Ce credeți că face un guvern care are o întreagă categorie de bugetari, profesorii, extrem de supradimensionată, îmbătrânită, cu mulți profesori pe materii complet irelevante pentru aceste vremuri și cu metode de predare ce frizează prostia și comunismul, cu sindicate care țin înlănțuite angajările și posturile și cu inspectori școlari politizați, care fac doar ce li se transmite de la centru?
Numarul de ore pe care elevii il vor petrece la scoala va creste cu doua ore pe zi. Incepand cu anul scolar 2017-2018, noul plan cadru pentru invatamantul gimnazial prevede ca elevii din clasa a V-a vor sta cu cel putin doua ore mai mult la scoala, urmand sa aiba 28 de ore pe saptamana. Adica o medie de 5,6 ore pe zi
Citește mai mult…
Și iată cum, dintr-un foc, ai rezolvat problema. Avem prea mulți profesori și prea puține ore? Nu e problemă, facem mai multe ore. Pentru că, nu-i așa, de asta are nevoie învățământul românesc, de mai multe ore.
Cum și împotriva cui să lupți? Unde să protestezi? E ca atunci când spitalul îți omoară mama și tu trebuie să plătești taxă la colegiul medicilor, ca să analizeze problema și EVENTUAL să îi dea un avertisment medicului respectiv.
Și da, decizia e luată de mult prea lăudatul guvern Cioloș.
NOU
E de bine boss, ii obisnuieste de mici cu programul prelungit de corporatie.
NOU
intrebarea e tendentioasa asa, generalist. am mai auzit.
NOU
Eu mă tot chinui să nu mai intru în conversații de-astea legate de politica din România. Mi-e din ce în ce mai jenă. M-a întrebat cineva de-aici care e sistemul în România și cum l-aș descrie. Nici n-am știut de unde să încep… Mi-era groază să încep. S-a greșit mult. S-a greșit încă de când i-am permis lui Iliescu să candideze. Bine, altul nici nu era. De când am permis șireteniei să fie poreclită abilitate și să devină virtute politică s-a dus de râpă tot. De-atunci n-a mai reușit nimeni cu seriozitate să intre în politică. Sunt oameni buni și capabili în țara aia care nu se bagă. Nu se mai bagă. Își văd de-ale lor și o duc bine.
Aș lăsa (cu permisiunea lui boss) un link către o postare de-a lui Barbu Mateescu — sociollogica.blogspot.com/2017/01/socul-psd.html
Pentru cei ce n-au timp și chef să citească rezum aici: PSD a creat un model de civilizație care a fost acceptat și este înghițit. Așa cum a fost și comunismul – 45 de ani – pentru părinții noștri.
NOU
Priveste si partea buna a lucrurilor, profesorii vor fi multumiti ca au job si vor vota in continuare PSD-ul.
NOU
Am un profesor in casa, care n-a votat niciodata PSD. Eu, corporatistul, i-am votat (o singura data, in 2000).
NOU
Cred ca asta e unul din rarele momente când ma bucur ca puseră religia.
Nu e mult dar tot ne-am mai scos cu o ora 🙂
NOU
Eu stau 35 la birou si imi vine acru.
Cand eram eu parca aveam maxim 6 ore.
Nu prea mai ai cu cine sa te bati, ca sunt prea multi. Candidatii la palme din ultimele luni: pensionari, bisericosi, refugiati, tigani, doctori, shaormari, taximetristi, politisti comunitari, cutofili, parinti care debiteaza, aia de fura lemne, bloggeri si postacii de pe facebook si deja m-am plictisit. 14 palme doar asa din ce imi amintesc.
NOU
Bai daca macar 2 ore pe zi ar fi bazate pe practica pura parca as sustine ideea. E plina tara de teoreticieni cu 0 abilitati practice. My 2 cents
NOU
Gen sa adune porumbi sau struguri.
NOU
Printr-un absurd sa presupunem ca guvernul va trimite acasa cateva mii de profesori spunandu-le ca de maine n-are ce sa le dea de lucru. Stii ca vor pleca acasa cei fara pile si cei care sunt impotriva sitemului? Poate te gandesti ca trierea ar putea sa se faca pe baza competentei, ok fie asa, insa am auzit ca majoritatea cursurilor sau diplomelor pe care le pun profesorii la dosar(dau un mic boost la salar) sunt cumparate, totu-i putred pana in maduva oaselor.
PS
Nu vad nimic rau daca sta copilul 6 ore la scoala atat timp cat nu e suprasolicitat fizic sau psihic.
NOU
Nu vezi nimic rău fiindcă nu ai chef să stai cu ei și așa prinzi babysitter gratis.
NOU
Guvernul Ciolos a avut si minusuri. In invataman au repus optiunea ca examenul de licenta sa aiba 1 sau 2 probe. Univ. Bucuresti, Drept, au renuntat la lucrarea de licenta, altele posibil sa renunte la scris si sa ramana lucrarea.
NOU
O, nu! Eu am copiat la licență
NOU
In 2006, in Iasi am mai dat si licenta scris, desi in Bucuresti se eliminase. Motivul ? Profesorii au spus ca dacă nu se da examen atunci cei care termina facultatea nu vor fi pregatiti si nu-si vor gasi de lucru.
Asa ca am avut 4 materii, examen de 6 ore.
Si da, am avut colegi care au picat la examen.
In schimb colegii din Bucuresti au prezentat un proiect furat de la munca ca si lucrare de licenta.
NOU
Noi am dat examenul împreună cu cei de la privat. A fost super mișto, Flavius Florea de la japoneză, care e ușor dus, i-a umilit epocal pe ăia de la Spiru, explicându-le inchizitorial și îndelung de ce sunt niște gângănii ignare. Timp în care am copiat. Snobism ca la orientale nu găsești nicăieri 🙂
NOU
5,6 ore pe zi il mai si incarci cu teme de 3-4 ore si i-ai rezolvat copilaria. 8-9 ore pe zi pierdute, ore de chin si stres, cu materii care nu au nicio legatura cu viitorul. Cum nicio legatura nu au nici 90% din facultatile din Romania dar o sa fie fun in zece ani cand o sa stam toti pe universal basic income.
NOU
Mi-am dat si eu o palma cand am vazut “doua ore in plus”. Ziceam ca o sa faca de le 8 la 16.
Pe urma m-am apucat de socotit pe deste si mi-a dat ca la 14 termina orele, cum faceam si eu pe timpul lui Ceasca. Cum faceai si tu.
Deci bulangii astia mici faceau pana acum 4 ore in timp ce eu faceam 6?
NOU
Nu, nu faceau 4 ore pe zi. In gimnaziu se sta la scoala pana la 2 PM in general, este cred si o zi pe sapt cand se sta pana la 1 PM, in ciclul primar se sta pana la 12 sau pana la 1PM. Daca ar introduce programul ala care a fost legiferat acum vreo 5-6 ani in legea invatamantului (pranz cald la scoala, o ora pauza de pranz, after-school pana la 3, fara teme acasa) nici n-ar fi rau. Dar din ce vad in jurul meu, pana si copiii de ciclul primar care stau la after school (pana pa 3 sau 4 PM) mai au inca teme acasa. Si parintii lor, in general, sunt de acord cu chestia asta. Adica sa stea copilul de 8-9 ani pana la 4PM la scoala, si dupa ce vine acasa sa mai aiba si teme de facut. Pana nu se face reforma in creierul parintilor, nicio reforma din sist de invatamant nu va avea sanse de succes.
NOU
Fiu-miu, la 5 ani si jumatate petrece la scoala 8 ore/zi (Texas).. de la 8 la 16…Ii place si nu se plange. Face o gramada de lucruri misto, de la astronomie (se joaca cu machete si poze cu planete, constelatii, etc.) pina la muzica, baschet, cooking si alte chestii distractive. Profesorii sint tot bugetari, multi dintre ei/ele tot spre varste ofilite..Nu stiu daca si sindicalisti, probabil nu. Asa ca se poate. Important e sa fie gandit procesul de educatie in asa fel incat sa induca dorinta de a invata mai mult, de a face copilul sa vina la scoala cu placere. Pe vremea mea noi uram scoala, si cred ca nici acum nu e prea grozav sa fii elev in Romania.
NOU
texas?! au si ore de tir?
NOU
Probabil au de ales…unii la tir, altii la zidarie
NOU
Si unii la betoane, sa aiba unde sa bage victimele sniperilor.
NOU
Ii trimitem in sectiile de votare. Unii numara voturile si ceilalti filmeaza.
NOU
Inghiti, nu ai ce sa faci. Copii sa invete limbi straine si emigrare , macar ei cand sunt mai la inceputul vietii. Alta cale nu vad !
NOU
Mai taie din ei, dai dreacu!
NOU
“Ce credeți că face un guvern care are o întreagă categorie de bugetari, profesorii, extrem de supradimensionată, îmbătrânită, cu mulți profesori pe materii complet irelevante pentru aceste vremuri și cu metode de predare ce frizează prostia și comunismul, cu sindicate care țin înlănțuite angajările și posturile și cu inspectori școlari politizați, care fac doar ce li se transmite de la centru?”
Pe langa problemele astea nuantate, mai e si problema parintilor, Senor. Unii au impresia ca e usor sa fii invatator sau profesor, de faptul ca nici unul nu a stat trei zile consecutive, 4 ore pe zi, cu materii diferite (mai mult si intensiv daca esti profesor), sa tii cont de diverse lucruri, sa planifici pentru a doua-treia-patra-cincea zi sau pe saptamana viitoare la matematica sau romana sau la lucru manual sau altele sau cand e activitate si sa ai grija pe drum de ei, cu serbarile, cu repetitiile etc. Nu mai zic de planificari, metodologie, de cursuri care trebuie sa le ai la dosar (pentru tine, cadru didactic), examenele de gradatie (nu porcariile alea de concursuri), sa stai umil in fata inspectorilor si, daca dai peste jegosi, in fata directorilor sau directoarelor.
Parintii, care se vaita de astea, care n-au petrecut echivalenta unui semestru la cursuri de pedagogie+practica/incercare in fata unei clase care nu-ti apartine iar elevii aia te vad ca pe un extraterestru venit de nicaieri. Si tot nu ajunge sa priceapa varful.
Marea majoritate a parintilor romani sufera cel mai crunt de boala ‘toti suntem experti’, daca nu primii, atunci pe locul doi. Ii aud pe unii cum critica cadrele didactice (oameni proaspeti veniti la catedra), pe urma, daca ii pui pe ei sa vorbeasca in fata unor oameni (sau copii), ar transpira si-ar balbai la greu in fata lor, aramite saptamanal, 4-5 ore pe zi? Eheeee…
“Numarul de ore pe care elevii il vor petrece la scoala va creste cu doua ore pe zi. Incepand cu anul scolar 2017-2018, noul plan cadru pentru invatamantul gimnazial prevede ca elevii din clasa a V-a vor sta cu cel putin doua ore mai mult la scoala, urmand sa aiba 28 de ore pe saptamana. Adica o medie de 5,6 ore pe zi”
Culmea e ca multi or sa creada ca e vina invatatorului/profesorului unde-si duc copiii la scoala, pentru cauza asta.
NOU
perfect de acord ca e mai dificil decat sa fii profesor! si chiar mai onorabil
dar nu inteleg de ce prima grija a educatoarei sau invatatoarei este sa se prezinte ca fiind “profesor” ?!!
d’aia le zicem “doamna”, ca la matroane, ce nu stim cum ar fi mai potrivit sa ne adresam.
in rest eu eu nu m-as vaita ca am o medie de 1,5-2 ore pe zi (luand in calcul vacantele, liberele de rit firea, ziua invatatorului, a pelicanului cu cioc curb & shit) cand sunt unii care au si varfuri de 10-12 ore pe zi lucrate 30 de zile intr-o luna.
NOU
Sunt sigur că, conform programului, responsabilul guvern Dragnea va îndrepta toate nedreptățile comise. Dar toate la timpul lor. Că pe dna Cati o țin în lanț să nu se-apuce să le rezolve imediat.
NOU
De ce naiba nu le-a trecut prin cap sa micsoreze clasele, ca sa primeasca elevii mai multa atentie, nu mai multe dureri de cap? nu ar fi mai bine pt toata lumea? Nu am fost niciodata intr-o clasa cu mai putin de 25 de elevi, iar in liceu eram, probabil ilegal, vreo 32-33 in clasa.
NOU
Nu sunt săli de clase suplimentare pentru asta, iar de construit școli, licee noi eu nu am auzit/văzut. Plus profesori de angajat în plus, nu ar fi suficient mărirea normei de predare. Bani, bani, bani… Prin 2010 am fost în Elveția, la un liceu. Media era de 15 elevi într-o clasă.
NOU
M., da, ai dreptate probabil, la nivel national. La mine in oras se cam facea scoala intr-un singur schimb si erau si clase suficiente, dar stiu ca exista problema asta in alte locuri, am auzit si de scoli cu trei schimburi si alte bazaconii.
NOU
Doua ore pe zi sau pe saptamana?
NOU
pe zi, scrie in articol
NOU
Te citesc de mult timp și trebuie sa recunosc ca e prima data când sunt dezamăgită de un articol de al tău. Te citesc pentru a mă destinde după o zi de lucru, las comentarii doar când mă aflu pe subiect. Ca și în acest caz. Lucrez în învățământ, a nu se înțelege că sunt PSD-istă sau că țin cu țin cu tagma profesorilor. Da, se vor mării numărul orelor la clasa a V-a, însă se vor adăuga doar 2 ore pe săptămână în plus. Astfel elevii din clasa a V-a vor avea 25 de ore pe săptămână. Se adaugă 1 ore de istorie și o ora de cultura civică, care apare acum sub denumirea de ,,drepturile copilului”. Asta înseamnă 4 zile de 5 ore și o zi de 6 ore, dar printre aceste ore se numără și sportul, muzica, desenul, dirigenția, plus alte materii care au rolul de a îmbogății cultura generală a copilului și de a-l destinde.
Da, elevii vor avea 28 de ore doar cu numărul maxim de opționale, însă majoritatea școlilor nu au opționale, sau dacă au, există doar la materiile principale ( matematică sau română). Noul plan-cadru exista de mult pe internet iar la o simplă confruntare puteai să vezi că ziariștii exagerează. App. noul plan cadru a fost adoptat iarna trecută, iar de la toamnă intră în vigoare doar pentru clasa a V-a.
Când am terminat eu școala gimnazială ( 2006) aveam 2 ore de istorie și de geografie pe săptămână ( ore la care te relaxai dar și învățai câte ceva nou) , plus că la terminarea liceului am dat examen din matematică, romană și istorie/geografie. Acum la sfârșit de clasa a 8 se da examen doar al romană si la matematică, iar dacă îl pici intrii la un liceu tehnic sau agricol. Poți să nu te prezinți la examen până la urmă tot la liceu ajungi.
Ca și cadru didactic aș putea să fac mai multe ore pe același salariu, însă doar cu condiția ca o clasa să fie formată din maxim 18 elevi. Nu pot ca într-o singură oră să ma ocup de 28-30 de elevi. Atâta timp cât părinții acceptă ca odraslele lor să fie înghesuite cu încă alți 30 de elevi în aceeași clasă ( pt. că toată lumea fuge să îi înscrie la colegii de fițe) atunci părinții să accepte faptul că este necesar un număr de mai multe ore pentru ca toți elevii să acumuleze cunoștințele minime.
Îmi cer scuze pentru lungimea acestui comentariu.
NOU
dna profesoara, cu cati ¨i¨ se scrie “intriiiiiii la liceu”? si cu cat ziceati ca “se vor marii numarul orelor”?
NOU
da, sigur se destind copiii la orele alea. nu stiam cum sa scap de ele, de temele cretine, invatat cantecele, cantat pentru nota – desi nu am voce, desenat pe acasa si alte prostii.
NOU
Luna, ai dreptate, aceste materii sunt o corvoadă pentru mulți elevi, însă ele au rolul de a te destinde. Faptul că ele nu își îndeplinesc acest rol este strict vina profesorului ( de obicei lipsa lui de pregătire psihopedagogică). Există însă și profesori de muzică/sport( inclusiv de religie), care sunt îndrăgiți de către elevi pentru activitățile interactive și moderne pe care le desfășoară în timpul orelor. La aceste materii nu este indicat să existe teme pentru acasă, iar cei care dau aceste teme, sunt de obicei profesori cu prea mult zel care vor sa intimideze elevii. Din nefericire există profesori, de toate disciplinele, care te fac să le urăști specialitatea, tocmai prin multitudinea temelor pentru acasă.
NOU
26* de ore ( cu tot cu 1 optional), acum am citit comentariul meu.
NOU
Cetin, îți citesc blogul și am destul de multă minte ca sa nu mă las manipulat de tine sau de oricare altul. Nu sunt singurul. Sunt liberal ca și viziune, cadru didactic, și cunosc problemele și mizeria din învățământ. La aceste alegeri nu am fost la vot deoarece lidera PNL ne-a acuzat că lucrăm doar 18 ore pe săptămâna. Cum pot eu sa votez un partid care încearcă prin astfel de minciuni să ne urce în cap toată societatea. Această politică băsistă de a întoarce categoriile profesionale unele împotriva altora nu mai ține, este distructivă, toxică și prinde la cretini.
Mă miră faptul că aplici astfel de tactici în articolele din blogul tău, blog citit de persoane care au mai mult decât liceul. Vezi ca pentru foarte mulți, atitudinea ta este jignitoare. PNL-ul, prin minciunile spuse la adresa profesorilor, a pierdut sute de mii de voturi. Vrem schimbarea? Schimbare care se bazează pe minciuni și pe politica divide și cucerește? Asta nu este schimbare, ci continuitate și jeg! Deci, din respect pentru cei care îți vizitează blogul, te rog să termini cu astfel de tactici deoarece fac rău, poate nu ție, ci ideilor și oamenilor pe care tu încerci sa-i promovezi.
Hai să fim și un pic corecți, asta dacă tot vrem să schimbăm țara asta în bine, vremea discursului de piață, a mahalagismelor de tip Antena 3 și RTV (destul de dese și pe site-ul tău), trebuie sa treacă, altfel ne învârtim în loc precum niște curci bete…
P.S.
Știi ce salarii mizere sunt în educație? Știi tu că o covrigăreasă care abia a terminat (sau nu) liceul, câștiga pe timpul lui Băsescu mai mult decât un profesor care preda la liceu? Ți se pare normal? Dacă ți se pare normal, înseamnă că tu de fapt susții loviturile aplicate sistemului de educație, distrugerea acestuia și nu te deosebești cu nimic de un politician.
Materii inutile? Serios, în ce calitate, cu ce drept și autoritate, faci o astfel de afirmație? Ce ne dorim de la viitorul acestei țări? Carne de tun robotizată și lipsită de viziune, pentru corporații și comuniști, sau un individ capabil sa facă alegeri pe baza unor cunoștințe generaliste și experiență? De ce vă este teama? De carte nu a murit nimeni, de prostie DA.
NOU
am un singur cuvant de spus: lol.
in ce calitate? in calitate de om care a trecut ptin cateva scoli si a vazut ce inseamna asa zisul invatat in romania. da, doresc sa dea afara profesori si sa faca o programa scolara în concordanță cu realitatile înconjurătoare. normal, nu va convine. pentru ca majoritatea sunteti angajati pe pile si stiti cum functioneaza sistemul. stiti ca in caz de triere, vor ramane cei cu relatii, de sus pana jos.
asa ca nu mai folosi pe mine tehnici trumpiste. multumesc frumos. a si mulțumesc ca ma citesti. daca o faci de mult, asa cum te lauzi, stii ca dintotdeauna am considerat scoala romaneasca un gunoi, iar sistemul bolgna o mizerie. daca nu stii asta, inseamna ca nu e de prea mult timp.
NOU
Ok, răspunsul tău nu conține argumente ci păreri, zvonuri, ecouri, un pic fardate, reciclate, ce-i drept, ale opiniilor maselor „largi și populare”. Mă dezamăgești, susții idei implementate de FSN-iștii lui Iliescu, ceea ce e comic, ținând cont de cum te consideri. Te bagi pe un teren pe care nu îl cunoști și vei pierde lupta cu mine, fie că iți place, fie că nu, fie că recunoști, fie că nu, da, așa este, nu mai fă grimase (da, aici am folosit tehnici trumpiste).
Mizerie există în orice sistem, până și pe blogul tău găsim destule articole care nu pot fi numite articole. Asta nu înseamnă că eu îți voi dori să fii dat afară, să ți se închidă site-ul, și nici nu voi pune eticheta de blog mizerabil. Asta este diferența între noi doi, și este mare.
Profesorii, pentru a se angaja în sistem, dau un examen național pe care nu îl poți fenta, tu nu ai de unde să știi asta, din moment ce nu ai trecut prin asa ceva. Vezi, eu știu despre ce vorbesc, nu vorbesc din auzite. Cred că mai degrabă în gloriosul sistem privat se fac angajări pe pile și pe bază de fund, mai ales în funcțiile de conducere. La cât de competitive sunt așazisele companii românești, asta e concluzia.
Ce vreau sa îți sugerez este sa renunti la tehnicile acestea heirupiste, practici băsiste despre care am scris mai sus. Se vede că nu ți-a plăcut prea tare cartea, dar nu este nimeni vinovat pentru asta, tu cu atât mai puțin.
NOU
ca sa vezi faza, eu am dat acel examen national la 19 ani. si am trecut prin 2 facultati. ce ciudat e sa faci tot felul de enunturi, neintelegand ca de fapt casta închisă din care crezi ca faci parte este deschisa, fetida si expusa tuturor. cat despre gloriosul sistem privat unde te angajezi pe pile…se vede ca esti bugetar. cei ce nu pot sa faca, predau. rad de tine si cu curul toti cei care au trecut prin 5-6 interviuri si teste psihologice si de aptitudini, spre deosebire de tine, care ai dat un examen de tot rasul, facut sa fie trecut si de un copil de 14 ani cu sindrom down. e ok, te inteleg ca esti frustat, dar nu e nevoie, cel putin 4 ani postul tau caldut, in care nu faci decat sa torni ce iti mesteca si tie altii in creiere nedospite, iti este inca asigurat, nu trebuie sa te ingrijorezi. e bine sa fii incompetent, sa nu fi facut nimic in viata in afara de a chinui cu teme si memorizari niste copii si sa fii platit frumusel si caldut, lunar, de la buget. sectorul bugetar romanesc, refugiul tuturor incompetentilor din romania. voteaza psd in continuare.
a, si o completare: esti un porc mincinos spunand ca ma citesti de mult timp, in timp ce ma faci basist. și pentru asta, du-te la catedra, mai tampeste niste copii, nu iti pierde timpul aici.