Aveți încredere în doctoratele românești?

pai nu o aveam pana in 89 pe “Savanta Codoi”? Care e problema

Am o ruda care e Doctor in domeniul artelor plastice si e pe bune, dupa 7 ani de munca de cercetare si biscuiti cu iaurt ca altceva nu-si permitea.
Cand i-a venit ideea sa se apuce de asa ceva, a cautat pe la noi subiectul care il interesa, nu a gasit niciun profesor in RO care sa aiba vreo tangenta cu ce-l interesa pe el, asa ca inceput sa caute in afara pe o raza de 500-1000 km de Bucuresti. Si a gasit un profesor la Universitatea din Atena, o eminenta in domeniul respectiv. L-a contactat pe om – gandindu-se ca nu-i va raspunde nimeni dar … surpriza, i s-a raspuns – s-a dus acolo, au stat de vorba si profesorul ala a fost impresionat cand a auzit ce vrea studentul sa faca si l-a primit instant.
A urmat niste chin cu limba greaca (EXAMENE grele de autorizare, ca sa poata da drumul la teza trebuia sa fie fluent scris/vorbit in greaca, ca grecii nu au vrut sa auda de Engleza). Avantajul a fost ca el stia ceva greaca, la nivel conversational chiar bine-bine, dar la nivel de exprimare “academica” mai complicat. Dupa care vreo 5-6 ani de MUNCA, nu jucarie. Si in final, teza la Universitatea din Atena, in Lb. Greaca, aplauze la scena deschisa din partea comunitatii de acolo, ca de la noi nu a venit nici dracu’ la prima teza sustinuta de un cetatean roman in cadrul Universitatii din Atena … detalii.
Visul frumos s-a terminat cand a vrut sa predea in RO si a incercat sa-si echivaleze studiile … nu avea sapca. Adica el ar fi vrut sa predea studentilor asa cum ar fi vrut sa i se predea lui in anii de studentie si asa cum vazuse la Atena. Doar ca mafia s-a sesizat prompt si a inceput usor-usor sa dea de probleme. Pe simplul motiv ca doctoratul lui nu era “contestabil” din niciun unghi, spre deosebire de cele ale colegilor lui care probabil ca sunt, cam toti, in aceeasi troaca.
Anyway, acum omul preda de placere si pentru ca nu poate fara asta, perfect constient ca nu va ajunge niciodata prim-ministru sau macar ministrul culturii, poate ca nici macar indrumator de proiecte. la el in facultate. S-a impacat cu ideea, studentii care vor sa invete si sa faca o treaba, vin singuri la el.
Concluzia mea e ca astazi, nici sa VREI sa faci pe bune un doctorat, pana nu treci printr-o fabrica de diplome nu ai cum sa patrunzi pe nicaieri. Pentru ca mafia plagiatorilor nu “risca” sa permita accesul unuia cu studii doctorale facute pe bune, daca il apuca pe ala meritocratia? Motivul pentru care toate secretarele din ministere au doctorat sunt aia 25% la salariu – la 1k E salariu, 25% sunt 250 E x 12 = 3k E – in primul an ai scos investia, dupa aia e profit curat. Cam asta …

în perioada studiilor de licență aveam un profesor bun care mi-a trezit interesul pentru o temă de nișă. am căutat lucrări din domeniu, am găsit vreo 3-4 și după ce le-am citit am rămas cu mai multe întrebări, oarecum mirat cum de nu se scrie mai mult. după terminarea studiilor, m-am ocupat la master de o cercetare (pe bune) pe altă nișă, însă nu-mi dădea pace interesul primar. așa că la vreo 3 ani, eram profesoraș suplinitor în preuniversitar – petrecându-mi timpul pe site-uri de emigrare în Noua Zeelandă, m-am pus și am scris un proiect de cercetare pe nișa mea de suflet și l-am trimis câtorva specialiști din țară (le-am trimis și altor specialiști din Noua Zeelandă alt proiect). nici nu voiam doctorat, celor din țară le-am scris efectiv că am cam citit aproape tot ce s-a scris în domeniu (e chiar nișat) și că aș dori să mă implic în a continua să dezvolt puțin tema împreună cu ei. eram single, stăteam în bibliotecă și în birturi, trăiam de la o lună la alta cu salariul, prin chirii diverse. cei din țară au reacționat cu surpriză la temă și unul dintre ei mi-a scris că e interesat și să-i detaliez puțin proiectul. după ce l-am trimis în detaliu, m-a sunat și mi-a zis să mă prezint în marele oraș că putem dezvolta tema și nu oricum, ci să mă înscriu la doctorat. am fost la concurs și a ieșit foarte bine, comisia a reacționat excelent – eu eram total relaxat și stăpân pe temă – am aflat apoi că am fost admis și încă pe un loc bugetat și cu bursă. au urmat câțiva ani în care luam chirii scurte prin țară unde găseam biblioteci bune, m-am folosit de bursă ca să călătoresc și să petrec ceva timp pe la universități mari din Europa și chiar am lucrat cu pasiune la teză. a ieșit însă cam cum zice Bogdan mai sus – o idee foarte apreciată, o transpunere în practică care nu a fost neapărat pe măsura așteptărilor. muncită, cinstită 100%, de interes pentru o mână de oameni, apreciată pe ici pe colo de câțiva specialiști de top și despre care eu zic că a adus o contribuție elementară în domeniu, dar încă aștept o validare reală. cert e că de pe afară am fost invitat pe baza tezei în câteva cercuri științifice selecte. până și de la Academia Română mi-au solicitat informații din teză (nu sunt chiar toți atât de ramoliți, evident cei care mi-au solicitat teza sunt cei mai buni). dar cert e că deși am muncit cinstit, am fost admis pe bune, nu știu în ce măsură am făcut o treabă pe măsura entuziasmului. câțiva ani după aceea nu am lucrat în mediul academic – am rămas în țară și am avut câteva joburi, am și pus pe picoare o mică afacere personală (în specializarea universitară), iar ulterior am reușit, cu mare dificultate, să prind un post entry level în mediul universitar, unde încerc să le trezesc studenților acel interes pe care mi l-a însuflat profesorul care m-a orientat înspre cercetare. pe acest nivel succesul pare a fi mai mare și chiar îmi place ceea ce fac. dacă e să fac o analiză obiectivă – se face cercetare relevantă la doctorat în România în centrele mari, uneori și în noile centre, dar cum zicea mai sus cineva – trebuie să te uiți puțin și la biografia omului din spatele tezei ca să ai o imagine adecvată. unii doctoranzi sunt pilele coordonatorului sau acesta trebuie să ajute pe cineva căruia-i este dator, alții sunt de la diverse instituții și au nevoie de doctorat pentru salariu mai mare, mai e o nișă specială a narcisistilor care vor doar să se simtă superiori și fac un doctorat în cel mai accesibil domeniu doar să-și pună titlul peste tot – toți aceștia pe lângă cei care-s acolo pentru interesul pur asupra unei teme. e greu să mă pronunț asupra proporțiilor – destul de echilibrat aș zice sau poate chiar înclină balanța înspre cei cu interes nefiresc.

Doctor ar trebui fie doar cineva care inventeaza, descopera ceva intr-un domeniu… niciun post de munca nu ar trebui sa fie conditionat de titlul de doctor…