Foto

Una din plăcerile maxime ale sărbătorilor de iarnă era că puteam arunca cu pocnitori de toate felurile. Bine, nu doar asta, pe vremurile demult apuse când copilăream eu, la modă erau și bicele lungi de câțiva metri, care scoteau niște pocnituri care putea sparge un geam lejer. Dar mai la maturitate, așa, preferam pocnitorile de toate felurile și dimensiunile.

În urmă cu mulți ani, la un revelion din piața Constituției, am realizat că în curând, pocnitorile vor fi interzise, din cauza petardelor umane care le foloseau. Am văzut prima oară tâmpi care țineau pocnitorile în mână, în timp ce pocneau, ca să dovedească tăria masculină pe care o posedau. Sutele de pungi de degete sfărâmate de la urgență, cumulate cu glumele inteligente gen băgat petarda în gluga fetei care ne place, pentru că așa, cu siguranță ne va plăcea și mai mult, au dus, desigur, la interzicerea mijloacelor pirotehnice.

În general, un lucru bun. Dacă vreau, găsesc și azi suficiente petarde, de toate felurile, nu e asta problema. Anul acesta, de exemplu, am uitat să îmi cumpăr așa ceva. Probabil îmbătrânesc. În fine, alta e ideea.
Autoritățile au interzis majoritatea pocnitorilor, devenind infracțiune să deții sau să folosești ceva ce, în majoratatea cazurilor, nu îți poate face rău decât ție.

În schimb, în noaptea de revelion, cerurile erau brăzdate de lampioane chinezești înflăcărate, care zburau și ele spre undeva. Vă dați seama că cei ce le înalță nu realizează nicio secundă că nu au niciun control asupra acelei surse de incendiu, care poate ateriza, și a făcut-o de multe ori, în cele mai drăguțe locuri, precum balcoane, sau șuri cu paie, copaci uscați și altele.

Da, bine că sunt interzise petardele, ca nu cumva idioții români să își poată face rău. În schimb, e la liber să poți da foc casei altuia. E dreptul meu liber și inalienabil.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

49 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Am vazut cu ochii mei in noaptea de revelion un lampion care s-a ridicat putin, apoi i s-a aprins hartia si a cazut in curtea unei case din vecini. Si mai stiu din propria experienta ca bucata aia de parafina, odata aprinsa, se stinge foarte greu. Intr-adevar.. mare tampenie…

  2. #3

    Inconstienta.

  3. #4

    ar merge facut un protest pe orice tema cu lampioane din astea zburatoare in jurul Palatului Parlamentului. In fiecare weekend.

  4. #7

    Eu tin minte cum, in clasa a 5-a, un coleg a umblat o luna cu degetul mare si mijlociu in ghips. Pentru ca pocnitori. Bine ca nu si-a scos ochii cu prostiile alea.
    Si este doar o chestie de timp pana vreun copil ar ajunge ranit pe la urgente, iar televiziunile ar sari in sus sa faca raitinguri si observe, abia atunci, problema.

  5. #10

    in seara de revelion am fost responsabil cu muzica, asa ca la locul de petrecere m-am deplasat cu laptopul din dotare. cum probabil ati realizat la articolul precedent, am folosit ratb-ul. la mijlocul drumului, oh fuck it, la obor, bai, la obor, intre 2 tramvaie m-au incoltit 5 ciori… hai sa-mi bag pula, am pus-o… muie laptop, muie muzica… muie, muie, muie…..ti-ai gasit… “bombe, pocnitori, petrade, artificii”, etc.. pula mea, e chiar asa greu pentru militie sa ii gaseasca pe astia?

  6. #11

    Voi va dati seama ca suntem singura tara din regiune si probabil si din europa in care sunt interzise artificiile de consum peste categoria 1? Se dovedeste ca reflexul comunist inca primeaza. Sa INTERZICEM!! pe de alta parte nivelul de educatie si prostie se vedea an de an in preajma revelionului exact cum ai descris.

    • #12

      100% de acord. Avem printre cele mai dure legi din lume la arme si la fumatul in locuri publice. Legea anti fumat e buna dar la noi este cea mai inflexibila. La arme, de ex. Serbia si Cehia, legea e mult mai laxa si nu se impusca lumea pe strazi. Am interzis exportul bustenilor cu toate ca avem cele mai mari paduri din Europa.
      Avem cele mai multe indicatoare de oprire interzisa dar avem cele mai putine parcari din Europa. La mare nu ai voie sa mai intri in apa daca sunt valuri de un metru cu toate ca in alte locuri unii asteapta valuri de 10 metri sa intre in apa. si multe altele
      Important e sa avem legi sa avem pe cine da vina cand se intampla ceva. Legi pentru protectia statului.

    • #13

      Cand 70 de oameni isi rup capul e cazul sa interzicem si schiatul. bit.do/cYArm

  7. #14

    Vara trecută pe litoral un el si o ea isi declarau iubirea vejnica aprinzând un căcat din ăsta de lampion la malul mării pe un vânt năpraznic. Eram cu familia la plimbare si “norocul” a făcut ca lampionul să fie luat de vânt fix către noi. Nu stiu cum am luat copilul din faţa lui sa nu vină in el insă pe soţie a ars-o la un picior. Arsură adâncă ce s-a vindecat foarte greu.
    Doar ca respectivii in loc sa isi ceara scuze râdeau de faptul in sine si cu greu m-am abtinut sa nu ii arunc de pe stabilopozi.
    E interesant cum căcaturile astea sunt la vânzare lejer prin Jumbo si alte magazine mari

    • #15

      sună cam trasă de păr povestirea ta cu arsura de la un lampion.

    • #16

      Asa zau, cum sa te ardă un lampion rostogolit de vânt pe faleză. Wtf dude, nevasta-mea are semn pe picior de la chestia aia, probabil definitiv, iar tu spui ca e “trasa de par” chestia cu arsura? Wtf…

    • MINTI, nu exista asa ceva

  8. in braila toti copiii din generatia mea tineau petarde in mana si se uitau la ele cum bubuie. asta de pe la 10-11 ani.

    • #19

      Daca tii de partea de jos, unde e “cimentul”, nu patesti nimic. Am vazut la un nene care vindea in tren acum multi ani si cum nu putea sa le arunce pe jos, folosea metoda de mai sus pentru a le testa.

    • thx cpt obvious

  9. #21

    La cer ar trebui să se înalțe Ion din Oltenița, nu lampion din Bucureşti.

  10. #22

    Sa vezi cand un lampion aterizeaza pe vreo linie electrica sau intr-o statie de transformare si stai vreo 2-3 ore fara curent ca le dea jos… Dar ce frumos se inalta, ca visele noastre…

  11. #23

    Mie mi-a cazut o dracie d’asta de lampion aprins in curte. Le-am umplut frigiderul alora de l-au trimis romantic spre cer. Din fericire eram prin zona.
    A mai cazut unul pe camp, printre buruienile uscate. Ala n-a mai fost asa de amuzant.
    Cica e traditie la nunti sa dai drumul la lampioane. Si la porumbei albi sau la fluturi. De ce nu si paienjeni veninosi, nu-mi explic.

    • #24

      Nu poti opri maimutele sa fie romantice. Dragostea invinge tot timpul, din pacate. La fel si cu petardele. Tot de la dragoste vin si astea. Sau de la lipsa ei, mai degraba. Cand nu ai absolut nimic de aratat arunci o pocnitoare langa tine, poate te remarca cineva.

  12. #25

    Am trait cu oroare de petarde. An dupa an, trebuia sa ies din casa si sa indur cu stoicism bubuiturile din jurul meu. Mi-a pocnit una aproape de ureche, de mi-a tiuit 3 zile, am primit si in gluga (cu gaura aferenta, bineinteles, geaca aruncata ulterior), mi-a pocnit alta sub cizma (gaurind talpa) etc. Si am avut un coleg care aproape a ramas fara un ochi, adolescent fiind. Iar cacaturile alea de lampioane au fost prezente in noaptea de revelion, la 12 noaptea urla o tipa care sta intr-un sir de vile vizavi de noi sa nu cumva sa ii aterizeze vreunul in gradina. Iar vecinii mei aprindeau senini lampioane.

  13. #26

    In gluga????

  14. #28

    De acord, acum 3 ani de revelion, la 12 coborasem in parcul circului sa vedem artificiile, si sa pocnim niste petarde (date cu cap). Un cuplu lanseaza in lampion chiar la intrarea in parcul circului de pe lacul tei. Urca lampionul vreo 10 m iar o rafala il rastoarna si cade pe oglinda unei masini parcate. Aia o rup la fuga si noi am fugit repede sa stingem lampionul. Nu a avut paguba omul la oglinda ca am intervenit noi repede (eu fiind maniac de siguranta aveam o sticla de apa plata la mine, just in case, pe care am folosit-o sa stingem cacatul ala). Deci cacaturile alea mi se par chiar mai periculoase decat petardele.

  15. #29

    Baga-mi-as pwula in idiotii care aprind lampioane, un rahat din asta mi-a intrat pe balcon si daca nu eram acasa cine stie ce se intampla.

  16. #30

    Anul asta au fost mai putine ca de obicei dar tot vedeai vanzatori de petarde prin piata, e bine ca s-a introdus amenda si pentru cine le cumpara nu doar cine vinde. Sper sa interzica si spray-urile pentru Graffiti.

  17. Dacă tot întrebai ce am făcut de revelion, mulţumesc bine! Imediat după 12 au început să sune telefoanele. Vecinii.
    Noi, miraţi de atâta atenţie: Ho, ho, ho, Lma cu sănătate!
    Ei: Lma un penis, vedeţi că vă arde acoperişul!
    Panică, am fugit care cum, unii în pod, alţii în stradă. În pod părea totul ok, din stradă se vedea un fum negru pe casă de ziceai că tocmai a trecut Luftwaffe pe acolo.
    Lampionul vieţii, desigur. Nu s-a întâmplat nimic până la urmă, era mai greu să ia ţigla foc, nici n-am apucat să sunăm la 112 ca să mai primim eventual cadou de an nou o amendă pentru apelare abuzivă sau alertare falsă a organelor, dar după trei zile încă mă întreb cui să-i urez ca, în noul an, să moară în chinuri.

  18. #32

    La multi ani tie si familiei! Sau, mai intai, familie si tie! 😀

    Din toata treaba asta cu artificiile, fie ca sunt de revelion sau cand se mai casatoreste cate un prost al satului care nu se simte bine daca nu-i pocneste ceva deasupra capului la miez de noapte cand altii dorm (“nu conteaza, si altii o fac”, bleh), intotdeauna, dar intotdeauna, mi s-a facut mila (dar nu mila din aia trecatoare, pe moment, dar din aia care simti ca te doboara sau te ciupe un pic din inima & suflet cand realizezi) de pasari ca se trezesc speriate si unele mor din cauza socului.

    Nu exista zi de sarbatoare (nunta, revelion sau locala istorica), care sa implice rachetele alea, cand ma gandesc cand de mult se sperie animalele (in special cele din padure si zone ). Si pisica mea (da, am pisica) se sperie intotdeauna cand aude bubuiturile alea. Mi-e frica ca o sa moara de inima din cauza socului si fricii. Nu e batrana daaar… stii cum e

    Si chiar si cu cele din salbaticie sau domesticate, sa se sperie anual la bubuiturile alea.
    La tara, frate, nu mai zic, acolo chiar am convingerea ca pe acolo se vand petarde fara probleme. Si pe urma, vine cate un urs…

    Nu sunt ca “iubitorii de animale” (parca asa li se zice) dar prea, prea in exces.
    Cand erau petardele, era cumplit, nu puteai merge pe strada fara sa porti grija ca niste cretini ar putea arunca una cu 5-6 focuri la picioare. Am citit cazuri cand unii le aruncau in balcoanele oamenilor. Ba dar nu puteai trai, efectiv.

    S-a mai diminuat prostia omeneasca privind petardele si accidentele dar as minti daca as spune ca n-as vrea sa dispara si rachetele astea. Dar, ma rog, cred ca argumentul mi-e taiat in doua pe motiv ca si afara cu apa calda, dau liber la artificiile astea.
    Parca as avea o exigenta fata de noi insine sa fim diferiti de toti si altele, cu sau fara apa calda.

    Ti-a trecut viroza, mai sunteti zombi?

  19. colegu de munca era sa isi ia aici o racheta in ochi. De…cretin care voia sa faca un bine unei masini, s-a gandit ca mai bine tranteste aruncatorul ala, inspre multime.
    Am vrut sa ma duc sa ii fut una, dar fatza lui era undeva inspre alta lumea…

  20. #34

    La noi in bloc in Dristor a luat foc ap de pa etajul 2 de la lumanarile din brad. Au aruncat sampanie sa stinga focul. A murit o doamma si 2 in stare grava printre care un copil. Dupa ataea cazuri lumea mai aprinde lumanari in brad. Incredibil.

    • #35

      well, isi merita soarta

    • #36

      Urasc tot felul de petarde si pocnitori si ii urasc de moarte pe toti idiotii care arunca asa ceva.
      Nu sunt un om violent, mi-este mila de orice, dar imi imaginez uneori cum ii omor cu mana mea in timpul unor torturi ingrozitoare.
      In ultimii ani se parea ca lumea s-a potolit, ca autoritatile i-au potolit, dar se vede ca anul asta a castigat PSD. 🙂

    • #37

      Nu înțeleg de ce se menționează mereu amănuntul că femeile au încercat să stingă focul cu șampanie. E de rău? E de bine? Șampania întreține arderea? Sau bulele…

    • #38

      nu intretine arderea, nu are suficient alcool.

    • cata sampanie sa ai in casa sa stingi un brad?

    • #40

      Cu moarea de la muraturi se stinge cel mai bine bradul. De evitat carnatii si caltabosii ca au grasime.

      1
    • #42

      ia ia tu un.pahar de sampanie si da-i foc

    • #43

      Rășinile din frunzele (acele) coniferelor devin foarte volatile în prezența unei surse intense de căldură. Asta face ca focul să fie atât de violent. Chiar există o expresie populară: ard ca benzina. Alcoolul din șampanie e insuficient (mă rog, concentrația lui) iar bulele conțin dioxid de carbon (codoi, gaz inert).
      Îmi vine greu să cred că două femei și un copil ar fi petrecut de revelion cu wiskey, coniac sau altă tărie. Nici lichiorul nu arde. Dar știrea trebuie să aibă și o componentă de senzațional, altfel trece neobservată. Mă uit și la intonația lui Oanță… parcă ar fi de la Kanal D.

  21. #44

    ia aruncati voi o un chibrit arzand intr-o galeata cu benzina. dupa asta pulverizati un pic de benzina deasupra unei flacari.

    nu zic ca asa s-a intamplat, dar nici nu as exclude atat de vehement…

    • #45

      eu, ca pompier, pot sa iti exclud vehement ca o solutie cu concentratie de 7% alcool ar arde cand o arunci peste flacara. pulverizeaza niste vin sau bere pe o flacara, e acelasi lucru.

    • #46

      ca ai fost pompier uitasem… ma inclin si ma retrag in coltul meu, mai beau o bere.

      PS dar daca era o sampanie d-aia romaneasca de 65%?

    • #47

      inclin sa cred ca de aia era…

    • ideea e ca desi nu contine alcool sa arda, nu contine nici cantitatea necesara sa opreasca un foc de brad…

  22. #49

    Pe bune? Noaptea de 24 spre 25 2l01l9..copilul doarme.. Om bătrân de 82 de ani la fel la ora 3 ptr a 3 a oară latră câinii ies în ușă și noroc cu copertina ca îmi aruncau în ochi! Nu mai durează și îmi iau de revelion o grenada cu bile și o pușcă cu lunetă! Doar e Crăciun și revelion.. 2 babe pocaite cu batic cică așa e de Crăciun! Io îs nebună! Io dau cu petarde în curțile altora! Da AR TREBUI INTERZISE. NU AM ȘTIUT CA VINE mătușa din Olanda că îi ziceam sa aducă dinalea legale de la ei.. Alea is legale ptr tot anul la ei. Pe YouTube am văzut 2 tineri