Când eram mai puști, eram topit după Land Rover. Nu de alta, dar le vedeam în filme drept mașinile preferate ale mafioților, mergând cu viteză, agresiv, puternice, fioroase în mișcare. Chiar îmi plăceau mult, deși nu mă omor după mașini, în general.

Mno, am mai crescut, am avut și mașini, unele mai bune, altele mai puțin bune, am avut și Dacia Nova, dar și Mercedes GLE. Cu Dacia Nova am mers până la Deva, timp în care am schimbat 36 de bujii.

Așa că am uitat de Land Rover. După care, ușor, în timp, am dat de Land Rover în povestirile prietenilor despre cele mai proaste mașini. Orice om cu Land Rover avea câte o dumă de asta și regreta că și-a luat râșnița aia și toți erau conștienți de faptul că a fost necesar să dezvolte o prietenie bună cu un mecanic auto de calitate, ca să poată face față diverselor defecțiuni ce tot apar.

Între timp, m-am lămurit. Din 2008, Land Rover a fost cumpărat de indianul de la Tata Motors. Aparține de indieni. Deci da, ok, lucrurile sunt extrem de clare, s-a venit cu soluții noi de optimizare, made in india (sau bharat), iar acum lucrurile funcționează ca ricșele din Khatmandu. Dacă nu mai merge motorul, le împingem.

Intrați pe pagina de facebook Land rover, dacă vreți să vă stricați de râs. Luați la rând postările și citiți primele comentarii.

Acum ceva vreme, pe vremurile când Ciolacu nu mă silise să închid firma și mai aveam ceva credit în fața firmelor de leasing, mă uitam după un volvo XC90. Îl văzusem prima oară prin 2011 îndeaproape, când mă luase Sorin Marin să mă aburească să dăm drumul la Happyfish. Și m-a plimbat cu XC90-ul lui de atunci, care avea deja vreo 4 ani, cred, că zicea că vrea să îl dea înapoi să își ia unul nou, că e mașină pe sufletul său.

Și, când mă uitam eu agale după Volvo, îmi zice un prieten Bro, calmează-te, că are Mândruță și XC90 și Volvo…nușdecare. Și amândouă crapă de nu se poate, în XC90 îi plouă pe la trapă și nimeni nu găsește rezolvarea, lunar i se aprind becuri prin bord, ba vâjâie, ba cârâie, o minune de mașină. M-am motivat și am început să mai caut informații pe temă. Poate nu știați, dar Volvo XC60 din 2019 are o problemă mică mică. Îi sare roata stânga față din mers. No joke, chestie documentată, inclusiv filmare live.

Și așa am aflat eu că Volvo e deținut, din 2010, de către chinezoii de la Geely. Nu râdeți, știu că astea sunt lucruri general cunoscute de către pasionați, dar v-am zis, eu nu sunt pasionat de auto, nu mă interesează subiectul, nu testez mașini și, în general, mă interesează alte lucruri. Dar așa m-am luminat și eu de ce calitatea a devenit Made in China.

Și astfel, am ajuns la întrebarea din titlu. Știți când o să trec eu la mașină electrică, ca să salvez planeta? Atunci când Mercedes va fi preluat de chinezi sau indieni. Pentru că Mercedes e singura mașină care îmi place, care are modele pe sufletul meu, care și-a păstrat agresivitatea formelor și, mai ales, calitatea produsului. Până atunci o să zic pas.

Ca idee, v-ați uitat la noul SantaFe și la Land Rover, să vedeți că sunt identice până la cele mai mici detalii?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.