Legat de eterna dezbatere la limita intelectualității, despre cum ar trebui să îți iei casă, să strângi bani, cred că Vali nu nuanțează suficient în articolul lui. Sau poate el nu vede așa lucrurile, nu știu, dar eu sunt de altă părere.

În primul rând, românii suferă de un bias locativ. Casa. Să aibă casa lui. Din casa lui nu îl dă afară nimeni, în casa lui poate face orice, nu vine proprietarul la el să îl umilească, etc. Sigur, biasul acesta este o condiționare a anilor de comunism, în care rewardul maxim de la stat era să primești o casă și să ai dreptul de a cumpăra o mașină, iar ca plus maxim, haosul legislativ al ultimilor 35 de ani, haos care nu oferă niciun fel de protecție nimănui în fața abuzurilor, fie el chiriaș sau proprietar. Și atunci, normal, cauți safety, cauți să eviți rădăcina acestor situații, încercând să devii proprietarul unei cutiuțe de 50mp și să consideri asta realizarea maximă a vieții.

Eu, ca om care a locuit ani buni prin afara țării și care a mai văzut lucrurile și din alte puncte de vedere, pot să vă confirm că necesitatea unei proprietăți este minimală în alte părți din UE, unde cadrul legislativ este clar, unde chiriașii își știu drepturile, unde proprietarii își știu și ei drepturile, iar închirierea unei locuințe nu este o aventură fizică și emoțională, presărată de abuzuri, intrări prin efracție, umilințe și ce mai primește românul de rând. Vecina noastră din Germania era o tanti (Iulia, am uitat cum o chema pe babă) care avea vreo 80 de ani, cred, la pensie, dar care se ducea la muncă, în orașul limitrof, pentru că se plictisea acasă (ceva contabilă, cred). Trăia bine mersi cu chirie, trăise toată viața așa, trăia în casa aia de o gălăgie de timp și, evident, nu avea nicio intenție de a deveni falnic proprietar de cutiuțe, nu asta era țelul ei în viață. Era fericită, conducea un fiat, cred, în fiecare zi brambura peste tot, mult mai activă și mai agitată decât noi, de exemplu.

De ce zic că asta cu casa, pentru tine, ca român, ar trebui să fie mai nuanțată?
În primul rând, eu consider că a trăi singura parte din viață în care savurezi, realmente, viața, adică tinerețea, să zicem până în 35 de ani, strângând din buci pentru fiecare bănuț, renunțând la orice fel de plăcere, orice răsfăț, dedicând totul zeului ban, să pui ban pe ban, să strângi, să ai bani de casă, de avans, de plm, e o prostie. AI O SINGURĂ VIAȚĂ. AI O SINGURĂ TINEREȚE. Nimeni, niciodată nu ți le mai dă înapoi, iar scurgerea timpului este inexorabilă. Oricât ai crede că ești tânăr etern, nu există un prag pe care îl sari și de mâine gata, ești bătrân. Pur și simplu trec anii și îți dai seama că, deși oglinda îți arată un bătrân pe care acum 10 ani l-ai fi disprețuit pe stradă, tu, în tine, în mintea ta, în suflet, te simți, te vezi tot tânăr, tot naiv, tot ai da bună ziua la domnișoare. Lucrurile astea nu se întorc, repet. Să sari acest capitol al vieții tale și să te înfunzi într-o viață de ascet este o ratare fundamentală, pur și simplu nu vei mai avea parte de niște experiențe pe care corpul tău muritor ar trebui să le aibă. După ce ajungi bătrân, cu corpul cedând din toate funcțiile, ți se rupe maxim de proprietăți, averi, bani, case și restul de prostii. Și e de preferat să ai amintiri frumoase decât să te bântuie regretele, despre ce ai fi putut face, dar nu ai făcut, pentru că erai fff ocupat să muncești zi lumină ca să strângi bani pentru casa visurilor părinților și rudelor tale, principalele puncte de presiune în această direcție.

Second, dacă ești tânăr și vrei să ai un viitor, nu vrei să fii legat de glie ca iobagul. Primești o ofertă de job mișto în alt oraș. Întâlnești o tipă mișto, pentru care te-ai duce la capătul pământului. Te-ai săturat de orașul tău, fie el Cluj sau Timișoara și vrei să te duci să mai vezi și pe la civilizația capitalei. Nu poți să faci nimic din toate astea, pentru că ești legat de pătrățelul tău de beton, la care plătești rate, eventual. Și nici timp sau chef nu ai să începi operațiuni de vânzare, mai ales dacă ești credit, gen.

Când e ok să îți iei casă? Când ai trecut sau când ai ajuns la vârsta maturității depline. Care e aceea, doar tu știi. Când te simți matur, când ți-ai făcut o familie, când ai lăsat o femeie gravidă și primul tău gând nu e cât o să te coste avortul, ci dacă o să ai bani de pamperși. Atunci, da, dacă te-ai decis că acela e drumul tău, e, poate, momentul. La mine momentul a fost când am realizat că semnele de pe ușă, unde marcam creșterea copiilor, nu le voi mai avea, pentru că stăteam cu chirie. Desigur, după aceea lucrurile s-au schimbat de un milion de ori, pentru că viața îți oferă diverse obstacole, invitându-te să le depășești sau să le ocolești. Dacă ești tânăr și visul tău este la casă și strâns bani, pune mâna și învață economie, învață mecanismele investițiilor bursiere, investește cu cap în diverse asseturi și lasă-le să strângă bani pentru tine, de-a lungul anilor.

Concluzia? Fă ce vrei, la urma urmei, dacă asta te face fericit. Vrei să mănânci pâine cu parizer Meda, visând la momentul când vei avea banii de avans pentru casă? Do it. Important e să te simți tu fericit, să simți că faci ceea ce îți dorești și ce te împlinește. Nimeni nu îți trăiește viața, nimeni nu suferă consecințele alegerilor tale în afară de tine și, de la un moment dat, familie pe care ți-o alegi și ți-o faci. Nu mai asculta sfaturile economice ale diverșilor șnapani, gen ăla cu sunatul lui Bolojan, pentru că pe ei îi interesează să facă ei bani, pentru ei și familia lor, nu prosperitatea ta. Nu asculta nici sfaturile și experiențele analfabeților care influenkează lucruri, expunându-și cururile nevestelor prin diverse locații din lume, living the life, gen. Totul este un mare fake, care nu face decât să te întristeze și să te facă nemulțumit de tine și de viața ta. Învață să trăiești, învață să te bucuri de viață, de tine, de alegerile tale, de locurile unde exiști, de oamenii alături de care ai decis să exiști.

Pentru că, la final, vei pleca singur, cu picioarele înainte.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur