În urmă cu vreo 2 luni, am decis că m-am săturat de 14 ani de tuns zero și că e cazul să îmi las părul să crească. Asta împotriva miorlăielilor nevestei, care încerca să îmi explice că nu o să îmi stea bine, că eu sunt bărbat bine cu barbă și ras în cap, nu cu părul fluturând în aerul nopții. Nimic, am decis, am decis. Și nu m-am mai tuns.

Vineri m-am tuns. A trebuit să suport și privirea minunatei mele soții, ușor gravidă, privire care spunea Ți-am zis eu, dar uite, vezi, sunt o tipă educată și nu îți spun cu voce tare, ci doar te ard cu privirea.

Pe scurt, din minunatul meu păr, cred că mi-au mai rămas vreo 50 de fire cu totul, în față. Fire care, sărmanele, încearcă să acopere ceva ce nu mai poate fi acoperit de nimic. Și care, în ritmul ăsta, vor părăsi minunata-mi chelie cât de curând posibil.

Da, oameni buni, deși stau tuns zero majoritatea timpului, se pare că părul cade și dacă nu e lung. Pur și simplu decide să fac Ziiiiiing și să sară din rădăcină, plecând spre veșnicele plaiuri ale vânătoarei, unde fiecare fir de păr are parte de de 72 de peruci virgine…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

45 comentarii Adaugă comentariu

  1. La un moment dat ne povesteai de ceva sampon sau solutie pentru caderea parului. Eram in faza aia de disperare ca imi cade parul si chiar speram sa fie o solutie salvatoare. Se pare ca nu a fost. Intre timp mi-am acceptat soarta si arat ca Kratos, doar ca ceva mai gras.

    • #2

      da, era o solutie miracolȘ))))) nu am fost noi suficient de pregatiti pentru miracol

    • #3

      Exista fel de fel de produse pe baza de Minoxidil (cu denumiri comerciale ca Rogaine) care chiar ajuta la cresterea parului. Partea proasta e ca trebuie sa le folosesti tot timpul. Daca nu dupa circa 5 saptamani de cand nu-l mai folosesti ajungi de unde ai plecat.

    • #4

      @ Daniel – era vorba de o șampon pentru căderea părului. La Arhi a funcționat 🙂

  2. #5

    Eu mai am de cateva dusuri. Sper sa ma vada copiul/copiii cu par macar cateva zile 🙁

  3. #7

    Ai sa fi surprins, dar de regula, oamenii care au problemele astea, au o deficienta de Seleniu. Eu iau de ceva timp un supliment de Seleniu si caderea pare ca s-a oprit. Ba chiar mi-au iesit vreo doua fire aiurea prin frunte :)) Daca vrei sa mai tii de alea 50 fire, poti incerca. Daca nu, stii ce se spune despre barbatii care isi pierd parul incepand cu zonele alea laterale, nu?

    • #8

      Și eu sunt surprins:

      en.wikipedia.org/wiki/Selenium_deficiency

      Deci carența de selenium este o chestie foarte rară ce duce la diverse probleme ce nu includ căderea părului.

      În schimb intoxicarea cu selenium (ie: prea mult selenium) are ca simptom căderea părului:

      en.wikipedia.org/wiki/Selenium_in_biology#Toxicity

      Dar tu bagă acolo.

    • #9

      seleniumul face chelia stralucitoare noaptea.

    • #10

      Eu “bag”, nu-ti fie teama, pentru ca am vazut ca-mi face bine. Apropo, ce scrie pe Wikipedia tot de oameni e scris 😉 In caz ca nu stiai, Seleniul iti ajuta foarte mult glanda tiroida, iar fara o tiroida sanatoasa, nu prea poti avea mult par pe cap. Ca sa te intoxici cu Seleniu, trebuie sa iei o doza de peste 400 mcg / zi. Acum eu nu stiu care este dieta domnului, dar daca mananca suficienta carne de vita si de porc, cel mai probabil nu are o deficienta. Insa poate fi si o problema de absorbtie.

    • #11

      Prin frunte? Unicornule! 🙂

    • #12

      Discutia incepe sa sune ca scheciul ala cu Ia oncour ca-ti face bine

  4. Lasa ca e bine ca ai mai multa chelie cand te razi.

  5. #14

    Transplant de păr. Simplu și nu foarte scump.

    • #15

      Merge sigur asta? Că mie toate reclamele alea de pe internet cu clinici și medici turcaleți îmi dau o ușoară impresie de bazar, SH și alte d-astea în care n-am încredere 😀

    • #16

      La colegul care și-a făcut transplant prin octombrie rezultatele sunt faine. Io mi-am făcut acum 11 zile, deci mai am de așteptat să văd ce iese.
      Sunt clinici și clinici (clișeu), nu trebuie căutată nici cea mai ieftină, dar nici să coste cât un Logan nou.

    • @anukoi – unde ai facut implant? Romania sau Turcia?

    • #18

      Madalin. În Turcia.

    • #19

      @anukoi, poți să dai niște detalii? Unde, cât, cum se întâmplă? În principiu sunt complet împăcat cu chelia pe care o dețin, dar parcă mi-ar plăcea să fie decizia mea dacă mă tund zero, nu a unor gene de căcat. 😀

    • Pentru Turcia, exista un grup pe Facebook: www.facebook.com/groups/hairlosscrusaders/

    • #21

      Sa iti faci implant de par ca apoi sa te razi tot timpul in cap. Asta inseamna sa fii mafiot!

    • #22

      @Ciuby Dacă îmi permite proprietarul blogului, n-aș vrea să pară că fac reclamă.
      @vmo Adevărat! 🙂

    • #23

      baga mare, e ceva util.

    • #24

      Mulțumesc!
      Eu am făcut transplantul la un spital Acibadem, condiții foarte bune. Prețul a fost de 1.000 euro, dar eu locuiesc în Istanbul. Pentru cei care vin din afară ajunge pe la 1.800-2.000, incluzând cazare, transport de la/la aeroport/clinică, medicație după transplant, plus loțiune și șampon, fără bilete de avion. Procedura durează vreo 6-7 ore, funcție de numărul de fire de transplantat, plus pauza de prânz. Nu e dureroasă, anestezie locală, dar trebuie respectate niște reguli stricte cam o lună de zile.

    • #25

      nu ne povestesti si noua cum e viata din turcia, vazuta de la fata locului, cu Erdogan and shit?

    • #26

      Dacă ești de acord, încerc să scriu un text, ți-l trimit și decizi dacă-l publici sau nu. Mi se pare mai OK așa, în loc de răspuns la un comentariu.

    • #27

      ok

  6. #28

    Singura soluție avizata pt regenerarea parului e minoxidil. Aceasta este denumirea substanței active, care chiar are efecte asupra cresterii parului. Problema e, că după întreruperea tratamentului e posibil să pierzi, în timp, parul nou crescut.

  7. #32

    Nu mai ai nico măcar de-un micro “mohawk”?

  8. #33

    Cea mai buna solutie ca sa iti pastrezi parul este ca imediat ce observi ca incepe sa cada sa il pui intr-o punga!

  9. #35

    Neaparat de aia eco-bio…

  10. #36

    Măruță cum a scăpat de chelie?

  11. #38

    Eu nu am inteles niciodata obsesia asta cu parul, am un prieten care a facut depresie din cauza asta. Eu am vazut ca incepe sa cada pe la 30 de ani, luna asta fac 20 de ani de cand ma tund 0 ori bag lama pe el:)))

    • #39

      poate dupa ce nu i se mai scoala i-a cazut si parul. asa as intra si eu in depresie. Din fericire am par bogat

  12. #40

    Acum ani de zile mi a zis gagica …. mai bine Jason Statham decit….Leonardo di Caprio

    • #41

      Era o treaba daca zicea “mai bine tu”. Zic si eu, nu te supara.

  13. #42

    …privirea minunatei mele soții, ușor gravidă…

    mazel tov? 1 aprilie intarziat ? hiperbola ?

  14. #45

    imi plac perciunii
    fat Elvis reincarnated :))