Am turnat, dar cu mandrie patriotica!
Am turnat, dar cu mandrie patriotica!

Academia Romana a postat pe site-ul sau o propunere de de modificare a legii de organizare si functionare in care cere drept de initiativa legislativa, asa cum acum au doar Parlamentul si Guvernul. Mai mult, propunerea legislativa introduce prevederea ca titlul de presedinte al Academiei Romane sa fie asimilat ca rang si salarizare functiei de Ministru, in timp ce vicepresedintii sa fie asimilati ca rang si salarizare functiei de Secretar General al Guvernului.

Semnează Ionel Valentin Vlad, președintele Academiei Române. Practic, urmașul lui Sadoveanu. Doar că distinsul academician e un fizician destul de modest, cunoscut pentru faptul că a construit în românia diverse chestii cu lasere și holograme, inventate de alții.

Văzându-l pe acest domn ieri, pentru prima oară în viață, am vrut și eu să văd cine sunt membrii Academiei Române, în acest moment. Și m-am uitat pe lista lor, din acest moment. Vă rog să vă uitați și voi și să îmi spuneți de cine ați auzit de acolo, presupunând că suntem un grup de oameni cu relativă educație, cât de cât citiți și cu ceva cunoștințe, măcar generale.

Eu recunosc sincer că am auzit doar de Constantin Bălăceanu-Stolnici, un, ca să citez, scârbos informator al securității, de Dan Berindei, Nicolae Breban, un alt turnător împuțit, Augustin Buzura, Ionel Cândea, Daniel Ciubotea, prea sfântul turnător din fruntea bisericii, Romulus Cristescu, cel ce m-a ucis cu cartea lui de Analiză Funcțională, Daniel Dăianu, care nu mai are nevoie de prezentare, fiind unul din artizanii mizeriilor din ultimii 26 de ani, Niculae Ghilezan, Dinu C. Giurescu, Traian Gomoiu, Mugurel Constantin Isărescu (ghici cine e), Cornelia Sabina Ispas, Ileana Mălăncioiu, Nicolae Manolescu, Eugen Mihăescu, Mariana Nicolesco (bănuiesc că de fapt o cheamă Niculescu, dar bășinile sună mai bine în franceză), Șerban Papacostea, Dumitru Radu Popescu, Dumitru Prunariu, Eugen Simion, Mihai Șora, Cornel Țăranu, Răzvan Theodorescu și cam atât.

Uitați-vă și vedeți câți cunoașteți. După care comparați-i cu adevărații academicieni, cei ce au ajuns acolo demult, pe baza a ceea ce reprezentau, nu pentru că erau popi, guvernatori bnr sau, în majoritate, membri de partid psd sau pnl și turnători.

Și întrebați-vă de ce vor ăștia dreptul de a da legi și de a fi considerați miniștri?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

51 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Initiativa asta poate fi trecuta la infractiunea de lovitura de Stat!Sau la lovitura impotriva gandirii normale.
    In locul lui Ciolos as face o conferinta de presa in care as denumi asa-zisa academie “o adunatura de ignoranti senili si pseudo-comunisti”.Si le-as taia toate privilegiile pe care le detin.
    In locul i

  2. #3

    O adunatura de ignoranti senili si pseudosecurei!La ce te poti astepta mai mult?Au limbile tabacite de la cate cururi au lins,pornind de la ceausescu,iliescu,tapu’,betivu’,tacutu’!
    Io zic sa-i punem pe toti presedinti ai tarii.Fiecare ,prin rotatie,sa conduca Romanica o saptamana.Ar fi show!

  3. #4

    multi dintre cei din lista au fost destul de controversati la momentul lor pentru activitatile extra-curiculare, dar intre timp ne place sa ne aducem aminte de ei doar lucruri bune despre ei. De morti numai de bine.

    Sadoveanu care a mutilat limba romana schimband la sugestia rusilor inlocuitul formelor sunt/suntem cu sint/sintem, Rominia (la asta s-a revenit un pic mai tarziu). Parhon, Arghezi alte carpe rusesti.

    Probabil ca vreun alt ranter peste treij’ de ani ii va da de exemple pozitive pe Prunariu, Manolescu sau Giurascu (astia trei chiar mie mi se par in regula).

    Stolnici nu face parte doar din galeria turnatorilor neamului (unde au fost, din pacate si figuri remarcabile, Stefan Augustin Doinas gen) ci si din aceia a celor care au pus umarul pro-activ la distrugerea credibilitatii sistemului universitar romanesc. Vi-l mai aduceti aminte pe Stolnici cand vindea manu propria diplome de licenta de stomatologie? Eu da. 😉

    • #5

      nu stiu. serios? link, ceva?:))))

    • #6

      aia cu sunt/suntem ca e mai corect decat sint/sintem e aiurea. mi-a explicat cineva absolvent de limbi clasice (latina) ca e mai corect cu sint/sintem. sau cel putin asa imi aduc eu aminte.

      imi e lene sa mai dau un click pt un comentariu nou: nu stim oamenii de acolo pt simplul motiv ca cercetarea din romania e fix pwla. nu se incurajeaza, nu se finanteaza, nu se promoveaza. de unde dracu sa ajungi sa ii cunosti pe “ai mai buni dintre cei mai buni” daca habar nu ai ca exista cercetatori in domeniile variate de acolo. poate doar daca esti din domeniul respectiv, in rest canci.

    • #7

      Da fa si tu niste miscare, nu tot astepta linkuri.

    • #8

      Nu gasesc acum pe net si n-am rabdare sa caut, scandalul diplomelor false e cel de aici:

      www.ziaruldeiasi.ro/national-extern/ancheta-diplomelor-false-de-la-umf-iasi-este-aproape-de-finalizare~ni1i2o

      Dilema cu care am ramas eu de-a lungul anilor este daca Balaceanu-Stolnici facea fifty-fitfy cu Dolphi Drimmer sau doar era platit per diploma semnata. Stolnici se jura ca ovreiul lua toti banii si el n-a stiut nimic. Da’ ce-am facut, sefu’? Nimic, doar ca semnai diplome intr-o pozitie nefireasca.

    • #9

      Cred ca aici este faza www.ziaruldeiasi.ro/local/iasi/%20scandalul-diplomelor-a-taiat-trei-universitati-de-la-acreditare~ni1jdl
      Drimer fusese suspendat iar Stolnici inca emitea diplome fara sa aiba nici un drept. El era membru de onoare al Universitatii Ecologice in acea perioada si nu cred ca avea dreptul de a inlocui rectorul

    • #10

      @mihaela ce spui tu e cam varianta lui Stolnici.

      Exista si varianta italienilor care au dat cam 50.000 de coco per diploma. Italieni care au fost inscrisi retroactiv in scoala, asta era toata smecheria, nu asteptau 5-6 ani dupa diploma.

      Sigur ca ar fi gasit in Romania si diplome mai ieftine, dar de la Stolnici/Drimer le-au luat cam pe loc iar il tempo è denaro

    • #11

      corco…pai si reiese de undeva ca-i luam apararea? Oricum astia doi faceau juma-juma daca nu cumva ala cu carlionti lua mai mult ca era pe tarlaua lui de la Iasi unde se nascuse. Italienii se inscriau la facultatea aia cu cateva luni inaine de a “absolvi”

    • #12

      Cum isi cunoaste militianu nost’ elitele, zici ca a dat teza din viata lor.

    • #14

      @George

      bah, lowlife, nu toti sunt asa rupti de realitate ca tine. Azi ai avut si tu o urma de onestitate, hai pa, te-am pupat pe portofel!

  4. #15

    Buzura ala,mosu din poza si nea Mihai no.1 jucând la închidere pe post de rege.De fapt baietii astia ce rol au?Pun magiun pe pâine?Sunt linistit Jenel de Sibiu priveste cu atentie.

  5. #16

    Cet pentru ca pot iar poporul e prost si inghite sau nu zice nimic ca “pe ei nu ii afecteaza”

  6. #17

    Eu zic că dacă tot l-au pus pe Mihai cu meseria de rege trebuia să îl pună şi pe Funar, de 3x ori primar e ceva, un record depăşit dar totuşi e ceva.
    Cacademicieni.

  7. #18

    am uitat sa zic: da! e normal sa aiba drept de initiativa legislativa Academia Romana. unde e problema? nu trebuie sa te blochezi in ideea ca unii membri sunt degeaba. majoritatea banuiesc ca sunt oameni inteligenti care probabil au ajuns acolo pe baza creierasului lor personal. si mai banuiesc si ca ii duce capul sa genereze propuneri de legi normale la cap. pana la urma aia sunt varful intelighentei romanesti

    • #19

      Singurul motiv pentru care vor legi, e ca sa se poata asigura ei ca pot suge mai mult.

    • #20

      @Super_fotbal: asta cu legile in interes propriu nu era apanajul parlamentarilor? Sau se tem de competitie acum?

    • @Ender, nu e normal, pentru ca aia de fac legi trebuie sa fie alesi, sau macar girati de cei alesi. Drept de initiativa legislativa are deja oricine (teoretic), daca te simti in stare sa aduni suta de mii de semnaturi necesare (parca atatea erau necesare).

  8. #22

    Vârsta medie a academicianului român e de 77 de ani, cu cel mai vârstnic de 100 de ani și cel mai tânăr de 56 de ani. Vreo 80 de academicieni au peste 80 de ani. La polul opus, doar 32 au sub 65 de ani.

  9. #23

    Pai si ce, vor sa promulge primii legea gravitației ?

  10. #26

    se pare ca academia nu are o copie dupa constitutia Romaniei in biblioteca, pacat.

    Macar un jurist mai acatarii sa fie printre ei.

  11. #29

    Ionel Valentin Vlad mi se pare că e si la kakademia lui Oprea
    Pai daca ăștia de la Oprea,academicienii ,au venituri pe viață ,de ce să nu ia si cei de la Academia Româna puțin mai mult cash?

    epochtimes-romania.com/news/o-fotografie-cat-o-mie-de-cuvinte-academia-lui-oprea-imaginea-statului-capturat—243861

  12. #30

    e in neregula sa ii tratam pe toti academicienii la fel. automat sunt hoti toti, turnatori si altele asemenea. asta pt ca ne-au sarit in ochi doar aia de care a vorbit presa din motive de cele mai multe ori negative. unde ajungem asa ? unde? in ce ne transformam noi in felul asta ? in ce? atatea intrebari si atat de putine raspunsuri. ca de pilda documentatia pt obtinerea autorizatiei de mediu si a avizului de la ISU pt depozit ingrasaminte chimice. #aideplm

  13. #31

    Cred ca astia iau prea in serios substantivul ‘academician’, li s-o fi sculat ca-s vezi Doamne ‘demnitari’. Ca si functionarii (nu demnitarii) din Senat, ca-s chipurile ‘senatori’ cu S mare. Domnu’ Senator! – ii si vezi pe gusati cum se infoaie de placere.
    Nah, Romania. Totdeauna ne-am dat de-a dura dupa titluri pompoase care de fapt nu spun nimic.

    Un academician e un intelectual cu mai multa experienta, ceva lucrari (neplagiate) scoase. Un carturar intr-un turn de fildes. In nici-un caz ‘demnitar’.

  14. #32

    Adica ce vrei sa spui, ca n-ai auzit de niciunul? Lua-te-ar Benga! 🙂 🙂 🙂

  15. #33

    Bineinteles ca majoritatea imi sunt necunoscuti, dar pot garanta pentru Profesorii Andrei Tugulea si Alexandru Morega care mi-au fost profi in facultate, doua somitati fara indoiala, apoi pentru Mircea Malita, super respectat in America, pe Dimitrie Vatamaniuc l-am vazut si ascultat in multe emisiuni despre istorie, pe Irinel Popescu il stim toti de pe televizor ca autor a multe transplanturi de rinichi…

  16. #34

    Oricum fosilele de la Academia Romana nu bat total campii cu implicarea in politica, se practica si pe alte meleaguri.

    De exemplu in Irlanda unele universitati au dreptul de a numi senatori (cate trei), no joking. Am zis “numi”, nu “propune”, adica universitatea zice “Padraig McDick este senator tura asta”. Punct. Asta inseamna sa fii mafiot, nu parlitii astia de la Academia Romana care de fapt doreau doar niste bani in plus.

    • #35

      Frate O’Corcoran, decat sa aleaga o turma de prostovani mai bine alege un senat de destepti. Democratia prostilor e buna doar pentru smecheri si hoti. Aici, cel putin.

  17. #36

    Îţi zic eu de ce: tehnofilism.

    Acuma, dacă vrei să intri în politică, eşti respectat dacă eşti tehnocrat. Aşadar, prin natura sensului, în România, ei cred că sunt tehnocraţi. Dpdv al tehnicalităţii, nu ştiu cine are dreptate, însă…

  18. #37

    Citeam zilele astea despre un individ, Florin Bilbiie care nu e decat “o sansa a Romaniei la premiul Nobel”!
    Se zice ca individul asta, conform legislatiei actuale, nu are nici o sansa sa prinda vreun post de profesor universitar in Romania, el predand deja pe la Sorbona.
    Decat…

    • #38

      dar sunt multe cazuri in romania. era recent ceva de gen un mare chirurg care rupea tot in franta, la noi nu i se recunosteau nici macar studiile, daramite experienta profesionala. pentru ca nu voia pla lor, de aia

    • #39

      @Sharlatan @Arhi

      Treaba cu Nobelul, cred că e iarăşi cu jumi-juma, cum a fost cu Herta Muller: juma pt nemţălăi, cealaltă jumate trasă de păr pt România (mă miră faptul că mulţi nu ştiu). S-ar putea să nu ştim nişte detalii. #zicdoar #nudaucubolovanul

      Dacă Bibilic vrea jumate pt Franţa, jumate pt România, atunci… las-o baltă…

  19. #40

    La 93 de ani??? Cu filfizoni??????

  20. #41
  21. #42

    Știi că DEX-ul avea girul Academiei Române pe vremuri… Cu definiții precum “Atentat la pudoare = infracțiune care constă în încercarea de a viola o femeie”. Conform unui studiu al cercetătorilor britanici, probabil.

  22. #43

    Domnul profesor doctor Leon Dănăilă, neurochirurg. Născut în 1933. Profesează și acum, bucureștenii se pot considera norocoși din acest punct de vedere!

    Domnul doctor ar trebui să fie etalonul pentru membrii Academiei, nu o excepție.

    De auzit, fie doar și în trecere… pot să-i pun pe listă pe Constantin Bălăceanu-Stolnici, Dan Berindei, Nicolae Breban, Daniel Dăianu, Leon Dănăilă, Mihai I de România (în curând va fi trecut la ‘membri încetați din viață’), Mircea Flonta, Dinu C. Giurescu, Constantin Ionescu-Târgovişte, Mugurel Constantin Isărescu (Mugurel?), Nicolae Manolescu, Mariana Nicolesco, Şerban Papacostea, Irinel Popescu, Ioan Eugen Simion, Victor Spinei, Laurenţiu Streza (hmmm..), Răzvan Theodorescu.

    ‘Și întrebați-vă de ce vor ăștia dreptul de a da legi și de a fi considerați miniștri?’
    Pentru că așa vrea p*la lor poate fi considerat un răspuns valid?

  23. #44

    Ma uimesti! Ce facultate facusi de stii Analiza Functionala a lui Cristescu?

  24. #47

    Nu numai Guvernul si Parlamentul au drept la initiativa legislativa, ci si cetatenii. Da, intr-adevar, trebuie sa fie peste 100.000, insa e destul de fezabil avand in vedere ca pot fi mobilizari ale societatii civile care se incadreaza aici. Sa nu uitm si de faptul ca realitatea politica e alta. De aceea avem propuneri legislative care vin de la institutiile statului, din mediu privat, etc. Procesul de legiferare este mult mai complex decat ceea ce scrie articolul Constitutiei.

  25. #48

    Propunerea cu initiativa legislativa este oricum neconstitutionala. La un moment dat s-a pus problema ca si CSM-ul sa aiba insa chiar in sedinta din CSM, imi aduc aminte ca lumea a presupus din start ca pica. Insa, astfel de institutii au birouri speciale de normare, legislatie etc. si fac propuneri, spre exemplu CSM prin Min. Justitiei.

  26. Bai, ce furie proletara pe aici. E rau ca vor chestia asta, când nu sunt alesi de popor. Punct.

  27. Uitasi de Mihai 1, a carui calitate stiintifica este de REGE.