Carpathian Gardens e la Mamaia

Welcome to Suceava, where valuta is la ea acasă

Suceava ar fi un oraş frumos dacă nu ar avea o chestie în plus şi una în minus.
Chestia în plus ar fi acel bazar, adunătură şi încrengătură de oameni, care vând orice, înghesuiţi şi ei, şi clienţii, câte 50 de inşi pe metrul pătrat. Până să ajung în bazarul sucevean, habar nu aveam că există valutişti. De fapt, formularea corectă ar fi încă exista valutişti, pentru că îi credeam specie dispărută. Mai ţineţi minte alea cu Domnu, scuzaţi, eu cetăţean străin arab este, acest bancnot ce valoare este?

Dar uite că în faţa bazarului sucevean ei sunt bine mersi şi prosperi. M-am dat jos din maşină şi brusc vine unul la mine. MMMmmbrbrMmmm. Eu – Poftim?? Dolari, euro, lire? Eu – Poftim?? Avem dolari, lire, euro, ce vrei matale. Eu – Ah nu, mulţumesc. Clar am zis degeaba, că s-a ţinut ăla scai de mine câţiva metri. De fapt asta e o lecţie bună pentru orice tip care practică agăţatul pe stradă. Întotdeauna trebuie ignoraţi, orice alt tip de răspuns declanşează Hai domnu, dau ieftin, hai domnu, daţi şi mie la familie ceva etc, şi nu scapi decât dacă începi să îi înjuri sau eventual să le dai şuturi în dorsal.

Chestia în minus sunt şoselele. Atât de desfundat e oraşul ăla de zici că în fiecare dimineaţa trece prin el Armata a 4 a de tancuri sovietică. Dacă ai nenorocul să o iei pe drumul de la sensul giratoriu din Burdujeni, spre Iţcani, eşti cel mai nefericit posesor de maşină din România. Pentru că sunt nişte gropi URIAȘE, de până şi căruţele trec cu grijă, să nu cumva să îşi rupă caii. Ah, şi e atât de plin de căruţe…

Carpathian Garden

Grădinile carpaţilor sunt şi în Bucovina. Din păcate, oamenii află de ele pe cale orală, pentru că brandul de ţară vorbeşte despre frunze, vampiri şi Mamaia. Peisajele sunt dezarmant de frumoase. Uiţi să respiri privind la codrii vechi ce împânzesc dealurile, codri care seamănă cu pădurea Fangorn, din LOTR, atât de deşi şi întunecaţi sunt. Da, probabil că mănăstirile sunt bunurile turistice cele mai de preţ ale Bucovinei, dar eu aş prefera un rucsac în spate şi un mers prin pădurile pline de bureţi şi fragi.

Şi totuşi nimeni nu se înghesuie să facă reclamă acestor locuri. Asta deşi infrastructura interjudeţeană există, locuri de cazare există, oameni de treabă… practic din oameni de treabă sunt făcute locurile acestea. Oare o fi din cauză că doamna ministră a turismului nu are nici un interes imobiliar în zonă? Că doar Bucovina nu e plaja de la Corbu, nu? Nu ştiu, îmi dau şi eu cu părerea.

În schimb, toţi se răhăţesc să salveze, dragă doamne, o zonă moartă din punct de vedere turistic, doar de dragul de a o salva. Uitând că sunt zeci, sute de locuri în România care nu au nevoie de salvare, ci doar de prezentare, de vorbe bune sau de ce nu, chiar şi de un fânfest, dar poate cu mai puţini hipsteri alcoolici şi drogaţi.

Mănăstirile

Clar că atracţia maximă a zonei sunt mănăstirile. Anul acesta nu am apucat să văd decât 2, 3 dacă pui şi Schitul Sfinţii Petru şi Pavel, care schit e una din cele mai frumoase atracţii pe care le-am văzut vreodată. Ajungi acolo după un drum prin pădurea Dragomirnei, pădure negră de deasă ce e şi la un moment dat, buf, apare o poiană, unde e construit schitul, din bârne de lemn. Abia când ajungi acolo afli că liniştea poate fi gustată senzorial şi simţită în buricele degetelor. Liniştea are consistenţa unei piersici mari, roşii şi zemoase.

Putna şi Dragomirna strălucesc de ordine şi curăţenie. Oamenii, chiar şi bucureştenii, îşi uită apucăturile proaste şi chiar caută coşuri de gunoi sau trag apa la toalete şi nu scriu pe pereţi Aici a fost Gogu din Dămăroaia. Am rămas impresionat la Putna, cum au scris pe deal, cu copaci, numele lui Ştefan. Chiar dacă marele domnitor nu a fost chiar atât de mare şi, de multe ori, a arătat că e doar un simplu om, nu sfântul canonizat de Teoctist, totuşi îşi merită toată consideraţia care i se acordă.

Oamenii

Oamenii. Ce ciudat sună cuvântul ăsta în română, acum am observat.
În Bucovina, dacă un om trece de 5 ori pe lângă tine, de 5 ori îţi va da bună ziua. Chiar dacă nu te cunoaşte. Devine chiar deranjantă atâta politeţe la un moment dat.
Am vorbit cu mai mulţi oameni, din zone diferite. Discuţia normal, se învârtea în jurul turismului. Şi cam de la toţi am primit acelaşi răspuns.
Oamenii nu sunt interesaţi de turism. Pentru că turismul aduce, după bani şi distrugerea, mizeria şi cam toate bunătăţile unui trai bazat pe banii altora. Oameni destul de în vârstă îmi explicau, cu cuvintele lor, că mai mulţi turişti ar însemna mai multe pensiuni, mai multe păduri tăiate, să facă loc locurilor de parcare şi tirurilor cu mâncare, mai multă mizerie, fizică dar şi umană, cu un final apoteotic, peste mai mulţi sau mai puţini ani, când zona va deveni ternă şi nepăsătoare, la fel ca celelalte privelişti distruse de hoardele de doritori de frumos.

Ca o sintetizare.
Oamenii din zonă sunt mulţumiţi cu ce au. Case mari, din cărămidă, case de oameni gospodari, nu cocioabele de care te loveşti când treci prin bărăgan sau amărâtele de sate dobrogene. Pământuri fertile, păduri întinse. Nu au nevoie de mai mulţi turişti.
Şi că veni vorba de păduri.
Vorbeam cu o tanti măicuţă de la Dragomirna şi desigur nu am putut să mă abţin şi să nu întreb de ce biserica e hrăpăreaţă şi vrea tot timpul păduri şi pământuri.

Pe lângă lămurirea că acele pământuri sunt date bisericii de sute de ani, cu acte reînnoite de fiecare domnitor (explicaţie care oricum nu m-a satisfăcut, pentru că aşa şi urmaşul lui Preda Buzescu are dreptul la toţi munţii Carpaţi), femeia a mai spus ceva interesant.

– Uitaţi-vă în jur, domnule. Vedeţi pădurile? Vă plac, nu? Mari, frumoase, greu mai găseşti aşa păduri. Ştiţi ce fac oamenii când îşi primesc pădurile prin retrocedare? Le taie la pământ. În urmă rămâne pământ gol şi sterp. Biserica nu taie nici un lemn, înafară de lemnul necesar propriu, iar acela se taie numai cu reprezentatul ocolului silvic, care marchează copacii care pot fi tăiaţi. În rest, treaba noastră e să protejăm locurile astea şi să încercăm să le dăm la fel de frumoase şi celor ce va să vină după noi.

La modul cel mai serios, am rămas pe gânduri.
Poate lucrurile nu sunt atât de simple precum par şi poate, zic poate, există un plan mai mare şi mai întins decât simpla întindere a vieţii unui om.

Foto: newsbucovina.ro

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt