1. Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.

Eram la orele de atelier prin clasa a 6 a. Aveam un profesor de atelier, sau maistru, ce spanac erau ăia pe vremuri, o dulceaţă de om, pâinea lui dumnezeu. Omul nu se enerva niciodată. Dar niciodată. În schimb, cum făceai cea mai mică greşeală, te chema mieros la el:

– Ia vino, tovarăşe Arhi puţin până la mine, să discutăm teorema de 3 simplă (aşa zicea el, nu săriţi).

Şi se ducea sărmanul Arhi, cu capul înşurubat între umeri, plin de umilinţă, ajungea în faţa catedrei şi începea chinul şi teroare. Omul avea unghia de la degetul mare, MARE. Exajerat de mare. Şi îţi apuca lobul urechii între arătător şi unghia de la degetul mare şi începea să strângă. Şi strângea şi strângea, până simţeai că leşini de durere.

– Tovarăşe Arhi, cine sunt eu pentru dumneavoastră?
– Sunteţi dumnezeu, tovarăşe profesor?
– Şi de ce îl mânii tu pe dumnezeul tău?

2. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.

Era la cununie religioasă. Da, am făcut cununie religioasă, pentru că soţia mea crede în porcăriile astea iar mie îmi e indiferent.
Naşul meu de cununie, văr drept cu mine. Poliţist, plin de har dumnezeiesc.

– Aleluia aleluia, telepezi de satana?
– Mă lepăd de satana.
– Te lepezi de satana?
– Mă lepăd de satana.
– Te lepezi de Satana?
– Da mai doamne iartă-mă, de câte ori vrei să îţi zic? MĂ LEPĂD!
Am dat cu vreo 3 milioane mai mult, să nu facă popa apoplexie. Se ştie că banul e panaceu între clerici.

3. Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.

La mănăstirea Dragomirna, noaptea de paşti, împreună cu prietenii.
– Frate, cică dacă dai cu şutul în mormânt la ora 12 fix, se aude cum gem morţii. Ne băgăm?
– Ne băgăm!

La ora 12, când popa zicea Hristos a înviat, noi zbang, cu şutul în mormântul nu ştiu cărui stareţ. Pauză. Nici un sunet. Mai dăm un şut. Pauză. Iarăşi nimic. Până când unul, mai nesănătos aşa, se apucă şi sare cu picioarele pe mormânt. La care, din spatele crucii masive de granit iese o siluetă neagră şi urlă:

– De ce daţi mă, în mormântul meu, de ce?
Normal că am udat o pereche de pamperşi, în timp ce fugeam de paznicul micului cimitir, beat muci, pe care l-am lăsat urlând că cineva i-a atacat mormântul. A 2 a zi, povestea la oricine stătea să îl asculte, cum un grup de draci jucau ţonţoroiul pe mormântul stareţului Pafnutie. Sau cum l-o chema pe ăla.

4. Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.

Duminică seara, pe stadionul Olimpia, când încă era loc de promenadă pentru câini şi loc de sex pentru proprietarii de câini, prietenii lor, prietenele lor şi în principiu, cam orice minor care nu avea unde să şi-o tragă.
Apare unul din rockerii mei cu o ţigară mai ciudată, lejer subţire şi cu un tub în vârf.

– Hai că am adus belea de ţigări, să vedeţi şi voi ce fumează şmecherii.

Noi, după ce băusem vodka de cea mai proastă calitate, nu ne-am mai gândit ce ar putea fi. Şi hai să fumăm.
Tras în piept, spus popa prostul, după al 3 lea fum deja vomitasem pe mine. Am plecat pe 3 cărări acasă, unde deschide mama uşa şi se sperie. Alb la faţă, cu ochii roşii, plin de vomă pe tricou.
– Ce ai făcut, Arhi?
– Am sărbătorit creştineşte ziua domnului.

5. Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant

De ziua mea, când m-am întors din armată. Deja eram bărbat bărbat, trecusem prin 180 de incendii, simţeam cum clocoteşte adrenalina şi testosteronul în mine.
– Tată, hai să bem, că o viaţă avem.

Şi aşa, mi-am cinstit tatăl cu 72 de cutii de bere. Doar el şi cu mine. Am bolit circa 3 zile, timp în care nu puteam să mănânc decât castraveţi muraţi. Durerea de cap nu trecea cu nimic, vomitam, febră, dureri musculare.

Tatăl meu în schimb era sprinten ca o privighetoare, deşi îmi aduc aminte sigur că a băut mai mult decât mine.

– Băiete, când te apuci să îţi cinteşti părinţii, să te gândeşti că ei ca tine au fost, dar tu ca ei încă mai ai. Păi tu crezi că eu mă îmbăt de la pishwasserul ăsta? După ce ai adormit, am mai băut o sticlă de vin, să spăl gustul.

Va urma…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.