e mai tanar. Ceea ce e ireal.

    • #19

      dacă trăiește Ilici cât Șora ni se trăzvesc câteva șampanii în frigider (sau pe unde le ține fiecare). dar e și o parte bună a acestei idei: ar putea apuca să-l judece și să fie șanse să intre la pușcărie. măcar cât Vișinescu și tot e ceva! 🙂

  5. #20

    Ce-am putea spune noi? Daca publicul n-a avut nimic in legatura cu seful PSD Cluj, n-o sa zica nimic nici de asta cu Emagul.
    Oricum, aveti alte griji decat poza mosului, banii aia vor trebui pentru copii.

  6. #21

    N-am comentat la articolul ala ca mi-a fost lene. ( si de-asta Cetin are blog si eu nu ). Habar n-am de advertsing si chestii de astea.. Sunt inginer.

    M-a frapat insa cat curaj a avut eMag cu o astfel de campanie.
    Si momentul sa sustii ideea de libertate in mijlocul campaniei electorale pentru alegeri ( Black Friday e intre turul 1 si 2) va transforma eMag intr-un vehicol electoral.
    Ca sa te implici in asa ceva, inseamna ca crezi ca libertatea are un viitor in Romania. Sincer, aveam din ce in ce mai putine sperante. Daca eMag se implica, e bine. Foarte bine.

    Si sa pui la indoiala ratiunile pentru care un om de o suta de ani s-ar implica in asa ceva, e de prost gust. (Evident, un om de o suta de ani ace asa ceva ca sa stranga o gramanda de bani pentru pensie, nu?)

    • #22

      Emag nu face campanie de vînzări aici.
      Este CAMPANIE ELECTORALĂ.
      Nici nu vreau să dezvolt, aveți toți minte și înțelegeți.

    • #23

      Pai asta am zis si eu: eMag nu zice “Votati Viorica Dancila – cel mai aprig apărător sl libertății in Romania” ne indeamna doar sa pretuim libertatea.
      Campanie electorală legală si in ziua alegerilor. Restul gandim si singuri.
      Si poate totusi cumparam ceva de black friday de la ei. Dar SUNTEM LIBERI si putem si sa nu cumparam. Avem minte sa stim cand si ce sa cumparam

  7. #24

    Daca e batran atunci e intelept. Cine plm a vazut vreodata un consiliu al inteleptilor format din tineri zburdalnici?
    Si sa nu spuneti de scena aia extrem de gay din fratia inelului.
    Mda, banuiesc ca memoria functioneaza si ne amintim ca de fiecare data cand moare un mos/baba, indiferent ce a facut, e mare om, o valoare a romanilor, un special/a. Si tzusti la bellu! Toti. Buni, rai, la bellu.
    Va zic, cand scapam de arsinel o sa fie doliu national 3 zile.
    De mos Sora nu stiam ce facuse, am aflat si pe calea aceasta GJ Eftimie!
    Poate emag sa bage si textul lui pt ca face parte din mesaj.

    • #25

      Daca e batran sunt sanse mai mari sa aiba (alege una sau mai multe)
      parkinson
      alzheimer
      dementa senila
      diverse boli psihice (depresia e in frunte)
      etc.
      Ceea ce nu cadreaza deloc cu ‘intelept’

    • #26

      cred ca si prostii/nesimtitii etc… imbatranesc…deci nu stiu cat de valabila mai e zicala….

    • #27

      A fi mare, nu-i mirare, a fi OM e lucru mare…

  8. #28

    nu totul este de vanzare, cu sau fara Sora filmuletul este inadecvat si lipsit de creativitate. Tiderle a prins un tren si nu ii da drumul, se pare ca deocamdata produce bani.

  9. #29

    Pe langa astia care-l injura pe Sora, sau astia care-i iau apararea, eu cred ca mult mai multi sunt cei ce fara google habar n-au cine-i Sora si nici nu-i intereseaza. Bine, sper asta. M-as simti oarecum ciudat sa fiu printre singurii romani care n-au citit nimic de Sora si pentru care numele asta e complet indiferent.

    • #30

      Adica eu. Am vazut campania, mi-a placut, n-am bagat de seama cine e nenea, ma gandeam ca au cautat pe cineva care a prins perioada dinainte de comunism, ca sa iasa reclama mai la sentiment si cam atat.
      Apoi vin aici si citesc si aflu cine era nenea.

      Tot nu dau doi bani.
      Reclama mi-a placut, in schimb. Imaginile ilustreaza foarte bine niste chestii de care ar trebui sa tinem cu dinti, ca altfel, le pierdem, doar prin simpla nepasare.

  10. Imi place Sora si e foarte fain ce a facut cu ocazia protestelor. Tipul a fost cu vorbele la el, elegant, si a vorbit cu o intreaga categorie de varsta.

    • #32

      L-am văzut și eu în Sora 13 când eram puștan, cred că era actor bun

    • #33

      “ Tipul a fost cu vorbele la el, elegant, si a vorbit cu o intreaga categorie de varsta.”

      Plm, asta îl descrie foarte bine si pe Bugs Bunny.

    • #34

      categoria “3 digits” sau 100+

  11. #35

    au starnit multe reclama asta dar cand am vazut-o prima data m-a dezamagit ‘deznodamantul’ de la final
    executia foarte buna dar legatura cu emag e ca nuca in perete, era ok daca era facut doar pentru a sarbatorii 30 de ani de la revolutie fara a asocia cu un brand.
    nu e vorba de liberatea de alege ce faci/cumperi in site, alea sunt doar optiuni

  12. #36

    Zice bine Costica Mecanicu, “omul e filosof, normal ca e oportunist, ce? te asteptai sa faca bani predand filosofie sau scriind carti de filosofie?” Vezi azi pe unu fifor, mai mare oportunist n-ai sa vezi, cred ca Sora a fost pistol cu apa
    Toti care am trait vremurile alea, avand si o anumita varsta, cam stim cum mergeau treburile. Si atunci ca si acum comunistii surghiuniti o duceau mult mai bine ca prostimea asa ca…despre ce chinuri ale lui vorbim? Lasati.
    Reclama e misto si, cred ca si-a atins scopul iar compania de publicitate isi merita banii primiti

  13. #37

    E interesant numaru de oameni care zic “da domle, nu-mi pasa cine e Sora asta si cât a fost de comunistoid, filmuletul ala de 2 minute e dragut si îmi plac culorile ca e maroniu asa si asta e elegant”. Si am o întrebare pentru ei: daca vedeti ceva lucios si maroniu pe jos, îl bagati în gura? Ca e lucios, si arata dragut. Si pâna la urma nu conteaza unde a fost si ce e. Nu?

  14. #38

    Daca il cunosti pe tiderle propune-i sa faca un alt clip genial cu Dinca/Caracal pe tema cum sa va aparati copii de pedofili. Dinca e la fel de potrivit precum sora plus ca el nu este dovedit cu ceva rau cu hotarare definitiva deci este nevinovat. Are mecla mishto, tricou polo de firma, il mai arahjeaza oleaca tiderle si iese o reclama convingatoare. Mege si cu basescu – stop alcoolului!

    • #39

      iata, l am gasit si pe cititorul de mircea badea. giacomo, mafriend, ai greșit situl, baiatul meu

    • #40

      Nu citesc mircea badea. Oricum, orice citesc nu inghit precum ciumecii care il considera pe sora mare rezistent. De ce oare crezi la fel ca altii ca cei care citesc se iau dupa badea sau altii? cine plm sint astia de se presupune ce sunt influenceri care modifica parerile cititorilor? Crezi ca toti sunt din categoria balena albstra sa faca orice tampenie vor unii smecheri? De ce dinca nu e bun intr-un clip facut de tiderle/genial despre apararea copiilor fata de pedofili? Daca sora e bun si dinca e bun.

    • #41

      cea mai buna dovada ca nu-l citesti era sa nu mentionezi asta. mai departe, paralela ta este absolut deplasata, nu cred ca trebuie explicat de ce.

    • #42

      Giacomo, mergi pe luju sau pagina fb a plesoianu si da-ti cu parerea acolo, tata.

      Giacomo, lasa-ne, Giacomo te uram! ole ole

    • #43

      Cititorii lui badea ma acuza ca am citit ce scrie badea pentru ca am scris ceva ce probabil a scris ala. Smart! Pe ‘logica; asta inseamna ca toti politicienii care zic ca vor pace sunt ceausisti pentru ca ceausescu mereu latra ca vrea pace. Mai bine ca cititorii lui badea sa faca un rezumat cu ce zice ala ca sa nu scriu din greseala ceva asemanator. Este interesant ca in acesti 30 de ani avem ganditori bolsevici care va invata cum e cu democratia – brucan, iliescu, sora, tirmaneanu, avem turnatori care fac afaceri de succes – voiculescu, turnatori care lupta cu securitatea – petrov, procurori comunisti care fac justitie independenta si europeana – lazar, macovei iar generatia balena albastra se ciufuleste daca cineva zice ceva de rau despre acesti eroi/modele.
      @rv – nu voi mai mentiona pentru ca asta inseamna libertate, sa nu spun ce te deranjeaza. Paralela nu e deplasta. In timp ce exista dovezi ca sora era un bolsevic destoinic, dinca este doar suspect dedi e bun de reclama
      @ioan – pe pagina asta se vorbeste despre libertate de gandire. Probabil ca iti lipseste balena albastra dar daca insisti poate gasesti ceva similar.

    • #44

      Citeste,l cat vrei pe Badea, n,am o problema. Am zis doar ca nu era necesar da mentionezi ca nu,l citest. La fel cu rationamentele, eu doar am exprimat un punct de vedere legAt de paralela ta. Asa imi trebuie daca ma bag in discutie.

    • #45

      @Rv
      Eu nu am scris ca-l citesc pe badea. Voi ati scris asta. Deci nu am mentionat nimic. La fel ca tine si eu mi-am exprimat un punct de vedere si observ ca inainte cand cineva nu era pe linie era respins cu manie proletara iar acum e tot manie dar nu proletara ci probabil democratica. Si eu regret ca m-am bagat in discutie pentru ca m-am ales cu ura unei femei cu nume de scena ‘ioan’ E nasol sa te urasca unele….
      Articolul este despre reclama unde este folosit sora nu despre badea. Se scrie in articol ca tiderle e genial iar eu am propus sa-i sugereze sa-l foloseasca si pe dinca. Fata aia a venit cu sugestia sa-l citesc pe Plesoianu cu ideea ca ala scrie iar eu sa comentez – asa e. Cam la asta se gandesc distrusii din categoria balena albastra. Probabil ca cei care citesc ce scrie caramitru/mic devin automat bolsevici precum ala micu’.

  15. #46

    Dacă făcea ceva în genul cel la amenda plătită sensibilizau și ei publicul. Asa au făcut decât scam.
    Daca nu au bani ca au de plătit amenda… Asa ca cerșesc și ei ceva mila. “mana întinsă care nu spune o poveste…”

  16. #47

    mircea badea stie sa scrie ?

  17. #48

    “cu ocazia asta, au penetrat cred că și în ultimul cătun analfabet de unde se agață harta în cui.”

    Exact asta e subiectul care ii intereseaza pe aia de la tara, cine a fost Sora. Nu le pasa, cum nici nu comanda de la emag. Au alte griji, nu le pasa de astfel de furtuni in paharul cu apa.

    Emagul n-a dat lovitua, asa cum se astepta cu Sora, creznad ca cipueste si el ceva din faptul ca batranelul iesea in strada contra PSD. A vrut emag sa fie cool, dar si-a luat la injuraturi si la carne cat pentru 3 ani.

    Cetin, da-i frate un sfat lu ala de la Papaya — sa incerce ceva si cu Greta…. acu, cat e calda inclazirea globala.

    • #49

      Aia de la tara nu sunt publicul tinta pentru campania emag. E vorba de astia de la oras care o ard pe blocuri si pe fb cu parerism lipsit de consecinta ca al nostru.

    • #50

      Emag are un singur scop: sa faca bani!
      Si ca sa poata sa faca bani le (mai) trebuie doar un singur lucru. O tara functionala. Cu “auernes” si “penetreișăn” se descurca ei cumva.

  18. #51

    exact simpatizantii oamenilor politici care au impiedicat lustratia post 1989 sunt cei care au pareri negative despre aparitia lui sora in spotul facut de tiderle!

    • #52

      no shit
      pai sora ar fi fost lustratul #5

    • #53

      lustratia nu este ceva selectiv, doar din 5 in 5! daca ziceai ceva de rau pe vremea mineriadelor despre persoana/partidul care l-a pus ministru pe sora, era pe riscul fizicului tau!

    • #54

      Pai sora nu a fost ministru imediat după revoluție?

    • #55

      pai, pai, pai ….!
      pai n-a fost iarna in ianuarie?!
      asta spun: mancatorii de rahat sunt cei care s-au impotrivit lustratiei, iar acum constata ca dupa revolutie au ramas la putere tot activistii pcr!

  19. #56

    Campanie publicitara: Fost ofiter SS promoveaza toleranta fata de evrei.

    Mie mi se pare genial.

    Un numar mare de prosti cred sincer ca fostul ofiter ss e un batranel de treaba.

    Romania, 2019.

    • #57

      Münch was invited by Eva Mozes Kor, a survivor of Josef Mengele’s experiments on twins. Münch and Kor signed public declarations regarding what had happened there and declaring that such a thing should never be allowed to happen again.

      en.wikipedia.org/wiki/Hans_M%C3%BCnch

  20. #58

    In alta ordine de idei, ceva de urmarit este cazul Harry Dunn din UK unde sotia unui “spion american” a accidentat un tanar, care a murit iar 12 ore de la accident DOD a scos-o din tara invocand imunitatea.

    Sunt curios daca americanii fac un Teo Peter si in UK in 2019. Ziarele sunt pornite sa mulga subiectul, bojo s-a bagat si el in seama ca face presiuni directe, e de urmarit,

    www.theguardian.com/uk-news/2019/oct/05/wife-of-us-diplomat-leaves-uk-after-becoming-suspect-in-fatal-road-collision

  21. #63

    Pentru voi, am doua cuvinte: “sora presedinte!” Babaeti, habar n-aveti ce meserias a fost gehe, gehe, dej! A bagat spaima-n burgheji! Cu cine? Da, cu toarsa pauker sefa lu’ sora! O mica pauza de romanica, face bine sanatatii! Muie sora!

  22. #64

    l-ar fi luat pe Visinescu, dar era ocupat

  23. Daaa, sunt convins că în ultimul cătun analfabet știe toată lumea cine e Șora. Dar nu.

  24. #66

    Stai să înțeleg, ai vrut să scoți cumva compania de căcat a emag cu acest mic articol de căcat?

    • #67

      nu, am vrut s-o scot pe ma-ta din cacat, dar ai venit tu in loc

  25. #68

    “Romanul” e un supravietuitor. Sora e un supravietuitor. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. La urma urmei si supravietuirea e o virtute.

  26. #69

    Uite eu am observat ca si-au schimbat logo-ul :D, chiar daca emag nu prea imi place (nu-mi plac monopolistii in general). Daca emag nu prea imi [mai] place, pe Sora nu il suport. N-as putea spune de ce, pur si simplu – poate ptr ca a fost un comunist, mai mult decat activ si se da dizident, poate e de la moaca lui, de la ochelari… e un mister neelucidat, inca.