interzis-bicicletelor

Eu nu sufăr bicicliștii. Din varii motive. Primul ar fi că, dacă un om normal devine biciclist, automat i-a mai crescut un set de coaie, a devenit mai bun, mai atent cu mediul, mai superior, mult deasupra ta, cel ce merge în cazan, ca să folosesc termenul utilizat de acești supraoameni ai zilelor noastre.

Ar mai fi și faptul că sunt proști făcuți grămadă, nu știu să se comporte în trafic, nu au idee de priorități, nu semnalizează direcția de mers, semafoarele sunt opționale, trec pe trecerea de pietoni pe bicicletă și au pretenția să oprești, merg pe sensul invers al benzilor de bicicliști și fac crize că nu te dai la o parte și tot felul de alte mizerii pe care le întâlnesc zilnic în trafic, mergând cu cazanul meu.

Problema e că, dacă autoritățile nu se preocupă de dezvoltarea acestui segment de trafic, niciodată nu se va schimba nimic. Toate porcărioarele astea sunt din cauza lipsei de educație teoretică. Educație simplă și educație civică. Pentru că la școală acum se predă religia, în loc de sfaturi gen pietonii merg pe partea stângă a drumului pe direcția de mers sau bicicliștii trec strada pe trecere doar ținând bicicleta de ghidon.

Neavând educația aceasta, nu rămâne decât educația cea mai dureroasă, cea care face victime, de ambele părți a baricadei. Adică încurajarea oamenilor să folosească bicicletele și, prin exercițiu, învățarea regulilor de trafic și a regulilor de bună cuviință în trafic.

Problema e că autoritățile fac totul pentru ca lucrul ăsta se nu se întâmple. E în lucru o decizie similară și în București, Constanța și Cluj.

bicicliştii care au mai mult de zece ani şi nu sunt însoţiţi de părinţi nu vor mai avea voie să se plimbe pe centrul oraşului şi în parcuri.

Deci bicicleta, ca mijloc recreativ, ura și la gară? Copilul meu de 11 ani va fi obligat să meargă pe bulevarde, prin trafic, să se plimbe cu bicicleta, ca să nu fie deranjați domnii care dorm pe bani mulți, în slujba cetățeanului?

Care e logica? Serios, care?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

82 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Deranjeaza cainii comunitari.

  2. #2

    Am vazut niste semne la unirii, pe trotuarul acela destul de lat. Faza cu parcul mi se pare aberanta. Ce-o sa faca acum, o sa amendeze mii de biciclisti pe zi? :))
    E frectie!

  3. #3

    Ah Arhi m-ai mangaiat la suflet la faza cu “Educație simplă și educație civică. Pentru că la școală acum se predă religia, în loc de sfaturi gen pietonii merg pe partea stângă a drumului pe direcția de mers sau bicicliștii trec strada pe trecere doar ținând bicicleta de ghidon.”.
    Priceless 😀

    Stii care e problema Arhi? Cred ca si daca s-ar institui niste legi mai clare, romanii tot vor circula pe banda biciclistilor si ei tot vor fi nevoiti sa ocoleasca dracu’ stie unde, tot vor trece strada pe trecere pe bicicleta. Le vad zilnic chestiile astea, crezi ca-i doare pe careva? Nu prea…

  4. #4

    Deci ia stai puțin. Eu, pentru ca am mai mult de 10 ani, trebuie musai să mă însoțească taică-miu ca să merg cu bicicleta pe acolo? WTF? :)))

    • #5

      da!!
      deci esti mai mare de 10 ani? nu ai voie in parcuri sau centrul orasului neinsotit de parinti! mai mic, probabil ca da :D))))))

    • #6

      In Pitesti este regula asta de cativa ani pentru centrul orasului (Strada Victoriei, exclusiv pietonala). Pe de o parte, e bine-venita. Pentru ca erau multi dobitoci si teribilisti care mergeau cu viteza pe acolo, faceau scheme, mergeau fara maini, etc, in cazul in care seara ies mii de oameni la plimbare pe respectiva strada, cu copii, cu carucioare, batrani, etc… Copii care nu de putine ori erau loviti de teribilistii respectivi. Deci nu e o idee chiar atat de rea ….

  5. Deși sună cam ciudat, eu unul nu vreau să încep să folosesc bicicleta de frică că mă rezolvă vreun puști neatent pe viață. Poate e ridicol ce zic eu, dar prefer să nu risc.

    • #8

      Eu zic sa nu dai nici de permis.
      Ai vazut TIR-urile si camioanele cat de mari sunt? Cine stie de ce prost dai la volan…

    • #9

      @Sgt. Pepper: Gluma, gluma, dar cand vezi filmuletele cu accidente (in special de la rusnaci) in care tot felul de dobitoci intra pe contrasens cu masina/camionul/motocicleta si provoaca dezastre, parca nu-ti mai vine sa fii sofer. Poti sa fii tu super-corect, nu stii de ce idioti dai in trafic.

  6. #10

    Doar ca o idee…ma tineti minte orele de educatie rutiera din scoli inainte de 89….

  7. #11

    Nici eu, ca biciclist, nu sufar soferii. Din varii motive. Primul ar fi că orice idiot cu covrig in mana automat mai are un set de coaie, a devenit mai bun, mai fortos, mai inteligent, stie mai bine decat toata lumea codul rutier, ala penal si ala fiscal.

    Ar mai fi și faptul că sunt proști făcuți grămadă, nu știu să se comporte în trafic, nu au idee de priorități, semnalizează direcția de mers doar cand nu le este lene sa apese pe cacatul ala de comutator, claxoneaza biciclistii de la 2 metri pentru ca domniile lor nu au loc sa treaca, trei sferturi fac acrobatii sa invarta schimbatorul cu stanga in timp ce tin de volan cu dintii, vorbind la telefon cu dreapta, parcheaza ca niste cretini lasand curul masinii in trafic, parcheaza masina langa intersectie, de obicei cel mai mare gipan posibil ca sa obtureze complet vizibilitatea, parcheaza blocand trotuarul sau pistele de biciclete cat mai complet posibil, ies pana la linia de mijloc dupa care opresc sa se asigure, iti taie drumul facand dreapta la jumate de metru in fata ta, deschid usile masinilor ca niste cretini fara sa se uite in oglinda al carei unic scop pe lume este sa-ti arate ce vine din spate, s.a.m.d.
    As fi de acord ca toti cei cu permis de conducere valabil sa fie obligati sa-l refaca odata la catva timp, ca buletinul. Orice covrigar cu cazan prinde obiceiuri proaste in timp, este inadmisibil ca un permis obtinut acum 40 de ani sa mai fie valabil.

    • #12

      mihai, inteleg punctul tau de vedere. problema e ca exemplele tale sunt exceptii iar ale mele sunt majoritari.

    • #13

      nu sunt deloc exceptii, sunt majoritari … si eu ca pieton nu suport acesti majoritari de soferi care au drepturi supreme in oras, in cartierele rezidentiale

      ba mai mult noii primari vor sa scape de pietoni, sa nu-i mai vada deloc, ii cocoata pe pasarele sau ii baga pe sub pamant cand normal ar fi sa faca asa cu masinile

    • #14

      Arhi exceptii? Come on! Merg zilnic in Buc aprox 10-15. Km si e plin de cretinopati frustrati veri cu kamikaze.
      Merg cu masina…

    • arhi si daca ar fi minoritari, tot is mai periculosi. Un biciclist se raneste pe sine. Un automobil…pe de alta parte.
      Cate stiri ai auzit cu ‘mergea tare cu bicla si a omorat un pieton”?
      Iti zic eu: a fost un caz

  8. #16

    Biciclistii in parcuri sunt mai prosti decat manelistii fumati ! Ba’ nu exista buna zi sa nu ies prin Herastrau sau Cismigiu si sa nu ma trezesc, nu numai eu, toti ceilalti, cu cate un ciclist oprind la 2 milimetri de noi speriat, sau sprintand printre oameni, pe alei inguste, fara spatiu alocat bicicletelor. Deci da, in Romania, este bine ca biciclistii sa fie interzisi in parcuri.

    • #17

      Biciclistii nu au ce cauta in parcuri. Se se duca naibii in alta parte (nu ma intereseaza unde).

    • #18

      Problema e tot de la educatia aia lipsa.
      In parcuri sunt aia care folosesc bicicleta de 4 ori pe luna.
      Si daca s-ar interzice asta, unde s-ar putea plimba? Pe strada, ca sa fie injurati si mai mult biciclistii?

  9. #19

    “bicicliştii care au mai mult de zece ani şi nu sunt însoţiţi de părinţi nu vor mai avea voie să se plimbe pe centrul oraşului şi în parcuri.”

    Bravo! Ura si la gara. Huo biciclistilor enervanti!

    In sfarsit o idee buna de la autoritati.

  10. #20

    de ambele părți ale baricadei

  11. #21

    Niste dobitoci
    Hai sa bagam tot felul de reglementari care sa restrictioneze miscarea, sportul.
    In alte tari, vezi familii intregi cum pleaca la plimbare pe biciclete, adica nu numai parinti si copii, dar in spatele lor da la pedale si bunicul.
    In orice tara de la Nadlac in sus, daca dimineata mergi intr-un parc, vezi oameni care alearga, merg cu bicicleta, la noi daca ai chef de o alergare dimineata in parc, treci pe langa bancute care chiar daca au un cos de gunoi la maxim 1 metru distanta, in fata au o mare de coji de seminte si macar 3-4 cutii de bere sau suc.

  12. la mine în cartier au micşorat trotuarul pentru parcări. pe trotuarul acesta super îngustat s-au trasat şi benzile pentru biciclişti. ca piet on nu mai am loc pe nicăieri, nu mi se pare corect nici pentru ei, nici pentru pietoni. cam aşa se fac toate la noi, în bătaie de joc. una peste alta nu am nimic cu ei, chiar îi admir pe cei care se aventurează pe biciclete, dar nu pot să nu mă întreb ce minte ai când traversezi o intersecţie aglomerată în diagonală fără să te intereseze?

  13. #23

    Apropo de autoritati si biciclisti:
    M-am oprit ieri sa-mi schimb bateriile la far si dintr-odata apare un politist care ma intreaba daca am patit ceva. Ii spun ca nu si-mi vad de schimbatul bateriilor. Ma interupe din nou si imi cere actul de identitate. Nu-l aveam. Il intreb de ce ma legitimeaza, daca am facut ceva.
    Politistul: Ca va cer actul, d-aia. Cum adica de ce va legitimez? Sa-mi prezentati si factura bicicletei.
    Eu: Nu am actul de identitate, dar va spun CNP, serie act, tot ce vreti. Ma puteti verifica. Cat despre factura bicicletei, cred ca glumiti. Cine umbla cu factura bicicletei la el?
    Politistul: Trebuie s-o aveti mereu la dvs.. Cum dovediti ca e bicicleta dvs?
    Eu: Mergem la mine acasa si va arat factura.
    … Dupa care ma trimite la colega lui din masina sa ma verifice. Mi-au notat datele si marca bicicletei. Ce mi se pare foarte urat e ca mi-a spus ca “daca se fura o bicicleta marca asta stim pe cine sa cautam”.
    Adica sunt suspect ca ma plimbam cu bicicleta….

    • #24

      ăhăhăhăhăhă cică să o aveți tot timpul:)))) trebuia să i te adresezi filozofic cu “Să mori tu!” :)))

    • #25

      Ar fi trebuit. Iti dai seama, trebuie sa am o mapa la mine cu factura bicicletei, bonul de la adidasi, factura de la ceasul de la mana etc. Baieti destepti! 😉

    • #26

      trebuia sa ii ceri politistului contractul de munca , ca sa dovedeasca ca este angajat in politie:) ca nu ai de unde sa stii daca este un politai adevarat sau vreunul care vine de la vreun carnval:):):0

  14. #27

    Eu sunt de acocrd cu interzicerea bicicletelor in parc. Parcul ar trebui sa fie pentru oameni si copii, pentru plimbare si joaca, fara biciclete, skateboard si caini. De ce? Incercati voi sa va lasati copilul pana in 5-7 ani sa alerge prin parc cand fac intrecere 4-5 biciclisti la 15 ani, ca doar au si ei dreptul, nu?
    Da, stiu, si ei sunt oameni, si ei au dreptul sa se plimbe cu bicicleta sau cainile, insa personal cred ca prioritari sunt copiii. Nu stiu daca biciclistii au benzi amenajate, nu ma intereseaza comparatia cu alte tari insa mi se pare absurd sa stau speriat ca oricand copilul meu poate fi lovit de niste pusti care fac curse in viteza prin parc.
    De curiozitate, cam cati parinti din astia care sunt impotriva le dau voie la copii sa plece singuri cu bicicleta la 11 ani? Ce e rau in faptul ca trebuie sa aiba supravegherea unui adult in parc?

    • #28

      Si copiii pana in 5-7 ani unde sa se plimbe cu bicicletele? 🙂

    • #29

      Esenta e ca aia de peste 10 ani sa nu aiba acces in parc cu bicicleta fara sa fie insotiti de parinti. Cand tu o sa vezi copii de 5 ani singuri in parc eu o sa fiu de acord sa faca absolut orice vor, e bine asa?:)
      Nu vad interdictia adultilor pe bicilete ci doar a copiilor neinsotiti si mi se pare o chestie de bun simt asta.

    • #30

      Jesus, e un copil, nu o vaza de cristal. Milioane de copii au supravietuit parcurilor cu biciclisti si skateboarders. La fel si copii de 11-12-13 ani lasati singuri in parc. Si ok, sa zicem ca nu iti lasi copilul de 11 ani singur in parc, dar la 13 ani preferi sa mearga prin trafic cu bicicleta?

      Dincolo de asta, masura mi se pare irelevanta pentru Bucuresti, poate cu exceptia unor parcuri mai putin frecventate. Atat in centrul vechi, cat si in Cismigiu sau Herastrau e cam imposibil sa te plimbi cu bicicleta pentru ca sunt foarte multi oameni care merg in grupuri pe toata latimea aleii. Prefer sa merg pe bulevard, macar prind mai mult de 2 km la ora. E totusi enervant cand dai de politisti si soferi care inca n-au aflat ca pistele de pe trotuar s-au desfiintat si ca biciclistii au acuma voie sa circule doar pe sosea.

    • #31

      Nu-i asa ca tu esti unul din cei care isi pierd copilul prin hypermarketuri sau malluri?

    • #32

      BigBear, eu sunt de acord sa fie si biciclete si cu cainii in parcuri dar bineinteles in anumite conditii! Daca parcul este indeajuns de mare si se pot face piste mari fara sa intercaleze cu pietonii, oamenii si copii din parcuri so be it. La noi in Baia Mare in parcul Regina Maria nu este voie cu bicicleta si cainii desi spatiul le-ar permite lejer sa fac asta, serios vorbind. Cu bicicleta nu prea vad sa fie multi in parc pentru ca au renuntat tocmai din prisma faptului ca in weekend e plini de familii cu copiii mici si batrani plimbandu-se asa ca n-ar avea unde sa te dea. Buuuun. Totusi n-am inteles faza cu cainii. Adica ne-au facut acuma primaria un parc de caini in cealalta parte a parcului Regina Maria si ca sa ajung la el trebuie sa traversez tot parcul :)) (situatie in care pot sa iau amenda de la un politist pt ca am intrat cu cainele in parc :))) Eu pana atunci nu pot sa-i spun cainelui “Nah stai si asteapta pana ajungem in parc”. Daca am pungulite tot timpul la mine si strang dupa el, ce are daca intru cu un caine mic in parc? Daca cainele meu nu merge la alti copii si nici la alti caini decat daca-l las, daca este echilibrat si socializat si merg cu el in lesa, de ce cacat n-am voie sa intru cu cainele in parc? (caine de talie mica, teckel)

      Ma rog…Ideea este ca eu sunt de acord. Daca legile sunt facute clare si spatiul permite, why not? Sunt de acord sa primesc amenda daca nu respect regulile, la fel cum imi asum responsabilitatea de a plati amenda in cazul in care am intrat cu cainele in parc, desi nu este voie. Atata timp cat curat dupa el, este vaccinat si nu-l las de izbeliste, nu-mi pasa.

  15. #33

    la mine in sat l-au amendat pe unu’ ca-si spala masina in fata casei, intr-o zona putin circulata. 600 lei. si a platit omul ca scandalul nu l-a ajutat.

  16. #34

    Trei chestii:

    Prima:
    – am crescut doi baieti de la 5-6 ani la 14-15 * atata a durat relatia mea cu mama lor. De pe la 10-11 ani baietii devin niste berbeci imberbi care-si testeaza “noul” corp, aproape maturizat, aproape facut, oricum de o inaltime comparabila cu a “oamenilor mari”. Intre aprox 10 ani si 15 ani, unul din ei si-a rupt mana de 2 ori si piciorul odata. O data la metrou sarind nu’s cum pe scari, odata in parc, samd. Maica-sa afla la telefon ca are de alergat la Urgente sau ii venea copilu’ gata ghipsat la usa.
    Celalalt nu si-a rupt nimic doar ca a lesinat odata PE BICICLETA tot asa, hai sa-l recuperam de la Urgente. Am innebunit de grija, l-am dus la jdemii de analize, putea sa cada sub o masina si dus sa fie!
    Cerinta de a fi insotiti de parinti nu mi se pare exagerata doar nerealizabila: exact la varsta asta tinerii lupi descopera haita, gasca, tribul si vor face tot posibilul sa nu afli unde sunt.

    A doua:
    – s-a macelarit Calea Victoriei pentru 2 benzi de biciclisti si trotuar largit pentru pietoni. Cica acolo este “promenada”. NU va mai fi niciodata promenada acolo, toata lumea se promenadeste in mall-uri, arhitectu’ plm din secolul 19!

    A treia:
    – pe Splaiul Independentei, in intregimea lui bucuresteana sunt 2 piste ideale de biciclisti. Saptamana trecuta am fost pe-acolo de 3 ori, trei zile diferite, trei ore diferite. Niciun biciclist pe piste dar cel putin 5-6 biciclisti dandu-se grande pe trotuar. Ca nu-i asa, daca nu-ti vede superbike-ul si chilotii uzi la cur nu esti confirmat ca biker.
    Deci da, solutiile sunt proaste si suntem lipsiti de educatie en-gros, toate taberele care circula, indiferent cum.

    • #35
    • 1) Proiect, lege, ce-o fi, nu este bun. In parcuri sunt zone special amenajate pentru biciclete, inclusiv centre de inchiriat biciclete. Una e sa interzici si alta e sa responsabilizezi (se gasesc solutii). Erau si eu sa dau peste plozi lasati aiurea prin parcuri la fel cum i-am atras atentia unei doamne ca plodul se joaca prea aproape de lac.
      2) Este ca n-ai fost prin tari europene sa vezi cum arata centrele istorice ale oraselor, si pe unde se plimba lumea?
      3) Ambele piste de pe Splaiul Independentei nu au continuitate, la fiecare intersectie trebuie sa traversezi de 3 ori strada (pe jos). Si toate bordurile sunt inaltate. La ora actuala nu se mai stie care pista e aprobata si care nu. Eu unul merg pe unde stiu ca nu prea circula lumea si unde e destul spatiu pentru toti.

  17. #37

    “bicicliştii care au mai mult de zece ani şi nu sunt însoţiţi de părinţi nu vor mai avea voie să se plimbe pe centrul oraşului şi în parcuri.”

    Sigur nu e o greseala? In urma cu vreun an, a decedat, la o varsta respectabila, un fost profesor (brasovenii sigur il cunosc), pe care nu l-am vazut despartindu-se de bicicleta. Nu cred insa ca tatal dansului ar mai fi avut posibilitatea sa-l insoteasca prin centrul orasului si prin parcuri.
    Alte intrebari:
    – Daca biciclistul are mai putin de zece ani, trebuie sa inteleg ca are abilitati mai dezvoltate de biciclist si stie si regulile de circulatie mai bine?
    – In afara parcurilor si a centrului orasului e permisa circulatia biciclistilor fara obligatia acestora de a respecta regulile?
    – Cine garanteaza ca parintii care isi insotesc copiii cunosc regulile?

  18. #38

    In Pitesti este regula asta de cativa ani pentru centrul orasului (Strada Victoriei, exclusiv pietonala). Pe de o parte, e bine-venita. Pentru ca erau multi dobitoci si teribilisti care mergeau cu viteza pe acolo, faceau scheme, mergeau fara maini, etc, in cazul in care seara ies mii de oameni la plimbare pe respectiva strada, cu copii, cu carucioare, batrani, etc… Copii care nu de putine ori erau loviti de teribilistii respectivi. Deci nu e o idee chiar atat de rea ….

  19. #39

    Ieri, ma plimbam pe bulevard si la noi cum sunt pistele facute cat intreg bulevardul, nu ai cum sa nu te afli pe pista, asa ca mergeam pe contrasens, iar din spatele meu, ma claxoneaza un biciclist, ca sa ma dau la o parte, asa ca m-am mutat pe pista cu sens normal, iar el s-a dus inainte pe contrasens. Logica de biciclist.
    La noi in parcuri e interzis sa circuli cu bicicleta, copiii de peste 12 ani (daca nu ma insel) nu au voie sa dea in leagane, oamenii nu au voie sa calce pe iarba etc.
    Eu inca sper ca idiotii astia vor face piste de biciclisti adevarate, nu niste linii trase prin mijlocul bulevardului.

  20. #40

    “bicicliştii care au mai mult de zece ani şi nu sunt însoţiţi de părinţi nu vor mai avea voie să se plimbe pe centrul oraşului şi în parcuri.”
    E o fractura de logica aici: daca am 50 trebuie sa ma duc in parc sau in centrul orasului cu parintii? 🙂

  21. #41

    ar fi senzational ca velo-cocalarii care merg in viteza prin parcuri printre copii mici sa nu mai mearga pe acolo, ci doar pe alei special alocate pentru ei.

    Din pacate, ca orice idee buna si aceasta va fi aplicata de romani cu curu’ adica legea va exista, biciclistii o vor ignora iar politistii maidanezi, pardon comunitari se vor face ca nu ii vad pe pe velo-rahatii in viteza prin parcuri.

    Acum ceva vreme am vazut cu ochii mei un imbecil pe bicicleta care a lovit un copil pe trotuar, intr-un loc in care sunt si semne de acces interzis bicicletelor (Piata Alba Iulia, Buc). Pe o banca la cativa metri de scena cu copilul se odihneau pasnic alti 2 imbecili de politisti comunitari, ca asta fac ei in timpul serviciului, stau pe banca. N-au schitat niciun gest. Copilul a ramas plangand trantit pe trotuar, biciclistul a plecat injurand (dap, EL injura) iar politistii si-au continuat sedinta de meditatie pe banca, au intors capul pudic in alta parte.

    Asta e cu legile din Romania. Eu unul le urez multa muie si legiuitorilor care dau legi fara dinti, si politistilor indolenti si biciclistilor imbecili care merg in viteza pe trotuare si in parcuri…

  22. #42

    care e faza cu trecutul pe bicicleta pe trecerea de pietoni? aici toata lumea trece pe bicicleta pe trecerea de pietoni si nu se inflameaza nimeni. in rest, trebuie sa fii un pic masochist sa te bagi cu bicicleta prin aglomeratie, sa fii tot timpul atent la masini si pietoni. mai bine faci cate o tura de weekend in afara orasului pe drumuri putin circulate, daca tot vrei miscare.

    • #43

      Sunt multe polemici legate de acest subiect. Si eu mai trec cateodata pe bicicleta, dar doar la o trecere semaforizata. Niciodata nu trec pe bicicleta pe o trecere nesemaforizata.

    • #44

      Poate Perkele, pentru ca asa se fac accidentele. Nu o data ci de mai multe ori mi-au sarit biciclisti pe trecerile de pietoni venind in goana de pe cine stie unde dracu’… in conditiile in care era liber in urma cu o secunda. Nu poti sa ii urmaresti asa de rapid si sa dai prioritate ca unui pieton.. Si mi se pare normal sa nu treaca asa…

    • #45

      nu exista ba nici o polemica, codul rutier e foarte clar. pe trecerea de pietoni mergi pe langa bicicleta, altfel nu esti pieton.

    • #46

      plm, dar ca biciclist trebuie sa te uiti daca vine masina pe drum sau nu. nun te bagi la ghici ca poate scapi sau nu. daca e drumul liber, mi se pare absurd sa iti ceara sa te dai jos de pe bicicleta si sa treci strada.

    • #47

      daca o faci pe trecerea de pietoni, te dai jos. ca de aia se numeste trecere de pietoni, nu de pietoni si biciclisti. probabil nu esti sofer in romania, ca sa vezi retarzii cum tasnesc de pe trotuar

    • #48

      Nope, sunt sofer si biciclist in Finlanda. daca tasnesti de pe trotuar pe trecere fara sa te uiti, meriti sa te ia pe capota. Atat spuneam ca mi se pare aiurea sa treci strada pe jos. Daca n-ai vizibilitate te opresti si te asiguri si dupa aia treci tot pe bicicleta.

    • #49

      gandeste-te ca aici pietonii considera ca trecerea e dreptul lor, orice-ar fi. minim jumatate din ei sar pe trecere fara sa se asigure, stiind ca au dreptul si, un procent insemnat, crapa prin spitale. cum ar fi sa stie biciclistii ca ei au voie pe trecere, fara conditii? cum as mai putea eu frana, daca ala imi sare in fata, dupa care plange ca e lovit pe trecere? pentru ca niciunul nu se asigura.

    • #50

      @Daniela: poate ca problema era ca, citez: “au sarit […] pe trecerile de pietoni venind in goana” si nu faptul ca erau pe bicicleta.

      Orice participant la trafic trebuie sa se comporte cat mai previzibil posibil. De aceea, inainte de a traversa, te opresti pentru cateva secunde si te uiti in stanga/dreapta cat sa te asiguri ca nu e niciun pericol si sa ii semnalezi unui eventual sofer INTENTIA de a traversa. Si asta fie ca esti pieton sau biciclist. Plonjonul pe trecere fara niciun indiciu prealabil echivaleaza cu sinuciderea.

      Eu pot sa ma plang de exemplu ca mi-au sarit in fata cateva toante cu carut cu copil in ele (obisnuite fara copil, se asigurau de-abia cand sa calce ele pe carosabil, carutul era deja in fata masinii). Ce-ar fi sa dam o lege ca sa fie interzis sa ai copil in carut cat timp treci cu carutul pe carosabil (sa tii copilul in brate)?
      Am mai vazut si scene halucinante gen dobitoc plimbandu-si cainele, pe care caine il taie cufureala fix pe trecere si se opreste sa “lase o amintire” chiar in fata masinii (soferul avea impresia ca stapanul si cainele aveau timp sa treaca si doar incetinise putin). Ce ar fi sa se dea o lege ca nu ai voie sa tii cainele in lesa pe trecere si sa il iei in brate cand treci, eventual sa ii pui si un dop in cur?
      Ar avea la fel de mult sens ca si faza cu mersul pe langa bicicleta pe trecere.
      Atata timp cat las masina sa treaca si nu traversez decat atunci cat nu e nici un pericol, de ce ii manaca in zonele intime pe unii de cum traversez eu cu bicicleta?

    • #51

      pentru ca asa e legea, de aia. cum ar fi ca eu sa pot trece cu masina pe rosu, daca nu e nimeni? sau sa trec pe langa bariera de cale ferata, ca nu se vede inca trenul?

    • #52

      legea e tampita, nu cred ca in alte tari unde chiar se circula cu bicicleta e asa.

    • #53

      @Arhi:

      1. Daca problema e si la pietoni de ce te legi doar de biciclisti?
      2. Nu te-ai saturat ca statul sa te considere prost si sa dea legi care sa te apere cica de propria prostie? Mie da. Daca vreodata o sa sar in fata masinii pe bicicleta fiind si o sa ma omoare ala atunci e vina mea si basta.
      3. Dupa cum ti s-a mai spus aici, traversatul pe langa bicicleta e inventie romaneasca. Ne dam mai catolici decat papa. Daca nu e o problema in tarile cu apa calda nu vad de ce ar fi tocmai la noi.

    • #54

      imi pare rau, daca sari pe bicicleta pe trecerea de pietoni si legea nu ma protejeaza, e vina mea, nu a ta, iar eu fac puscarie pentru ca esti tu prost. nu incepe cu hipstereala de biciclisti, ca te dau afara din conversatie, alta era discutia.

    • #55

      @Arhi, la a doua postare:

      Deci, dupa cum spuneau stramosii nostri maiasi, “Legea e stupida de bubuie dar e lege” si noi n-avem dreptul sa o comentam, nu? Ca stie el mai bine organul ce e ne trebuie si ce nu.

      Comparatia ta cu trecutul pe rosu nu are nicio noima. Trecutul pe jos e ca si cum s-ar da o lege ca tu, in fata trecerii de pietoni, ar trebui sa opresti masina, sa o scoti din viteza si sa o impingi pana treci de zebra si asta indiferent daca stau pietoni sa treaca sau nu.

    • #56

      da, stie. pentru ca tu esti prost si esti pe bicicleta, iar eu nu am timp sa franez sa te evit, la viteza bicicletei, mai ales daca ai calculat tu ca daca o calci bine, nu se intampla nimic. tocmai datorita celor ca TINE e ok ca avem o asemenea lege. si cam asta e ultimul comentariu pe mizeria asta, daca mai ai ceva de spus, comenteaza la obiect, alte comentarii pe tema iti vor fi sterse.

    • @Perkele
      precizarea aia din lege tine de o chestie si anume ca unu’ pe bicicleta poate sa aiba o viteza considerabil mai mare decat un pieton. Astfel, un biciclist care se da cu 30 de km/h poate sa tasneasca pe trecere, direct sub rotile unei masini. Iar soferul poa’ sa se asigure cat vrea, ca la momentul la care trebuia sa puna frana pentru a reusi sa opreasca inainte de trecere, biciclistul e la 10 metri de trecere.

    • #58

      Alex, viteza unui biciclist care trece pe trecerea de pietoni e mai mare decat a unui pieton. N-ai idee de cate ori am pus frana pentru ca veneau de nu stiu unde. Pur si simplu nu ii pot observa la timp! Legea e de bun simt in acest sens, asa ca nu vad care e problema …

    • #59

      am inteles asta, dar biciclistul trebuie sa se asigure cand trece, la fel ca si pietonii. aia care trec ca vitele pe trecere fara sa se uite ca au prioritate si masinile trebuie sa opreasca pentru ei, merita sa moara.

    • #60

      @Daniela: viteza unui biciclist pe trecere poate fi mai mare, egala sau mai mica decat a unui pieton, nu exista nicio constrangere de felul asta. Repet, problema ta e ca biciclistii trec “dintr-o bucata”, fara ca macar sa incetineasca, nu ca trec pe bicicleta. Un om responsabil se opreste si se asigura inainte sa treaca, fie ca e pe bicicleta sau nu.
      Eu sunt de acord ca soferul sa fie “protejat” de lege si achitat daca a lovit pe trecere un om pe bicicleta (in afara cazului cand trece pe rosu, evident), dar hai sa ne limitam la cazul in care un accident chiar se produce. Nu vad de ce sa fiu amendat, arestat, tras pe roata sau mai stiu eu ce daca am traversat pe bicicleta cand nu e nici macar un ventil de cauciuc de masina in preajma si eu stiu asta pentru ca m-am asigurat temeinic inainte de a trece pe carosabil. Ca o paranteza, am mai mult de 5 ani de biciclat constant (doar cand nu ploua e adevarat) si nu m-am dat jos de pe bicicleta cand am traversat decat in cazuri speciale gen sens giratoriu, pasaj subteran cu pietoni, intersectii complicate. Si n-am tasnit in fata niciunei masini pana acum.
      @Arhi asta e ultimul post, eram dator cu un raspuns Danielei.

    • #61

      nu esti arestat/amendat. doar nu ești protejat in caz de accident. scuze pentru tonul brutal de dinainte

    • #62

      Alex, multumesc pentru raspunsul pertinent. Drept este ca eu m-am referit la cei care tasnesc pur si simplu. Pot sa numar pe degetele de la maini cati am vazut sa se uite atent (mai mult de 3 secunde) in stanga si-n dreapta inainte sa treaca. Iarasi pot sa numar tot asa biciclistii care se dau jos cand se apropie o trecere de pietoni. Dupa parerea mea si strict a mea, e mai safe. Nu neaparat pentru mine soferul ci pentru un biciclist, pentru viata lui. Vorba lui Arhi, nu esti protejat in caz de accident.

      Nu ma intelege gresit, n-am nimic cu biciclistii. Si eu am fost unul pana sa-mi iau carnetul. Dar parca nu as vrea sa revin la bicicleta si sa circul in traficul romanesc. O gramada de pericole la tot pasul, situatii in care nu m-am simtit in siguranta. Poate daca as locui intr-un loc in care soferii sunt mai atenti la biciclisti/scutere/mopede si invers cum ar fi Olanda as fi mai increzatoare. Poate daca ar fi piste de biciclete in tot orasul nu numai in cateva cartiere, zone centrale as fi mai increzatoare. Poate daca s-ar respecta minimul de bun simt si vigilenta as fi mai increzatoare. Pana atunci, inca sunt sceptica in privinta unor chestii de genul sus mentionate.

    • @Perkele

      am inteles asta, dar biciclistul trebuie sa se asigure cand trece, la fel ca si pietonii. aia care trec ca vitele pe trecere fara sa se uite ca au prioritate si masinile trebuie sa opreasca pentru ei, merita sa moara.

      coane, inteleg ce zici, dar daca eu lovesc pe trecerea de pietoni un aiurit care pur si simplu s-a aruncat pe trecere, eu o belesc in fata legii, chiar daca ala moare meritat.

      Asa ca, eu vad chestia asta ca o protectie pentru mine, sa nu intru grav in belele din cauza unui berbec care se arunca cu tot cu bicicleta pe trecere, fara sa caste ochii.

    • terminati cu prostiile. Daca lovesti un biciclist pe trecere, ala iti plateste masina. Am doi amici care au platit bari de protectie, ca dormeau. Ca biciclist cand faci o greseala, platesti.

      Eu, daca merg numa pe strada, trec razant cu trecerea de pietoni, dar fara sa fiu pe ea. Dar, daca am bucati de trecere de pietoni, ma apropiu de trecere si incetinesc. Daca sunt masini, opresc. Trec pe bucata aia de asfalt, dar nu astept prioritate.
      Daca mai trec oameni, ma folosesc de ei, in sensul ca ei oricum opresc masina. Mie imi ia mai putin timp sa trec pe roti -> ala cu masina asteapta mai putin.
      Nu de putine ori in ultimul timp, masinile imi acorda prioritate pe treceri. Dar, pana nu imi face ala semn sa trec…stau ca prostu pe trotuar.
      Bicla e flexibila. Ideea e sa te folosesti de flexibilitatea asta, in cel mai sigur mod pentru tine

  23. #65

    Arhi, cand s-au inventat masinile, acum o suta si ceva de ani, in unele tari era o lege ca inaintea masinii sa umble un nene cu o goarna si un steag care sa avertizeze lumea ca urmeaza sa apara “bolidul”, ca sa aiba timp sa se fereasca. Potentialul automobilului (faptul ca putea merge mai repede decat un pieton cu goarna si steag) era complet ignorat, el era vazut doar ca mijloc de recreere si show-off.
    Autoritatile romane sunt la fel de tampite in ziua de azi in ce priveste biciclistii. Marele potential al bicicletei e faptul ca te poate transporta rapid si eficient pe distante de pana in 5-7km (sau chiar 10 daca mai ai un set de oo). Din punctul asta de vedere, traversatul pe jos tinand bicicleta de ghidon nu are nicio logica. Un oras maricel e deja plin de intersectii asa ca ar trebui ori sa merg pe langa bicicleta tot timpul, ori sa descalec/incalec la fiecare 2-3 minute, asa ca tot avantajul de a te deplasa rapid se duce naibii.
    Autoritatile, daca ar avea cap, ar monta semafoare la fiecare intersectie mai circulata si problema s-ar rezolva. Daca ai rosu stai pe loc, daca ai verde treci si nu te f*te grija cum traverseaza ala. Bineinteles soferii care vireaza dreapta trebuie sa isi aduca aminte ca au datoria sa CEDEZE PRIORITATEA pietonilor si biciclistilor care traverseaza in momentul ala (cred ca aici sunt deranjati cel mai tare soferii, poti vira dreapta prin fata unui pieton la intimidare dar biciclistii merg prea repede pentru asa ceva).

    In alta ordine de idei, peste 3 sferturi din biciclisti (mai toti biciclistii tineri) merg mult prea repede pentru ritmul traficului, cu atat mai mult cu cat bicicletele speciale pentru oras sunt la noi inexistente (lumea foloseste mountain bike-uri sau cursiere, unde se sta prea aplecat in fata pentru o buna vizibilitate). Aici ar fi cazul de putina educatie, oamenii ar trebui invatati sa isi aleaga bicicleta potrivita, sa ii puna retrovizoare, lumini, sa poarte vesta reflectorizanta, casca, sa fie invatati sa se asigure si sa dea prioritate cand e cazul, sa adapteze viteza in functie de trafic etc..

    • pe cursa vad impecabil. Si ma pot misca cu aceeasi viteza ca si restul de masini. uneori e prea repede (la intersectii masinile nu se asteapta la asta), alteori e ok: cand vrei sa depasesti un autobuz stationar, e mai bine sa ai 50 la ora

  24. #67

    Sa vezi ce orgasm au unii dintre ei ( biciclisti ) sa se plimbe prin parc cand nu ai loc sa arunci un ac.

  25. #68

    Bă, da’ tu cum dai numai de idioți pe două roți ?
    Nu contest că sunt mulți tâmpiți la pedale, dar nu pot să nu observ că procentajul lor crește simțitor în capitală. Așa cum crește în general, nu numai la pedale.

    Și dacă pe drum n-am voie, în parc nu am voie, la mă-sa în cur nu am voie … eu pe unde să merg ?
    Pentru că bicicleta mi-am luat-o nu ca să mă dau șmecher sau să zbor diagonal pe trecere, ci am luat-o pentru că sănătate, environment și bani.
    Dar observ că statul nu vrea ca eu să fiu sănătos, bogat și cu aer curat pe stradă.
    Și mai generalizezi și tu că toți suntem idioți. Nu, nu suntem !
    Eu sunt dintre cei care poartă cască, lumini corespunzătoare pe bicicletă, cunosc bine regulile de mers cu bicicleta, semnalizez corespunzător (inclusiv opririle) și traversez pe lângă ea la semafor.

    Acum doi ani de zile, au deschis o bandă de biciclete în Brașov, frumos marcată, cu strat super-aderent și cireșe la colțuri. În prima zi când am mers și eu pe acolo, era să mă ia o proastă pe capotă, pentru că a ieșit ca vita în intersecție de pe un drum alăturat … ca să vadă ea, blocând complet pista de bicicletă.

    Și eu am fost oprit de milițieni care mi-au cerut actele pe bicicletă. S-au calmat relativ rapid când i-am întrebat dacă și ei merg cu factura telefonului mobil mereu în buzunar.

    Nu se fac investiții în infrastructură pentru biciclete, pentru că de acolo nu ies bani. Iar rahatul ăla de politician care ar putea da cu semnătura, simte o ușoară apăsare dorsală vis-a-vis de ideea asta, pentru că i se flendure lui din suv-ul cu 10 cilintrii în P.

    Așa că de doi ani de zile m-am mutat în Danemarca, unde este raiul bicicletelor. Piste de biciclete (bine marcate și întreținute) pe peste tot (bă, da’ pe peste tot !!!), semafoare, indicatoare, giratorii, rampe … și mult prea vestitele autostrăzi pentru biciclete (Ex. Drumul 45 din Odense). Deci să ne înțelegem … autostrăzi pentru biciclete ! Cu intrări, ieșiri, neîntrerupte de trafic, cu pod peste intersecții sau tunel pe dedesupt, integrate frumos în Google Maps.
    Aici, educația rutieră pentru biciclete se învață la grădiniță, iar parcurile sunt pline de locuri de joacă de tip poligon. Cu semne, intersecții și diverse simulări de trafic.
    Și da … pe bicicletă merge și bunica și copilașul și purcelul. Și câte doi polițiști pe super-cursiere, care te amendează usturător dacă nu ai lumini corespunzătoare sau elemente de siguranță.

    Și pentru că în orașele mari, mai mult de 50% din populație folosește bicicleta, s-au făcut investiții substanțiale în traficul pe două roți. Pe lângă parcări pentru biciclete și piste pentru ajuns oriunde, o să crezi că e SF, dar nu este … semafoarele dedicate, senzorii din asfalt, giratoarele compatibile cu bicicleta și traficul supravegheat sunt lucruri pe care eu acum le găsesc normale.

    Îți este mai mare dragul să vezi sute de oameni ieșind pe poarta uzinei pe bicicletă și semnalizând toți corespunzător cu mâna încadrările pentru următoarea intersecție. Sau să vezi mașinile care au maaaaaare grijă de bicicliști, în rarele interacțiuni cu pistele de bicicletă.

    Așadar, rugămintea mea este să nu generalizezi și să ne bagi pe toți în aceiași oală. Căci mereu mi-a picat prost fiecare articol de-al tău în care aruncai cu noroi din spatele volanului în noi.

    • #69

      dragul meu, si eu am bicicleta. tocmai asta spun, ca trebuie sa fim mai multi, sa invete oamenii sa mearga. nu intelege doar ce e rau din articol

    • #70

      @Arhi: te fac o tura prin Pantelimoun? :))

    • #71

      nu, ca mi-e frica de gropiȚ))

    • #72

      problema la noi e ca nu e spatiu, ca practic n-a existat planificare urbana dupa 89 si fiecare a facut fix ce a vrut daca a dat spaga unde trebuie. unde inainte erau parcari (cat de putine facute de comunisti, ca nu s–au gandit ca o sa creasca asa mult nr de masini, dar tot erau mai multe decat acum), acum sunt magazine, biserici, case sau orice altceva. iar toti s-au inghesuit in centru, in loc ca orasele sa se extinda mai mult. de aia nu exista si loc pe strazi, de multe ori prima banda e ocupata de masinile parcate, de aia n-ai unde sa parchezi, de aia n-ai unde sa mergi cu bicicleta. pentru ca in loc sa evoluam, am construit haotic si ne-am inghesuit in centru.

      ps: pe langa faptul ca ne cacam pe noi de 25 de ani sa facem autostrada si nu stiud daca am reusit sa facem cat aveam deja de la comunisti (din cate am inteles, aia spre Constanta doar am terminat-o, ca era deja inceputa, dar s-ar putea sa gresesc), nici macar nu suntem in stare sa intretinem ce aveam deja, a se compara un mersul trenurilor din ’74 cu unul din 2014, bat pariu ca pe cursele lungi ajungea trenul macar cu o ora mai devreme atunci.

    • #73

      asta a fost viziunea tovarasului. dezvoltare tip stup de furnici

    • #74

      Mda, dar si asa tot era viziunea mai buna decat acum. cum am zis, la mine la Suceava daca se pastrau locurile de parcare de dinainte de 89, era oarecum ok. mai ales daca se mai faceau si altele. dar nu, a trebuit sa se faca biserici printre blocuri, case printre blocuri, blocuri printre blocuri etc.

    • #75

      Ai dracului si in Hungaria vecina, laHajduszoboslo, trotuarul de 1m latime e impartit de pietoni si biciclisti in acelasi timp. Cu semn albastru de acces pietoni/biciclisti. Si al dracului daca ar fi claxonat vreun biciclist sa ma dau la o parte. Mergeau atent, incetineau in dreptul pietonilor si asteptau sa li se faca loc de parca era interzis sa claxonezi. Si era pliiiin de biciclisti. Cu miile.
      Un sofer ungur, s-a oprit si ne-a dat prioritate cand eram pe trotuar si asteptam sa traversam prin coltul strazii, unde nu era trecere de pietoni… Si nu ne-a injurat…
      parea ca strazile si trotuarele erau ale tuturor, nu doar ale hipsterilor si cocalarilor care posedau vehiculul mai mare…
      La intrarea in parc, un parinte care era cu plodu’ in parc, i-a facut observatie unei romance sa nu mai fumeze ca e interzis sa fumezi in parc… Si in 5 zile, nu a gasit sa cumpere tigari nicaieri in oras, nici la supermarket.
      Si iarba era tunsa in fata caselor si erau flori la poarta… Era ireal ce am vazut acolo…

  26. #76

    Din punctul meu de vedere, exista japite printre toate categoriile: biciclisti, soferi si pietoni. Generalizarea nu e sanatoasa.
    Mi-am adus aminte de o faza. Eram cu bicicleta si stateam la un semafor (da, mai exista si biciclisti care stau la semafor si chiar dau prioritate pietonilor la treceri). In spatele meu, ma claxoneaza un biciclist, mai exact un muncitor cu tigara in gura, avand o pocnitoare de bicicleta plina de noroi. Mi-a zis sa merg ca nu e nicio masina, i-am zis ca e rosu si ca trebuie sa stea la semafor. A mai comentat el ceva, dar tot a stat un minut pana s-a pus verde.
    Crede-ma ca biciclistii urasc mai mult genul acesta de cascadori kamikaze pe 2 roti decat o fac soferii 😀

    • #77

      “Crede-ma ca biciclistii urasc mai mult genul acesta de cascadori kamikaze pe 2 roti decat o fac soferii”
      Exact, eu tip dupa ei cand trec pe rosu, ma cert cu ei daca merg ca un bocanc in fata mea.

  27. #78

    Deci daca unu are parintii morti trebuie sa care sicriul dupa el?

    • #79

      pare obligatoriu, sau macar sa aiba certificatul de deces la el

    • #80

      Si oleaca de cenusa, sa dai spaga la polititst pentru a-si face cafea.

  28. #81

    nu confundati legea cu hotararile primariei. primaria nu are voie sa iti interzica ceea ce legea iti da voie si nu are voie sa iti permita ceea ce legea iti interzice. altfel maine poimani da primarie “legi” peste directivele ue.

    in privinta parcurilor (exceptand cazurile in care au pista speciala):

    “Art. 161. – (1) Se interzice conducatorilor de biciclete sau de mopede:”

    “k) sa circule pe aleile din parcuri sau din gradini publice, cu exceptia cazurilor cand nu stanjenesc circulatia pietonilor;”

  29. #82

    Eu merg cu bicicleta destul de mult prin Bucuresti, de multe ori inlocuind masina, mai ales la orele de varf cand faci mult mai puitn cu bicicleta. SI respect regulile, circul DOAR pe sosea, ma opresc la semafoare, treceri, ofer prioritate, MI SE OFERA prioritate. Si in ultima vreme au inceput sa fie din ce in ce mai multi care respecta regulile.

    Desigur, (poveste reala) daca eu stau la semafor si alti 3 “biciclisti” trec pe rosu pe langa mine, in mintea soferilor va ramane ideea ca biciclistii sunt niste idioti.
    Chiar daca sunt pe bicicleta injur/tip la “biciclistii” ce trec pe rosu, merg pe contrasens sau merg ca idiotii pe jumatate de banda.