Acum vreo 2 luni, plecam în Germania, hotărât să las în urmă viața din cocina numită România și să încerc, cât timp mai am, să trăiesc printre oameni civilizați, într-o țară civilizată.
Din păcate, viața în străinătate nu este așa cum ți-ai imagina.
Nemții sunt niște oameni foarte reci și complet inospitalieri. De când am ajuns aici am fost întâmpinat de acest zid rece și refractar la orice efort de a te integra în mijlocul lor.
Problema a fost și mai gravă datorită faptului că Iulia, cea care mă ținea în gazdă, brusc nu mi-a mai fost prietenă cum îmi era înainte de a pleca din țară, relația cu ea fiind aproape la același nivel cu germanii.
Da, este greu printre străini și nicăieri nu e ca la tine acasă. Faptul că nu te poți angaja dacă nu știi germana, nu ajungi nici măcar la un interviu, lipsa oricărei empatii din partea oricui, legitimările naziste ale poliției la colț de stradă, că ești privit mai puțin decât un emigrant sirian, care primește o grămadă de bani de la stat, totul te strivește, puțin câte puțin și te face să privești în urmă și să îți fie dor de ai tăi, de ce ai avut, de țara ta, de limba ta, de oamenii minunați care te înconjurau, de tot ce făcea să spui că ești acasă.
Așa că astăzi am decis, împreună cu Luna, să lăsăm totul în urmă și să ne întoarcem acasă, acolo unde ne e locul, printre ai noștri.
Vreau să pot să spun, din nou, că sunt mândru că sunt român și nu să privesc în pământ, spunând că sunt un emigrant sărac.
Sperăm să reușim să îl luăm înapoi pe Igor de la familia la care l-am dat spre adopție.
Și cam atât.
Am fost socat cand ati decis sa plecati din Romania, acum parca socul e mai mare. WOW.
Să nu crezi ce-ți spun acum/ vorbele-mi sunt vânt nebun/ să nu crezi nimic. APRIL fools dat!
duminică
1 aprilie – Ziua păcălelilor 2018
Este 1 aprilie, oameni buni! V-a trolat seniorul de nu mai știți de voi.
Hepi 1 aprilie tuturor!
You Fools!
“Când știi că trebuie să îți asumi pierderile și să mergi mai departe
SCRIS DE ARHI DUMINICA, 1 APRILIE 2018” – das ist zer gut Herr Arhi
Imi amintesti de experienta mea din Franta, in primul an totul mi se parea uau, civilizatie, lume amabila, dar dupa un timp te lovesti de sectorul public, de faptul ca iti faci greu prieteni si ca daca nu vorbesti bine limba franceza te descurci destul de greu.
Oricum, La Multi Ani de 1 Aprilie.
Hai in plm, sunt singurul care simte miros de trolling in articol?
Dude… e 1 aprilie. Chiar nu v-ati prins?
Eu ma asteptam ala asta de cand a inceput sa scrie cat de nasol e cu pirateria in Germania. Adica, hai, ca stai una-doua saptamani fara torrent, da’ cat sa rezisti?! Oameni suntem.
Oare sunt singurul care si-a adus aminte ca astazi este 1 aprilie?
OMFG, am citit aproape toate comentariile si toata lumea lauda/cearta de zor. E fucking 1 APRILIE OAMENI BUNI :)))
A gata, am inteles, nu dam de gol poanta… ok ok 🙂
Taci ma ca e teapa de 1 aprilie 😉
1 aprilie? ??
Ai hotărât să te întorci la casa începută in Banat anul trecut de 1 Aprilie? !
Nu e asa nasol daca te tii de legi 😉
1 Aprilie
Diferenta dintre concediu si sa locuiesti zi de zi printre straini.
Adevarat
Duomnu Dragnea ăprov dis!
Hai sictir!
@Dragnea
Sarpele, tu esti?
@Dima Mihai: Nu!
E posibil sa fie Dragnea implicat aici pentru ca in ultimul an o cam crescut media zilnica a celor ce parasesc romania.
Totusi, e 1 aprilie azi.
1 aprilie. Buna gluma, foarte buna, aproape ca te-am crezut. Apoi am vazut data publicarii.
1 Aprilie nu e încă în Germania la ora la care ai postat articolul.
Voi să fiți sănătoși!
Personal, nimic, niciodată nu mi-a mers cu vreun român/româncă în străinătate și emigrarea (ultima) mi-a ieșit doar pentru că am plecat doar eu, soția și fii-miu, nici un fel de relații apropiate în rest cu nimeni.
După zece ani fii-miu este perfect integrat și trilingv, noi sîntem bine și voioși așa. între noi, sănătate să fie :))
Experiența îți va/vă va folosi însă…
probabil vom mai incerca
Adopție? Parca era mai dramatica faza cu eutanasierea :))
I-am zis noi la demizeu ca se va intaorce pe meleaguri crestine, departe de mustoaciaore si de femei.bavareze. amin
Ha, ha, ha, ce-am ras! Dupa ce m-am prins!
Cum se zice aici, pește de aprilie.
Noi, cititorii tai din umbra, the silent majority, am fost foarte amarati cand ai decis sa intorci spatele tarii noastre. Dar nu am zis nimic, stiam ca vei intelege curand pe pielea ta cat de amara e strainatatea.
Wut r u talkin bout bro? De ca sa fii amarat ca omu vrea sa faca o schimbare in viata lui? Niste crabi romanii astia
Nu sunt genul care isi spala rufele in public si sunt sigura ca nu o sa imi aprobi comentariul asta, dar dat fiind faptul ca mi-ai blocat restul cailor de comunicare ma simt nevoita sa iti repet ceea ce am discutat si intre 6 ochi: cand am fost de acord sa stai la mine am vorbit despre o luna , nu 2 sau 6. Si refuzul tau constant de a te alinia la regulile si normele din suburbie mi-a creat discutii cu proprietarii. Imi pare rau ca ai ales sa te razbuni pe mine intr-un articol pe blog mai ales la cate am facut pentru tine/voi, dar se pare ca poti scoate romanul din tara dar nu poti scoate obiceiurile de rahat din romani. Drum bun si cale batuta.
Funny cum credeai ca omu e o persoana cu care te poti intelege. Pentru orice om normal e destul sa ii citesti random cateva postari in care isi da cu parerea si te lamuresti ca nu vrei sa ai de a face cu el. Stai linistita ca asa s-a certat cu lumea si cand a fost in timisoara. E genul insuportabil, care in momentu in care nu va mai avea prosti care sa il tina cu bani pt „campanii” va face foamea singur parasit si de nevasta.
1 aprilie
e o postare de 1 aprilie :))
Îmi calc pe suflețelul imaculat, dar acum Iulia chiar are dreptate. Zâzaniile de genul ăsta se rezolvă în privat(ă). Mă întreb totuși care a fost paiul care a rupt șalele Cămilei. Du-te vino-ul interminabil de afgani, sirieni și tătari crâmleni (sângele apă nu se face) cu care Cetin s-a împrietenit cât ai zice pește? Dispariția suspectă a certificatului de arian al Iuliei, înrămat și pus în sufragerie (măcar a lăsat în urmă un gol de un alb impecabil)? CD-urile zgâriate cu Wagner? În fine, chiar nu mai contează. Iulia, trebuie să mergi mândră mai departe, vorba lui Kant, cu legea morală în tine și bolta înstelată deasupra capului.
youtu.be/wG2_wOorgjU
Ai’ d plm ce telenovela.
Sunt oameni care cred asta pe aici ???
Bagă mare, declara ca voia threesome.
Și ca-și tăia unghiile la masa.
Și flatula zgomotos.
Adevarat grăiești!:)
@ Iulia de acord cu John, cred ca stiai prea bine cu cine te bagi in hora, Arhi e un om ok dar nu e cel mai intelegator dintre oameni, de multe ori e incapatanat si prea brutal in declaratii. Si eu am patit-o, altii au patit-o si ei. Cand te bagi in chestiile astea trebuie sastii clar ca mergi pana la capat, altfel se lasa cu pareri de rau
Cine o fi de vină? Cine o fi greşit? Doar voi stiti. Dar nu vă spălați rufele în public. -5 puncte la coolness pentru Cetin.
Heil Iulia!
1Aprilie 🙂 🙂 🙂
Ba, voi trollati groaznic aici :))) 1 aprilie anyone?
Era o vorba, nu mai tin minte, ceva cu ‘facerea de bine’ si ‘e futere de mama’. Si eu stau in Germania de mai multi ani si am incercat sa ajut prieteni/cunoscuti. La partea cu aliniatul la reguli si norme majoritatea stau prost, asta e, nu poti sa civilizezi maimute :))
Șosetele le-o lăsat random? O ieșit în bota goala de la dusche?
Wow!
Mai oameni buni , azi este 1Aprilie , acum intelegeti??? Bravo Cetin , bravo Iulia .
baba cetin, nu trebuia să te bagi în seamă cu o curvă care linge cururile nemților, că uite ce pățești
Subtili, subtili ca rusii…
Respect, Iulia! Unii trebuie sa inteleaga faptul ca un contract ramane „un contract”. Nu poti gazdui la infinit pe cineva, daca ii exipira contractul. Cat de spre Cetin……bun venit in lumea reala! Pamantul se invarte in jurul soarelui! Intrebarea mea este de ce nu ati gasit o alta gazda daca v-ati certat cu gazda voastra? De unde atata drama?
intre noi s-a spus totul, pusul poalelor in cap nu ajuta pe nimeni
Pai tu esti cel care isi pune poalele in cap. Faptul ca folosesti blog-ul asta ca sa te plangi cum se numeste? Daca ai povesti adevarul probabil ca nu m-ar deranja, ma mira oricum ca mi-ai aprobat comentariul dupa ce mi-ai inchis contul de admin de pe-o zi pe alta. Dar cred ca am dreptul sa ma apar in fata acuzatiilor pe care le faci, mai ales ca eu sunt aia care a picat de fraiera.
Respect Iulia,
Domnu Cetin este prea bun pt Germania. Supracalificat si aia s-au speriat ca ii lasa te nemtii adevarati fara loc de munca. Nu poti sa iti gasesti loc de munca cand toata Germania comploteaza importiva ta! Oricum faptul ca o taoe dupa doar 2 luni spune multe despre cat de dispus la munca pt el/ familie/ altii este.
Totusi face bani din alte surse si e posibil sa fi realizat ca nu mai e cel de alta data si prefera sa revina la ce stie ca merge si aduce banii de are are nevoie.
Eu sunt dezamagit ca cineva atat de inversunat importiva sistemului se intoarce in sistem.
Plus ca domnul Cetin nu iti stiu istoria mai deloc dar stiu ca ai familie. Frecangela asta pe la scoli cum se traduce?
Imi pare rau daca comentariul meu anterior te-a suparat. Entschuldigung bitte.
E trist.
Dar, asta e. Oamenii sînt cei care populează locurile, satele, oraşele, ţările. Şi dacă oamenii nu te acceptă, nu te poţi integra. Şi atunci e inutil să visezi.
Totuşi, două lucruri.
1. E ceva schimbat faţă de ce era înainte de 1990. Acum sîntem liberi să ieşim, să plecăm, şi la nevoie, să ne întoarcem. Libertatea asta e unul dintre cele cîteva lucruri bune (puţine, e drept) pe care ni le-a adus schimbarea de regim. (Restul a fost doar în folosul unora, nu foarte mulţi).
2. Rămîn la părerea că „Ubi bene, ibi patria.” Lumea asta e mare, nu se rezumă la una, două ţări, sau la un singur continent. Curaj! Poate fi mai bine altădată, altundeva.
doamnea-ajuta
Numa mie mi se pare ca e gluma de 1 aprilie? Im rest numa bine si mult succes in continuare.
Plm, la mine e încă sâmbăta…
Las’ ca ma trezesc luna viitoare și mai citesc o dată articolul.
Vezi, boss… Nici în Timișoara nu ți-a priit aerul vestic, era un semn… 1 aprilie…
Mult noroc!
1 aprilie, numa’ zic.
Nu stiu daca nu glumesti. Daca nu, ma bucur. Intotdeauna citesc cu tristete cand se scrie rau de tara asta!
Citesc si nu imi vine sa cred.Am citit si cealalta poveste cu plecatul in Germania,unde erati foarte incantati.Felicitari pentru curajul de a pleca de la zero si pentru hotararea luata.Nicaieri nu e ca acasa.
am realizat cu totii ca este 1 aprilie, da ?
Îi dai și tu cu ironie fină sau chiar crezi că marmota învelește ciocolata în staniol?
asa e, nicaieri nu e acasa, dar in unele locuri e mai bine :)))
Asa este cel mai bine, in Germania nici torente nu poti sa descarci si nici nu au mici ca la Cocosatu’.
Aaaa. Am inteles.
Nu mai fiti gusteri.. e pacaleala de 1 Aprile..
E 1 aprilie…
Deci te intorci si te angajezi la A3, conform ofertelor de acum ceva vreme. Am inteles 🙂 Ca A1, Aprilie 1, e ocupat deja 🙂
Aha. Casa din Timisoara ce mai face?
Face lumea infarct :)). E 01.04
Eram uimit pana am vazut cand a fost scris articolul, m-am lamurit cand am vazut data 🙂
Bravo tinere bavarez! Foarte tare păcăleala de 1 aprilie :)))))
yeah right
Îmi pare rău, cu Igor… Poveste lunga.
Pe scurt, l-am lăsat la țară la părinți ca părea ca se înțelege bine cu mediul, cu oile.
Zice tata ca I l-au furat unii cu o dubita cu numere de Zalău
Igor e bine, nu l-a adoptat nimeni 🙂
Cum arata numerele de Zalau? ZL?
Comentariul Iuliei – nice touch! 🙂
Stiti ceva? A fost of experienta… Felicitari ca ati reusit sa stati atat si pana la urma ce nu te omoara te face mai tare.
By the way: nu comentez si nu ma intereseaza relatiile tale cu prieteni tai, dar romanii in strainatate sunt dpmdv destul de dubiosi. Imi aduc aminte cum prieteni de Familie din Romania se transformasera in Germania in zombies… Cutitul era mereu pregatit Sa te impunga in spate.
asa este, romanii sunt extrem de dubiosi
Plm de 1 aprilie
1 aprilie!
Come ooooon!!! Seriously? nimeni nu zice buuuuulllllshiiit! very funny ha ha bla bla ia sa ne uitam la data din calendar….come ooooooon….cine sunt oamenii astia????
N-ai casa la Dumbravita langa Timisoara facuta acu’ fix un an, ce te-agiti asa?
Eu sincer ma cam mir acum ca ai plecat asa hotărât sa te muti definitiv dar total nepregătit.
Macar unu sa fi avut ceva de pornit, o mica stabilitate, dar toți și fără limba la germani părerea mea te-ai hazardat rău,
din pacate am crezut ca vom reusi
1 aprilie folks
Da, stiu, e 1 aprilie 🙂
Baftă in continuare si ședere plăcută într-o țară civilizată cum e Germania si nu in kktu de România din prezent.
thx 😀
……………
1 Aprilie?
Of of…ce intoarcere trista..chiar acum la inceput de Aprilie…se potriveste vorba:aprilish bolandish…:))
Bună gluma de 1 Aprilie
Imi imaginez cat de grea e despartirea daca ti-ai rupt traditia de a nu scrie in w/e.
Pai daca in weekend e 1 aprilie… 🙂
Pai daca in weekend a picat 1 Aprilie 🙂
Mai ales cand e si 1 aprilie…
1.04.
1.04.
Voi va imaginati ca nu scriam un mesaj de genul celui de mai sus daca nu ma prindeam, nu?
m0f0, noi stim :*
Oricum… un trolling de mare angajament. Trebuie sa ai ceva curaj sa faci asta avand in vedere ca datul cu parerea e sport national, scoaterea ochilor se practica din preistorie iar acuzele gratuite sunt la ordinea zilei. Felicitari si pentru Iulia ^_^
Bre…1 aprilie va spune ceva?
Ce-ti mai plac telenovelele…
gluma de 1 aprilie?
Misto poanta de 1 aprilie.
Plm, nici unul nu a băgat de seamă că azi e 1 aprilie?
iar Iulia cred că troleaza
Nu e nimic, voi sa fiti sănătoși și să fie asta toată paguba voastră în viață.
Restul se face fără probleme.
Vorba cântecului: „hai acasă”.
01.04
Good one 🙂
🙂 buna farsa de 1 aprilie.
1 aprilie pacaleala 100% 😀
Trist.* Mergeti mai departe.
S-au prins toti bos.kile de troll pe aici
Awww. Pai tu ai crezut ca te duci acolo si da cineva doua flegme? In strainatate mergi sau crapi la inceput. La inceput mie imi duceau grija ca vai unde am plecat, dar acuma o suna neamurile pe bunicamea sa ii zica ca ma dau cu glc-u si ca sa imi zica sa trimit banii acasa sa nu ii dau pe prostii.
Lasand gluma la o parte, n-ai avut un motiv destul de bun ca sa stai, altfel te agatai cu dintii sa reusesti. Si doi, te-ai lovit de ce se lovesc toti romanii cand se bazeaza pe alti romani. Aia de abia au venit inca gandesc romaneste si aia la care s-au dus se plictisesc sa ii vada pe aia cat de romani sunt.
Hai sictir cu pacalelile tale! :))
Chiar imi faceam nervi, uite ba cum s-a frecat asta in cur cu plecatul si facea pe europeanu si acum a dat un pic de greu si gata acasa, arunca cu cacat si se da cu coalitia pt familie. Poate ar trebui sa te mai maturizezi putin, ca sincer te-as fi crezut in stare.
Iti merge capu ala, dupa ce uiti sa fii roman o sa fii chiar decent.
poate trebuia sa meeg in anglia
Hmmm… sunt șocat.
Not.
La cum se isteriza pe-aici cu imigranții periculoși probabil te-a pus pe același piedestal cu ei.
Păcat totuși și-mi pare rău că trebuie să te întorci. Dar da – germanii sunt niște roboței fără grimase.
Eu unul zilele astea îmi depun cu soția acetele pentru cetățenie maghiară, că de-a fi nevoie ajungem mai ușor cu ea prin țări non-UE. Isten aldja meg a magyart.
Cea mai bună carne pentru pus sub șa se găsește la Kaufland. Recomandă inclusiv Zoso.
Oricat de maghiar ai fi in acte, pentru ei, cei de dincolo de granita tot „soros talpu budos olah” ramai. Ca si in Game of Thrrones, te-ai nascut dincolo de zid esti wildling, punct. Adevarat?
vei regreta 100%
@Psionics: după cum am scris mai sus, nu-mi fac cetățenie ca să mă mut în Ungaria. Mi-o fac ca să mă pot deplasa în țări non-UE.
Daca il puneam pe acelasi nivel cu imigrantii nu il primeam la mine acasa. Doar ca fiecare om are o limita, iar a mea a fost atinsa cand au inceput sa fie excesiv de romani. Nu sunt obligata sa ma las calcata in picioare. Nu e ca si cum i-am dat afara din tara, doar i-am rugat sa depuna mai mult efort ca sa isi gaseasca chirie. Aparent au preferat sa plece si sa ma faca pe mine de rahat pe blog. Duca-se!
PS: Nice April’s Fools BTW.
Nu ma pot abține sa nu zic: Toată faza cu plecarea a fost la misto?! Wtf?
Uită-te în colțul din dreapta jos al ecranului de la PC :))
Stai ma ca e 1aprilie….
Mijto 1 aprilie! Sau am stricat surpriza? Câțiva chiar au și crezut!
Succes cetine, ție și familiei, ai făcut o alegere buna sa plecați! Iulia, ma-nclin în fata ta pentru ca-i ajuți.
@cetin bun venit in lumea mea
@arhi la mine e inca 31 martie, la tine data e?
@arhi vad ca celalat comment ce era in aprobare a murit subit; so tare pischer mai esti: pui o poveste frumoasa (stiu ca multi s-ar bucura sa dai chix si sa te intorci in Pantelimonia) si ca sa para mai credibila @iulia baga un comment pe post de fumigena si… incepeti sa adunati mustele/cioburile :))
so inca o data, bun venit in lumea mea 🙂
Boss, câți au comentat calendaristic ca să arate ei că-s dăștăpți? S-a respectat tradiția?
minim 700
Dar un singur comentariu a trecut de cenzură 😛
Și o întrebare mai bună ar fi: ”Cîți vor pretinde ca s-au prins?”
@Stefan eu avui mai noroc cu google maps care mi-a dat ceva cu „unde-i waldo”. still, am muscat-o pe jumate 🙂
Brava maestre @cetin
1 aprilie
Happy 1 Aprilie! Have bun Arii!
Autocorect de rahat… Have fun Arhi !
Băbăeț, uitați-vă spre calendar…
Eu inca tind sa cred ca e articol de 1st Aprilie. …
Duminică, 01 Aprilie…
sa fiu sau sa nu fiu sufletul petrecerii?… asa va trebe ma tradatori de tara *
sper sa fie o pacaleala de 1 aprilie…
1 Aprilie fericit citind comentariile!
🙂 Bună de tot!!!!!!!!!! Mulți s-au lăsat duși de val. 1 Aprilie fericit!
Mda.. o zi importanta. Sa tinem minte data. Oh.. wait…
Oare seniorul mă înjură dacă spun data? 1 aprilie.
Dacă stric tot farmecul, ar fi bine ca acest comentariu să nu fie publicat.
Scuze, unt un ardelean, gândesc mai încet, nu mă prind mereu de poante.
Scuze pentru typo, sunt, nu unt. 🙂
As vrea sa te cred dar nu pot. =Today()
Lol, cum se intampla toate de 1 aprilie.
Eu, care nu mi-am dorit niciodata sa plec, aflu ca va intoarceti acum, la patru dimineata.
Si tin sa va scriu aici, ca sa fie si public, nu doar pentru ochii vostri, ca ma bucur enorm si ca sunt foarte mandra de voi!
Pentru familia voastra sunt convinsa ca va fi bine aici, in tara voastra! Si avem si noi, ceilalti, o sansa in plus sa ne fie bine, pentru ca doi oameni adevarati, cinstiti si puternici (printre destule gloabe puse pe smen) revin acasa.
Bravo, Cetin! Bravo, Luna! Mi-am dorit sincer sa va adaptati acolo pentru asta va doreati, dar acum simt ca va veti reaseza in Romania si mai frumos ca inainte.
Pentru orice aveti nevoie pana se linistesc apele… suntem si noi p-aici!
multumim frumos
Nu fiți plebi, e 1 aprilie…
Pare o gluma de 1 aprilie. 🙂
Nu vreau sa pun sare pe rana dar cand ne-am intalnit inainte sa pleci si-ti povesteam ca aici nu e chiar asa de roz viata nu ma credeai. Ne-am si certat pe tema asta. Saptamana trecuta ma intrebai daca in Berlin e la fel. Ti-am spus ca da, dar in 2-3 ani te obisnuiesti. Acum vad c-ai ales sa te intorci acasa. Na, asta e viata!
Daca ospitalitatea e problema, as zice sa mergi in R. Moldova. As merge la Chisinau, limba nu e o problema, oamenii la locul lor, te integrezi usor, incep sa apara oportunitati !!!! … mai ales in perioada asta de primavara 🙂 Cu cateva mii de euro din youtube/blog traiesti ca un nabab tu si familia ta!
@back
Rep Moldova e un shithole. E o diferenta mare intre a vizita tara si a locui acolo. Ti-o zic ca si om care a locuit acolo
pluto vorbește frumos și numai mânca câcat atâta
Pentru cititorii vechi, nu cred ca e atat de surprinzator, acum vreo 1-2 ani, tot in jur de 1 Aprilie, ai facut-o pe aia cu Badea si mugurele tovarasiei rasarit intre voi dupa atata timp.
Anu asta se pare ca vrei sa te joci nitel cu mintea astora de se bateau cu pumnul in pept ca nicaieri nu-i ca acasa. Hai, asteptam ca pe maxim 2 aprilie s-o zici p’aia dreapta :))!
1 aprilie.
Hmm..1 aprilie.
Și totuși, e 1 aprilie, noaptea păcălelilor, nu??
In punctul asta sunt absolut sigura ca ai editat tu comentariile tuturor nu pot fi oamenii atat de speciali.
niciun comentariu nu a fost editat
Bă baeț , da ce vă trolează amândoi
Check the date
1 aprilie, asa-i ??
Si ca o chestie, nu are nimic de-a face cu faptul ca e 1 aprilie…
Haa.Buna asta.. -)))))))
Ha ha ha! Happy Fools’ Day!
Acum serios vorbind, daca nu gasesc o marca de cafea nemteasca in Romania, ma ajuti cu un transport, te rog?
depinde cat de tare de grabesti :))))
1st April joke. Chiar bună…
Este chiar 1 Aprilie.Voi puneti botu’ la tataru bătrân si pervers?
Păcăleala de 1 Aprilie … amuzant că și Iulia marșează.
25+ de comentarii si nici o reflecție pe tema datei, sigur cu excepția cazului in care moderarea comentariilor e biased.
Este 1 Aprilie oameni buni, doooh. :d
Voi sunteti pe bune? Chiar nu isi da nimeni seama in ce data suntem azi?
Mulți…da’ prosti! 01.04.2018
Nu cumva azi e 1 aprilie?
Cetine,
Vezi ca ți-a spart unul blogul și troleaza.
Dacă e pe bune postul asta Ia-o ca pe o experiența. Nasol când treci prin asha mai ales ca Ați făcut toți pasul asta. dar sunteți o familie frumoasa, sănătoși și împreuna. De aci încolo puțin contează cum a fost. Te salut
Stiu ca saptamana trecuta a fost ger si viscol, dar saptamana viitoare e pastele (orto).
Totusi… 🙂
Asta e de 1 aprilie. Nu ai cum sa pleci din jermanica.
Cam parea de neincredere femeia aia. Sa te cheme asa pe prietenie la ea? Dubios. Mai ales ca si in pozele in care erati toti 3, ea era tot timpul ofticata. Pacat. 🙂
Evident ca eram ofticata, tie ti-ar placea sa iti faca cineva program tot timpul si sa trebuiasca sa stai dupa ei mereu? E usor sa judeci de pe margine…
De ce te-ai bagat in hora daca nu esti in stare?
sa nu mai dezgropam mortii
1 Aprilie! 🙂
Cred ca realizezi ca povestea ta trista va circula ca exemplu ani de zile in cercurile nationalist-patriotice, iar numele Iuliei va fi prins pe acelasi panou cu al lui Merkel, ca dovada ca nemtii e rai si egoisti.
În rest, alles gute! 🙂
de asta a si scris
1 aprilie.
Nice one.
Ce-a plecat lumea pe fenta…..e 1 Aprilie bre…trezireaaaaaaaa.
Mda….asta ii trolling de 1 aprilie?
Voi chiar nu va uitati in calendar ?
este 1 Aprilie , farsa ……..
sa nu se prinda nimeni?
Ai uitat argumentele forte: Ciolos se intoarce si nu gaseai urzici si loboda.
Cand anunti gluma?
Banuiesc ca ai spam o gramada de injuraturi.
Mircea Badea approves this message. Pînă va realiza că e 1 aprilie…
1 aprilie?
Imi pare rau sa aud asta tocmai pe 1 aprilie. Cred ca ar trebui sa ceri donatii pt benzina ca sa te poti intoarce acasa.
Asta e gluma de 1 aprilie, right?
pentru o gluma de 1 aprilie … e destul de seaca, dar au pus botul destui …
Băi dar unu’n-ar fi remarcat că postarea asta e de 1 aprilie… 🙂
Hmmm…..nimic de 1 April anul asta?
1 aprilie?
acuma, daca zic ca e 1 aprilie, nu o sa aprobi comentaroul, nu? 🙂
ai.rezolvat cu netul?
1 Aprilie
Sincer, nu mi vine a crede. Si totusi, sunteti oameni maturi , ati avut o experienta ..trageti concluzii din ea. Sunt lucruri mai grave pe lumea asta ..decat pierderea unei prietenii,..si /sau o dezamagire pricinuita de ..o ” cadere din rai „.Se pare ca , CINEVA, are un alt plan pentru voi.
Va doresc ,….. Speranta ! Hai ! Capul sus …si gandul la patrie! 🙂
Trista zi, se pare ca totul e pierdut aici.
Lol, 1 Aprilie?
Stai acolo ca stai bine.
Ati uitat ca e 1 aprilie da? Omu intreba de VPN ieri si azi se intoarce? Haidi bre…
1aprilie?
Tare sunt curios cati or văzut data postării…
:)). It never gets old. Never.
Domne, asa e. Nici eu n-as putea trai departe de dulcele grai romanesc, de mirosul cozonacilor in perioada sarbatorilor, de mirosul primaverii tarii mele.
N-ai ce face, e chemarea pamantului…
Si inca ceva: sunt convins ca lansarea de partid al lui Ciolos de zilele trecute a cantarit decisiv in decizia voastra.
Am inteles ca primii inscrisi in partid primesc automat si functii de conducere in filialele locale si apoi vor avea prioritate pe liste la alegeri.
Tu-ti dai seama cum ar suna „dl europarlamentar Ametcea”… de fapt stai, ca te-ar trimite astia la Bruxelles si ai ajunge iar plecat din tara, departe de mirosul de cozonaci.
Offf, grea decizie.
Mai bine parlamentar la minorități. Mai o sindrofie, mai un vot în bloc cu oricine e la guvernare.
#chemareacernoziomului
Mai important decât Ciolos mi se pare faptul ca Little Caprice a făcut, în sfârșit , interracial
Și habar n-aveam
@Lancaster
+1000 bro.
plus dorul de parinti
Nu mai stie nimeni de 1 aprilie?
1 aprilie!
Nu pare nimanui suspect ca postarea e de1 aprilie??? Sunt singurul cititor care observa asta? btw, de azi devin vegan
Ei hai ca nu e chiar asa. Sunt oameni care se integreaza si oameni care nu se integreaza intr-o societate noua din diverse motive, dar asta nu inseamna ca societatea noua e defecta ci ce mai probabil ca aia care sunt incapabili sa se integreze au niscaiva probleme…
P.S. Poate le spui si alorlalti de faptul ca e 1 aprilie…
nimeni nu realizeaza ca e 1?
1 Aprilie?
Adică exact azi sunt două luni de când esti in Germania ?! Dar tradiția trebuie respectata ! Până la urmă …hai acasă !
In continuare cred ca e la troll articolul asta…
SCRIS DE ARHI DUMINICA, 1 APRILIE 2018
1 aprile ?
Oameni buni, uitati-va in calendar 😉
Ce tristă zi de 1 aprilie