Dacă așa a vrut soarta…

Am un amic care e căsătorit, e împreună cu nevastă-sa de 17 ani, au doi copii, dar nici unul din copii nu e al lui. Iar el acceptă și nu comentează, ba chiar îi crește ca fiind al lui, conform zicătoarei dacă e la mine în grădină, îl cresc ca și cum ar fi al meu.

Bănuiesc că sunteți curioși cum. E simplu.
Sunt împreună de când aveau 17 ani și se iubesc ca la 17 ani. Numai că, atunci când aveau vreo 19 ani, el s-a despărțit de ea, pe motiv că avea părul prea lung. No kidding, true story.

S-au reîntâlnit întâmplător peste 3-4 ani, s-au dus să bea o cafea împreună și au aflat că amândoi sunt singuri. El nu avea pe nimeni, din motive că era geek și timid, ea tocmai divorțase și avea un copil. Urmarea? S-au căsătorit în câteva luni și erau cei mai fericiți oameni din lume.

Doar că peste vreo 2-3 ani se întâmplă nefăcuta. Tipul se îndrăgostește maxim de o alta, îl apucă năbădăile și dă divorț la modul rapid. Îi lasă ei tot ce aveau împreună, inclusiv copilul altuia și pleacă după noua dragoste a vieții lui. Care dragoste, după ce stă circa 2 ani cu el, realizează că ar putea mult mai bine decât așa ceva. Așa că îi dă papucii și se mărită în 2 luni cu un manager de la o cunoscută multinațională ce produce dulciuri.

După un timp oarecare, i se intersectează iarăși pașii cu iubirea vieții lui. Se întâlnesc în autobuzul 135, ea mergea la piață, el mergea la muncă, că i se defectase mașina. Iarăși se opresc la cafea, iarăși își sheruiesc viața. Și ea era singură. Locuise o perioadă cu fostul soț, care i-a făcut încă un copil, după care a plecat în Dubai.

Și uite-așa, cei doi și-au reunit viețile și sunt fericiți, au împreună 2 copii blonzi minunați, care știu că au un singur tată, un tip negricios, mic și chel.
Karma.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt