Contul meu
Am citit ieri articolul acesta, o pledoarie foarte bună pentru căutarea echilibrului psihic și o exemplificare, în 10 puncte, a emoțiilor resimțite de cei ce au nevoie de ajutor, dar nu sunt capabili să înțeleagă și să recunoască simptomele. Citiți-l, chiar e interesant.
Acum, sincer să fiu, eu, personal, nu am vreo părere bună despre psihologii români. Nu avem o școală reală în domeniu, nu avem o tradiție iar psihologii buni sunt ca o fata morgana, doar auzi de ei, dar nu îi vezi niciodată. Repet, este opinia mea, bazată pe experiențele mele și ale prietenilor mei. Poate ei există, cine știe. Linkurile sunt binevenite, dacă ați avut nevoie și sunteți mulțumiți.
Ce voiam eu să zic este că da, probabil psihoterapia ajută, dar vă recomand cu căldură, dacă vă recunoașteți în rândurile din articolul de mai sus, un psihiatru. Psihiatrul este medic, recunoaște simptomele, înțelege gravitatea și, ce este mai important, vă poate da o medicație adecvată. Pentru că tot ce simțiți, toate angoasele, toate atacurile de panică, se datorează unui dezechilibru chimic în creier. E o boală, așa cum sunt hemoroizii, de exemplu. Se vindecă cu pastile.
Sigur, în funcție de nevoie, vă poate recomanda și un terapeut, puteți urma și calea complexă a vindecării. Dar, cel puțin pentru început, puteți obține un pic mai multă liniște doar printr-o discuție cu un medic care, în românia, e considerat doctor de nebuni și, prin urmare, evitat, doar nu sunt nebun, nu? eu îmi controlez creierul, nu invers. De fapt, în majoritatea cazurilor e invers.
Așa că da. Până la psiholog, mergeți la psihiatru, poate să vă ajute mai rapid. Veți observa cum în vreo 2 săptămâni, toate panicile, toate fricile, toate prostiile alea care vă măcinau creierul vor arăta la adevărata măsură, adică niște mici angoase neinteresante.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
“eu îmi controlez creierul, nu invers ” – tu esti creieru
NOU
Si cainele se uita in oglinda si nu pricepe ce vede
NOU
Pentru manutele rosii raspund cu alt proverb: cand toata lumea iti spune ca esti beat, te duci sa te culci. Daca voi credeti ca toti aia care au probleme la mansarda nu au vointa necesara sa isi controleze starile, eu propun sa va duceti la culcare. Animaloo, stimate, domn, chestia e ca nu poti sa repari un OS corupt folosind acelasi OS corupt, stii ce zic? Tre sa apelezi la unul specializat
NOU
Amin! Când spun același lucru persoanelor din jurul meu, se uită la mine la ca un om nebun. Nu consider că sunt un om nebun când sar peste psihoterapie și rezolv problema cu medicație, exact după recomandările psihiatrului.
În urma unor traume personale, am avut contact inclusiv cu psihologii. Fie aveam eu așteptări prea mari, fie nu am avut răbdare să văd rezultate, cert este că ședințele alea scumpe mi se păreau apă de ploaie. Nu aflam noutăți despre mine, nu aveam revelații, nu găseam rezolvare pentru atacurile de panică și reacțiile inclusiv fizice care derivau din ele (palpitații, puls mărit, leșin, depresie). Cu medicație am fost iar pe picioare, iar în 4 luni am oprit tratamentul, încă o dată, la indicațiile medicului.
Din păcate povestea s-a repetat (cu o intensitate mai mică, ce-i drept), câțiva ani mai târziu, când am fost martoră la moartea înceată și chinuitoare a mamei.
Creierul uman e complex. Nu am timp și răbdare să încerc ocolișuri terapeutice gen taină în coceni cu un om care se preface că mă ascultă și îmi dă aceleași sfaturi ca celui dinaintea mea.
La un moment dat toți trecem prin frici, panici, stări anxioase. Nu toți conștientizăm, însă, gravitatea lor. Și nu toți putem recunoaște nevoia unui psihiatru. Mulți din teama de a nu li se pune eticheta de ”nebuni”. Că doar trăim în România. Ceea ce e un motiv de depresie din start.
NOU
“nebunul“ adevarat e ala care se considera singurul normal!
NOU
Imi aduc aminte cand am fost prima si ultima oara la un psihiatru, crezand ca e una si aceeasi cu psiholog/psihoterapeut. M-a luat tare, ca ea este psihiatru, treaba ei este “sa dea retete”, nu “sa discute despre viata cu pacientii”, pentru asta exista psihologul, care este “o persoana care abia a terminat facultatea”. Eram praf cand am mers acolo, nici acum nu excelez, dar nu simt ca mor de cateva ori pe zi, ca acum cativa ani. In cazul meu, am avut noroc de endocrinologul meu, care m-a ascultat de fiecare data si mi-a dat reteta pentru antidepresive si altele. Nu e de glumit cu tulburarea de panica severa si depresia, te fac din om, ne-om. Bine, si medicamentele te tampesc de cap, pana si cele mai slabe, iti taie din emotii si trairi, te fac sa pari asa, soulless, dar nici fara ele nu se poate uneori. Mai nasol este cand ajungi la benzodiazepine, sunt foarte eficiente, doar ca dau dependenta puternica daca le iei pentru o perioada mai mare de 2-3 luni. Am trecut prin multe in ultimii 5-6 ani in materie de mind issues, totul a inceput cu o cura de slabire, in mod ironic. Long, long story. Desi parerea mea despre psihologi/psihoterapeuti/psihiatri este rea in general, majoritatea fiind nepregatiti sau doar dispusi sa iti ia banii, cred ca sunt si persoane care practica meseria de placere si pun suflet in asta, am avut ocazia la fostul loc de munca sa am cateva sesiuni cu o doamna, Ana Baianu isi zice, care mi-a lasat o impresie buna.
NOU
Care fu faza cu cura de slabire?!
NOU
Cel mai bun articol. Am prieteni psihiatrii si psihologi. Diferenta e de 20 puncte IQ cel putin si cateva sute de carti de specialitate citite. Nu o zic cu rautate. Psihiatrii fac 6 ani de scoala, 5 ani rezidentiat, stagii, supraspecializari. Cam de la 18 la 35 de ani. In plus au structura mentala stiintifica de genul daca exista simptomul A atunci daca tratamentul e B rezultatul e C in timpul D in 50-100% (procent standard de reusita previzibila). Problema cu psihologia e ca nu are rezultate previzibile, replicabile. Poate avea efecte pozitive desigur si e bine de vorbit cu unul. Potential te poate ajuta. Dar e bine de vorbit si cu un medic, chiar daca e doar medicul de familie.
Exemplu: un pacient e lipsit de energie, merge la psiholog, el incepe sa povesteasca cu el 10 sedinte, cost total 1000 lei, efecte minime. Merge la medicul de familie, face niste analize, vede care are carenta severa de vitamina D, incepe sa faca plimbari la soare zilnic, se rezolva cu 50 lei in 2 saptamani.
NOU
cum ziceam, eu nu am incredere in psihologi. cat timp nu e medic, e solutia 2. sau 3.
NOU
Pai bos, discuția asta cu “la care psiho să mă duc” îmi pare că intervine după ce ai fost deja la medicul (de familie sau alt generalist) care te-a căutat de orice probleme fiziologice pe care le-ai putea avea gen lipse de vitamine, etc.
NOU
Psihologii sunt niste psihiatri ratati.
NOU
Ca sa fie mai clar mesajul, drumul recomandat e asa: medic de familie – medic specialist (1,2,3) – psiholog – medic de familie.
Medicamentatie nu inseamna doar cea de pe reteta psihiatrului ci si vitamine, tratament hormonal, operatii, recuperare motorie, etc. Multe persoane au un diagnostic fiziologic : carente de vitamine, nervi afectati coloana vertebrala deformata, probleme de vedere, auz, etc. Probleme pe care “poti sa pui degetul”. Astea duc la dureri de cap, lipsa de somn de calitate si o gramada de altele. Astea pot sa duca la simtome de deficit de atentie (copilul nu aude in pana mea), etc.
Alt caz real: copilul nu reactioneaza la stimuli, probleme de relationare cu copii. Psiholog, bla bla. Dupa 1 an ajunge la medicul de familie si il trimite la operatie. Avea o problema la ambele urechi si copilul nu auzea bine. Acum e operat si se ajusteaza la sunete.
Asta nu inseamna ca psihologii nu au rolul lor, dar psihologii nu au pregatirea necesara sa isi dea seama de o carenta alimentara, auditiva. Daca un pacient intra la el in cabinet nu isi da seama daca are diabet sau e doar emotionat si merge des la baie. Prima data trebuie mers la medicul de familie cu care pacientul are o relatie de ani de zile .
NOU
Alex, stai linistit ca si psihologii au scoala. Daca vorbim de psihoterapeuti (aia te ajuta), au nevoie de 6 ani cel putin de pregatire inainte sa aiba voie sa practice. Si teste si verificari anuale, ca la piloti (aia fac la 6 luni).
NOU
Mda, solutia psihiatrului la starile mele de anxietate era sa iau xanax. Mda, merci dar nu merci. Am discutat cu o psihoterapeuta care intr-o singura sedinta de 1 ora mi-a deschis ochii referitor la ce aveam nevoie sa fac in momentul ala ca sa-mi revin din starea cretina in care eram. Am facut si alte sesiuni ocazionale, ideea era sa ma duc cand simt ca vreau, nu e din capitolul “ne vedem martea de la ora 18 ca sa iti iau banii si sa-mi povestesti povesti”.
NOU
Sunt cateva tipuri de oameni, cred eu:
– cei care nu vor sa se “caute” – incapatanatii, cu tendinte usoare de ASPD
– cei care nu stiu cum sa rezolve problema – unii isi cauta raspunsul prin religie sau meditatie
– cei care nu au posibilitati sa se “caute” – da, psihologii costa!
– cei care nu au timp sa se caute – grabitii care fac multitasking
– cei care cauta ajutor pentru a se intelege mai bine pe ei insisi, sau care au nevoie de ajutor, gen autism. Cei cu Aspergers probabil au nevoie de sprijin conversational, iar la un moment dat, poate-si vor da seama ca si ei au facut lucruri in trecut care nu erau tocmai potrivite. 🙂
– cei care NU CRED ca e ceva in neregula cu ei, care asa sunt nascuti – you get it, si care pot fi linistiti doar cu medicamente, sau alte metode.
Nu stiu in ce masura comentariul meu e valid, si nu am toate raspunsurile la un subiect ce e in afara zonei mele de specialitate.
NOU
Ei, aş, daca mai insistai nitel ne dadeai si indicatii pretioase!
NOU
Citit articolul, nu mi se pare că bifez nimic de pe acolo.
Cu toate astea, am observat că în ultima vreme nu mai am răbdare. Fac totul pe repede înainte, lucrez pe mai multe chestii în paralel.
Nu mă pot concentra la ședințe dacă vorbitorul are un ritm normal. Am aflat asta după o prezentare a unei tipe care turuia ca mitraliera. Toată lumea s-a plâns că nu o poate urmări, eu am luat notițe și am pus și întrebări. La fel și la training-urile video, dacă nu dau viteza pe x1.5 nu pot urmări, îmi fuge gândul la altceva.
La filme sar peste scenele fără acțiune sau dialog, că n-am răbdare 90min.
Când vine careva cu o problemă să-l ajut, mă forțez maxim să zâmbesc politicos, deși în mintea mea îl înjur de tot neamul să lase naibii small-talk și să-mi zică unde arde, deși știu și eu că niciodată nimic nu e atât de urgent.
Nu e de la cafeină, că m-am lăsat de Covid 2021.
Idei, sfaturi, pastile?
NOU
le bifez pe toate. la filme mi-e greu sa vad filme sau seriale noi, nu am rabdare, ma uit la cele vechi, in timp ce ma joc biliard sau citesc ceva.
NOU
Credeam ca sunt eu psihopupu ca tot dau pe inaine la filme, nu mai suport vorbaraia inutila si pierderea de vreme cu oameni care nu imi sunt familie/prieteni in general.
NOU
nu, suntem un grup select. eu am ajuns la nivelul la care stau si ascult cu privirea alba, zgomot de fond.
NOU
Mă faceți să mă simt normală!!! Mulțumesc!
NOU
Mă faceți să mă simt normală!!! Mulțumesc!
NOU
Îmbătrâniți, sunteți conștienți ca timpul este valoros și încercați sa îl fructificati la maxim. Mai mult ca sigur, v-ați uitat la anii adolescentei și ați văzut cât timp ați irosit și v-ați zis în barbă “dacă as fi avut atunci mintea de acum, câte as mai fi făcut!”.
Maica-mea a primit instrucțiuni clare, sa nu îmi mai mute lucrurile, ca atunci când face ea “curățenie”, doar ea e capabila sa le mai găsească, iar timpul meu e prețios.
NOU
Sustin 100% ca psihoterapeutii buni sunt foarte rari (si de obicei, scumpi si foarte ocupati, de-aia nici nu pun link), dar te rog din suflet, nu trimite oamenii direct la psihiatru. Or exista si buni, dar majoritatea pe care-i stiu la prima sau a doua mana dau direct pastile, fara sa verifice daca e cazul. Plus ca se si contrazic intre ei “ala de dinainte era fraier, eu iti dau alt tratament”… daca ai ghinion doar de din astia ramai cel mult leguma. Asta, in cazul relativ fericit in care mai ramane ceva din tine.
Sigur, unii chiar au nevoie de astfel de tratament (sau combinatie), dar in general, pentru oamenii pe care nu-i cunosc (si chiar daca-i cunosc, n-am dreptul sau calificarea sa-i diagnostichez) eu le recomand sa incerce intai o vizita la un terapeut cu care doar sa vorbeasca o vreme. Fie si doar o sedinta, ca poate nu le place de el. Acela ar trebui sa-si dea seama si sa-i spuna pacientului daca el crede ca are nevoie de alta tehnica de psihoterapie, tratament medicamentos, terapie de grup, de cuplu sau vreo combinatie de pastile cu terapie. Bineinteles, pentru asta trebuie gasit un specialist competent, nu care doar sa te mulga aiurea de bani cat mai mult timp. Din nou, sunt de acord ca aia competenti sunt rari spre legendari, dar si psihiatrii buni sunt tot cam asa. Daca nu ma crezi pe mine sau vrei mai multe detalii, ti le dau in privat, comentariul asta nu e caterinca, exagerare sau exercitiu de gandire. Pastilele date aiurea pot crea probleme si mai grave, inclusiv moartea.
Te rog mult, macar un mic disclaimer pune acolo. In general nu-ti critic postarile sau ideile cu care nu sunt total de acord, dar cand e vorba de sanatate, treaba e serioasa + multa lume iti viziteaza site-ul, poate in cautare de sfaturi. Nici pe cei mai mari dusmani nu i-as trimite direct sa fie pastilati aiurea de vreun imbecil cu diploma. Te rog macar sa-mi lasi comentariul sa apara.
TL;DR pentru aia care n-au rabdare:
– Psihoterapeuti care sa-ti recomende medicamente (sau combinatie) am mai intalnit, dar psihiatri care sa te trimita la terapie (sau combinatie), spre deloc. Mi se par grabiti sa-ti dea cele mai puternice pastile fara sa-ti faca un diagnostic corect (nu stiu daca fac profit din asta, ca in alte tari, dar e dubioasa practica si nu-mi pare etica).
– Psihoterapeutii si psihiatrii BUNI sunt extrem de rari. Diferenta e ca, daca ai ghinionul sa nimeresti un terapeut slab, cel mai probabil riscul e doar sa ramai cu niste bani pierduti, pe cand daca dai de un psihiatru incompetent (fie si unul singur) poti ramane cu sechele pe termen lung (sau mai rau).
– Nu la orice suparare sau teama trebuie bagat pastile din prima.
– Cu sanatatea nu-i de glumit sau de speculat si nu-i “one size fits all”.
Sper sa vina si comentatori mai destepti, care sa poata explica mai frumos, corect sau complet decat mine.
NOU
Cam de la comentariul de mai sus incep comentariile care conteaza. Cetin, din pacate ai avut ghinion. Exista profesionisti in Ro care fac treaba f buna (am in familie), atat psihiatri cat si psihologi (psihoterapeuti). Dar din pacate ai dreptate cand zici ca nu exista o scoala de psihologie in Ro care sa scoata oameni bine pregatiti. Dupa ce termina facultatea, atat de medicina (cu tot cu rezidentiat) cat si de psihologie, fiecare e pe cont propriu, cine vrea sa faca treaba trebuie sa bage mana foarte adanc in buzunar si sa se inarmeze cu multa rabdare pt ca urmeaza niste ani buni de specializari si analiza personala cu un psihoterapeut cu experienta si acreditat de diversele societati profesionale ale psihoterapeutilor (nu e vb despre colegiul psihologilor – niste ametiti). Din pacate oamenii astia sunt rari, dar sunt. Algoritmul e cam urmatorul: omul cu problema merge la psihiatru, urmeaza tratamentul prescris pt reechilibrare chimica in timp ce merge si la un psihoterapeut pt reechilibrare psihica – psihoterapie scurta sau lunga, depinde ce functioneaza la fiecare; uneori poate dura chiar ani de zile pana se ajunge la o stare de echilibru functional acceptabil incat pacientul sa nu mai aiba “caderi” si sa se poata mentine singur pe linia de plutire. Din pacate e asa cum este peste tot in Ro, asa cum cauti mult pana gasesti un instalator/mecanic auto/medic stomatolog bun, asa e si cu psihoterapeutii. Nu nimeresti din prima. Uneori nici din a 10-a.
NOU
Vreau doar sa completez faptul că e groaznic sevrajul de diazepame sau antidepresive pentru unii. Absolut groaznic, dar psihiatrii le prescriu ca pe bomboane.
NOU
Am un dubiu: psihoterapeutul e abilitat sa prescrie retete pentru medicamente? Stiam ca e prerogativa medicilor, posibil sa ma insel?
Dincolo de “parafa mea e mai mare decit a ta” , parcursul corect e: psihiatrul pune un diagnostic si in functie de complexitatea acestuia recomanda un parcurs terapeutic (care poate fi facut cu un psihoterapeut) asociat sau nu cu un suport medicamentos.
Desigur, un psihiatru care sa isi faca timp sa stea cu tine de vorba pe indelete e rara avis. Retetele standard , ajustabile apoi in functie de pacient, sint mai usor de dat si economisesc timp.
Psihoterapeutul in schimb trebuie sa fie compatibil cu personalitatea clientului, nu e universal valabil.
Comparatia e cam ca cea intre arhitect si interior designer. Vrei sa renovezi o casa din temelii. La cine ar trebui sa te duci mai intii?
NOU
Nu am scris ca are dreptul sa dea retete (probabil daca are multiple specializari, dar n-am pomenit pana acum), zic ca unul competent si cinstit poate evalua situatia si spune pacientului “uite, eu cred ca doar cu terapia n-o sa facem mare lucru, discuta si cu un psihiatru si pe urma mai vedem”. Am zis asta in mai putine cuvinte in comentariu. Am mai zis si ca, asa cum un terapeut bun e rara avis, un psihiatru bun e cam la fel de rar ca inorogii. Doar ca pericolele celor ne-buni(!) sunt infinit mai mari la psihiatri, uneori ireversibile.
“Retetele standard , ajustabile apoi in functie de pacient, sint mai usor de dat si economisesc timp.”
si pot sa ma f-ta pe viata ca se grabea el sa-mi dea reteta standard. Nu, multumesc.
Comparatia facuta cu constructia nu e potrivita in contextul asta. A zis mai sus un baiat ca GP-ul ar trebui sa-ti faca prima evaluare (si pe urma sa te trimita unde considera si vezi tu mai departe), ceea ce poate nu e ideal, dar tot are mai mult sens decat mersul *direct* la psihiatru “dupa ureche”. Poate ca “in teorie” psihiatrul e in masura sa-ti recomande terapie sau alt tratament, dar “pe teren” nu-i deloc asa, am scris mai sus si au dat si altii exemple. Nu vorbesc despre situatii ideale sau statistici scoase nustiucum de nustiuunde, ci despre ce se intampla in realitate. Si se intampla cam des si cam multor oameni ca sa mai fie macar la rangul de exceptie. Multi ar trebui inchisi pentru malpraxis.
PS/completare la postare: Nu stiu daca se intelege, sunt impotriva stigmatizarii mersului la psihiatru si a luatului de medicamente, la nevoie. Sunt cazuri in care asta e cea mai buna sau chiar singura optiune. Dar nu ar trebui sa fie asta *prima* optiune la care sa apelam “de capul nostru”.
NOU
DeeDee, inteleg ca ai un trigger important cu psihiatrii si deduc ca ai avut experiente negative, imi pare rau pentru asta.
Psihicul uman nu se poate radiografia, sa poti arata fara umbra de indoiala unde e fractura. Cine lucreaza in domeniul asta e mai degraba ca un fotograf care surprinde imagini si frinturi ale sufletului si mintii tale din care trebuie sa construiasca un mare tablou. Sperind ca tabloul-diagnostic e corect, trebuie apoi sa te convinga sa schimbi detalii si culori. Unele pinze sint mai simple, altele sint mai complicate. Uneori te recunosti in ele, alteori nu.
Nu e intentia mea sa diminuez importanta experientei tale, doar ca unele afirmatii mi-au atras atentia:
-“Psihoterapeuti care sa-ti recomende medicamente (sau combinatie) am mai intalnit” cum se impaca cu “Nu am scris ca are dreptul sa dea retete (probabil daca are multiple specializari, dar n-am pomenit pana acum)”
-“si pot sa ma f-ta pe viata ca se grabea el sa-mi dea reteta standard.” –mnu. Pentru ca in general nu primesti o reteta pe care trebuie sa o urmezi pe timp nedeterminat. Se pleaca de la un standard studiat si aprobat ca avind anumite beneficii. Se fac programari la control, la inceput mai des, ca sa poti semnala ce merge bine si ce nu, se ajusteaza terapia in functie de ce povestesti tu, atit ca dozaj cit ca ore de administrare sau alegere de substante active si combinatii.
-mersul *direct* la psihiatru “dupa ureche” nu prea e posibil (decit la urgenta, dar nu vorbim despre asta, corect?), cred ca e necesar un bilet de trimitere. Nu e ca la psihoterapeut, ca iti alegi unul de pe internet si il suni direct. Am citit comentariul lui alexnicolae, mi s-a parut o consideratie foarte corecta, nu credeam ca cineva se gindeste sa se duca direct la usa psihiatrului. Greseala mea.
-comparatia cu casa am facut-o pe considerentul ca un arhitect iti poate spune daca fundatia si peretii de rezistenta sint in regula si recompartimentarea propusa de designer e compatibila. Nu ti-a placut, e ok. Iti propun alt exemplu: te doare foarte tare spatele si un picior, abia poti merge. Unde ai prefera sa te trimita medicul de familie: la fizioterapie sau la neurochirurg? (Soptesc in casca: daca nu e de operat, neurochirurgul te trimite el la FKT. Dar daca e de operat si trece prea mult timp, se poate sfirsi cu o pareza )
In fine important e sa regasim bucuria de a trai in echilibru cu noi insine si cu cei din jurul nostru, oricare ar fi metoda aleasa.
NOU
N-are rost sa mai raspund punctual, pentru ca toate punctele din ultimul raspuns converg intr-un… punct mai mic. Nu faci bine reducand o problema vasta, frecventa si serioasa la “ia uite ce s-a trigaruit asta” si la “ce conteaza o singura nebuna de pe net, eu zic ca problema asta nu exista”. Nu apreciez nici faptul ca te-ai concentrat pe experienta mea, pentru ca nu am vrut nici o secunda sa atrag atentia cu comentariul asta asupra MEA (as spune ca am scapat relativ usor, fata de altii), ci asupra problemei care cine stie pe cati altii ii afecteaza. Problema care ar trebui redusa, nu incurajata si astfel marita.
Exista informatie peste tot, eu ma opresc aici cu explicatiile si cu exemplele personale, pentru ca vad ca, in loc sa-i confere mesajului un necesar plus de credibilitate, acestea imi sunt abuzate. Repet ce am zis si mai devreme: comentariul meu original este despre norma, nu despre o singura exceptie (care poate ca nici n-a fost asa si doar mi s-a parut mie, ca doar sunt nebuna, nu?), pe cand tu continui sa raspunzi cu felul in care ar trebui sa se desfasoare lucrurile *in mod ideal*. Ne invartim in cerc.
NOU
Si iata de ce nu imi place sa discut in contradictoriu cu persoane puternic implicate emotional …
Sablonul dialogului e mereu acelasi:
-persoana pleaca de la concluzia subiectiva , ii confera valoare de adevar absolut si ii da amploare, generalizind “se intimpla mereu asa”
-interlocutorul e acuzat ca nu intelege dimensiunea reala a problemei si minimizeaza
-persoana se victimeaza si pluseaza “sint nebun eu”
-incercarile intorlocutorului de a detensiona situatia sint respinse
-fara sa aduca alte argumente obiective , persoana inchide discutia, declarindu-se ofensata
Toti am trecut prin asta.
Ce pot sa zic?
De citiva ani ma invirt printre psihiatrici. Nu in cerc, ci in elipsa: uneori ma apropii mai mult de sufletele lor, alteori ma indepartez (citeodata din motive de siguranta). Ar fi greu sa spun ca problema nu exista. La fel cum imi cer scuze ca am observat niste aspecte in raspunsurile tale. E unul dintre defectele mele dobindite.
Pina acum doar doi, hai poate trei dintre ei mi-au spus “eu sint nebun!”, atunci cind erau polemici si provocatori , cautind sa se certe cu cineva, sa se descarce intr-un fel, sa se razbune cumva. Pentru ca in momentele de luciditate, cind inteleg ca sint ne-buni, sufera. N-as folosi cuvintul asta chiar asa usor.
In rest, vrei sa mergi la psihoterapeut fara sa stii ce vrei sa tratezi? E din seria ” lasa ca merge si-asa”, dar e drept ca majoritatea oamenilor nu au nevoie de mai mult. Daca functioneaza, e perfect.
NOU
“Si iata de ce nu imi place sa discut in contradictoriu cu persoane puternic implicate emotional …”
Si iar reduci problema la asta, nevazand nici macar o secunda, nici macar 1% ca poate nu ai total dreptate si mai ales ca discutia asta nu ajunge nicaieri din cauza ta, nu din a mea. Nu faci bine ascunzandu-te in continuare dupa acelasi “e nebuna asta, fata, lasa ca stiu eu mai bine”.
Trebuia sa nu te bag in seama de cand ai scris ca “recomanda = elibereaza reteta”. Asta spune tot.
NOU
in niciun caz nu e psihiatrul solutia pentru orice. Daca era asa nu aveam nevoie de psihologi clinicieni in spitale de exemplu.
Avem si scoala si traditie de psihologie doar ca in 1977 Ceausescu s-a sperat de miscarea transcendentală si a desfiintat si meseria de psiholog.
Avand in vedere ca tatal meu e psiholog si a lucrat 30+ de ani cu copii cu nevoie speciale cu rezultate uimitoare (unii mi-au fost colegi in IT pe vremea cand luasem o pauza de la medicina) zic ca sunt lucruri complet diferite,
meserii diferite si absolut complementare.
istoria psihologiei in RO www.apsi.ro/scurt-istoric-al-psihologiei-din-romania-si-al-apr/
NOU
ba mihai, cateodata stau si ma intreb daca tu chiar citesti ce scriu sau scanezi titlul si bagi din ce te framanta.
sa o luam pe paragrafe:
1. in niciun caz nu e psihiatrul solutia pentru orice. Daca era asa nu aveam nevoie de psihologi clinicieni in spitale de exemplu.
Unde plm zic eu ca psihiatrul e solutia ptr orice?
2. Avem si scoala si traditie de psihologie doar ca in 1977 Ceausescu s-a sperat de miscarea transcendentală si a desfiintat si meseria de psiholog.
deci avem scoala si traditie, doar ca din 77 nu mai exista meseria. clar si logic. nu?
tatal tau e psiholog, deci clar rezultatele sunt uimitoare, prin urmare orice am scris nu are sens, pentru ca lucrurile sunt diferite. deci existenta unui singur psiholog, bun doar prin ceea ce zice fiul sau, anuleaza toate experientele mele si ale prietenilor mei, cu psihologi de cacat.
serios, tu CITESTI articolele sau esti pe fuga, intre 2 vanzari de medicamente la farmacii?
NOU
eu lucrez in spital clinic (universitar) domnu` arhi. de luni pana vineri de la 8 la 15. ca medic specialist. in rest fac consultanta, scriu carti, articole, predau la universitate si alte activitati intelectual lucrative. nu am vandut niciodata medicamente.
revenind la subiect: meseria de psiholog a fost defiintata 13 ani (1977-1990) iar cerecetarea in domeniul psihologiei 8 ani (1982-1990). oamenii profesionistii nu au disparut nici atunci nici acum.
legat de psihiatri – ei au rolul lor definit in terapia afectiunilor psihice patologice. daca auzi voci care te indeamna sa scrii pe arhiblog, e de psihiatru. Daca ai stare proasta si n-ai chef sa scrii pe arhiblog e de psiholog. Daca nu intelegi societatea si lumea in care triaesti e de psihilog. Daca esti suparat cateva luni si vrei sa te sinucizi e de psihiatru.
psihiatrul vindeca afectiuni psihice, psihologul doar slefuieste gandirea omului sanatos.
legat de tatal meu… eu daca vb din experienta observabila de mine… nu e ok?
PS: e adevarat ca citesc in viteza de la spital cand imi beau cafeaua sau am o pauza 10 minute :))
NOU
Eu cu creierul imi controlez creierul, nu invers… wait!
NOU
Nu întotdeauna se vindeca. Sunt cazuri in care medicația tine boala sub control. După 12 ani de depresie și câteva tipuri de tratament și alte câteva tipuri de terapie, cu tot felul de medici psihiatri, am ajuns la concluzia ca probabil voi muri cu ea însă trebuie sa fac tot ce pot încât sa ma obișnuiesc cu ea și sa duc o viața cât mai aproape de una normala.
NOU
Sunt ok, n-am bifat decat 8 din 10.
NOU
a, esti bine
NOU
Eu imi controlez creierul !
Creierul : hold my beer !
NOU
Cu singura mentiune ca si la psihiatru trebuie un pic de noroc sa gasesti unul bun. Sunt destui care te trateaza direct ca pe nebun, scriu o reteta de pastile si ura si la gara, desi dureaza un pic pana sa gasesti medicamentatia adecvata fiecarui pacient in parte.
NOU
Este o conspiratie mondiala de ajunge creierul sa ne controleze pe noi… Toti stim ca defapt inima ne controleaza.
NOU
Mda, suna bine in teorie pana ajungi sa ai ambii parinti pensionari cam dependenti de Alprazolam/Xanax ca le-a prescris doctorul datorita unor atacuri de panica ca e mai usor asa si, cine stie, poate chiar recomandat. Si tu, copilul lor, sa duci o lupta de cativa ani sa ii consiliezi psihologic.
NOU
O fi mai usor cu niste pastile sa rezolvi niste probleme pe termen scurt, dar niciun medicament nu e fara efecte secundare, mai ales pe termen lung.
De aceea e bine ca fiecare dintre noi sa reuseasca, cu sau fara ajutor, sa isi gaseasca si mecanisme interne prin care sa faca fata diverselor probleme. Chiar daca e mai greu si presupune un efort indelungat.
NOU
canabis au incercat?
NOU
3 comentarii si alea la misto. Se pare ca subiectul este destul de tabu chiar si aici unde multi se considera gulere albe.
Comparatia cu hemoroizii nu e chiar cea mai buna Cetin dar trecem peste.
Eu sunt “practicant” de ambele metode de cand a venit covidul in vizita la noi. S-au facut studii stiintifice, controlate, nu cititi pe facebook sau mai stiu eu unde, unde s-a demonstrat ca ambele metode functioneaza la fel de bine. Depinde foarte mult de receptivitatea pacientilor. Atat prin psihoterapie cat si prin chimie te faci bine la un moment dat. Eu am vrut sa scap cat mai repede si am atacat pe ambele fronturi adica am mers si la psihiatru pentru pastile cat si la pshiterapeut( am schimbat 3 pana am gasit pe cineva pe acelasi film cu mine). Cele 2 saptamani dupa “pastile” este extrem de putin. Efectul incepe sa fie simtit dupa minim 4 saptamani iar efectele devin full dupa cateva luni de “pastile”. Terapia e la fel si ea nu mergi de 2 ori si descoperi universul. Procesul este unul de durata daca vrei sa-l faci cum trebuie si sa nu “fortezi” pe partea chimica pentru a obtine rezultate cat mai bune. Problema la “pastile” este ca vei deveni dependent de ele si la un punct, cand starea emotionala va fi ok, va trebuie sa reduci doza incet incet pana cand le scoti de tot. Totul este un proces unde pasii nu trebuie sariti si nu se rezolva in graba. E ca un fel de slabit. Te ingrasi in 10 ani si vrei sa slabesti inapoi in 6 luni. Nu se poate fara sa faci damage pe parcurs daca grabesti lucrurile.
NOU
vezi tu, eu am umilinta de a spune ca vorbesc doar din experientele proprii. tu vii si arunci zbang, verdicte, nu e doua saptamani, sunt 4 luni, ce afirmatii de kkt, ascultati-ma pe mine. uite, eu zic ca sunt doua saptamani, atat a durat la mine. cu ce imi esti superior in afirmatie, mai exact?
NOU
Departe de mine intentia de a dori sa par superior Cetin. Daca asa a sunat/s-a inteles asa, mi scuzi.
Eu tot din experienta proprie vorbesc. Intradevar sunt cazuri si cazuri, la mine a fost ceva mai sever probabil. Majoritatea ajung, daca reusesc intr-un final sa ajunga in stadii nasolute. De aia am generalizat. Cel putin ce iau eu(venlafaxina) asta e durata de intrare in full in sistem cat si efectele benefice. Anxiar and Co, chestii de somn si altele da, au efect foarte rapid dar nu rezolva neaparat problema pe termen lung ci doar o inabusesc temporar. Totusi da, depinde si de gradul de incursiune in depresie si anxietate. Daca esti numai asa, usor atins, un mic reglaj rapid te poate scapa. Eu am colegi, amici la care vad clar simptomele si care nu vor sa se duca nicaieri ca doar “nu-s nebun, bem ceva si uitam”. De acolo si generalizarea mea somehow si toata polologhia mea care a fost inteleasa gresit.
NOU
my bad, veneam dupa un sir de comentarii de specialisti…
NOU
“Se vindecă cu pastile”
Nu, Maestre, nu se vindeca bolile psihice. Deloc.
Pastilele iti creeaza asa o stare de alienare si nu mai simti nici durere nici placere nici nimic.
Cat despre link-uri cu psihologi buni, iarasi, cam pe langa.
Nu exista psiholog ‘bun’. Exista psiholog bun pentru tine, dar asta nu inseamna ca poate ajuta neaparat 1000.000 de alte persoane. Aici chiar tine de “chimie”.
NOU
ce studii, in afara de centura neagra la google, te fac sa afirmi asta atat de decisiv?
NOU
mergi si vorbeste cu un profesor universitar – unu pe bune, nu din astia de dupa 90 – nu lua de buna ce spun eu. Apoi ai sa te convingi.
NOU
Asta seamana cu religia. Ajuta daca crezi. Sau daca te potrivesti. Tine de “chimie”. Poate trebuie sa incerci 10 psihologi pana ajungi la cel potrivit. Cum e cu placebo ala ca e bun in 10% din cazuri?
In tonul asta se zice ca nici nu e stiinta. Stiinta e ceva ce poate fi replicat de fiecare data. Daca pui sare in apa, apa se face sarata. Nu e una din 10 sau depinde de chimia dintre apa si sare.
NOU
@Arhi:
Actually omul are dreptate. Bolile psihice NU se vindecă. Se pot ține sub un oarecare control. Afecțiunile psihice sunt cu totul altceva. Schizofrenia, ciclotimia, bolile neurodegenerative precum Alzheimer – astea nu se vindecă. Știu că depresia este numită des ”boală” în presă; doar că nu e boală. Revenind: nu există medicament pe care cineva să-l ia și să-l scape definitiv de schizofrenie. Sau de tulburarea bipolară I. Sau de demență. Exstă tratamente care ameliorează unele dintre simptomele nasoale, sau care țin psihozele în frâu ori scad axietatea/depresia.
NOU
Mergeti la preot sa faca o sfanta rugaciune!
NOU
Bifam numai 1 punct din lista, dar intrucat sunt depresiv pe motiv de punctaj mic, am 2 puncte yey 🙂
NOU
In 98% din cazuri atunci cand te duci la psihiatru si-i dai simptome vagi (“dom’ doctor, nu stiu ce am, nu mai am chef de nimic, nu-mi place de niciun prieten de-al meu etc.”) te va trimite la consiliere psihologica, deci ajungi tot acolo.
Am experienta cu ambele tabere din cauza lu’ fi-miu. Ambii “psiho” lucreaza in echipa de fapt – psihiatrul ne-a cerut evaluarea psihologului, psihologul ne-a trimis la psihiatru ca sa-si dea verdictul daca e cazul de chimicale sau nu. Din păcate este foarte greu să găsești o “echipă” – majoritatea sunt gen “păi sunt clinici, căutați…”. La psihiatri sunt chiar un pic mai reticent pentru că tind sa fie pill pushers – “ia luați de aici aceasta zeama pe baza de insert random ingredient, ar putea să ajute”.
…iar în ambele cazuri e trial and error: noi am ajuns pe la 3 psihologi până să găsim pe cineva ok pentru el.
NOU
Hai sa-mi dau si eu cu părerea. Desi nu bifez decât 1/10, activez de vreo 20+ ani în domeniul medical.
Psihologul furnizează terapie prin vorbe. Interacțiunea cu un psiholog bun (sau o psiholoaga :D) poate ajuta atunci când sursa problemei nu este de natura biologica (a se citi dezechilibre fiziologice) sau vorbim de dezechilibre / afecțiuni minore.
În esența psihiatrul are bagajul necesar de cunoștințe pentru a decela dacă problemele sunt cauzate de prea mult timp liber sau au un substrat biologic care necesita mai mult decât o terapie prin vorbe.
Ca orice pădure plina de uscături, sunt și psihiatrii care dau buline cu nemiluita. Dar un psihiatru bun, cu o intervenție cât mai devreme în rezolvarea unei probleme, face minuni așa ca nu sfiiți sa apelați la un psihiatru și sa fiți în situația în care el/ea va recomanda un psihoterapeut, decât sa pierdeți timp și resurse cu un psihoterapeut iar boala sa se agraveze.
NOU
Ce ne facem cand avem simptome fizice, dar la analize/consult totul arata tip top? Diagnostic: esti stresat sau depresiv, sau ai somatizat! Mergem la psihiatru…luam medicamente, dar simptomele sunt tot acolo sau chiar mai rau…ce facem in cazul asta?
PS: Uneori cred ca psihiatrii sunt la randul lor pe pastile…sa faca fata meseriei, asta daca nu li se rupe!
NOU
Caut și eu o lunga perioada un psiholog bine cotat, cu recenzii și “testimoniale” bune.
Intr-un final îl găsesc. Suspectez ca o buna parte din acele recenzii erau scrie de el, pentru ca aveau un stil similar de construcție al frazelor, lungimea era similară și toate aveau același tipar: începea cu o descriere a problemei lor, cum nu au găsit pe nimeni sa ii ajute pana la psihologul X apoi cum viata lor s—a schimbat fundamental. Erau suspect de similare.
Ajung și eu la pomul laudat (online).
Îmi da sa fac un test: sa desenez un copac și apoi un deal cu soare, apoi sa scriu o fraza sa îmi observe scrisul.
Se uita 3 secunde precum curca-n lemne la desen și îmi zice așa: “ești înapoiat emoțional, și sunt generos ca nu am zis retardat emoțional, nu simti corect emoțiile. Nu știi ce sunt alea emoții”.
Ok, hai sa ii mai dau o șansa, ca așa e bine, omul are o pregătire, poate știe ce zice, plm.
După careva fraze începe și spune: “ești cam gras, ce plm faci bhă, nu faci sport?”.
Am jucat rugby cam 17 ani, la nivel destul de înalt.
I-am zis ca îl provoc oricând la un test de flotări sau o alergare.
Evident ca lucrurile au degenerat de acolo, cum îmi permit eu sa zic așa ceva.
Cam asta a fost ședința la psiholog de 5 stele. 350 lei
NOU
prietena buna, merge la psiholoaga. probleme vechi, discutii, plm, o caciula de bani saptamanal. la un moment dat, tipa intalneste un baiat, se plac, viata ei ia o alta turnura, e fericita, no atacuri de panica, no ganduri distructive, nimic, ba chiar el o cere de sotie. se duce la psihiatra sa ii povesteasca ce bine ii e.
Replica: Pai noi aici am muncit atata timp degeaba? Tie maritat iti trebuie acum, cand de abia incepusem sa facem progrese? Sunt dezamagita rau de tine.
Well, sunt casatoriti de vreo 9-10 ani, cred, au un copil, il asteapta pe al doilea. Tot de vreo 9-10 ani nu a mai fost la psiholog.
NOU
Io cred ca psiholoaga avea dreptate: sa fii celibatar si sa vrei sa te casatoresti, musai ai un pachet de problemute.
NOU
cred ca am mai pus linkul asta pe aici, pentru ca mi se pare important de stiut atunci cind cauti un psihoterapeut care sa fie bun pentru tine
petronelarotar.ro/ce-nu-face-un-terapeut-bun/?fbclid=IwAR1WAXR73BwObBy4DcL-SgwCDg2EOR0oZkhWrXLgFhznl4aJ29GgeZw6xlE
NOU
nea_zăpăx, flăcăiaș, însoară-te, nu mai bate drumurile aiurea.
NOU
Da’ de ce, Nea Ilie, ai f’o suiedeza gerontofila si nu stii un’ s-o “cazezi”?
NOU
Eu ca si psiholog nu pot fi de acord cu ce spui dar e ok, avem opinii diferite. Atat psihologii cat si psihiatrii sunt si ar trebui sa fie inter-conectati. Adica psihologul trimite la psihiatru si invers. Si da, atata timp cat exista si un substrat genetic (am participat la studii clinice in care depresia poate fi innascuta pentru ca se transmite si generational, sunt si aici studii multe de citit) + traume si alte rahaturi, bolile psihice nu se vindeca total. Mai ales schizofrenia, bipolaritatea si altele. Se tine sub control neaparat cu medicamentatie + terapie. Nu una, nu alta, ambele, complementar.
Referitor la competente: am vazut in breasla mea si psihologi excelenti dar si psihologi la care eu le-as face diploma ferfenita. Idem si cu unii psihiatrii care nu au vreme de tine dar te indoapa de pastile din prima sedinta. Uscaturi dar si experti in ambele tabere la fel ca-n fiecare domeniu de altfel.
Si nu, nu stiu de unde s-a ajuns la concluzia ca psihologii abia termina facultatea si ergo sunt automat slabi (ca vazusem prin comentarii). Eu pentru asta a trebuit sa fac licenta (3 ani) + master (2 ani) + supervizare in clinica (alti ani) + alte cursuri de specializare, in total peste 10 ani. Sigur, as fi putut sa fac un curs de coaching si sa ma declar acuma psihoterapeut de dezvoltare personala or whatever si sa declar ca pot vindeca lumea, but hey I learned the hard way. E un domeniu destul de vast si tot timpul trebuie sa citesti, sa faci cursuri in continuare, sa te specializezi. Nu ai terminat dupa ce ai diploma in mana.
NOU
Ce am incercat sa zic e ca e putin cei 3 ani si 2 ani de master fata de 6 ani + 5 ani. Ca sa facem o comparatie directa. Nu cred ca un psiholog invata biochimie, neuro, pharma, anatomie (printre altele). Asta il face sa nu poata diagnostica potentiale dezechilibre fiziologice. Multe din studiile pe care se bazeaza diferitele scheme (cu nume fanteziste) de tratament sunt “facute pe genunchi”. Traduse prost si cu un sample de subiecti nevalid statistic si nereplicate. Si din pacate cam toti nu sunt suficient de integri sa ceara prima data unui potential pacient sa mearga la un medic de familie. Si doar apoi sa vina inapoi.
Ofera un serviciu necesar, se substituie nucleului social – familie si prieteni cu care omul e programat genetic sa comunice. Nu e vorba ca nu pot aduce si psihologii valoare ci ca nu stiu destul si nu se prezinta onest. Creeaza asteptari mari fara sa ofere nicio garantie.
NOU
Semi-offtopic: Nu inteleg de ce unii comentatori se concentreaza pe faptul ca doar una din specializari poate da reteta pentru un dereglaj cu origine fiziologica (asa si Ciomu era doctor cu acte-n regula, nu inseamna automat ca-i de incredere*). Sau alta paralela: ar trebui sa avem mai multa incredere intr-un neurolog decat intr-un orelist? Fiecare specializare are bucatica ei si da, cum zice Daniela aici, la oricare din aia doi ai nimeri, ambii ar trebui sa aiba competenta si integritatea sa te dirijeze (si) catre celalalt, daca va considera ca e cazul. Ceea ce nu se intampla intotdeauna.
*A nu se citi cu voce de antivacsar.
NOU
Alex, eu nu am zis in niciun moment ca psihologul se ocupa de partea fiziologica sau ca se baga cu totul in “aria” respectiva ca si cum ar detine adevarul universal. Mi se par aiurea comparatiile pentru ca nu sunt pe acelasi palier. Asa cum eu nu ma compar si nu ma consider peste meseria psihiatrului nici el nu poate face asta catre mine ca si psiholog pentru ca am studiat, exact cum ai zis tu chestii diferite (desi da, avem si noi neuro si anatomie in facultate dar nu la nivelul stiut de medici, evident).
Sigur, sunt anumite somatizari pe partea fizica insa aici vine si psihiatrul in discutie. De aceea e importanta relatia aceasta dintre psiholog si psihiatru.
Tu totusi despre ce scheme fanteziste de tratament vorbesti? Ca exista diferite abordari: cea cognitiv comportamentala, cea adleriana, cea integrativa si multe altele.
NOU
Buna Daniela, apreciez conversatia si incerc sa detaliez:
“There are hundreds of psychotherapy approaches or schools of thought. By 1980 there were more than 250;[63] by 1996 more than 450;[64] and at the start of the 21st century there were over a thousand different named psychotherapies—some being minor variations while others are based on very different conceptions of psychology, ethics (how to live) or technique” E imposibil ca toate sa fie eficiente pentru acelasi pacient si e foarte greu sa determini care e cea eficienta.
aici e o lista restransa: en.wikipedia.org/wiki/List_of_psychotherapies
si aici e un studiu legat de eficienta unora: onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/wps.20235
Ce incerc sa zic e ca nu exista real o abordare stintifica riguroasa consistenta. Exista o evolutie si sunt efecte pozitive. Dar, majoritatea practicantilor nu au in educatia lor partea reala (matematica, statistica) pe de o parte si contextul fiziologic. Ca raspuns la limitarile astea, pe care le putem considera normale, e bine sa fie o echipa medic generalist – psiholog – psihiatru – medici specialisti (pe diferite domenii); problema pe care incerc sa o prezint e ca pacientii merg la psiholog direct iar psihologul nu ii indruma si la medicul de familie desi poate e cazul. Sau sa faca sport, cum zice un alt comentator.
Dar apreciez parerea ta si conversatia. Imi spui te rog cum se abordeaza provocarile astea in scoala romana de psihologie si in practica?
NOU
Salut,
Peste tot, cu cine am vorbit (psiholog/psihiatru/consilier – da au fost mai mulți. Târâi după mine un bagaj destul de baban) primul lucru pe care mi l-au recomandat: “ fa sport in mod regulat, de 4-6 ori pe săptămâna. 30 de minute – 1 ora => endorfine
Când fac sport ma simt mult mai bine, ma odihnesc mai bine si fac fata mai ușor stresului. Nu contează sportul. Eu cu cât ma fac mai ferfeniță in ora aia cu atât ma simt mai bine 2,3 zile mai târziu … da amu mno, la fiecare cum ii foita.
Mi se pare cea mai ieftină si mai la îndemâna soluție, înainte de mersul la psihiatru/psiholog. Incepi cu sport regulat si apoi vezi tu .. ce-a fi a fi, ca niciodată no fost sa nu fie.
NOU
Avem creierul terci de la prea mult stat pe net.
I-as spune dementa digitala, fluxul continuu de informatie nu face bine la bibilica.
Va recomand cartea pe care o citesc acum .
www.emag.ro/imblanzirea-anxietatii-cum-sa-oprim-spirala-ingrijorarii-si-a-fricii-ca-sa-ne-vindecam-mintea-judson-brewer-9786064409072/pd/DFZWLPMBM/
NOU
Nimeni n-a discutat mai sus despre cum se compară mere cu pere. Diferența majoră între psihiatru și psiholog nu e faptul că primul poate elibera rețete și nu-l constituie nici numărul de ani în școală. Diferența majoră e că psihologii folosesc terapii vaidate științific (CBT, DBT și altele) pe când psihiatrii folosesc (cei din garda veche, cel puțin) psihanaliza. În România, cel puțin. Și există diferențe majore între cele două tipuri de abordări.
Să pun problema mai simplu: dacă un om are 18 ani de școală în domeniu dar tot de vise te întreabă, de începe să le interpreteze, omul acela nu-ți va fi de mare folos. Pentru că psihanaliza, ca știință, are vreo 160 de ani vechime. Se prea poate ca noua generație de psihiatri să fie orientată și spre terapii cognitiv-comportamentale și să nu știu eu. M-ar bucura să fie așa.
Scria cineva mai sus că s-a dus la cineva și l-a pus omul să deseneze, după care i-a interpretat desenul. Exact ce ziceam și eu: testele proiective (astea de-s la libera interpretare a terapeutului) au o valoare științifică zero. Dar se folosesc din simplul motiv că-s gratuite, în timp ce alea validate științific încep de pe la 300 de euro pachetul. E ca la limba și literatura română: ”elev Ionescu – ce-a vrut să spună Eminescu-n Floare albastră?”. Și-n funcție de omul care a aplicat testul proiectiv ți se dă o interpretare care poate varia de la ”depresie clinică” la ”e de la ficat”. Aici intră și faimosul test Rorschach, ăla cu petele de cerneală pe care-l tot vedeți în filme. Utilitate – zero. Dar dă bine pe ecran și în cabinet. Costă vreo 3-600 de euro licența și e la fel de util ca penele pe crocodil.
Ei – fix așa e și cu psihanaliza: chestii falice, legături cu mama, analiza viselor, ”cred că pe-acolo e o chestie”. Nu-i desconsider pe colegii psihiatri. Afirm doar că a practica psihanaliza în ziua de azi e la nivel de ”punem magneți pe coloană să-i treacă frisoanele la om”.
O chestie e sigură – nu veți rezona cu orice terapeut, fie el psihiatru sau psiholog. Și nu contează pregătirea ci cât de bine cuplați cu personalitatea lui/ei. N-ați nimerit bine – mergeți la altul. Nu toți vă zicem de îngeri și nu vă pipăim la chakre. Da – există asemenea oameni, dar îi puteți evita. Dar la fel de bine există și terapeuți buni care urmează metode pur științifice.
NOU
efectiv toata lumea a inteles ca eu am facut un comparativ intre psihiatri vs psihologi si combate la greu.
eu am zis ceva simplu. daca esti la limita, daca simti ca e gata, ca nu mai simti nimic, ca nu mai contează nimic, pana una alta mergi la ala care iti da pastile, sa iti revii. după aia faci ce vrei
NOU
@Arhi: Eh – altceva ai zis tu. Mai exact
Anxietatea, atacurile de panică – chestiile astea nu se ”vindecă cu pastile”. Pastilele țin în frâu, ameliorează, ajută. Vindecă psihoterapia – că e la psiholog, că e la psihiatru. Și-aici intervine ce ziceam mai sus: psihiatrii folosesc UN tip de terapie, psihologii ALT tip de terapie.
Acum – legat de ce-ai zis:
În comentariu zici altceva.
Dar până acolo – presupui că medicamentele din psihofarmacologie ajută la orice. Că merge cineva cu canofobie la psihiatru, ia pastila și ”e bine”. Medicamentele ajută; ameliorează simptome. Nu vindecă afecțiuni. Cu absolută siguranță nu vindecă boli mintale, că de alea nici psihoterapia nu te scapă.
Doi – unele medicamentele au părți nasoale. Să vezi ce mișto e să-i dai unui bipolar valiu și se pune ăla să bea alcool după ce a luat valiu sau litiu. Că nu-l poți opri, cu sau fără medicamente. Că e tulburare bipolară I și episodul de manie face ce vrea el, nu ce vrea medicamentul sau terapeutul.
Trei – medicamentele fără terapie sunt un fel de cârje pentru piciorul rupt, fără să tratezi ruptura osului. Din nou – ajută, dar nu-s soluția.
NOU
e parerea ta. nu sunt de acord cu ea. e ca si cum l as asculta pe Fane Duda, varf la FC craiova, explicandu-mi ca fotbalul e mai bun. ba, mai rau, tu insisti ca de fapt psihologul este ce ai nevoie. ceea ce e bullshit complet. the end.
PS: in general, de asta nu imi plac contactele cu tine. esti un tip foarte dezechilibrat, ideile tale sunt cele mai bune, amesteci ciorbe ca sa iti dea ce crezi tu. bleax
NOU
@Arhi: important e că eram bun când scriam aici și că în general lumea știe că ești OK cu tine neavând dreptate. Fix ca atunci când băteai câmpii despre Linux confundând userlandul cu kernelul, de ți-am explicat _politicos_ unde erai în eroare și m-ai trimis galant în spam, cică să mă răcoresc. Un fel de ”nu-mi spui tu mie chestii”.
Dar eu mă retrag seniorule. Fii tu șef aici și rămâi cu ”am zis – rămâne”.
NOU
e cel mai bine asa. mersi ptr intelegere
NOU
Lasa, bre domnu’ psiholog, stim ca matale te retragi de p-aci mai des decat divorturile Prigoana-Bahmuteanu. Mai acu’ vreo luna ne spuneai ca ti-ai amintit cat de toxici suntem si ne sugerai ca n-o sa mai intri. Asta dupa un alt “Adio, dar raman cu tine” de acu’ vreo 2-3 ani. See you in octombrie!
NOU
@nea_zapada
Dupa ce am citit comentariul matale, mi-a fugit mintea la petele galbene de pe zapada iarna. Nu stiu de ce.
NOU
Nu stiu, Grasule, intreaba-l pe psihologu’, el e competent si are intotdeauna iesplicatii. Io n-am de un’ sa stiu ce patologie iti trimite matale gandu’ intr-una la pete galbene. Poate esti in MISA, nu stiu.
NOU
O sa radeti dar ca psiholog am gasit o chiar buna pe Zivari insa nu m am dus mult pt ca era cam ocupata cu tvu si cam reprograma. Acum nu pare sa mai fie atrasa chiar mult de tv si monden.
Offtopic pt cine are nevoie de un dermatolog bun,Leventer chiar e super.