Foto:agonia.net

Ieri când ieşeam din casa, văd uşa larg deschisă la bătrânica de vizavi şi nici o mişcare. Clar, m-am speriat puţin, na, la 83 de ani, te aştepţi la orice şi chiar 2 în 2 luni, parcă deja e prea mult.

Când o văd pe madam Marinescu, venind pâş pâş la uşă:
– Vai, domnu’ Cetin, dacă ştiam că sunteţi acasă… A venit unu’ la mine, cică de la Casa de Pensii, să îmi dea 30 de lei în plus, special pentru bătrânii mai în vârstă de 80 de ani, şi m-a pus să semnez o hârtie, după care a plecat şi nici banii nu mi i-a mai dat…

Normal, mi-au căzut plombele.

– Cum aţi semnat aşa, fără să ştiţi ce semnaţi, doamnă? Dacă tocmai i-aţi vândut casa ăluia? V-a dat vreo hârtie ceva?
– Păi eu i-am zis! Domnule, aveţi grijă că poate semnez cine ştie ce şi pierd casa! Numai că omul a râs şi a plecat, fără să îmi lase nimic.

Ce naiba să zici? Cum să reacţionezi? Te gândeşti că oamenii ăştia, în urmă cu câteva zeci de ani, era în deplinătatea forţelor, munceau, făceau bani, iar acum sunt ca nişte copii neajutoraţi, care semnează orice li se bagă sub nas.

Mă gândeam, oare ar fi deplasat dacă după o anumită vârstă, să zicem 75 de ani, bătrânii ar fi plasaţi sub tutela rudelor? Să nu mai aibă dreptul de a semna nimic sau de a lua decizii capitale privind bunurile lor, tocmai pentru a evita înşelăciunile din ultimul ceas?

Acum aştept cu curiozitate să vedem dacă vecina şi-a vândut casa. Chiar ar fi un eveniment.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.