După cum bine se știe, sunt un tip care a umblat mult brambura prin europa în ultimii 15 ani și am tot văzut diverse chestii interesante prin țările pe unde am descălecat (sic!), chestii și lucruri care m-au tot marcat și încă o fac. Și nu mi-am propus să mă opresc din brambureală, să știți.

Așa, ce voiam să spun, că sunt bătrân și uituc, cu o grămadă de copii și griji.
Am observat că, în marketurile românești, nu se găsesc o grămadă de produse care, în afară, sunt standard (bine, în timp ce mă plimbam prin Carrefour, am observat că au dispărut de la raftul de congelate tot ce putea avea o aromă de China. Și chiar voiam niște pachețele de primăvară)

De exemplu, nu se găsesc legume proaspete gata curățate și tăiate. În europa găsești întotdeauna ceapă curățată și tăiată, usturoi, legume de ciorbe și supe, proaspete, tăiate și porționate.

Nu se găsesc produse semipreparate. Și nu mă refer la carnea condimentată care e la rafturile românești, care e de fapt carne stricată, spălată, dată cu arome și pusă la vânzare. Am luat de la Cora, am zis că îmi vărs mațele când a început să miroasă friptura a mort.

Mă refer la caserole gata asamblate, cu fripturi de diverse feluri, cu cartofi sau legume, tot felul de sosuri, găini gata preparate, plăcinte cu carne, legume, totul gata, proaspăt, la raft, doar de luat și de băgat la cuptor.

Cred că se pierde o piață enormă, mizându-se pe idioțenia că româncele simt nevoia de a fi gospodine și trebuie să gătească acasă, cu mânuțele lor fragede. Dă-le româncelor o friptură cu ciuperci și cartofi, vreo 3 kile cu totul, ditamai tava de aluminiu, cu 6 lire, ca în UK, și o să vezi cu adevărat ce apetență pentru gospodărit au femeile.

Și nu doar asta, dar sunt utile pentru toată lumea. Vrei să faci o supă? Te duci la marketul de poximitate, iei totul de-a gata, arunci în oală, fierbi, gata supa. Ai chef să mănânci o friptură? Iei totul direct în tavă, doar scoți ambalajul, dai la cuptor cât scrie pe etichetă, voila masa. Și sănătos, și rapid și fără consum inutil de timp. Pentru tineri, pentru familiile tinere, ar fi chiar o utilitate maximă.

Să vedeți cum șuieră a gol rafturile cu produse de genul, după ora 5 după masa. Pentru că oamenii știu că e mai simplu, mai rapid și, de multe ori mai gustos decât mâncarea ca la mă-sa acasă, de acasă.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

105 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Acum fro’ 8 ani, cand m-am mutat pA insula, am zis ca sunt nebuni astia de vand ceapa tocata si toate cele asemenea. Pana am vazut ca se vand in draci.
    Noi nu cumparam sincer, dar total de acord – da-i omului posibilitatea sa aleaga, pentru convenienta. 🙂

    • #2

      Ceapa tocata gata? pai aia e foarte perisabila. Eu am tocat odata niste capa sa pun la o mancare, m-am apucat s-o toc inainte cu vreo 30-40 de minute, sa fie gata. Am lasat-o pe tocator. Cand s-o pun, putzea ca dracu. Plus ca nu mai iesea mirosul din tocator, l-am spalat de 5 ori! Ceapa, cu cat sta, cu atat pute mai ciudat… e un miros specific, nasol.

      Altfel, eu mananc multe semipreparate, de la supa la plic, pana la lasagna. Dar unele nu se apropie de ce ar trebui sa fie. Lasagna de la Lidl, foarte laudata de multa lume – am luat si eu. Prima data de abia am mancat-o, pe urma ma mai obisnuisem cu ea. Placinta cu branza Bella, manarita romaneste la gramaj (800grame) – zici ca are faina si gris in ea, nu branza. Cordon Bleu de curcan – mizerie, l-am aruncat. Pizza congelata, cu diverse topinguri: multe au condimente care le fac sa aduca la gust cu supa. In ultima vreme iau numai margherita din Lidl sau Kaufland, mai pun eu peste ea ce vreau. Fulgi de fasole – amestecul rezultat avea un gust ca de pamant. Si tot asa…

      Iti trebuie stomac destul de tare sa poti manca unele din semipreparatele astea. Imi aduce aminte de cineva care luase un pui rotisat dintr-un supermarket si acasa a vazut ca avea matzele in el. Nu s-a basicat, a taiat pe langa si a mancat…

    • Bella e companie bulgareasca. N-am inventat noi tot rahatul din lume

    • #4

      @Kopa-Kopan, mie mi se întâmpla ce zici tu cu ceapa cu soiul ăla olandez, rotundă ca un măr.
      În consecință, m-am ales cu pitici suplimentari pe creieri și caut numai ceapă “românească”, din aia mai turtită. Și găsesc doar la piață și nici acolo mereu.

  2. #5

    Probabil e vorba de reticienta romanilor vizavi de produsele gata ambalate, mai ales de legume. Si mai e vorba si de pret 😀

    • #6

      Sau probabil nu avem liniile de productie necesare pentru asa ceva. Produsele astea au termen de valabilitate mic. Pentru a fi vandute trebuie sa fie proaspete, fresh. Daca le importi, vor iesi si scumpe si cu termenul de valabilitate redus, ca 1-2 zile au pierdut deja pe drum.

  3. #12

    Legumele gata taiate si necongelate sunt foarte perisabile si probabil foarte scumpe.

  4. #13

    Nu cred că ar merge, le-ai răpi pseudo-gospodinelor plăcerea de a se automartiriza pe altarul cratiței. La mine în bloc, unde a puit lumea mai ceva ca-ntr-o colonie de șoareci priapici, ăsta este un subiect predilect. „Nu știu ce să mai gătesc!” „Sunt obosită, am gătit!”. Dar de lălăit aiurea, cu orele, în grupuri strânse de mămici clevetitoare, o lălăie. Sunt mișto soții lor, vampirizați energetic, pielea și osul, bântuie către și de la serviciu ca niște umbre, tați mândri de familie. Cu excepția moldovencei de la unu, care chiar gătește în draci, păcat însă că e moldoveancă și proastă.

  5. #26

    si dupa aia ce vrei, sa stea pe capu barbatilor toata dupa-masa? nu mai exista pic de solidaritate intre eroi?

  6. #28

    Si eu visez sa gasesc semipreparate comestibile in magazine, ca urasc sa pierd 3 ore pt o farfurie de mancare (cumparaturi, pregatit etc).cred ca ar merge treaba, dar doar in orasele mari precum Buc sau Cluj, dar la cat de chitrosi sunt romanii ca sa le ramana bani de alcool si tigari, e posibil sa nu mearga nici acolo…

  7. #29

    Atunci la ce-ți mai iei nevastă

    • #30

      Legenda spune ca rochia de mireasă are culoarea albă din cauza electrocasnicelor albe…

  8. #31

    Ma numesc Leantza, is moldoveanca, si n-as cumpara asa ceva in veci ( asta apropo de ce zice Maithun mai sus).

    • #32

      Scuze, eram adormit. Am vrut să zic ardeleancă. Ardeleancă! 🙂

  9. Momentan suntem mult prea fericiti ca ne permitem si ca avem optiuni de comanda la mancare. O sa ajungem si la mancare semipreparata necongelata in cativa ani.
    Mega-urile mai mari au produse apropiate de ce vrei tu dar pana la tavi cu friptura e cale lunga. Pe mine unul nu ma deranjeaza sa stau 10 minute sa pregatesc tava, am spatiu sa ma desfasor iar de vase si tacamuri se ocupa masina.

  10. #34

    -amestecul de legume taiate e util ,si noi folosim la mancare/supe/ciorbe din motive de lene ,de obicei adaug un ardei in plus ; la pret nu este avantajos
    -preparatele sunt mancarea defectilor tatuati nascuti si morti pe ajutor social ; cu cat sunt mai obezi si au mai multe tatuaje cu atat cumpara mai multe “piure cu pui” de o culoare verde-maro sanatoasa
    -salatele sunt ok daca NU folosesti plicul de sos inclus ,la 2-3 luni apare sa nu mancam salata Caesar ca are e-coli ,aia de ton are nu stiu ce bacterie , aia de pui mexican alta bacterie – in generozitatea lor superioara supermarketul iti da banii inapoi
    -mancarea semipreparata nu este semn de societate evoluata ci doar garant al imbecilitatii si degenerarii viitoare

    • #35

      desigur. gatitul acasa insa este semn de dac

    • #36

      Semn de dac ori ba, pentru unii e placere in a gati. Mie imi place teribil in bucatarie. Nivel de amator, de gospodina de casa, dar ai mei sunt multumiti.
      Aseara, dupa ce am venit de la munca, am taiat ceapa rosie solzisori fini (la mana, cu cutitu’) si am pus-o la murat in borcan. Merge cu o fasolica iahnie. Azi cred ca pun de niste ardei copti in otet. Tot cu fasolica.

    • #37

      Adica aia care mananca doar gatit atent , mancare supereco, tocanite originale , ciorbe ..totu natural..etc, sunt rasa superioara !?
      ”garant al imbecilitatii si degenerarii viitoare”…cam dur , nu crezi ?

    • #38

      @moteky
      Sper ca ti-ai luat si un bax de Carbocit..

    • #39

      Or fi rasa superioara daca isi dau seama ca e probabil ca in preparatele alea sa fie la greu sare si zahar cu scopul de a prelungi timpul de viata la raft.

    • #40

      @gigi
      ” da’ de ce speli rosiile ca doar sunt bio ” – olandez cu doctorat , mananca doar in oras sotia si copii la fel
      mai e un pas ,sau 3 mai mici si acolo se ajunge oricum
      ( are clasa salariala 7’n plm!!!!!!!!)
      @arhi
      nu cunosc obiceiurile dace domestice dar cred ca erau normali din punctul asta de vedere dar stiu ca sunt multi ce cred ca gatitul este despre mancare ( hint: nu,nu e doar despre mancare)

    • #41

      Din pacate, mancarea semipreparata contine multe rahaturi. Chiar azi am avut pofta de lasagna si am luat de la LIDL una, ca dura mai mult de o ora sa vina, daca ma apucam sa comand. Si nici chef de gatit nu aveam.
      Bunicica la gust, dar lista de ingrediente ocupa juma’ de pachet. Plina de grasimi saturate si tot felul de ingrediente dubioase, agenti de ingrosare si altele.
      Aia e de fapt, problema. De-aia americanii si englezii au o problema mare cu obezitatea, pentru ca lumea nu stie sa arunce niste legume in cuptor, ci isi cumpara rahaturi pe care le baga la microunde.
      Sunt canale gen asta, pe youtube: www.youtube.com/user/TheSeriousfitness unde iti arata cat de simplu e sa arunci niste legume intr-o tigaie si sa incropesti o masa sanatoasa.

      Hai sa lasam exagerarile astea de “romancelor le place sa se chinuie”. Nimanui nu-i place. Dar, din pacate, nu ai de unde alege. Iar mancarea semipreparata sanatoasa, e foarte scumpa si de multe ori inexistenta pe la noi.
      La o adica, nu mi-e greu sa toc niste legume, pe care sa le tin in caserrola, in apa la frigider si stau crocante 2-3 zile, gata de gatit. Am fructe si legume congelate.
      Pe langa asta, am robot de bucatarie, toca ceapa, usturoi si tot ce mai vreau.

      Pentru mancaruri care necesita gatire lunga apelez la soacra sau la impinge tava/ restaurant cu livrare acasa.
      In rest, nu mi-e greu sa arunc un peste cu legume in cuptor si sa mananc ceva ok.

      Pus ca, gatitul acasa este ieftin. Am crockpot, am aparat de gatit la aburi, am cuptor cu ventilator, grill si mama dracu dfe functii, am blender care face si supa, am robot de bucatarie, am masina de spalat vase, am de toate (bine, asta nu mai e ieftin, dar nu-s luate toate o data).
      Chiar nu mi-e greu sa gatesc.

      Si totul tine de organizare. Da, daca iti aduci aminte ca ti-e foame in clipa aia si frigiderul e gol, sau e plin dar ti-e lene sa te apuci sa gatesti, deh, se mai intampla, comanzi o pizza sau opresti la mcdrive (mai fac si eu asa). Dar daca iti pregatesti de cu o seara inainte, toci tot ce trebuie si lasi in caserole ingredientele, a doua zi doar le arunci acolo si pa. Ai de mancare.

      Si mie mi-ar placea sa gasesc semipreparate sanatoase, doar ca e cam imposibil al noi. Si ar fi extraordinar de scumpe.

    • #42

      Ah, si ca sa nu zica lumea ca sunt carcotasa, cumpar de la Selgros sfecla rosie, din aia vidata, e gata fiarta si taiata. Si cartofi din aia fierti, vidati, cu apa si sare, de ii bagi in cuptor sa se rumeneasca. Tot de la Selgros. Mai au un sortiment, cu usturoi sau cu boia, parca, dar ala are niste ceva ingredient dubios, agrent de ingrosare, deci il evit, prefer sa amestec acasa usturoi cu ulei si sa ii ung.

      Asadar, caut si eu alternative. Dar in general ma uit si la pret. De exemplu, te costa un rinichi, o salata din aia de la Mega, de ti-o faci singur. Da, e fun, ai toate ingredientele acolo. Si am un teanc de caserole din alea acasa, care atesta faptul ca am lasat multi bani pe ele.
      Pana m-am prins ca imi pot portiona singura ingredientele acasa si doar le combin. Desi, cum am zis mai sus, tot ma trezesc ca n-am ce imi trebuie si ajung sa dau banii, iar :)).

      Cumpar salata la punga, gata taiata si spalata.

      La fel si supele fru- fru. Iarasi, multi bani decartati pe ele (10 lei o supa). Ca sunt bune si sanatoase. Pana am descoperit ca pot sa copiez reteta 1:1 si sa am o oala intreaga. 5-6 portii= 50-60 de lei economisiti.

      Dar n-as da banii pe legume gata taiate si spalate, daca pretul lor te face sa pui mana pe cutit si sa ti le speli, cureti si tai singur.
      De fapt, pretul e problema la mine.
      In schimb, pe sfecla si cartofi dau banii, sa le iau gata curatate si fierte, ca dureaza procesul.
      Sau pe salata verde. Ca e enervant sa stai sa cureti, sa le bagi in centrifuga, etc.

    • #43

      La salată un plus e și faptul că-n punga aia ai mai multe soiuri de frunze.
      La piață sau în magazine nu găsești toate soiurile. Și dacă le-ai găsi, ar trebui să cumperi câte o căpățână din fiecare și apoi să folosești 3 frunze din fiecare. Dacă nu paști salată de 5 ori pe zi, arunci jumătate din fiecare căpățână.

  11. #44

    Pe insula poate vezi de aste, dar legume ca si cele prezentate de tine in Austria si Germania nu sunt…
    In schimb, pui sau porc cu legume , gata pregatit, numa bun de pus la cuptor este…
    Cred ca supermarket-urile ar trebui sa isi dezvolte asa ceva…pe de alta parte, mai mult plastic, Greta, alea alea…

    • #45

      stii ca toate ambalajele pot fi facute biodegradabile, nu? totul tine de cost si de legile facute de spagile primite, simple as that

    • #46

      mai ales cand e vb de produse perisabile. hartia cerata este o varianta

    • #47

      cumparam ceapa taiata si legume ready made din kaufland aproape zilnic

    • #48

      @ Ciumeg, da..totul tine de vointa, dar la noi daca s-ar pune taxxa pe sticla de plastic ca in De, ar sari romanul de fund
      @ Arhi, posibil, sa fie in anumite magazine si in anumite zone..in zona in care stau eu nu am vazut

  12. #49

    iti spun de ce nu, pentru ca majoritar cel putin aia mai vocali sunt niste tzarani(in sensul abject)
    atat shefutzii cat si cumparatorii vocali sunt niste tzarani cu mintea nivelata de fostul sistem comunist, de asta nu apare, de asta mic punct ro a disparut si romanii cumpara cum le vinde oricare mega-market din asta de 2 bani, atat ii duce mintea de “peasant”

    • #50

      Stai, adica mic.ro nu a disparut pentru ca le-a dat teapa Patriciu si furnizorilor si buticarilor? Ai dracu tarani cu mintea nivelata, n-au mai vrut sa-i dea pe caiet marelui mogul.

    • #51

      pierzi esenta, oricand cineva cu bani cum sunt astia care detin supermarketurile sau mallurile poate reface mic-ro

  13. Daca tot e vorba de UK, cerealele alea a lor iti plac? www.weetabix.co.uk
    Mie imi plac, chiar mult, si ma enerveaza la culme ca in Romania nu aduce nimeni.

  14. #54

    Ceapa aia taiata ar fi de aur.

    Eu sincer cred ca nu fac asta pentru ca nu s-ar vinde. Au studiat si ei suficient piata.. poate chiar au incercat sa le vanda si din astea, si nu a mers.

  15. #55

    Daca mi-e lene sa gatesc si am chef de porceala comand o pizza sau iau niste carnati gata facuti de la mega cu cartofi prajiti, sau altceva din zecile de variante posibile. Daca vreau ceva sanatos imi ia 5 min sa spal si sa tai niste legume sa le bag la cuptor. E gata tava pana sa se incalzesca cuptorul, chiar nu vad aici o pierdere de timp. Mananc f des tot soiul de legume la cuptor cu peste sau alta carne, dar nu cred ca as cumpara o tava gata preparata, nu vad rostul.

  16. #56

    Romanul pur cumpara de la piata produse romanesti pure si gateste acasa chiar daca iese mai scump, nu da banii pe toate mizeriile cu conservanti care ataca potenta la barbat si tenul la femeie!

  17. #57

    In Oradea avem un loc in care gasesti chestii semipreparate gata de pus in cuptor sau doar pt incalzit foarte gustoase dar cam scumpe pt o familie de la trei in sus, e Piata9 deschis in Prima Shops

    • #58

      Yeap, confirm, eu mai iau din când în când, chestii de genul, ready to cook/eat.

      Patronii am înțeles că sunt români care au plecat în anglia și au revenit, deci probabil de-acolo au copiat ideea.

      Dar ca execuție e foarte ok, și ambalajele sunt similare, și de bune sunt foarte bune.

      De multe ori spre seară e gol, greu apuci, bănuiesc că se vând bine.

      photos.app.goo.gl/MVfSAkQVJudooMnQ7

  18. #59

    Eu gatesc de placere, nu de nevoie, asa ca imi face placere sa imi toc singur legumele, incerc sa ma antrenez in folosirea corecta a cutitului in bucatarie. Nu as cumpara legume gata tocate sau mancare semipreparata (cu exceptia supei, a stock-ului, care nu e de gasit pe la noi).

  19. #64

    Traiesc de vreo 15 ani in Germania, sunt maritata cu un neamt, nu cunosc romani pe aici, doar nemti si alti expati ca mine. Asta ca sa nu o dati cu “ce stii tu, tot romanca ai ramas, la cratita”. Chiar nu le-am avut niciodata cu gatitul, daca sunt singura acasa eu intr-adevar prefer ceva semi-preparat, sau comand. Cel care gateste la mine in familie e barbatul, eu il mai ajut sau il mai incurc prin bucatarie cel mult, iar in grupul meu de prieteni eu sunt cunoscuta ca aia care nu gateste.

    DAR. Nu cunosc pe absolut nimeni aici care sa manance semi-preparate. Toata lumea gateste, din ingrediente proaspete. “From scratch”, ca sa zic asa. Poate nu intotdeauna ceva super elaborat, daca nu e timp, dar macar niste spaghete cu un sos simplu in 20 de minute tot se pot face. Si ma refer in general la oameni tineri, pana in 35-40 de ani, educati, activi. Ca sa nu credeti ca ma refer la pensionari plictisiti care au prea mult timp liber.

    Asta pentru ca ma enerveaza chestiile gen “numai la romani vezi asa primitivisme ca de ex. gatitul”. Ca dupa aia sa ne miram de unde vine epidemia de obezitate, dar asta e o alta tema…

    • #65

      nu inteleg ce legatura au preparatele ready to cook si legumele gata taiate cu obezitatea. daca mananci ca un porc, te ingrasi si daca mananci acasa gatitde nevasta, si daca mananci in oras.

    • #66

      Legumele taiate nu au nici o legatura. Alea ready to whatever au ceva legatura. Sosurile alea sunt pline de zahar, ulei de palmier si alte bazaconii.

      Nu as cumpara legume tocate gata din pricina faptului ca le prefer pe alea bio, regionale, neambalate in plastic, sa le aleg, sa le miros.

      Plus ca tocatul legumelor e la unii o chestie asa, zen :D. Si la ce naiba mai investesti sume cat pib-ul unei tari mai mici in cutite de bucatarie, daca nu le si folosesti?

    • #67

      de aia ai continut nutritional pe pachete, ca sa stii ce cumperi, sa stii.

    • #68

      Obezitatea e epidemie adica e contagioasa?!! Cine e ma nesimtitul care m-a contaminat?

    • #69

      Exact. De-aia nu cumpăr produse semi-preparate, pentru ca citesc informațiile nutriționale de pe ele și am suficientă educație sa stiu ca nu sunt sănătoase. Whatever. Fiecare mănâncă ce vrea.

      @yambere: “epidemie” de obezitate. La figurat. E mai bine așa? Într-un fel chiar E contagioasa, de aia vezi familii întregi de obezi.

  20. #70

    Si ca o concluzie la toata discutia cea mai buna leguma(taiata sau nu) este porcul.

  21. #71

    Eu cred ca aia care zic ca “mancarea semipreparata” e naspa sunt aceeasi categorie care cred ca “masina cu schimbator automat” e naspa si nu vor folosi asa ceva in veci, ca nu “mai simt” motorul, aka cutitul cand toci legumele! Putem existinde la vaccinuri, telefoane, medicamente, haine, etc. Aia care zic ca le place gatitul, probabil nu au realizat ca trebuie sa gateasca zilnic si nu doar pt ei, sau poate nu au altceva mai bun de facut!
    Stiti ca exista oamenii care au bucatarii in care nu fac decat cafea/ceai, sandwiche-uri, incalzesc/coc diferite chestii si care se hranesc sanatos fara sa fi taiat o ceapa/morcov/etc in viata lor?

    • #72

      spre uluirea ta si a altor persoane pe aici, s-ar putea sa fie oameni carora chiar sa le placa sa taie chestii. inclusiv legume sau carne. pur si simplu. sa faca lucruri cu manuta lor. nu e gresit, nu e timp pierdut. ce faci tu e exact ce ii acuzi tu pe altii dar invers.
      p.s cand ai zis de masina cu schimbator automat mi-am dat seama ca esti de fapt opusul dacopatului. adica un banal hater. e ok. ia cu paine congelata.

    • #73

      Crezi prost. Eu am masina cu “schimbator automat” si imi place fantastic, dar mancarea semipreparata nu. Singurele semipreparate pe care le mananc sunt supele instant, alea coreene de la KJ Center, pline de chimicale. In rest, mancarea semipreparata e naspa, e facuta pe o linie de productie cu ingrediente dubioase, eu mananc de placere, nu de nevoie. Daca nu am timp sa gatesc, merg la un restaurant si mananc, sau comand acasa mancare gatita.

    • #74

      Eu sunt aia căreia îi place să toace legume. Le-aș putea “toca” în choper/mini-robot, dar mi se pare că iese supa mai mult tocană.
      Cât de legume pt salată boeuf/rusească, aș putea tăia/toca (mărunțel) cât pt un botez și nu m-ar deranja. Mă relaxează la creieri.

  22. #75

    Pe mine gatitul ma relaxeaza si fiind inginer m-am organizat mult sa gatesc orice in maxim o ora.
    Pentru tocat mi-am luat mandolina.

    Dar si asa cel mai mult urasc sa tot ceapa, varza si sa rad morcov. Mi se pare cea mai mare corvoada.
    Mama face o chestie super tare: rade morcov, telina etc. si le tine in punga la congelator.

    Eu as lua legume gata taiate, timpul costa bani.

    • #76

      Hmm, nu stiam ca Sica Orban e bun la tocat :))

      Si sotia face la fel, toaca morcov, pastarnac, telina – pune amestecul intr-o punga si la congelator. La urmatoarea supa are deja amestecul facut.
      Eu le curat 😀

  23. #77

    Informeaza-i pe baieti sa iasa la protest, sa nu mai piarda vremea cu tot felul de harneli.

    Protestul românilor din Diaspora a început la ora 12:00. Aceștia protestează împotriva defrișărilor masive din România. Imaginile live cu protestul pot fi vizionate la finalul articolului.

    “Fiecare român din Diaspora a decis să-și aducă steagul din comunitatea în care trăiește. Se oprește lumea și se uită la noi ca la circ. Cei din București nu par interesați de protestul nostru. Noi venim de la mii de kilometri. Eu tot aștept bucureștenii să vină. Suntem numai oameni din Diaspora aici, dar bucureșteni nu. Chiar nu îi interesează aerul pe care îl respiră?

  24. Bai, cum sa cumperi ceapa deja tăiată? Cum?
    O ceapa durează 1 minut. 1 minut în plm, ce faci cu timpul încât sa ai nevoie de acel minut?

    Semipreparatele alea (tv food) is chiar ultracalorice. Nu cele mai bune, dar nici teribil de rele.
    Mi-e aici îmi plac ca au chestii deja făcute care ar ocupa timp. Aluat de pizza, hamburgeri carnea (chiar bună). Dar ceapa ma?

  25. Gătesc de distracție și când o fac, o fac bine. N-aș avea nimic împotriva unei ciorbe congelate. Chiar am văzut calup de ciorbă de burtă păstrată la congelator, tocană și tot felul (aveam un coleg la care-i livra ma-sa de acasă sub forma asta). Da’ să mi toace cineva ceapa… sau legumele … dă o n ma-sa de treabă. Nici bucățele de carne tăiată nu cumpăr, ce să zic de carne tocată. La ce pics am cuțite de 3 feluri, fund de lemn dintr o bucată și tâmpenii de gen? N-am impresii de masterșef da’ mi se pare obligatoriu să mi le fac eu cum îmi place.
    Nu e pierdere de timp să execuți două cepe, 3 morcovi, doi patrunjei , o gulie și un sfert de țelină să zic, pentru o supă de vacuta pe care o mananci in două zile. Scoți rasolul din ea, mai decojesti 4-5 roșii (na, roșii decojite de la Lidl să nu zici că s extremist), mai cureți 3 cartofi și faci si un piure cu rasol de vită in sos. E un minim de cunoștințe în bucătărie și în două ore ai terminat. E funny.
    Așa … iei o ceapa pe care a tocat o Wilhelmina în ceva budă, un morcov pe care daca l a scăpat pe jos sigur nu l a spălat și povestea poate continua. Pentru 10 minute din timpul tău pe care le ai petrece în bucătărie? Meh.

    • #82

      Multi au doar 2 ore libere pe zi, draga @Raider. Timpul e pretios.

    • Nu s bugetar. Nu gătesc zilnic. Am doi câini care nu vor să se plimbe singuri. P.S. m-am mutat dintr-un oraș unde făceam 3 ore dus intors de acasa la serviciu. Uhm, se pune că ieri am schimbat chiuveta din baie și am făcut și de mâncare și am plimbat și cainii in 2 ceasuri jumate? Și singura chestie care a văzut pungă de plastic în mâncarea făcută ieri a fost parmezanul? Tagliatelle cu somon am făcut dacă ești curios. (Da, eu am făcut tagliatelle din două ouă, făină și apă. Am mașină de tăiat). Astea le am facut intr o oră si un pic.

      Chiuveta n a fost bună (deh a schimbat producătorul matrita și nu se mai potriveste pe blatul meu) deci am montat o inapoi pe aia veche. In alea 2 ore jumate am gasit și alta cu 160 de lei la Focșani, am avut apel video cu omul si am cumparat o si pe aia.

      Da, dorm 8 ore pe noapte si la 6:30 deschid ochii fara să sune alarma. La 9 sunt deja satul de lucru . Se poate, îți zic eu.

    • Sa nu uit: când te duci la birou să te gândești la RAIDER care nu lucrează în vânzări și acoperă un județ întreg plus două orașe din judetul vecin. Nu știu unde ai biroul și cât faci dar eu intr o zi normala bag 200 de kilometri plus ce lucrez.

  26. #85

    Cand m-am mutat in Anglia acum 7 ani recunosc ca ma uitam la pungile astea ca la programe straine. Intre timp, cu un job full time de la 8-18 si un copil de 2 ani jumate, semi preparatele si pungile cu legume sunt minunate! Ceapa congelata e cel mai bun lucru de pe pamant si pana si mama a gatit cu mix-uri pentru supe cand a venit in vizita. Nu mi-as imagina viata fara ele. Sa stau sa toc tot felul de chestii cand mancarea trebuie sa fie pe masa in maxim 45 minute, asta ca sa avem timp si de baie, joaca si pentru ca cel mic sa fie in pat inainte de ora 2030, mi se pare imposibil. Dar nah nu sunt o romanca adevarata!

    • ceva vreme in urma eram fixata pe piure de cartofi congelat; microunde cateva minute, amestecat apoi cu lapte, unt, sare, turmeric si usturoi pudra…repede, fara deseuri, oricand la indemana in congelator, si foarte gustos.

  27. #87

    Am auzit la unii ca congelau ciorba ca sa o transporte, omul lucra in alt oras si lipsea de luni pina vineri, cu un electrod in ea pe post de toarta.

  28. #88

    Am inteles, totul pana la masina cu schimbator de viteze manual?!
    Eu nu judec pe nimeni, nici nu zic ce e bine/corect si ce cred eu, ca fac in mod responsabil sa nu folosesc cuvinte gen: intotdeauna, niciodata, in veci, adica orice care exclude orice altceva din vorbele care incerc sa “le comunic”.
    Am observat anumite tipare de gandire/comunicare intre acele grupuri, si am spus asta!
    Mie imi place sa gatesc, dar cum sa va explic, o stiu pe Jamila, am vazut foarte multe retete ale ei, as plati si abonament doar ca mai mult de jumate din ce e acolo eu stiu sa gatesc (cu diferite variatii) inainte sa apara youtube-ul!
    Daca cineva se considera ofensat de ceea ce am scris, sincer imi cer scuze, nu asta a fost intentia mea, chiar daca este fan schimbator de viteza manual in veci, tocat ceapa doar cu cutitul clasic, mancator doar ce creste in gradina din jurul casei sau doar organic sau doar bio, sau niciodata mancare semipreparata, congelata sau doar legumele proaspete curatate si tocate, etc.

    • #89

      stai men, ca nu are nimeni nimic cu tine, e treaba ta. si mie imi place sa gatesc, discutia nu este personala, ci pentru o piata intreaga, unde sunt procente bune de oameni carora nu le place sa gateasca, nu stiu, nu au timp sau chef.

    • #90

      Nu. Problema este ca cei care conduc masini cu cutie automata, simt nevoia, cu orice pret, sa ii jigneasca pe cei care conduc masini cu cutie manuala. Ceea ce nu imi arata decat niste probleme grave la cap sau niste frustrari foarte mari. Inteleg, nu toti sunt capabili, ii deranjeaza, le consuma prea multi neuroni, dar asta nu inseamna ca trebuie sa arunce cu rahat in altii si sa ii considere inapoiati, pentru niste alegeri strict personale.
      Eu conduc manuala de placere, desi, am vrut automata cand am luat permisul. A fost o chestie de ambitie si orgoliu, cand al meu mi-a zis ca mai bine imi ia automata, ca mi-ar fi mai usor. Cu alte cuvinte, mi-a sugerat ca praf. Asta m-a ambitionat sa invat sa merg (am niste probleme la cap, daca cineva imi spune ca nu-s in stare de ceva, ma apuc si lucrez la chestia aia pana imi iese), iar acum n-am treaba, desi, mi-a mancat multi nervi si conduceam cu lacrimi in ochi de draci si cat am blestemat cutia manuala.
      Dar faptul ca el conduce atat de usor, totul din reflex, ma enerva si nu m-am lasat pana nu mi-a iesit.
      Plus ca eu nu conduc atat de des, asa ca nu era justificata cheltuiala cu inca o masina, doar ca nu stiam eu sa controlez o manuala. Mai inveti si de nevoie, si de ambitie :)))

      Nu neg ca sunt si soferi de manuala, care fac misto de astia pe automata. Dar ma deranjeaza hate-ul asta gratuit, pentru niste alegeri strict personale, care nu deranjeaza pe nimeni.

      Am masina de spalat vase, dar nu i-as considera niciodata inapoiati, pe cei care prefera sa spele la mana. Fix problema lor, ce e la ei in curte.

      Discutia, dupa cum a zis si Cetin, e ca la noi in tara, alternativele de semipreparate sunt limitate si ori sunt foarte nesanatoase, ori foarte scumpe. Da, gasesti legume si fructe congelate, dar daca vrei sa iei un fel de mancare, e plin de rahaturi, sau daca e sanatos, e foarte scump. Si atunci cand te uiti la bani, brusc iti aduci aminte ca stii sa tai o ceapa. Sau ca ai robot care toaca carne, feliaza si rade chestii si tu doar tre’ sa cureti ceapa aia. Ca doar de-aia l-ai cumparat.
      Lumea vorbeste de costuri. Care se aduna, daca tot cumperi chestii gata facute. Si nu toti au venituri care le permite sa nu se uite la bani. Intr-o luna ajunsesem sa dau 200 de lei doar pe supa fru fru. Ca era buna, sanatoasa. Dar 10 lei cu 10 lei se aduna.
      Da, cumpar salata la punga, cumpar sfecla si cartofi gata fierte din Selgros, dar asta pentru ca sunt ok la pret si timpul de fierbere/ curatare, e mai mare, comparativ cu alte legume.
      Pana la urma, totul tine de organizare. Dai drumul la un clip pe youtube/ serial pe netflix si te apuci si iti toci toate alea, marinezi carnea, le pui in caserola si ai toata saptamana aranjata. Si eu mai uit sa fac asta, dar in general imi iese.
      Asta nu inseamna ca am ceva cu cei care pur si simplu nu vor sa faca nici macar asta. Sau ca ii consider puturosi.
      Sunt banii lor, nu ai mei.

  29. ”o friptură cu ciuperci și cartofi, vreo 3 kile cu totul, ditamai tava de aluminiu, cu 6 lire, ca în UK” pe rafturi in Ro ar fi 15-20 lire, o suma pe care nu multi si-ar permite-o.

    • #92

      Iei pui la rotisor, ca e pe toate drumurile, iei cartofi gata fierti, din aia vidati, si doar ii mai rumenesti nitel la cuptor. Ciupercile, da-le dreacu.
      Voila! 30- 40 de lei :)))

  30. #93

    Caserole ready made, o sa fie vandut cu 35-40 de lei si risca se strice pe raft, pentru ca supermarket-urile care ar putea practica acesta oferta, respectiv cu vad mare, au deja un food court – gen auchan / carrefour si rumanul merge si ia de acolo mancare, iar pierderea este mai mica.

    Da total de acord ca ar fi misto sa avem asa ceva, dar momentan nu cred ca au de ce sa se flexeze cand merge bine asa, iar economic avem o inflatie destul de simtitoare raportata la cosul mediu si riscul de noi directii comerciale in actuala piata poate duce pierderi.

    In schimb am vazut la profi-urile din zonele centrale ceva similar. Este unul in Cluj, in el intrii doar dupa niste paste, un sos si o sticla de vin, deschis non-stop, zona central-ish-studenteasca. Are la caserola cateva optiuni decente, deja gatite in caserola sau vidate. Nu e cine stie ce, ca unele au sare in draci pentru conservare, dar e un inceput si daca mergi pe la 2-3 dimineata, e cam goala insula asta.

  31. #94

    Cu atatea semipreparate da infarctul-n voi si va bocesc ramasii:

    da era asa de tanar…l-a luat Domnu´la numai 47 de primaveri….´pe buni ii ia Domnu´ mereu repede.

    Da…bagati pizze, semipreparate cu branza artificiala, fasole cu carnaciori si de-astea-n voi. Nu-si mai fac urmasii ganduri ce sa faca cu voi la batranete.

    • #95

      brahahahahanza hahahahahartificiala :))))))))

    • Ce, conașule, tu n-ai auzit că se pune aracet în brânză?

    • #97

      Aracet nu, dar margarina da.
      Acum vreo 8 ani am lucrat la o firma de distributie, care avea si margarina. Care era cumparata in draci de o fabrica obscura, care producea cascaval din ala ieftin, care era cumparat in draci de terte firme, restaurante, covrgarii, etc.
      Asadar, da, exista branza “artificiala”, oarecum.

  32. #98

    bai e bine ca voi va doriti semipreparate (parca sunteti in SUA din anii 70), pe unde sunt eu de exemplu sunt vazute ca una din cele mai nocive tipuri de mincare posibile. de altfel sunt citate de medici ca una din principalele cauze pt obezitate, boli cardiovasculare si cam tot ce e legat de mincat “prost”.

    nu imi cumparam mizerii din alea nici macar cand eram student si faceam foamea, de ce dracu ti-ai dori sa mananci semipreparate facute in uzina?

  33. #99

    Mea culpa, am intentionat sa postez la niste rapunsuri date mie de alti colegi cititori/scriitori pe acest blog, dar abia acum am sesizat ca am gresit pe undeva si postarea mea a ajuns aici.
    Dar boss, colegii nostri asta imi spun ca: eu acuz, ca sunt dacopat pe invers adica hater sau daca zic ceva de genul “eu cred ca” (in sensul ca nu e o certitudine ci mai mult o parere) ei inteleg ca eu gresesc si ca de fapt “cred prost”!
    In rest este asa cum zici si tu!

    • #100

      Observ ca si acest post tot aiurea a ajuns! Adica in alt thread! Scuze!

  34. #101

    Asadar, in seara asta, dupa ce m-am luptat toata ziua pe interneti in apararea mancarii stramosesti, am plecat de la birou si m-am bagat pe la mega image, de unde am luat fara sa clipesc niste salata de vinete, salata de varza si niste chiftele vegetale. M-am prins abia dupa ce am terminat de mancat…

  35. #103

    du-te, frate, la restaurant.

  36. #104

    Din ce am vorbit cu diversi colegi europeni semi-preparatele astea sunt ceva tipic britanic. Da, se cumpara in draci, dar mancarea de tipul asta are si o stigma asociata, e mai pentru lower class si studenti lenesi. Plus ca pe incercate, cam toate au gust mai prost decat la restaurant/fast-food sau gatite acasa. Alea gata taiate si necongelate au otet, saramura sau naiba stie ce in ele ca sa tina mai mult.
    Pe de alta parte, sunt destul de sigur ca mariile companii internationale din domeniu au destul de bine profilat gustul diverselor natii si lanseaza cand cred ei ca e momentul sau oamenii sunt dispusi sa incerce.

  37. #105

    Prea mult gunoi ramane in urma nostra, si mai ales plastic. Nu ca sunt eu un fel de Greta, insa nici nu vreau sa-mi bat joc.