Bolojean deja plătește Pfizerul

Ziceam eu ieri că Bolojan o să facă cum face cu datoriile către simplii cetățeni români, gen da, avem să vă dăm bani, vi-i dăm în rate pe 30 de ani, pentru că putem. După care a venit Bolo și a confirmat. Bine, lucru complet imposibil, pe baza unei sentințe definitive, Pfizer pune poprire pe bunurile româniei aflate în afara țării și aia e.

Dar aici e problema pe care o văd eu.
Decizia aia este ÎN PRIMĂ ÎNSTANȚĂ. Statul român are drept de recurs, după care încă vreo 2 căi de atac, dacă mai țin eu bine minte. Prin urmare, încă nu trebuie să plătim nimic, ci putem ataca sentința, pe toată căile, timp în care facem o strategie de negociere pe termen lung cu Pfizer, pentru că procesele astea durează mulți anișor, toți cei implicați acum nu vor mai fi aici, în 2-3-4-5 ani.

Dar nu, Bolo deja e pornit să plătească.
Păi cum dreaq, că nu dă de la mă-sa.

11 COMENTARII

  1. Nu inteleg. Pai ori e sentinta definitiva ori se poate face recurs. Sentinta definitiva pe care sa o poti ataca cu recurs exista doar Lia.

  2. hotararea aia este executorie chiar daca este supusa cailor de atac

    1. Corect, p-acolo e altă justiție, nu din asta dîmbovițeană…
      Cu niște sfaturi de prescriere de la Lia n-a încercat și el?

    1. Bolojan, după părerea mea, e trădător. Da, da, știu că imediat sar unii, ești cu Georgescu, ești cu Simion, că Bolojan nu are încotro, că e cel mai bun din ceea ce am fi putut avea. Nu, nu sunt cu dilimache de Georgescu, nici cu panarama aia de Simion, nici cu soldații USR creați prin laboratoarele pulii mele.

      Sunt doar un om care vede cum taie indemnizații la 250.000 de mame când ne prăbușim demografic, cum taie scutiri la aproape 1 milion de bolnavi cronici, taie burse la elevi, fără niciun studiu de impact, recunoscut chiar de el, cum pune bătrâni de 75 de ani fără venituri să plătească asigurare medicală, oameni care au ținut familiile și gospodăriile în picioare zeci de ani și erau acoperiți prin contribuțiile soțului.

      Între timp, plătim Pfizer-ului o sumă aproape egală cu cea pentru care s-a vândut anul trecut întreaga rețea Regina Maria, cu spitale, hyperclinici, policlinici, tot, și cum subvențiile la partide, mașinile demnitarilor, cumulul pensie+salariu și comitetele speciale rămân neatinse. Și cel mai frumos, exact aceeași coaliție PSD+PNL+UDMR+USR care a cheltuit iresponsabil ani de zile taie azi din buzunarele celor mai slabi ca să acopere găurile pe care tot ei le-au făcut.​​​​​​​​​​​​​​​​ Iar când mă uit în AUR, tot gunoaiele din partidele mai sus menționate sunt. Cred că AUR a fost creat exact ca supapă, ca să absoarbă nemulțumirea oamenilor și s-o țină departe de o opoziție adevărată.

    2. problema e ca toti tâmpiții vad aceeasi coalitie drept salvatorii neamului. aia e.

    3. Poate îi ajută poza asta.
      imgur.com/a/YJpzqPj

    4. Ultimii 10 ani:

      Premieri de la PSD – 57 de luni (46%)
      Premieri de la PNL – 52 de luni (42%)
      Premieri independenți – 14 luni (11%)
      ———
      Total: 123 luni

    5. “Și cel mai frumos, exact aceeași coaliție PSD+PNL+UDMR+USR care a cheltuit iresponsabil ani de zile taie azi din buzunarele celor mai slabi ca să acopere găurile pe care tot ei le-au făcut”

      Ce gimnastica mentala frumoasa face va :))

  3. Clar, cea mai bună strategie este să declari public că tu nu plătești nimic și te judeci în continuare, iar când, inevitabil, vei pierde (pentru că statul a refuzat renegocierea acum 3 ani), vei avea de plătit și toate dobânzile acumulate în următorii ani.
    Ce negociere, ce încercare de temporizare? Mofturi, tovarăși! Important e că te-ai luptat ca un român adevărat! Hăi-hăi.

  4. pai cum? la astia nu se poate prescrie ?

ADAUGA COMENTARIU

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam