Eram atât de rupt de somn încât am pus capul jos pe la 1 și l-am ridicat acum, lucru complet necaracteristic.
Și mi-am adus aminte de ceva.

Mai țineți minte vremurile alea simple, când ne certam pe aici pe diverse subiecte și veneau cunoscătorii în arta războiului și ne explicau că războiul de azi nu se mai poartă clasic, e numai drone și rachete, totul e de la distanță?

Conversațiile alea nu au îmbătrânit bine deloc.

O altă chestie este acea interdependență economică mult trâmbițată, care nu ar permite declanșarea războaielor, pentru că, nu e așa, depindem economic de chestii.
Iată, războaiele pot fi declanșate fără probleme. Și ce e mai înfiorător este că această interdependență economică funcționează doar dacă există unanimitate. Inactivitatea UE de până acum câteva zile, declarațiile sforăitoare despre cum Slava Ucrainii, dar nu facem nimic, refuzul Ungariei de a permite tranzitul de arme către Ucraina, sunt exemple clare despre cum interdependența asta e fix pix dacă nu există un consens.

Din fericire, până în acest moment, un relativ consens este găsit. Dar fiți absolut siguri că Putin, în aceste momente, lucrează din toate direcțiile pentru a sparge acest consens.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

14 comentarii Adaugă comentariu

  1. La noi azi este 1 Martie. Aș vrea să-i dea cineva un mărțișor metalic și lui Putin.

  2. #3

    Mie mi-e dor sa ne certam despre vaccinare.

    Daca ar fi sa ma uit undeva pt fitile bagate pt deruta m-as uita spre Balcani, Rep Srpska, Muntenegru, acolo e material bun de lucru pentru diversiuni si strambe in coasta UE…Plus his little bitch Orban.

  3. Dezamagitor faptul ca Ungaria a luat aceasta decizie. Sper sa isi resimta decizia in viitorul apropiat.

    • #5

      Îți dai seama că Putler l-a sunat pe Orbikă pe firul scurt…

    • #6

      E clar că a intervenit ceva, posibil un telefon de la Kremlin. Fiindcă au trecut destule convoaie militare spre România pe acolo.

    • #7

      Adevarata problema e ce le-a promis Putler.. Ca prea stau sluj

    • #8

      orban isi cumpara libertatea pentru dupa alegeri

  4. #9

    Eu de ieri ma gândesc la un lucru, știu ca e un pic exagerat dar tot nu îmi da pace:
    Ma uita la harta statelor din EU și ma întreb: dacă mâine Rusia in nebunia ei ataca România noi pe unde ne trimitem refugiații către vest și pe unde primim ajutor? Prin Ucraina sigur nu ca e război , prin statele ex Iugoslave nu ca prietenie cu Rusia și prin Ungaria se vede acum ce ajutor putem primi.

    • Asta e cea mai mica problema. Pe mine mă sperie ideea că muistul ăla de Orban să nu răspundă la invocarea articolului 5. Sau alții. Să înceapă să se tragă pe cur și să motiveze că ei nu vor război în tara lor. Brusc să ne trezim doar cu jumătate din statele nato dispuse să lupte.

    • #11

      Adunat ce zice Raul c ce spui tu FlaviusM nu prea mai devine mica problema.

    • #12

      Chestiile astea nu le-as pune cu daca, sunt lucruri certe. Speranta, daca e sa o zici asa, e sa i se puna pata pe tari mai din nord unde a mai avut influente si conflicte.
      Romania a fost aliat si dusman, influenta comunista, dar cumva mereu independenta, nu stat pe deplin satelit. In schimb in nord e alta mancare de peste.

      Ungaria e clar ca se va trage pe cur si se va alia cu el, nu e nici cel mai mic semn de intrebare. Caz in care romania si bulgaria vor vi deconectate de la ue. In plus avem si marea, cu deschidere din ce in ce mai larga catre rusia. E complicat. Singura sansa reala e sa dispara vladi sau sa imbatraneasca mai repede. Si macar asa o perioada sa mai rasuflam.
      Pana vine altul, sa nu uitam ca rusia a facut de astea mereu, cu sau fara putin.

  5. #13

    Polemica aia cu războiul de la distanță are un sâmbure de adevăr în sensul că acțiunile dronelor și armelor precise (rachete adevărate, combat proven, nu alea rusești), este doar o parte a acțiunii in ansamblul ei de operatiune militară. MILITARĂ, nu impotriva civililor, că atunci e altceva, e terorism de stat, genocid, crimă, orice altceva dar nu actiune militară. Într-un conflict armat îți asumi că pot fi și victime colaterale unde, colaterale se traduce ca procent mic și foarte mic (se mai întâmplă ca oamenii nepotriviți sa apară la locul potrivit), nu imens ca in cazul de față, nu lansezi deliberat atacuri cu artileria si arme destinate distrugerii tehncii de luptă impotriva țintelor civile. Singura lovitură “chirurgicală”, SINGURA, de până acum din istoria modernă a forțelor armate ruse, este cea în care au reușit să îl elimine pe Dudaev in 1996. Si atunci se pare că niște servicii secrete mai bine dotate si pregatite, nu rusești, le-ar fi dat coordonatele telefonului satelit pe care îl folosea Dudaev.

  6. #14

    cumva prin implicarea coreei de sud, japoniei, australiei etc a cam devenit mondiala problema. nu mai e doar despre ucraina, acum e doar despre rusia