Carrefour Innovation Nest Hackathon este un eveniment intern în grupul Carrefour, care provoacă angajații să vină cu idei despre îmbunătățirea muncii și a locului de muncă, și nu numai, iar cele mai bune idei sunt imlementate.

Atunci când am primit invitația de a fi coach pentru echipele angrenate în proiect, am fost destul de reticent. În viața aceasta, datorită profesiei, am fost la foarte multe evenimente corporate. Cam toate au același punct de referință comun, blazarea. Oamenii vin acolo blazați, preocupați doar să bifeze evenimentul care, pentru majoritatea, e o ocazie de a scăpa de la muncă și cam totul e o gigantică pierdere de timp pentru toată lumea.

Iată, după mult timp, am avut ocazia să mă înșel copios.
Pentru că mi-a plăcut. Mi-au plăcut multe lucruri.
Oamenii din magazine care erau veniți la Hackathon. Oameni simpli, nu neapărat din marketing sau alte joburi din categorie, dar care chiar aveau idei care să le facă munca mai ușoară. Chiar idei bune, utile și care aduc economii de bani firmei și de timp angajaților. De exemplu, simpla comunicare către furnizor a obligației de a cântări produsul. Sau un alt tip de cutter, care nu permite greseala la tăiere și astfel, se economisesc sute de mii de euro. Sau ideea rețetelor gastronomice, pe care nu pot să v-o dezvălui, ar însemna să stric surpriza. Ori acel aparat de împachetat în folie care a surprins pe toată lumea.

Dar nu doar ei, ci și cei din partea superioară a eșalonului. Anul acesta echipele au avut 3 provocări. Optimizare costuri, logistica supermarket si eu noi – noi in comunitate. Cei de la contabilitate, de exemplu, își băteau capul pentru a găsi modalități unitare de tratare a tuturor furnizorilor, pentru a reuși plata rapidă către toți și în termene. Care companie nu ar fi fericită să împingă plățile cât mai târziu, ai zice, nu? Ei, uite că nu, sunt locuri în care oamenii chiar vor și se chinuie să facă chestiile cum trebuie.

Mi-a mai plăcut implicarea managementului în proiect, felul cum iau în serios totul și cum, de la director general în jos toată lumea e cuprinsă de o emoție febrilă, cum managementul, pe post de mentori, au subiectele pregătite și discută direct cu mentees, traducându-le ideile, atunci când forma lor nu este cea mai fericită, scoțându-le avantajele în față și ajutându-se toți, overall, unul pe celălalt.

Desigur, în calitate de coach, am simțit nevoia acută de a mă băga în seamă cu idei :mrgreen:, unele apreciate, altele nu la fel de apreciate. Dar, pentru 2 zile, m-am simțit foarte bine ca parte a echipei, eram și eu unul de al lor.

Frumos. Felicitări tuturor participanților, mulțumiri tuturor celor care asigură existența acestui eveniment care, de la an la an, devine din ce în ce mai bun și mai focusat.

Am pus și câteva poze, unde mă puteți admira, splendid și majestuos, alături de ei.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.