Contul meu
M-am născut într-o familie tipic românească, tradițională și săracă, din doi părinți care au avut copii pentru că comuniștii interziseseră orice forma de contracepție. Părinții mei – mereu am considerat că nu pot fi numiți părinți și nu cred că părerea mea se vă schimba vreodată. Fară să intru în prea multe detalii, eu și sora mea am fost două pietre de moară pentru ei, mama ne amintea des că din cauza noastră ea n-a putut merge la serviciu, orice eu sau sora mea făceam era prost, orice simțeam sau voiam nu conta și orice greșeală era pedepsită cu bătaie. Amândouă am plecat de acasă imediat ce am împlinit 18 ani și duse am fost. Cu toate astea, am ajuns doi adulți oarecum funcționali, care s-au lăsat din când în când șantajați de regula “sângele apă nu se face” și le-am mai scapat ceva bani și acum sunt foarte mândri de fetele lor și se felicită unul pe altul și își dau 10+ la materia părinte.
Eu și sora mea, după ce am plecat de la părinți, fiecare în colțul ei de lume, n-am mai ținut direct legătura. Acum trei ani ne-am întâlnit în întâmplare când eram în vizita la părinți și am reînceput să vorbim. Și uite așa am ajuns la conversația de ieri care mi-a explicat de ce relația cu sora mea a fost tensionată încă de foarte devreme și de ce comportamentul ei a fost mereu răutăcios față de mine.
Relația cu sora mea a fost mereu dificilă. De multe ori m-am întrebat cum e posibil din aceeași părinți și crescute în același mediu să iasă doi oameni atât de diferiți. Ea este cu patru ani mai mică decât mine. Eu sunt genul mai docil, mai liniștit, ea este… sau era… cum o descria mama: nebună, îndărătnică, căpoasă, leneșă, impertinenta. Adevărul e că tot ce îmi aduc aminte despre adolescența noastră împreună e că se comporta ca și cum ne ura pe toți. Eu am vrut să mă apropii de ea, voiam să am o soră cum vedeam la alte familii, dar ea se comporta ca și cum mă ura așa că m-am comportat și eu la fel. Am răspuns la ură cu ură și asta ne-a îndepărtat și mai mult.
Ieri am aflat că sora mea a fost violată acum vreo douăzeci de ani. Ea nu își aduce aminte anul, dar eu am calculat bazat pe propriile amintiri și avea între 9 și 11 ani. Și atunci am știut de unde venise ura. În mintea mea a făcut click: am fost o sora mai mare așa de incompetentă încât sora mai mai mică, cea pe care eu trebuia să o protejez a fost violată. Și nu numai atât, am fost o sora așa de dezastruoasă că nici nu a avut încredere să îmi spună ce s-a întâmplat.
Ce e și mai groaznic este că bunica mea de pe tată a facilitat violul. Lucrul asta mi-a oprit mintea în loc. Și nu violul, violurile. Pentru că nu a fost unul singur. După vacanța aia, bunica mea de pe tată s-a comportat execrabil cu sora mea, mereu a jignit-o și efectiv a încercat să o distrugă moral și să îmi convingă părinții că nu e nimic de capul ei, că ce îi trebuie liceu, mai bine să muncească la țară. De ce a făcut-o, numai ea știe. Și grozăvia nu se oprește aici. Părinții mei ne-au mutat la țară, doi sau trei ani mai târziu și după moartea violatorului au cumpărat casa de la fiul lui. Așa că sora mea a dormit următorii șase ani în camera în care a fost violată.
Sora mea a dus secretul asta singură timp de douăzeci de ani. Nu îmi pot imagina ce a fost în sufletul ei. Acum înțeleg de ce ne ura pe toți. Părinții mei au decis să o lase singură cu bunica de pe tată. Pe mine m-au lăsat în vacanța aia la bunica de pe mamă. Daca era invers, poate mie nu mi se întâmpla că eu eram mai mare. Ea m-a urât pe mine pentru că în mintea ei, pe mine m-au iubit mai mult, de de aia m-au trimis la ceilalți bunici. A urât părinții noștri pentru decizia luată și a urât lumea întreagă pentru că nimeni nu a apărat-o. Pe mine mă omoară gândul că nu avut un singur om de încredere în jurul ei. Credeam că am trecut peste ura pentru părinții mei, dar cred că am să duc ura și dezgustul față de ei în mormânt acum.
Bunica de pe tată este bolnavă acum și părinții mei au grijă de ea. Și sora mea moare pe dinăuntru, dar nu are curajul să le spună pentru că se teme că o vor învinui pe ea. Mai citiți o dată: se teme că o vor învinui pe ea. Sau mai rău nu o vor crede și o vor acuza că minte. Cât de tristă e chestia asta?
Ăștia sunt părinții noștri, cei ce ne-au dat viață. Cei pe care ea îi ajută cu bani, dar în a căror iubire necondiționată nu are încredere. I-am zis că dacă nu moare babăciunea, anul viitor o să mergem împreună acasă să le spună și să le distrugem pentru totdeauna visul că au fost părinți buni. Și cu ocazia asta poate îi vindeca de avut grijă de mostrul ăla. A zis că vrea să fiu lângă ea când le spune, pentru că se teme de reacția lor. Am să fiu acolo pentru ea și să-i ferească sfantu să aibă altă reacție decât de dispreț pentru babăciunea aia nenorocită.
Nu știu ce o să fac cu atâta ură și dezgust, de două zile mă învârt ca un leu în cușcă, pentru că rahatul ăsta de pandemie mă împiedică să mă urc în primul avion să mă duc la ea.
De câte ori m-am uitat în urma la copilăria și adolescența noastră de până la 18 ani, îmi ziceam că a fost greu și părinții mei n-or fost cei mai buni părinți, dar măcar nu ne-a violat nimeni. De ieri, nu mai pot să-mi zic chestia asta.
Am crescut într-un mediu favorabil abuzurilor de genul: la țară, în Moldova și mai eram și săraci. Și mai suntem și femei. Cum de am putut crede că am avut atâta noroc, să scăpam amândouă fară să fim violate? Probabil m-am mințit singură.
De ce am scris toate astea? Pentru că sunteți mulți care sunteți părinți pe aici sau care vreți să fiți părinți. Stiu că voi nu sunteți precum părinții mei, dar vă rog aveți grijă de copiii voștri. Nu îi lașați să se îndoiască de iubirea voastră necondiționată, ei trebuie să aibă încredere în voi și să vă vadă că pe cel mai sigur refugiu în caz că cineva vrea să le facă rău . Daca vreodată le este teama sau au nevoie de protecție ei trebuie să poată veni la voi fară teama de a fi judecați și pedepsiți. Fiți atenți la schimbările de comportment și aflați-le cauza. Și nu îi lăsați singuri cu membri ai familiei mai îndepărtați, pe care nu îi cunoașteți extrem de bine. Multe studii spun că în cazul unui viol în 90% din cazuri e un membru de familie sau o persoană de încredere. (Context: Mama și tata s-au căsătorit împotriva voinței părinților lor. Bunica menționată anterior l-a renegat pe tata și n-a vorbit cu el vreme de 12 ani. Deci în momentul când sora mea a fost lăsată cu ea, pentru sora mea, bunica respectivă era aproape un străin.)
Multe dintre abuzuri nu sunt raportate sau victimele nu sunt crezute. Dacă tu crezi că nu se poate întâmpla tocmai copilului tău, te înșeli amarnic. Și eu am crezut la fel, că nu ni se poate întâmplă mie sau sorei mele. Învățați-i despre organele sexuale și ce este acela un viol. Învățați-i să se apere de un viol chiar și cu prețul vieții abuzatorului. Un viol este o traumă mentală imensă care nu se repară nici cu 100 de psihologi. Mai bine preveniți, decât să tratați. Pentru că nu există tratament, există doar ameliorare a simptomelor. Sora mea a prins curaj după 20 de ani să spună unei persoane prin ce a trecut. Și nu știu dacă a prins curaj sau era puțin amețită, că spre finalul conversației stâlcea puțin cuvintele. Cred că asta spune mult despre gravitatea traumei. Și chiar dacă a depășit trauma în felul ei, sora mea nu este chiar ok și este jumate din omul ce ar fi putut fi.
Iar dacă aveți mai mult de un copil, petreceți timp cu amândoi și cultivați o relație sănătoasă între frați.
Ca o concluzie: la nivel de societate suntem praf când e vorba de prevenit abuzurile asupra copiilor. În satul ăla nenorocit în care sora mea a fost violată, și alți copii au fost abuzați cât timp am locuit acolo. În orașul în care am locuit înainte, când eram prin clasa a zecea cunoșteam minim două fete care au fost violate și nu au spus nimănui “de rușine”. Deci nu e neapărat obicei rural. În Romania încă ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic, ascundem gunioul sub preș, că să “nu ne facem de rușine” sau că “să protejăm onoarea” fetei. Nu vă puteți imagina cât urăsc expresiile astea două. Rușinea cui? A abuzatorului? Ce treaba are onoarea fetei? Un abuz nu pătează onoarea victimei, ci a abuzatorului. Sau așa ar trebui să fie într-o societate normală. Iar când se face o acuzație publică, abuzatorul face pușcărie ca pentru furtul unei găini; lucru ce ar trebui să fie innaceptabil într-o societate normală.
Voi ce faceți cu atâta dezgust și atâta ură ?
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Mi-am injurat bunicul din partea tatalui, un animal, din tot sufletul si cu tot patosul, intre patru ochi, cand a ajuns in ultimul hal. I-am urat o viata chinuita si o moarte asemenea. L-as fi omorat cu mainile mele demult, m-am gandit doar la consecinte. Urmeaza tatal si mama vitrega.
Am satisfactie cand vad privirea deznadajduita si frica de moarte din ochii unor “oameni” care se credeau atotputernici. Am satisfactie ca, macar ultimii ani din viata, si-i petrec terorizati si in mizerie, cum i-au tinut si ei pe toti ceilalti nefericiti din jurul lor. E si asta un fel de dreptate. Cum zicea Cheloo “va dau speranta si va omor”.
Exersez momentele astea cand sunt singur, imi imaginez ca sunt in fata mea si le spun direct ce am pe suflet si ce-mi doresc pentru ei. Si spun asta cu voce tare, ca si cum ar fi acolo. Dupa aceea, am vreo doua ore o stare de euforie si de eliberare. Si cand o fac cu adevarat e mult mai usor, mai eliberator si mai autentic. Ma simt, in sfarsit, puternic.
E greu sa descriu in cuvinte dar,daca m-ai auzi vorbind, ai simti ura, scarba si dorinta care o transmit cu toata fiinta. E, poate, unicul mod rezonabil in care ma pot razbuna
NOU
ca om care a trecut prin asta, iti spun ca nu te va ajuta cu nimic. mergi la un psiholog si impaca-te cu tine, ura asta doar te va manca pe interior si, dupa ce vor crapa, o sa realizezi ca tot gol esti si nu ai nicio satisfactie. concentreaza-te pe azi, pe tine, pe familie sau prieteni si lasa trecutul sa moara, odata cu ei.
NOU
The best revenge is living well.
Asta, sau le poti pune ciment in masina de spalat, sau un mickey in bautura…
www.youtube.com/watch?v=0XmDt5obtHo
NOU
sau arsenic, cate putin…
NOU
Subscriu la ce spus Arhi. Nu vei face altceva decât să te consumi, ei in continuare vor crede că au făcut ce trebuie și că mai ai de învățat in viață, că o să mor și o să vezi după aia că am dreptate, etc.
Știi cum trăiesc oamenii buni după ce mor? Prin faptul că încă își mai aduce aminte cineva de ei, de ce au făcut, cu ce au ajutat. Așa continua sa trăiască, prin noi. Cea mai mare pedeapsă pentru asemenea specimene e indiferența/uitarea. Îndepărtează-te de persoanele toxice, e greu, dar te vei obișnui, vei uita, vei fi împăcat cu tine însuți.
NOU
Arhi/Cetin, comentariul tau ma ajuta mult, inca sunt in ura si dezamagire, cu 2 copii carora sa le spun ca mai exista 2 bunici pe care ii vad de doua ori pe an, dar chiar trebuie sa ies din bucla, cand se vor duce cred ca tot voi mai avea frustrarea si nu voi rezolva nimic…
NOU
concentrandu te pe ura, lasi sa treaca pe langa tine timpul, copilaria copiilor tai, de care ar trebui sa te bucuri, dezvoltarea lor, toate clipele care fac viata sa merite a fi traita. ingroapa memoriile, uita, bucura-te de ce ai construit tu, de familia ta facuta de tine.
NOU
Thanks, chiar trebuie sa o fac. Sora mea mai mare a fost mai “materiala”, sunt “prieteni” pentru ca o ajuta cu bani. Eu as vrea sa tai cat mai mult cat mai repede, se pare ca totusi fara un psihiolog nu o sa o pot face. Pentru ca (sper) sa nu ajung sa plang atunci cand o sa moara (nu mai au mult), doar in amintirea primilor 7-8 ani de viata….
NOU
Fac terapie de 9 luni, de doua ori pe saptamana. Simt ca mi-au fost furati cei mai frumosi 35 de ani de viata. In orice caz, e mult mai bine acum. Urmeaza un articol.
NOU
dutenplm viata
NOU
Textul e tulburator si foarte bine scris, m-am gandit ca e fictiune, dar nu am niciun alt argument sa pun la indoiala aceste fapte de viata ingrozitoare… E remarcabil ca au avut puterea sa treaca peste traume, sa-si mute viata in alta parte. Scorpion fiind, cu siguranta ca as confrunta familia, cu bunica muribunda cu tot. Sa stie ce pacat duc cu ei in iad!
NOU
nu este fictiune, nici macar nu e trimis pe mailul de catharsis, sa fie anonim, o cunosc pe cea care l-a trimis si suntem amici de mult timp
NOU
Un-fucking-believable. Fara cuvinte. Nu pot citi inca o data acest post. Baba trebuie pusa in fata faptei, proces cu parintii. Nu crede, nu-si mai aminteste? Imposibil., nu poate sa fi uitat.
Din cele povestite eu banuiesc un lucru: fapta babei, facilitarea violului nepoatei, a fost un fel de razbunare pentru casatoria copiilor impotriva vointei ei. Da, exista asa ceva, razbunarea pe copii prin pedepsirea nepotilor, am mai auzit asta in folclorul rural. Dementa in stare pura. I-as face restul zilelor un calvar babei. Zilnic i-as spune chestia asta, “facilitatoare de viol”.
NOU
și mă gândesc eu, cum ar fi dacă sora s-ar duce cu miliția peste babă, așa bătrână și bolnavă cum e și să-i deschidă dosar penal pt complicitate la viol? De ce n-ar face-o?
Ah, cum ar trebui să se simtă ca baba să aibă ultimii ani petrecuți prin săli de judecată (nu pot spera ca sistemul nostru de justiție s-o bage vreo zi în închisoare)!
NOU
pentru ca urmarirea penala are un termen de la data producerii faptei, termen dupa care nu mai poti reclama nimic
NOU
știu că noi nu suntem SUA, dar alea cu Metoo cum puteau să reclame după 40 de ani, fix când începea să le părăsească talentul și banii nu mai curgeau?
Auzi, cică dacă era minoră cât a fost agresată, termenul prescripției începe să curgă după ce a devenit majoră, deci nu de când a fost violată, poate totuși nu-i prea târziu!
NOU
nu pot sa spun ca te inteleg perfect…am trecut prin ceva similar pt ca nu cunosc prea multe detalii referitor la sora ta. Aveam 16 ani. N-am spus nimanui ani de zile. Cand s-a aflat…tot eu am fost cea blestemata la greu, injurata etc. Se mai mira lumea uneori ca-s isterica la modul ca-mi sare tandara si dau cu multe de pamant sau injur ca la usa cortului. sau ca am dezvoltat o rautate aparte sora cu hate-ul. Pentru ca te darami pe dinauntru si uneori nu ai materiale de cosntructie s-o iei de la capat. Sau putere. De sora ta…ma intreb cum de nu si-a pierdut mintile intr-o anumita masura…pt ca sa suporti ani de zile niste orori si sa nu poti vorbi…te omoara incet. Sau te tranforma, evident nu in bine.
NOU
Pentru autoare: nu te impiedica nimic sa inchei toate legaturile cu parintii. O sa dormi mai bine noaptea.
NOU
Post related: vreau să citesc și continuarea după ce le veți spune toate lucrurile alea.
Personal note: Am mai spus asta și la alt post tot aici pe blog, dacă nu mă înșel. Tata a fost un nenorocit bețiv aproape toată viața. După ce s-a căsătorit cu mama au început bătăile, amenințările cu moartea (deh, vasluian). Mama a încercat să divorțeze de el, dar din frică pentru mine și soră-mea s-a întors. Parcă văd și acum cum treceam Siretul cu bacul de frică să nu o omoare. O dată, o luase pe soră-mea s-o arunce pe casa scării, de la etajul 4, că plângea prea mult. În ultimii 10 ani s-a schimbat. A îmbătrânit, bea mult mai puțin (casual, aș spune). Mama încă n-a divorțat, c-a plecat în Italia să muncească. Vrea să divorțeze, are 62 de ani și probleme cu inima. Aș vrea să stea aproape de mine și soția mea, în caz de ceva să putem s-o ajutăm. E decizia ei și eu o susțin orice ar vrea să facă. Cât despre ură și dispreț, le am. Nu-l suport la câte a făcut. Maschez cât pot, că văd că încearcă, dar vorbesc extrem de rar cu el, spre deloc. Sper să moară singur și-n mizerie, eu n-o să fiu acolo.
NOU
n-am trecut prin așa ceva, dar cred că m-aș duce la psiholog. Și mi-aș trimite și sora dacă n-a făcut-o.
Și, dacă e posibil, încearcă să nu te învinovățesc foarte tare, erai tu însăți un copil. Cei responsabili pt protecție, ajutor, susținere, încredere erau părinții și chiar bunicii. Era responsabilitatea altui adult, nu a altui copil.
Părerea mea.
NOU
Mi-am urât părinții toată viața. Toată copilăria și aproape toată adolescența mi-a fost marcată de dorința lor de a mă transforma în ce vroiau ei. Și, de cele mai multe ori, asta se manifesta prin bătaie (cruntă) , prin interdicții și pedepse drastice, printr-o tortură fizică, dar mai ales psihică ale cărei efecte le resimt și astăzi. Nu a existat sprijin din partea lor pentru altceva decât pentru credeau ei că îmi trebuie. Au ucis din fașă orice pasiune, orice hobby, orice mod al meu de a trăi care nu corespundea cu viziunea lor, și au făcut-o brutal și autoritar, fără discuții sau explicații.
Și au făcut-o până nu au mai putut s-o facă. Iar când n-au mai putut, răspunsul meu a venit la fel de disproporționat cu acțiunile lor de până atunci, dar în sens opus. A durat mult până când viața mea să devină cu adevărat viața mea și să înceteze a mai fi doar un mijloc de a-i pedepsi pe ei, pedepsindu-mă și ruinându-mă și pe mine (fizic și moral).
Iar cea mai mare satisfacție a fost când le-am interzis să petreacă timp singuri cu nepoții lor, dându-le de înțeles că nu vreau ca cei doi copii ai mei să fie în vreun moment sub influența lor nocivă. Și suferă din această cauză, și mă bucur că suferă, mai ales că ei știu de ce fac asta, iar câteva fraze aruncate de ei din când în când îmi confirmă că regretă anumite lucruri întâmplate, dar n-au cum să dea timpul înapoi. Chiar dacă mai păstrez aparențele, mai mult de un “Burn in hell!” nu cred că voi putea scoate la moartea lor.
Sigur, nu se compară cu ce am citit mai sus. Nici nu știu ce mi-a venit să scriu asta.
Iar ca să răspund la întrebarea din final: n-am răspuns clar. Aș zice că tot mai des mă refugiez în lumi imaginare pentru a scăpa de ura pe care o am pentru lumea reală.
NOU
@Johnnyfer – te inteleg perfect (am scris guestpost-ul cu “bataia e rupta din rai”), am trecut aproximativ prin aceleasi lucruri. Am reusit sa scap si traiesc la 1000 km de ei.
NOU
E vina exclusiva a parintilor pt ca nu au abut grija de voi. Tu nu ai vina, erai un copil care nu ar fi stiut sa citeasca “semnele”. Psihologul va poste ajuta sa gestionati trauma. Sora ta cu siguranta are nevoie de ajutor de specialitate.
Poate ttebuie sa rupa legaturile cu parintii!
NOU
Oameni buni, incep sa cred ca am fost niste privilegiati, eu si fratii mei, desi nu am avut o viata chiar indestulata pana la 18 ani. Tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, nu ne-a batut aproape deloc (desi avea probleme cu bautura, nu era violent) si ne-a spus de mici ca trebuie sa ne intelegem si fara bataie. Si el si mama au facut tot ce au putut pentru noi si s-au sacrificat ei de multe ori pentru ca noua sa nu ne lipseasca mancarea, sa mergem in tabere s.a.m.d. Nici cu bunicii n-am avut astfel de probleme, chiar daca nu i-au ajutat foarte mult pe ai mei. La fel, parintii sotiei si acum fac economii din greu ca sa dea banii la nepoti, si au facut totul pentru cele doua fete ale lor si inainte si dupa casatorie. Poate si pentru ca asa am fost crescuti, si noi facem – la randul nostru – totul pentru fata noastra, astfel incat sa ii fie ei cat mai usor sa porneasca in viata.
Ce sa spun? Imi pare foarte rau pentru autoare si mai ales pentru sora ei. Chiar nu pot sa inteleg cum pot unii sa le faca rau propriilor copii sau nepoti. Soacra-mea ar rasturna muntii ca sa ii fie mai bine nepoatei si noua. Si acum, la 50 de ani (ai nostri, nu ai ei), ne trezim cu ea la usa, ca ne-a facut mancare, poate nu am avut timp noi sa facem.
NOU
vezi sa nu vina si peste voi in vacante, ca soacra din cealalta poveste Catharsis =))))))
NOU
Never, ever. A avut ea cateva tentative de interventie in hotararile noastre, in primii ani, dar i s-a taiat urgent macaroana, asa ca a realizat ca nu are succes si doar ne ajuta cand si cum poate. In rest e treaba noastra ce si cum facem.
NOU
Din păcate asta e nivelul mentalității in Rromanica. Am și eu un caz in familie, tot “de la țara” (Constanta) in care familia a decis ca sa o mărite cu violatorul “ca sa nu le facă familia de ras”… câțiva ani mai târziu și-a luat zilele.
Zilele trecute butonam televizorul și am oprit pe Latrina 3 in care era un caz cu o fata de 14 ani violată de primar, chiar va rog sa urmăriți cazul și sa vedeți opinia consătenilor. Nu! Cacatul asta nu o sa se oprească NICIODATĂ!
NOU
Fata avea 17 ani, cazul se întâmpla acum 14 ani. Si primarul nu e acuzat de viol ci e citat ca martor intr-un dosar de viol (deschis impotriva altor cinci persoane, nu impotriva primarului). Ca martor a recunoscut ca a dat 100 de lei sa dea o muie in sediul primariei.
Orice stire de pe latrina trebuie luata cu un pic de sare si lamaie. Nu ca au toate tiglele pe casa insa parerile consatenilor se refera la faptul ca omul a folosit primăria drept hogeac, nu la viol.
De retinut ca inculpatul principal in dosarul de viol si trafic deja a fost condamnat la 15 ani de pârnaie.
NOU
Cred ca te-ai uitat la alt caz…
După ce am căutat un pic pe google m-am speriat de câte alte cazuri sunt. Eu vorbeam de asta, cică într-un final ar fi luat 1,6 ani cu suspendare pentru pornografie infantila – frecție la picior de lemn.
m.adevarul.ro/locale/ploiesti/video-primar-acuzat-santajat-copila-13-ani-intretinuse-relatii-sexuale-este-razbunare-parintilor-1_5bd1c347df52022f75daa1b3/index.html
NOU
Citind postari de genul asta si comentariile aferente nu pot decat sa realizez ca foarte multa lume are probleme grave netratate si mai mult, umbla libere pe strada. Acum realizez de ce e agresivitate in trafic, batai pe strada din nimic, tentative de omor la metrou, hate in online, etc. Oamenii astia sunt in stare sa te lase lat pe caldarâm intr-un acces de furie, ura ca mai apoi sa realizeze ce au facut. Apelati la psiholog, psihiatru căci nu e de joacă.
NOU
sunt un imbecil
NOU
mama e o curva jegoasa
NOU
Tot pesedistul care latra la fiecare articol? :)))
NOU
nu, asta e un căcat care manca cacat despre tipa din articol.
NOU
Mda … România profundă.
NOU
Așa cum spunea și Arhi, terapie. Nu pentru ei, nu pentru alții, pentru tine! Poți duce fără să știi și fără să vrei, o moștenire transgenerațională, ajungi să faci și tu copii și nu știi de unde ies la suprafață probleme de comportament și reacții agresive, aparent fără motiv – mediul în care este crescut este sănătos. Chiar nu e de joacă, ar merita să arăt articolul cuiva care se considera extrem de nedreptățit de părintele de sex opus că a fost dus la meditații de mic și că astfel i s-a știrbit încrederea în propria persoană. Nu spun că nu ar fi așa, însă partea în care i s-a cumpărat absolut tot și-a dorit și a fost tratat ca prințul casei, nu o mai lua în considerare. Dar derapajele sunt acolo, ura și resentimentele, în viața și relațiile lui de adult.
Revenind la mine, da, și eu fac terapie în prezent. Nu am fost bătută crunt, soft și asta doar când făceam vreo trăsnaie, însă neglijența și absența afective, combinate cu relația disfuncțională a părinților mei și-au pus amprenta. Și trăiam cu iluzia că sunt împăcată cu asta, că nu mă mai poate afecta atât de tare, până ce am fost nevoită să sap adânc sau să vorbesc de copilărie, moment în care gheara din suflet a apăsat și apasă atât de tare, încât lacrimile vin doar ca preambul al durerii…
NOU
Citind toate astea, mi-am dat seama cat de NOROCOS sunt. Nu am cuvinte…
NOU
Tot legat de asta, stiu un tip caruia i-a murit tatal anul asta.
Si desi a fost un om betiv si violent. care efectiv si-a omorat nevasta cu bataia, tip-ul l-a plans si regretat profund moartea. A avut puteresa il ierte pentru tot ce i-a facut lui si mamei lui.
NOU
Am fost un copil abuzat fizic. Am 44 de ani si doar de vreo 10 ani am constientizat ca abuzurile din copilarie si-au pus amprenta adanc pe toata viata mea si ca multe din deciziile si gesturile mele de adult au fost influentate, inconstient, de traumele din trecut.
N-am fost violata, dar am fost batuta ca hotii de cai. Si cand zic batuta, nu ma refer la o palma peste fund. Nu. Batuta de aveam picioarele ca o zebra, mergeam cu strampi grosi vara sa nu se vada, batuta de am semn langa nas. A scapat invartitorul ala de rufe (un fel de cleste urias din lemn cu care se invarteau in cazan rufele) peste fata. Era destinat corpului, dar a nimerit peste fata si mi s-a dezlipit pielea de langa nas. Mi-am pus-o la loc cu degetele, cand am fost lasata in camera la colt, sa rumeg la dezastrul pe care-l facusem. Am luat 9 la fizica, in loc de 10. Batuta de am fugit de acasa la 10 ani si alergam ca disperata, in pijama, pe strada la ora 9 seara. Si ma opreau straini si mai tare plangeam. Pana am ajuns la o sectie de politie, mi-au dat aia niste bomboane si au aflat unde stau. Si m-au dus acasa unde iar am luat bataie. Batuta si-n liceu, iar fugit de acasa, la o colega de data asta, parintii ei m-au dat inapoi numai dupa ce au discutat cu ai mei. Cum a influentat asta viata mea? Ei, primul meu prieten imi mai dadea asa, cate o palma, ca era gelos. Fireste, eu greseam, meritam palma. Am evadat din orasul de bastina. M-am linistit. Cel putin asa credeam. Am devenit un om agresiv, un om mereu in garda, un om care ataca inainte de a fi atacat. Super-precaut. Am futut niste relatii si nici macar nu stiam de ce. Au inceput sa apara articole si studii despre copiii abuzati, am citit enorm de mult, am incercat sa asimilez si sa accept. Ma regaseam in toate etapele. Am inceput sa constietinzez unde gresesc, am inceput sa-mi tin in frau impulsurile, si teama, si fricile. Am reusit chiar sa-i iert pe ai mei fiindca am vorbit cu ei deschis despre asta. Au plans si au spus ca atat au stiut sa faca. E trecut. N-am cum sa-l mai schimb. Ramane doar sa ma bucur de prezent si viitor, ncercand sa-mi inlatur toate angoasele instinctive.
NOU
Trist
Am avut parte de super părinti , chiar daca n-au fost perfecți.
Asta sa-mi fie invatatura de minte sa ma mai plang de ei.
NOU
Problema e veche si mereu actuală.Societatea noastră așa modernă și europeană cum se vrea nu consideră copiii,femeile si alte categorii vulnerabile ca avand drepturi egale cu restul populatiei.Cu cât e mai in rural si mai sumară educația,cu atât mai evident se vede treaba asta.Si mai avem așa ca popor o groaza de gura lumii care ne determină să băgăm sub preș toate infracțiunile privitoare la viata sexuala.Solutiile tin de schimbarea de mentalitate la copiii/adolescenții de acum,să știe că au dreptul să urle ca din gură de sarpe daca îi atinge prea îndeaproape tata,profu de mate,bunica sau oricine altcineva.Si de predarea materiei altfel la Facultatea de drept si la Academia de poliție,ca “orice viol e o negociere nereușită” ,”asa sunt copiii,mai fabuleaza,cum sa îi fi bagat penisul in gură preotul/directorul/primarul…”sau “cu fusta aia,ce credea!?” nu ne fac cinste deloc.
NOU
Da, se cheama ghinion de nesansa!! Mergi mai departe si gata !