Welcome to Suceava, where valuta is la ea acasă

Suceava ar fi un oraş frumos dacă nu ar avea o chestie în plus şi una în minus.
Chestia în plus ar fi acel bazar, adunătură şi încrengătură de oameni, care vând orice, înghesuiţi şi ei, şi clienţii, câte 50 de inşi pe metrul pătrat. Până să ajung în bazarul sucevean, habar nu aveam că există valutişti. De fapt, formularea corectă ar fi încă exista valutişti, pentru că îi credeam specie dispărută. Mai ţineţi minte alea cu Domnu, scuzaţi, eu cetăţean străin arab este, acest bancnot ce valoare este?

Dar uite că în faţa bazarului sucevean ei sunt bine mersi şi prosperi. M-am dat jos din maşină şi brusc vine unul la mine. MMMmmbrbrMmmm. Eu – Poftim?? Dolari, euro, lire? Eu – Poftim?? Avem dolari, lire, euro, ce vrei matale. Eu – Ah nu, mulţumesc. Clar am zis degeaba, că s-a ţinut ăla scai de mine câţiva metri. De fapt asta e o lecţie bună pentru orice tip care practică agăţatul pe stradă. Întotdeauna trebuie ignoraţi, orice alt tip de răspuns declanşează Hai domnu, dau ieftin, hai domnu, daţi şi mie la familie ceva etc, şi nu scapi decât dacă începi să îi înjuri sau eventual să le dai şuturi în dorsal.


Chestia în minus sunt şoselele. Atât de desfundat e oraşul ăla de zici că în fiecare dimineaţa trece prin el Armata a 4 a de tancuri sovietică. Dacă ai nenorocul să o iei pe drumul de la sensul giratoriu din Burdujeni, spre Iţcani, eşti cel mai nefericit posesor de maşină din România. Pentru că sunt nişte gropi URIAȘE, de până şi căruţele trec cu grijă, să nu cumva să îşi rupă caii. Ah, şi e atât de plin de căruţe…

Carpathian Garden

Grădinile carpaţilor sunt şi în Bucovina. Din păcate, oamenii află de ele pe cale orală, pentru că brandul de ţară vorbeşte despre frunze, vampiri şi Mamaia. Peisajele sunt dezarmant de frumoase. Uiţi să respiri privind la codrii vechi ce împânzesc dealurile, codri care seamănă cu pădurea Fangorn, din LOTR, atât de deşi şi întunecaţi sunt. Da, probabil că mănăstirile sunt bunurile turistice cele mai de preţ ale Bucovinei, dar eu aş prefera un rucsac în spate şi un mers prin pădurile pline de bureţi şi fragi.

Şi totuşi nimeni nu se înghesuie să facă reclamă acestor locuri. Asta deşi infrastructura interjudeţeană există, locuri de cazare există, oameni de treabă… practic din oameni de treabă sunt făcute locurile acestea. Oare o fi din cauză că doamna ministră a turismului nu are nici un interes imobiliar în zonă? Că doar Bucovina nu e plaja de la Corbu, nu? Nu ştiu, îmi dau şi eu cu părerea.

În schimb, toţi se răhăţesc să salveze, dragă doamne, o zonă moartă din punct de vedere turistic, doar de dragul de a o salva. Uitând că sunt zeci, sute de locuri în România care nu au nevoie de salvare, ci doar de prezentare, de vorbe bune sau de ce nu, chiar şi de un fânfest, dar poate cu mai puţini hipsteri alcoolici şi drogaţi.

Mănăstirile

Clar că atracţia maximă a zonei sunt mănăstirile. Anul acesta nu am apucat să văd decât 2, 3 dacă pui şi Schitul Sfinţii Petru şi Pavel, care schit e una din cele mai frumoase atracţii pe care le-am văzut vreodată. Ajungi acolo după un drum prin pădurea Dragomirnei, pădure negră de deasă ce e şi la un moment dat, buf, apare o poiană, unde e construit schitul, din bârne de lemn. Abia când ajungi acolo afli că liniştea poate fi gustată senzorial şi simţită în buricele degetelor. Liniştea are consistenţa unei piersici mari, roşii şi zemoase.

Putna şi Dragomirna strălucesc de ordine şi curăţenie. Oamenii, chiar şi bucureştenii, îşi uită apucăturile proaste şi chiar caută coşuri de gunoi sau trag apa la toalete şi nu scriu pe pereţi Aici a fost Gogu din Dămăroaia. Am rămas impresionat la Putna, cum au scris pe deal, cu copaci, numele lui Ştefan. Chiar dacă marele domnitor nu a fost chiar atât de mare şi, de multe ori, a arătat că e doar un simplu om, nu sfântul canonizat de Teoctist, totuşi îşi merită toată consideraţia care i se acordă.

Oamenii

Oamenii. Ce ciudat sună cuvântul ăsta în română, acum am observat.
În Bucovina, dacă un om trece de 5 ori pe lângă tine, de 5 ori îţi va da bună ziua. Chiar dacă nu te cunoaşte. Devine chiar deranjantă atâta politeţe la un moment dat.
Am vorbit cu mai mulţi oameni, din zone diferite. Discuţia normal, se învârtea în jurul turismului. Şi cam de la toţi am primit acelaşi răspuns.
Oamenii nu sunt interesaţi de turism. Pentru că turismul aduce, după bani şi distrugerea, mizeria şi cam toate bunătăţile unui trai bazat pe banii altora. Oameni destul de în vârstă îmi explicau, cu cuvintele lor, că mai mulţi turişti ar însemna mai multe pensiuni, mai multe păduri tăiate, să facă loc locurilor de parcare şi tirurilor cu mâncare, mai multă mizerie, fizică dar şi umană, cu un final apoteotic, peste mai mulţi sau mai puţini ani, când zona va deveni ternă şi nepăsătoare, la fel ca celelalte privelişti distruse de hoardele de doritori de frumos.

Ca o sintetizare.
Oamenii din zonă sunt mulţumiţi cu ce au. Case mari, din cărămidă, case de oameni gospodari, nu cocioabele de care te loveşti când treci prin bărăgan sau amărâtele de sate dobrogene. Pământuri fertile, păduri întinse. Nu au nevoie de mai mulţi turişti.
Şi că veni vorba de păduri.
Vorbeam cu o tanti măicuţă de la Dragomirna şi desigur nu am putut să mă abţin şi să nu întreb de ce biserica e hrăpăreaţă şi vrea tot timpul păduri şi pământuri.

Pe lângă lămurirea că acele pământuri sunt date bisericii de sute de ani, cu acte reînnoite de fiecare domnitor (explicaţie care oricum nu m-a satisfăcut, pentru că aşa şi urmaşul lui Preda Buzescu are dreptul la toţi munţii Carpaţi), femeia a mai spus ceva interesant.

– Uitaţi-vă în jur, domnule. Vedeţi pădurile? Vă plac, nu? Mari, frumoase, greu mai găseşti aşa păduri. Ştiţi ce fac oamenii când îşi primesc pădurile prin retrocedare? Le taie la pământ. În urmă rămâne pământ gol şi sterp. Biserica nu taie nici un lemn, înafară de lemnul necesar propriu, iar acela se taie numai cu reprezentatul ocolului silvic, care marchează copacii care pot fi tăiaţi. În rest, treaba noastră e să protejăm locurile astea şi să încercăm să le dăm la fel de frumoase şi celor ce va să vină după noi.

La modul cel mai serios, am rămas pe gânduri.
Poate lucrurile nu sunt atât de simple precum par şi poate, zic poate, există un plan mai mare şi mai întins decât simpla întindere a vieţii unui om.

Foto: newsbucovina.ro

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

38 comentarii Adaugă comentariu

  1. bai taica, sterge repede articolu asta sa nu se umple bucovina de turisti, ca ai reusit sa prezinti frumos zona

    • #2

      @animaloo: ei sunt deja acolo, ca vajaie tot timpul autocare cu nemti spre dragomirna. dar sunt suficienti cati sunt:))

  2. #3

    În schimb, toţi se răhăţesc să salveze, dragă doamne, o zonă moartă din punct de vedere turistic, doar de dragul de a o salva. Uitând că sunt zeci, sute de locuri în România care nu au nevoie de salvare, ci doar de prezentare, de vorbe bune sau de ce nu, chiar şi de un fânfest, dar poate cu mai puţini hipsteri alcoolici şi drogaţi.
    Sa inteleg ca te unge la suflet excursia in NZ 😉

  3. @Andrei: inteleg gluma cu NZ, dar totusi.

    Mie imi place turismul actual. Sincer. Si sper s-avem turism conventional peste 20 de ani (daca o sa ne schimbam).
    Pai tocmai, de ce sa afle tot romanul ca e frumos in X de pe PROTV la ora 5? Nu mai bine caut eu frumusel pe net, nu atat de la vedere, locuri frumoase si stiu ca acolo voi merge eu si altii ca mine?

    Legat de maicute si preoti, locul cel mai bun pentru a purta o discutie este la acele manastiri si la bisericile greu de gasit, cu cat mai in munti si lipsita de lume, cu atat mai bine.

  4. #5

    ARHI: “Poate lucrurile nu sunt atât de simple precum par şi poate, zic poate, există un plan mai mare şi mai întins decât simpla întindere a vieţii unui om”

    cea mai buna afirmatie pe care ai facut-o de cand te citesc

  5. #6

    on subject : sunt fanstastice padurile alea acolo si in delta ( aia salbatica , nu aia comerciala cu tarani care vind pesti cu bolovani in ei sa cantareasca mai mult ) ar trebui sa fie bagati banii pt reclame , nu in marea aia de cacat care oricum nu e diferita cu nimic .Totally off the subject : care e situ-ul ala cu filmulete scurte indiene in care poti sa pui tu subtitrarea la caterinca ? parca aci pe blogul-ul asta am citit despre asa ceva

  6. #8

    Sa inteleg ca asta ai inteles tu din Suceava. Bravo !

  7. Frumoasa asocierea: bucovina-manastiri-valutisti 🙂

  8. Unii stim chestiile astea despre Bucovina de-acum 30 de ani, desi perceptia generala a romanilor care n-au fost pe acolo e ca pe la Suceava e plin de nespalati muritori de foame. Ca doar na, e tot in Moldova. Cumva, vorba ta, partea buna la imaginea asta ca ca asa nu vin toti mahalagiii sa-si bata pula de zona aia.

  9. #11

    Cand le-am spus colegilor de birou, in mare parte nascuti prin sudul tarii, ca imagini mai dezolante ca cele din baragan n-am vazut nicaieri au sarit cu gura ca la mine la Suceava e sigur mai saracie si mai urat decat in sud. Ma bucur ca pot sa le dau un link sa mai citeasca 🙂 mersi.

    • #12

      colegii tai din sud sunt niste rupti in cur, care aveau o vaca in devalmasie tot satul

  10. Cind o sa mai zici ceva de moldoveni sa te mai gindesti inca o data. Mai ales cind folosesti termenul ca adjectiv.

  11. Nu pot sa cred ca n-ai zis nimic de Iulius Mall :)) acolo s-a mutat centrul Sucevei. Suceava e in constructie si peste 2-3 ani cand se vor termina de inlocuit conductele, se vor finaliza parcarile subterane si toate lucrarile ce se mai fac acum, pun pariu ca va concura cu Sibiu si Brasov la capitolul orase faine

  12. @Ioana: Si eu sunt din sud, si cu toate ca se mai gasesc si pe-acolo doua-trei oaze de frumusete, mi-as dori sa fiu la munte in fiecare zi… Si am fost prin foarte multe zone ale tarii pentru a-mi satura pofta de natura, de munte, de frumos, chiar si prin Suceava, si pot spune ca nu au dreptate deloc colegii tai. Parerea mea…

  13. #17

    Dap, uite ca maicuta are dreptate. Parca m-a mai destupat si pe mine un pic la minte. Nu ma gandisem.

  14. Am fost prima oara in Bucovina prin 1997… era cu totul altceva decat in orice alt oras din Romania… erau flori !!! Mi-aduc aminte ca am condus spre Putna prin sate… de la Radauti pana la Putna, in stanga si dreapta drumului era plin de flori… Si aici, dar nu numai aici, gasesti Carpathian Garden 🙂

  15. Tot raul spre bine. Lasa sa fie promovat litoralul, sa se adune acolo toti cocalarii; cine vrea sa ajunga in Bucovina o sa ajunga si fara promovarea cu sau fara frunza doamnei Udrea.
    Curios este faptul ca multi straini stiu despre locurile astea mai mult decat stim noi, romanii.

  16. Timp de 150 de ani, sub ocupatie austriaca, Bucovina a fost condusa, economic vorbind, de nemti si evrei, iar asta inca se vede in diferenta intre mitic si bucovinean. Ma-nprastii de ras cand aud pe unul de-al nostru, din sud, vorbind despre saracia de la Suceava, Neamt, Radauti, …

    Despre turism si promovare- cand turismul va deveni de masa, in Bucovina vei gasi la fel de multi cocalari ca in Mamaia. 😉

  17. confuzia maxima care se face intre bucovina si moldova. in bucovina se munceste. fiecare isi doreste sa aiba mai mult. pacat ca nu suntem impartiti pe regiuni. banat, bucovina etc. pentru ca din cauza deciziilor politice, la vatra dornei de exemplu cazinoul este si acum in paragina si cu siguranta dupa 20 de ani de nepasare nu se mai poate face nimic.
    proud to be from Bucovina, proud to be from Dorna Watra 🙂

  18. frumos. am fost si eu in locurile prezentate de tine. cel mai mult m-a impresionat Dragomirna… superb.

  19. Ai uitat sa o zici si pe aia cu: ”Moldova nu-i a voastra […] ci a copiilor copiilor vostri”
    Mai tre’ sa treci si prin Banat, si prin asta nu ma refer la Timisoara sau Resita. Fa Cheile Nerei , du-te la un concert in Pestera Romanesti, mergi pe Clisura Dunarii… n-o sa regreti. Bea o cafa la Vrsac linga cetate, si aia e tot in Banat chiar daca iti trebue pasaport sa ajungi acolo. Iar in drum spre Banat, fa in asa fel incit sa fii intre Turnu Severin si Orsova la apus, intr-o zi senina. Scenic road!

  20. Felicitări pentru articol. Atât.

  21. #25

    poate in bucovina biserica nu taie copacii. in craiova au taiat acum cativa ani un tei imens al bisericii de langa blocul meu, tei pe care il stiam de cand eram mic. se pare ca episcopia avea nevoie de lemn pt sculptat/pictat icoane si alte obiecte de cult, si teiul este ideal pt asa ceva.

  22. Frumos. Sunt din Suceava, am crescut in Bucovina. E superba zona. Si din fericire inca destul de virgina.

  23. @Arhi ai tinut cont de recomandarea mea, ai vizitat bazarul, a ? :))

  24. #28

    Moldova(partial) si Bucovina,sunt raiul pe pamant.De ceva ani,cand simt ca sunt aproape sa clachez,Ma urc in masina si plec cate un weekend pe la cate o manastire,fara telefon,fara nimic.Doua zile de dormit pe un pat tare ca piatra,invelit cu o patura de lana de te mananca pielea cate o saptamana,mancare de post extraordinar de buna si stat noaptea intr-o catedrala in care esti doar tu si trei lumanari aprinse (Manastirea Sihastria) te aduc pe picioarele pe pamant si iti arata ca viata poate fi si frumoasa.Iar daca mai si dai de un calugar care sa stea cu tine in toiul noptii sa vorbiti cate in luna si stele….tabloul e complet.

    PS:N-am sa uit niciodata cand m-a intrebat staretul unei manastiri,in timpul unei discutii cand doar greierii mai erau trezi,daca am facut-o cu animale =))

    PS2:Data viitoare cand mancati cas la Manastirea Putna,aduceti-va aminte ca mi-am adus si eu contributia la el..Si nu,nu va ganditi la prostii,doar am muncit umar la umar cu calugarii.:D

  25. #29

    10x ptr prezentarea bucovinei, te adaug la favorites 😛

  26. Arhi ce ti-ai cumparat din bazar? :>

  27. In sfarsit o persoana care nu este din Moldova si nu spune despre moldoveni ca sunt toti niste prosti, niste jegosi si niste saraci.
    Nu e chiar asa, fratilor. Avem si noi saracie, dar asta e brandul de tara. Dar nu e ca si cum nu avem ce manca si suntem niste nesapalati de la primul la ultimul. Aa..si prost gramada.
    S-avem pardon !

  28. nespalati*
    prosti*

  29. Am fost si eu in Bucovina pentru prima oara in viata chiar, amu’ fo’ luna sa zic ashe 😉
    Chestia cu padurile, check, aer curat, check, oameni harnici, curati, primitori si…harnici (am mai zis?), check, manastiri ca atractie si loc de vizitat?!WROOOOOOONG! Ca sa intri in orice manastire trebuie sa decartezi mai rau ca la film frate! Adica nu e vorba de un leu acolo “donatie” (desi asta e singurul mod legal prin care un asezamant religios poate pretinde bani pentru aruncat cu ochiu de la oameni), e vorba de 5-10 lei! La Voronet de exemplu sunt cutiile alea unde bagi banu si cand se nimeresc 4-5 autocare de bagatori de seama, stai la coada sa bagi banu! E ridicol! Am refuzat sa bag vreun ban si am dat sa intru cand mi-a tinut calea un popa “ati donat?” “nu, nu am vrut sa stau la coada aceea mare. Nu doresc sa donez “azi” nimic ci doar sa intru” “Pai poate nici eu nu doresc sa va las inauntru…” zise popa sugubat. “Pai poate doresc sa te alerg prin curtea bisericii si” n-am mai apucat sa termin ca “si sa urlu sa afle toata lumea ca esti pedofil” ca popa s-a facut nevazut 🙂
    Mai pe scurt, bisericile din Bucovina sunt tot BOR si la o scurta cautare pe net se poate afla ce profituri uriase a avut BOR anul trecut NEIMPOZABIL!Eu nu “doresc” sa mai contribui la profitul BOR asa ca m-am multumit cu padurile si locurile si mancare MINUS manastirile lu’ peshte.

  30. nu cocioabele de care te loveşti când treci prin bărăgan sau amărâtele de sate dobrogene

    WORD!!! Am mers la mare cu autocarul si cand am ajuns in baragan si dobrogea, m-am ingrozit. Credeam ca vazusem cocioabe la viata mea, dar nu a fost asa. Dezolant si trist. Bucovina e foarte frumoasa, la fel si Maramuresul. Avem locuri faine, da cele mai misto sunt cele neexplorate de multi oameni.

    Incheierea facuta articolului e foarte faina. Bravo!
    ps: daca tot ziceai de manastiri…daca ajungi prin Maramures, du-te la Manastirea Barsana (daca nu ai fost). E splendid

  31. #36

    prin gura humorului la strand sau partie ai ajuns? 🙂 daca nu, ai ratat multe.