Primul cuptor pe care îl țin minte, după cuptorul pe lemne al bunicilor, era o comedie ceaușistă veche, cu care se chinuia mama să facă diverse copturi, care copturi erau inevitabil arse, pentru că era cuptor pe gaz, vai mama lui, gazele alea erau pline de aer, se stingeau de câteva ori pe zi din cauză că nu mai avea ce să ardă.

Multă vreme am fost împotriva unui cuptor electric. Știam eu, undeva, în adâncurile mele, că tot ce e pe gaz e mai bun, se încălzește mai repede, căldura e mai bună, chestii de astea de șoferi care vor cutie manuală ca să simtă mașina.

Până când am folosit unul, după care mi-am cumpărat unul.
Și vă spun cu sinceritate, am simțit că am trăit și gătit degeaba până atunci. Iar cine vorbește despre superioritatea gazului în fața cuptorului electric, nu știe despre ce vorbește.

Pentru că cea mai importantă facilitate pe care o oferă un cuptor electric, pe lângă brizbrizuri și alte chichițe, este faptul că poți seta temperatura de gătire cât mai granular posibil, la câte grade dorești. Nu aproximativ, nu oarecum, nu cât de cât, ci fix la 160 de grade, sau 180 sau 210 sau ce temperatură vrei tu.

Nu vă recomand vreun brand, pentru că fiecare își știe nevoile și prețul și s-ar putea ca modelul meu să nu fie ce aveți voi nevoie. Gama este largă, dimensiunile sunt standard, montarea este foarte simplă, eu mi l-am montat singur. Trebuie să aveți grijă să fie pe o siguranță separată de 16 amperi și să fie conectat direct la rețea, nu cu ștecher, dacă vreți să fiți siguri-siguri de el.

Iar rața pe varză va fi like no other.