Foarte sincer, nu am idee cine este domnul Burleanu. Știu că este, acum, președintele federației de fotbal. Dar înainte de asta nu am auzit niciodată, ABSOLUT niciodată de el. În principiu, sunt mulțumit de activitatea sa ca președinte de federație. După distrugerea totală făcută de cancerigenul Mircea Sandu și prietenul său, Mitică, nu ai cum să îți revii în câțiva ani, asta este extrem de clar.

A lucrat la imaginea echipei, a adus și alți antrenori decât eternii Pițurcă, Olăroiu și cine mai venea, cu schimbul. Din păcate, rezultate nu-s, pentru că nu ai cu cine, simplu. Odată ce mizerabilul de Sandu a permis distrugerea cluburilor de juniori și a macchiavelizat orice în campionat, de unde să ai fotbaliști români buni, de la CFR Cluj, care avea 11 portughezi în teren?

Lupescu…
Aș vrea să repet, întrebarea din titlu este extrem de nepărtinitoare. Mie Lupescu îmi era simpatic, ca fotbalist. Pentru generația sa a fost un tip relativ mediocru, pentru generația actuală, un monstru sacru, dar, pentru generația actuală și Lupu este un monstru sacru.

Nici despre Lupescu nu știu mare brânză. Știu doar că a făcut parte, la un moment dat, din echipa de mișmașuri de la FRF-ul lui Mircea Sandu. Ce a făcut acolo sau ce a lucrat, iarăși, pentru mine e o necunoscută și nu vreau să mă pronunț. Parcă a fost și la UEFA, la un moment dat, dar, din nou, nu știu ce, ce a făcut sau de ce nu mai este.

A scris Cismaru, la un moment dat, un articol legat de subiect, articol unde și-a luat la greu carne prin frigider pe o rețea de socializare, pentru că cerea să i se arate un membru al generației de aur care are sau a avut succes ca manager de ceva, nu doar ca fost membru al acelei generații.

Așa că întreb și eu.
Ce ați alege pentru a conduce federația între un tip care este un bun manager și un fost fotbalist, fie el Lupescu sau altcineva și, mai ales DE CE?

Și nu uitați, nu mă interesează valoarea lor de mingicari profesioniști, ci cea de manageri. Eventual, încercați să nu îi aduceți în schemă pe cei care au vizitat și închisorile patriei.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

76 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    In prima faza eu am ales Lupescu, pentru ca generatie de aur pentru ca a lucrat la UEFA deci ar trebui sa aiba experienta ca manager dar dupa ce am inceput sa citesc despre mizeriile cu contracte pe care le facea prin firma sa cu Federatia despre faptul ca era bot in bot cu Sandu parca mi-am schimbat parerea.Oricat de bun ar fi fost si el si Popescu daca ai facut puscarie fix pentru chestiuni manageriale nu mai poti sa fii conducator de federatie.Desigur te poti ocupa de fotbalisti, tactica, scheme etc, aici nu am ce sa discut un jucator care a jucat la Barcelona sigur stie multe dar nu poti sa ai functie de conducere.Nici Burleanu nu este o mare scula practic suntem la nivel de fotbal fix ca acum 4 ani tot in aceiasi mocirla dar sincer nu mai vreau sa vina inapoi protejatul lui Sandu.

  2. #2

    pe nici-unul… nu ai cu cine…

  3. Eu, eu, vreau eu sa fiu primul care sa primeasca scuipati. Asa. Revin la a asustine ca NU E NEVOIE sa fi practicat ceva ani un domeniu, ca sa fii un bun manager. Adica, nu trebuie sa fii doctor ca sa conduci bine un spital, nu trebuie sa fii actor ca sa conduci bine un teatru, nu trebuie sa fii fotbalist ca sa conduci bine un club, etc. Cine sustine asta, e un boulean fara studii. Va multumesc.

  4. #5

    Si ca sa intelegeti cat de ticalosi erau Sandu si Lupescu cititi www.tolo.ro/2018/03/15/firma-lui-lupescu-tiparit-programul-subtire-al-lui-mircea-sandu-la-pretul-cartii-de-bucate-lui-jamie-oliver/
    Si nu e vorba de bani cat despre dorinta de a ciupi din fiecare contratc cate ceva, de a face totul in familie de a avea controlul total.Sa nu se inteleaga ca sunt fan Burleanu, probabil si el este la fel de ticalos dar inca nu aveam documentele.

  5. #6

    Niciodata nu am incredere in personajele mesianice creionate de presa, cum este cazul Lupescu. Nu stiu care este potrivit, dar cand il vad pe Lupescu langa libidinosul de Prunea … Nu mai vorbesc de articolele penibile ale unor “distinsi” jurnalisti, gen Ioanitoaia. Asa, ca o mostra, cautati or YT “Popescu vs Vochin”, uitati-va si dupa cautati pe GSP articolul distinsului maestru Ovidiu pe tema respectiva.

    • #7

      ma ierti, pe vremea xand ma mai uitam la sport, ioanitoaia era considerat un porc. a devenit maestru?

    • #8

      Am uitat ghilimelele :).

  6. Mai bine Burlanescu. O specie rara, cel putin la noi, dar ar fi singurul candidat care ar putea face din FRF o federeratie si nu un camp de lupta interna.

  7. #10

    Lupescu . Pe motiv că este din fotbal . Oricum la ce dezastru e acum si eu dacă ajung președinte as face mai mult decat Burleanu.

    • #11

      Deci nu te deranjeaza ca a furat de a spart? Si prin firma lui, si prin firma de turism a unui prieten si asta e doar ce se stie acum. Si chiar daca burleanu le-a tinut marlaneste pentru campanie, de ele a scris gsp sau prosport acum cativa ani. Nu doar acum s-a aflat cum sifona lupescu bani din FRF.

      Si ar fi interesant daca s-ar uita cineva la finantele lui in perioada in care s-a ocupat personal de delegarea arbitrilor. Perioada in care a fost masacru mai rau ca pe vreme lui Borcea Intai.

    • #12

      Unde este furtul ? Sunt contracte semnate . A gresit moral dat nu a furat . Burleanu e un înger, Nu?

    • #13

      Bossulean, cand doi tipi se inteleg sa spolieze activele unei persoane juridice, chiar daca o fac cu contract, tot furt e. Cauta pe net Neculaiciuc, ala care cumpara ptr CFR suruburi cu 700 de lei bucata. Inteleg, esti fan Lupescu, dar nu viola bunul simt, doar ptr ca iti place de tip. Iar argumentatia de roman Si ala a furat este caracteristica voua, astora din spatiul carpato danubiano pontic.

  8. #14

    Burlescu…..

  9. #15

    vă luminez eu, cel mai bun președinte al frf ar fi marcel pușcaș
    e singurul despre care nu s’a scris nimic rău, are firme private și e bogat, pare un bun conducător
    burleanu și pușcaș sunt 2 găinari și escroci mitici, buni de nimic, pe când pușcaș e un ardelean cinstit
    deci niciunul n’ar fi bun, ci pușcaș

  10. #16

    Eu nu inteleg de ce statul da atat de multi bani catre un sport ratat. In romania fotbalul nu mai exista. Nu stiu daca generatia de aur a fost o minune sau accident dar dupa ei s-a asternut ceata eterna. Au mai ramas o gasca de cocalari care obosesc dupa 30 de inute de alergat aiurea pe teren, ajunsi acolo impinsi de tati ramasi cu gandul la ’94 pentru ca nu puteau sa le puna numele lor.. astfel jumate din copiii de azi trebuia sa ii cheme Gheorghe, numai ca numele asta nu are rezonanta ca Nadia asa ca au ajuns pe terenurile unor bisnitari imbogatiti peste noapte din afaceri cu statul pt care fotbalul era carte de vizita (cei care aveau echipe de fotbal)
    Asa ca de ce nu impinge statul bani acolo unde chiar avem performanta : tenis, handbal, chiar Rugby etc

    • FRF este entitate privata.

    • “Asa ca de ce nu impinge statul bani acolo unde chiar avem performanta : tenis, handbal, chiar Rugby”

      se vede cate stii despre sport. CSM este o echipa de stat. Majoritatea echipelor de handbal sunt ale primariilor.
      Tenisul, aici nu ma bag
      rugby: ce performante ai in sportul asta?

      se baga o gramada de bani in arte martiale si cam in orice are niste baieti bine pusi

    • #19

      Bai, nu stiu ce sa zic, dar in perioada generatiei de aur nu stiu o echipa romaneasca sa fi jucat o semifinala de cupa europeana.

    • #20

      @animaloo: echipa de rugby a romaniei se tot califica pe la campionate modiale, niste jucatori prin primele campionate ale lumii (desi are in componenta si jucatori naturalizati), umple stadionul arcul de triumf la fiecare meci si gaseste acolo o atmosfera cum vezi prin vest: gratare, bere, voie buna, socializare. e in primele 20 de nationale. oricum nici la rugby conducerile nu au fost mai breze…

    • #21

      statul roman baga o gramada de bani in fotbal pentru ca acolo se pot sifona usor: luati la rand cine baga bani in cluburile din liga 1 si bat pariu ca vreo 3 sferturi sunt finantate din bani publici (primarii, consilii judetene, regii etc.)

  11. Fara a fi un fan al lui Lupescu, despre managerul Burleanu:
    A infiintat niste centre de excelenta pt juniori pe care le-a inchis destul de repede.
    Are 4 antrenori la nationala in 4 ani
    Fix ca si Sandu, baga chiolhane electorale in ultimele luni de numa…

  12. #23

    Nu stiu cines aia din poze dar primul are fata de manager al doilea are fata de primar de la sat

  13. #26

    Burleanu, fiindcă România a câștigat la mini fotbal de când a fost președinte, cine spune că nu se pricepe sau că trebuie să fii fotbalist pt. asta e doar rău voitor sau prost. Omul a fost fotbalist, a fost arbitru, dar a ales să se specializeze pe altceva. Eu înțeleg nevoia foștilor fotbaliști de a ocupa funcții pe care nu le merită, dar nu mai suntem pe vremea lui mircea sandu.

    • #27

      Cred ca il confunzi cu ta-su. Asta nu a facut nimic altceva decat cursuri la gradati.

  14. m-am bucurat cand a castigat burleanu. Dar, 4 ani mai incolo, e fix acelasi jeg ca si inainte. Prime de calificare. Chiolhane pre alegeri, rezultate 0, juniori 0, cresterea fotbalului 0, echipe de traditie moarte

    • #29

      Ce vina are federatie ca echipele de traditie au cazut pe mana unor incompetenti? Si nu Burleanu a retrogradat Universitatea Craiova…

    • din 5 puncte, te-ai blocat la ultimul. nu?

    • #31

      Pai celelalte au fost mai rau pe vremea lui Sandu.
      La juniori avem echipe nationalte bune.

  15. #32

    nUE dinam0, asa ca hai Burleanu!

  16. #33

    Mi se rupe daca castiga Burleanu sau Lupescu dar cine era Burleanu in 2014 ?? ce mare manager era ? era presedintele federatiei de minifotbal un sport care nu exista conform FIFA si care sigur nu este un sport profesionist deci nu se poate face comparatie. Era un anonim cu sustinere politica care s-a nimerit sa aiba norocul sa participe la niste alegeri unde favoritul de departea fusese arestat cu 1 zi inainte…
    Marele manager Burleanu a zis in campania din 2014 ca o sa modifice statul federatiei astfel incat sa poti avea maxim 2 mandate -> si s-a tinut de cuvant l-a modificat dar pt 3 mandate nu 2.
    Burleanu a zis ca el nu o sa si dea premiere ca Sandu pt calificari. si a votat singur o premiere de 100000 euro pt ca am ajuns la un turneu european la care au ajuns 24 de echipe din 53, deci au participat aproape 50% din tarile din europa ( luxemburg, lichtenstein, malta, san marino , etc ) si la care n am fost in stare sa batem albania.
    Burleanu l-a adus pe marele antrenor Daum, un somer care nu mai antrena de x ani si care dupa experienta Romania tot nu atreneaza nicaieri.
    Cel mai important la o federatie nationala de fotbal sunt rezultatele la fotbal !!! care la noi nu exista
    Din punctul meu de vedere Lupescu e ce era Burleanu in 2014 ( din punct de vedere managerial )

    Si pot sa fac pariu ca daca va castiga Lupescu, dupa alegeri se va face un “audit” si vor iesi la lumina fel de fel de contracte cu apropiati ai lu’ Burleanu

    • #34

      Cel mai pertinent raspuns. Lupescu, mai ales ca sigur va avea sustinerea multora din generatia lui. Totodata, speranta mea este ca, daca vine Lupescu, se va concentra pe treaba pe care o face Hagi la Viitorul si poate va prelua modelul si la nivel de federatie pentru centrele lor de juniori, etc. Poate chiar vor forta echipele sa dezvolte copii si juniori asa cum vor permite si, mai usor, naturalizari de diversi jucatori.

      Burleanu a fost om pus acolo, nu il recomanda nimic, a aterizat din senin. Sigur are si el apropiatii lui, cu firme cu contracte cu FRF, sa nu ne mintim singuri. Doar ca el e “la putere” si e greu sa apara acum documentele. Vor aparea insa, daca nu mai castiga inca un mandat.

      Oricum, proiectul lui Lupescu pare interesant, DAR am dubii si fata de el.

      Pacat. Fotbalul nostru e mirobolant, dar lipseste cu desavarsire.

    • #35

      Da, Lupescu a zis ca o sa elimine regula cu jucatorul under 21 de ani. Daca nu era regula asta, nu lua Hagi campionatul nici in 200 de ani.

  17. Imi pare rau dar chiar nu vad ce il recomanda pe Lupescu pentru postul ala. Alegerea e destul de simpla.

    • #37

      Vocea si talentul!

    • #38

      Daca asta e logica dupa care te ghidezi, am o curiozitate. La alegerile anterioare pe Burleanu ce-l recomanda? Dar chiar si dupa mandatul asta?

  18. #39

    După cancerul Mircea Sandu a venit Sida Burleanu pentru fotbalul românesc. Acest Burleanu a devenit șef doar prin jocul de culise de a-și baga la pușcărie contracandidatul. În loc sa tina măcar pe linie de plutire sportul a supt ultima picătură de bănuț din el. 100% pt Lupescu. Din acești iluștrii ai generației de găurit el e unul mai spălat puțin.

    • #40

      Si tot jocul de culise l-a facut pe popescu sa-si recunoasca vina si sa plateasca prejudiciile?

  19. #41

    Cand vad cate lighioane sunt in jurul lui Lucescu, imi aduc aminte de o situatie asemanatoare de la alegerile prezidentiale din 2009, cu Becali si toti penelistii/pesedistii in spatele lui Geoana. La fel ca si atunci, nici Burleanu nu e departe de Basescu, dar tot as merge pe mana lui (la fel cum am facut si cu basescu atunci, aia e…csf).

    Una dintre cele mai bune decizii luate de FRF este obligativitatea folosirii unui jucator de pana-n 21 de ani la echipele din primul esalon. Intr-un fotbal de rahat, cum e al nostru, nu puteai promova tineri decat cu forta sau cu saracia.
    Alta decizie buna a fost reorganizarea sistemului competitional: playout si playoff. Fotbalul nostru nu poate duce un campionat cu 18 echipe, nici macar cu 16.

    Lupescu nu mi-e simpatic, nici antipatic, dar persoanele din anturajul sau nu prea il recomanda.
    Aaa, nu-l doresc si pentru ca avea preturi nesimtite la cantina de la comert – ASE

    • asa e. ca Burleanu nu are lighioane in jur. E singur.
      Bah, in 4 ani nu a facut nimic. Dar nimic.

    • #43

      Ti-am zis, eu am vazut ceva:
      1. Regula under 21 care a facut ca multi jucatori care ar fi frecat banca, sa fie titulari si sa se dezvolte.
      2. Structura campionatului: mult mai interesanta si realista.
      3. Echipele nationale de juniori au performante bune.

      Burleanu are ghinionul ca nu a avut si el o generatie buna de fotbalisti. Altfel, Mircea Sandu a avut vreun merit in formarea generatiei de aur?

    • #44

      @punKreas aia ce spui tu acolo e nimic, tu n-auzi?! dar nimic.

  20. #45

    Nu stiu de cate ori l-ati ascultat pe Burleanu, dar eu am facut-o de cateva ori. Omul ala are un talent in a spune nimic minute in sir. Fenteaza intrebari, fenteaza raspunsuri si are un discurs plin de exprimari pompoase fara niciun fond. In plus mi pare ca ii ia drept prosti pe cei carora li se adreseaza. E mișto transparenta din mandatul lui, dar misto a fost si cand bonusurile calificarii au fost mai consistente pt el si altii din gasca lui.
    Despre Lupescu nu stiu prea multe. Am vazut ca au inceput sa apara articole denigratoare si probabil au si adevaruri prin ele. Nu stiu ce sa cred, dar oricum, tinand cont de performantele lui Burleanu, i-as acorda lui Lupescu creditul meu.

  21. Eu sunt un om simplu, prefer sa verific performanta anterioara. Deci ce manager a reusit sa faca ceva in fotbal?
    – sa mentina nivelul echipei
    – sa o mentina solvabila financiar
    – sa o duca la nivelele semnificative in campionatele internationale.

    Cine e in stare sa faca asta poate si reinvia echipa Romaniei, daca isi pune asta in cap. Altfel nu.

    Mno, restul considerentelor is neesentiale. Oricat de mult tineti la ele 🙂 mai ales dat fiind ca Iordanescu refuza pozitia si n-o sa va convina persoana 🙂

  22. #48

    Nu înțeleg gândirea asta cu “hai să-l lăsăm să continue ce a început” etc. Burleanu a dovedit că e zero barat. Skip, next. Ce atâta discuție că Lupescu, că manager, că greaua moștenire, că Sandu, că continuitate….!! D-aia se votează cum se votează în țara asta. Toți votează “continuitatea”. Bă, ești prost, nu meriți funcția, n-ai demonstrat nimic, pleacă și lasă pe altul, oricare ar fi el.
    Deci, nu Burleanu. Oricare din ceilalți doi, iar dacă se dovedește că și unul din ceilalți e la fel de prost, să zboare când îi va veni vremea. De ce să ții ‘jdemii de ani în funcție un incapabil? Fiindcă pare manager? Nu e! Fiindcă alternativa nu pare valabilă? Nici Vadim nu a părut valabil pe lângă nea Nelu. Dar oare ar fi putut fi? Nu vom ști niciodată.

  23. #49

    Strict din punct de vedere sportiv Burleanu nu putea sa faca mai mult. Infrastructura sportiva, atat cat exista, e invechita. Stadioanele si bazele de pregatire sunt focare sau au fost deja daramate. S-a construit foarte putin. Cluburile au marginalizat centrele de copii. Cu antrenori nepregatiti, prost platiti si spagari, copii nu puteau creste sanatos. Si treaba a fost asa timp de peste 20 de ani (probabil inca mai e). De cand a venit Burlenu si s-a impus regula cu jucator sub 21 de ani obligatoriu, incep sa se remarce jucatori tineri care prin regula asta au sansa sa joace constant si sa creasca. Rezultatele nu se vad acum, desi incepem sa mai ridicam putin capul la competitii dedicate jucatorilor sub 21 de ani, dar cu singuranta se vor vedea. A cam dat rateuri cu centrele alea, dar a incercat ceva in sensul asta. Deocamdata sunt 3 centre puternice de juniori in tara (Arad – UTA, Constanta – Viitorul si Bucuresti – Dinamo) si 2 ok la Cluj si la Craiova. E putin pt o tara mare cum e Romania, dar e un inceput. Asadar un punct in favoarea lui Burleanu.
    Financiar FRF a crescut in perioada Burleanu, cu destui sponsori.
    Comunicarea cu suporterii e mai ok, in comparatie cu zero in perioada sandu.
    S-au facut si greseli, dar per total dpmdv e mai bine, evident cu foarte mult loc de si mai bine.
    Lupescu are un trecut in conducerea lui sandu si un anturaj care nu-mi exprima deloc incredere.
    E foarte greu sa poti decide care e mai bun, mai ales cand Romania are alte probleme mult mai grave.

    • #50

      “Cu antrenori nepregatiti, prost platiti si spagari, copii nu puteau creste sanatos” *copiii 🙂

  24. #51

    Mda pana la urma si Burleanu si Lupescu sunt o alegerea proasta, primul se crede un fel de dictator dintr-o tara africana iar al doilea este avortonul lui Sandu www.gsp.ro/fotbal/nationala/exclusiv-masura-radicala-pentru-alegerile-frf-nu-platesti-nu-ai-drept-de-vot-535385.html

  25. #52

    sincer, nu ma intereseaza, ca oricum nu mai avem fotbalisti de nationalitate romana de ceva timp. desi parca tot as vrea ca Burleanu sa prinda mandatul 2 sa mai vad cu fac spume Ioanitoaia&co, inclusiv aia de la TVR care la fiecare meci al nationalei mai bagau aluzii la Burleanu cat de nasol e.

  26. #53

    E tare aia cu adusul altor antrenori.. De parca angajarea unui antrenor e un proces complex.. Daca imi aduc eu bine aminte, Puțircă a plecat singur, si în locul lui a venit nea Puiu, alt etern highlander.. Care abia dupa ce a luat bataie de la Albania a fost inlocuit cu unu’ care sa fie in stare sa bata macar Muntenegrul, dar nu i-a ieșit..
    Burleanu? Hai s-o lăsăm in morții ei de șmecherie.. În afara de legăturile evidente cu “Sistemul”, nu îl recomanda nimic. Experiența lui în fotbal a fost nulă cand a venit la FRF, probabil ca nu calcase intr-un club, ca să vada care-i treaba..
    În 2004 FRFul a fost pierdut de un clan mafiot, dar acaparat de altul. Cu spatele asigurat de Secu’..
    Deci Lupescu, vreau sa vad spume la botul securității..

    • #54

      Boss, pana nu o sa intelegem ca problema nu a fost la tatapuiu sau la daum ci la jucatori nu o sa avem rezultate.
      Daca incepem de acum sa “construim” sanatos abia in vreo 10 ani putem emite pretentii.

    • #55

      Bravo gogule.. Eu zic ca l-a schimbat pe Piți cu Puiu, si ca asta nu e mare șmecherie, și tu imi raspunzi ca avem jucatori de cacao..
      Francisc, tu esti??

  27. pe Puscas l-as vedea, dar tot nu imi miroase bine.
    Oricum, o sa ramana Burleanu. A mituit deja o gramada din aia mici care au voturi.

  28. #57

    Niciunul! Burleanu este un mare demagog…si cu nimic diferit fata de Mircea Sandu. Am vazut mai sus ca cineva o da cu: “aaa dar a facut ceva bine ca a bagat regula u21”. Nimic mai fals, regula u21 a fost bagata de catre LPF…la sugestia unui angajat LPF. FRF nu are nicio legatura, iar faptul ca Burleanu isi asuma meritele, este doar pentru mase. La fel ideea cu bila alba pt Burleanu pt centrele de juniori. Burleanu nu are absolut nicio implicare in proiectele mai sus mentionate de la Viitorul (chiar sunt in conflict cu Burleanu), UTA sau Craiova. Centrele de excelenta pe care Burleanu le-a incercat au fost doar pt a sifona niste fonduri…si cam atat. Cum si-au servit scopul, cum au fost inchise sau lasate fara finantare.
    Apoi stiu exact cum se lucreaza la voturi, si cum deja au inceput presiunile politice si vizitele in teritoriu. La fel cum posturile de la nationale (antrenori secunzi, referenti, maseori etc) se dau pe barter pt voturi. (era un articol printr-un ziar de sport recent, cu nume si prenume)
    Despre Lupescu aveam o parere mai buna (nu ca nu ar fi furat), poate doar prin prisma experientei de la Uefa, insa se pare ca si el devine din ce in ce mai manjit.
    Daca ar fi sa aleg dintre ei doi, probabil ca Lupescu, doar pt ca sunt de parere ca mai rau nu se poate…si ca orice schimbare ar fi buna pt fotbalul nostru.

    • #58

      E posibil sa fie cum spui tu legat de regula u21, nu am argumente sa te contrazic. Dar ea are un impact pozitiv, chiar daca a fost primita cu reticienta.
      Legat de partea cu centrele puternice nu am sugerat ca sunt meritul lui. Recitind imi dau seama ca se poate intelege asta, dar nu asta am vrut sa spun.

  29. #59

    First: Nu ii iau apararea lui Mircea Sandu, mi se pare un personaj cel putin sinistru alaturi de Dragomir. Dar sa lamurim cateva aspecte:

    www.prosport.ro/sport-life/special/exclusiv-gata-perla-coroanei-burleanu-cere-dezafilierea-definitiva-propriilor-cluburi-dupa-trei-ani-au-functionat-acte-cate-milioane-euro-cheltuit-ilegal-frf-acest-proiect-acte-17071333
    www.gsp.ro/fotbal/nationala/4-ani-cu-razvan-burleanu-multa-propaganda-putina-performanta-3-mari-minciuni-devoalate-si-o-mare-realizare-534250.html

    Este exceptional si razvanel. A preluat federatia de la nasu cu cateva milioane de euro datorie si o lasa cu cateva zeci mai multe tot lui sau lui Lupescu. Unul dintre punctele cu care a candidat in campania anterioara a fost transparenta la FRF. A luat 180.000E prima de calificare pe care a negat-o mult timp asa ca nici asta nu e mai breaz ca mircea sandu.
    “Performantele lui Burleanu”
    -nationala e mai jos in momentul de fata decat atunci cand a preluat-o in 2014 (locul 36 fata de 29)
    -locul 20 in coeficientul uefa pe cluburi fata de locul 16 cand a preluat federatia.
    -117 echipe de fotbal in primele 3 esaolane la final de 2013 fata de 104 cat sunt acum
    -4800 media de spectatori in liga 1 in 2013. 3300 in 2017. Cu aproximativ 30% mai putini spectatori.

    Cat despre infrastructura citez : Răzvan Burleanu a preluat sediul în care se află acum FRF, dar şi bazele de la Mogoşoaia şi Buftea. În 4 ani, actuala FRF n-a construit nimic asemănător sau la un nivel mai mic. Doar a cosmetizat baza de la Mogoşoaia şi i-a oferit o denumire pompoasă: Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia.

    Burleanu a ajuns sa fie un fel de Dragnea al fotbalului romanesc asa ca te intreb Cetin; De ce esti destul de multumit de el?

    • #60

      asa sunt eu, multumit de el si de ce a facut.

    • #61

      Stiu ca nu sunt pe terenul meu de joaca aici dar dupa cum am prezentat faptele se poate si un argument la “multumirea” asta? Avand in vedere ca a fost pus si pe filiera politica (insert psd here). Eu unul, chiar nu ii vad niciun plus lui burleanu

    • #62

      de ce? am spus de ce in articol. tu ai prezentat faptele cum iti convine tie, eu te-am lasat sa o faci, succes in ramura, ce treaba am eu cu tine si de ce m-ar interesa sa te contrazic cu ceva? ai nevoie de cineva ca sa iti demonteze argumentele pentru a putea sa dezvolti ce ai scris? nu sunt eu acela. have phun.

    • #63

      Nu am nevoie de demontarea argumentelor. Ca o mica erata, Olaroiu nu a fost niciodata pus de nasu la nationala pentru simplul fapt ca nu a fost selectioner niciodata cu exceptia a catorva meciuri pentru Emirate. Eu il prefer pe Piturca cu stilul lui mega defensiv si sa am speranta ca poate ii batem cu 1-0 decat sa ma uit la daum cum nu bate pe nimeni (nu-mi spuneti de kazaci si de andorezi va rog) si cum ii pune pe jucatori sa impinga autocarul. Sa imi fie cu iertare dar la Mourinho sau la Ancelotti nu le am vazut niciodata jucatorii sa fie hamali. Cat despre burleanu e suficient sa vedem ca a deschis centre de excelenta pe care le a inchis ulterior si pe care le-a finantat ILEGAL dupa cum se poate citi pe digi, gsp sau prosport. Sunt chestii obiective cele spuse de mine, nu pareri sau “din auzite”

      Cat despre ce a scris Cismaru raspunsul e simplu: Hagi. Finantator, manager si apoi antrenor. Luat titlul cu viitorul si an de an e pe profit academia.

    • #64

      se vede ca nu. cum ti-am zis, mi-e profund indiferenta opinia ta si ce scrii, suntem pe 2 planete diferite, nu sunt eu omul cu care sa te contrazici pe subiect. nu o considera o jignire, dimpotriva.

    • #65

      mvp, locul ala in clasamentul fifa e biza tuturor de multa vreme. a fost o perioada acum cativa ani cand pe primul loc era, tadam tz, belgia (presupun ca iti aduci aminte cu drag de minunatele titluri mondiale, europene, finale, semifinale si restul memorabilelor performante ale belgiei din ultima suta de ani).

      clasamentul uefa e ceva mai relevant dar diferenta de 4 locuri e prea mica pentru a trage o concluzie.

      diferenta de spectatori e nesemnificativa. 4800 este egal cu 0 si oricum este adusa doar de 3 4 cluburi, restul avand cateva zeci, daca ii aveau si pe aia. si oricum, 40k de spectatori pe etapa? ne uitam pe cifrele din anglia, spania, italia, franta, olanda, sau chiar belgia unde aproape fiecare meci are mai mult de atat?
      an
      in rest da, urmarim voiosi alegerile, in curand derbiurile cu andorra si liechtenstein vor deveni istorie.

  30. #66

    burleanu are experienta de la minifotbal si pentru cei cu memoria scurta google ii va ajuta sa afle mismasurile care le facea acolo. trecerea la frf a nu a insemnat decat schimbarea numarului de zerouri.
    lupescu este in mod evident manjit, chiar daca murdaria a scos-o in evidenta exact burleanu.

    ramane varianta puscas, dar n-are nici o sansa ca asta e in conflict cu toata lumea. si oricum atunci cand va avea sanse probabil va iesi la iveala un munte de magarii cu el in centru.

  31. #67

    boss, pe tine ar trebui sa te preocupe bundesliga 🙂

    • #68

      maraka, tu esti?ca numai ala scoate tampenii de astea

    • #69

      sa pleci in nemtia si sa te uiti la/sa te intereseze fotbalul rromanesc e uau, cel putin pt mine

    • #70

      dă ce, crezi ca am devebit brusc neamtz?

    • #71

      Eu sunt aici Segnore.

  32. #72

    Nu vad vreo mare diferenta intre ei doi strict din punct de vedere managerial, sportiv e alta mancare de peste si nu asta conteaza. Daca Burleanu ramane, toti corifeii din presa sportiva, vor face in continuare spume ba chiar unii vor sucomba. In schimb daca vine Kaiseru(asa il alinta parca GSP) presa ii va fi favorabila si-i vor inchina ode, pentru orice chestie minima facuta, gen inaugurare unor dusuri pe la un teren de antrenament. Prin urmare urmatorii 4 ani la FRF, vor fi fie cu disperarea presei sportive, fie cu ode patriotice din partea ei. Performantele echipei nationale vor fi la fel, in cel mai bun caz, ca in ultima campanie de calficare. Sigur, daca pica si o calificare iese un bonus, daca nu maneaua numita fotbalul romanesc va continua si vom face dezbateri spre ce ne indreptam cum am ajuns acolo.
    Ca ceva bun sa se intample, ar trebui toti din FRF sa plece, incepand cu portarul si terminandu-se cu presedintele de federatie, reziliate contractele, adusi angajati din alte tari, sa se faca o evaluare si de undeva sa se plece, poate cu echipele U-17 si in vreo 5-6 ani sa ajungem sa avem o prezenta constanta in baraje.

    • #73

      de unde echipe U17 cand romania nu mai are centre de copii si juniori?

    • #74

      Din zona asta ai avea un punct de plecare sa faci ceva, dat fiind ca acele centre nu mai exista. Problema este ca toata nebunia asta costa si nu vad pe cineva sa investeasca bani pentru a face performanta in aceasta zona de varsta, iar Viitorul este un contra-exemplu. Dincolo de bani, mai exista si o problema a parintilor care nu accepta ca plodul lor nu este viitorul Hagi sau Popescu si ajung sa dea niste atentii la antrenori ca sa se mai schimbe selectia. Dar in alta ordine de idei, ai avea de unde sa pleci si sa faci ceva, caci in rest nu mai poti salva ceva.

    • #75

      asd. si sa nu uitam tot parintii… atunci cand vor auzi ca la sfarsitul antrenamentului puslamaua trebuie sa faca 10 ture de teren se vor infinta cu o falca in cer si una in pamant urland “tortura”… adica cum ar veni ca copilul lor mega talentat, viitor fiu al lui ronaldo si messi, ar trebui sa si munceasca pentru faima? la naiba, ei il duc cu q7le si aia 300 de metri de acasa la scoala.

  33. #76

    Burleanu nu a aratat mare lucru si de acord ca nu ai cu cine juca 🙂 si macar am scapat de cloaca aia imputita…Lupescu singurul lucru bun ar fi ca vine cu o intreaga echipa din Generatia de aur in spate…dar nu stiu daca la stadiul actual se poate face ceva…eventual un plan cu bataie mai lunga pe viitor.Deci chiar nu stiu pe cine sa aleg :-??