Deci România revine la Eurovision și Alexandra Căpitănescu ne reprezintă cu o piesă care se numește Choke Me. Și înainte să vă gândiți la ce vă gândiți, e o melodie despre emoții intense și sufocante, despre relații care te înghit, despre pasiune care te strânge de gât. Metaforic, bineînțeles. Deși recunosc că titlul e ales strategic să facă valuri.
Trebuie să recunosc că am fost sceptic când am auzit prima dată. După ani de absență de la concurs și după tot circul cu descalificările și dramele din anii trecuți, mă așteptam la ceva safe, la o baladă despre pace și iubire și unicorni care dansează pe curcubee. În schimb, primim un titlu care garantat va genera discuții la cina de familie din toată Europa. Respect pentru curaj, ce să zic.
Alexandra Căpitănescu are voce, asta e clar. A trecut prin toate etapele de selecție și a convins juriul că poate duce piesa asta pe scena mare din Basel. Rămâne de văzut cum va suna live, pentru că Eurovision e un monstru aparte. Acolo nu contează doar să cânți bine, trebuie să și arăți bine, să ai un spectacol vizual memorabil și să nu te pierzi printre celelalte treizeci și ceva de țări care toate vor același lucru.
Piesa în sine e un midtempo cu influențe pop moderne, ceva ce s-ar potrivi foarte bine la radio. Nu e experimentală, nu e ciudată, nu are elemente folclorice forțate ca să ne amintim cu toții că suntem țara lui Brâncuși și Dracula. E pur și simplu o piesă pop competentă cu un refren care se ține de tine. Ceea ce, să fim serioși, e mai mult decât am trimis în unii ani.
Acum, marea întrebare e dacă Europa e pregătită să fie choked de România. Competiția anul ăsta e serioasă, cu țări care investesc bugete de producție comparabile cu PIB-ul unor insule mici. Noi venim după o pauză, cu ceva de demonstrat și cu un titlu care sigur va rămâne în mintea oamenilor, fie că le place sau nu.
Personal, cred că avem șanse să trecem de semifinală. Nu ne văd câștigând, dar nici făcându-ne de râs. Ceea ce, având în vedere istoricul nostru recent la acest concurs, e deja o victorie. Hai Alexandra, sufocă-i pe toți. Tot metaforic vorbind, evident.
Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul