Scris de Stefania

Am citit zilele trecute textul despre abuzul asupra copiilor si mi-a trecut prin cap ca in loc sa scriu despre cum am supravietuit eu abuzurilor, comune, banale si zilnice in copilaria de acum 40 de ani, am putea vorbi despre cum putem pregati copiii nostri, pentru a nu cadea victime.
Nu stiu sa vorbesc in general, de aceea am povestit doua amanunte din viata noastra si intrebari pe care ni le-am facut noi. Mie imi vine sa raspund ” e prea mic acum, mai incolo” dar pina cind pot amina momentul?

Cred ca eram destul de marisoara cind am citit pe undeva de fapte reprobabile comise in timpul razboaielor si venea greu sa cred ca era posibil, ca nu exista cavalerismul de care ma umplusera romanele cu actiune in evul mediu iar cu ai mei era imposibil de discutat. Stiu doar ca am ramas cu o repulsie care nici acum nu imi permite sa vad „Portocala mecanica ” a lui Kubrick, pentru ca stiu ca sint scene de violenta gratuita.

Copilul butona de zor pe tableta, absorbit intr-unul dintre jocurile cu care ar pierde ore in sir, daca ar putea…
Eu ma uitam la un documentar despre lagarele naziste. Vorbeau de Terezin, “ghetoul model” folosit pentru propaganda in fata opiniei publice internationale. Era descris amanuntit modul in care evreilor, obligati sa se transfere din locul in care traiau , li se punea in fata un contract prin care cedau caminul propriu in schimbul unei case in acest “orasel”. In functie de valoarea primeia, li se promitea ca ar fi obtinut chiar o casa cu vedere spre lac. Dupa ce semnau, calatoreau cu iluzia ca ar fi putut continua sa duca o viata cit de cit decenta. O data coboriti din tren, in fata cladirilor vechi de caramida, multi erau convinsi ca pe undeva se facuse o greseala. Socul si acceptarea realitatii dura citeva zile.
„-Dar i-au pacalit!” l-am auzit pe copil comentind indignat si revoltat. „Nu si-au tinut promisiunile!”
Ehm, fiule, cum sa iti explic eu ca minciuna a fost raul cel mai mic facut de catre nazisti? Incropit o lamurire generala „de ce razboaiele sint rele” si care e impactul in viata oamenilor obisnuiti.
A intrebat daca bunicii nostri au trait vreun bombardament pe pielea lor. Taica-su i-a povestit oleaca de istorie , fara sa intre in amanunte.
Zilele trecute M asculta Rammstein. In videoclip era un rug aprins . „De ce ard cartile?” s-a itit copilul din spatele lui. „Pentru ca dictatura si fanatismul nu vor sa lase oamenii sa gindeasca liber, ard cartile cu idei care nu sint pe placul lor.”

Are zece ani, cit timp il mai pot proteja? Cind ii pot dezvalui povestile urite ale istoriei, ale vietii?
Stie ca Mos Craciun nu exista, joaca Fortnite, afirma ca stormtrooper din StarWars sint prosti tragaci , se bucura cind cistiga la Murder Mistery in rol de asasin sau serif, impusca rizind zombie din Minecraft. Dar astea sint jocuri. In viata reala, la scoala se tine departe de grupul de colegi „cei trei ai apocalipsei”, nu spune minciuni si nu vrea sa vorbeasca de moartea bunicii acum trei ani.
Stie ca nu trebuie sa „primeasca bomboane de la necunoscuti” , sa permita atingeri in anumite locuri, chiar daca nu isi explica bine scopul final al unor gesturi de tipul asta.

Voi cind si cum ati explicat copiilor vostri ca jocurile cu impuscaturi au echivalent in realitate? Ca razboaiele nu au un cod de onoare de respectat? Ca in jur pot exista oameni brutali, aroganti, invidiosi, cu sete de putere sau dorinta de a face rau in mod gratuit? Ca trebuie sa-si pazeasca pielea?