În ultimele săptămâni, alfa bloggerii din România dau în influencerițe ca surdu-n clopot. Chiloțărese, mobilate modest la mansardă, marionete activate doar de sfântul $$$.

Să știți că eu le înțeleg pe fetele astea.

Sunt una dintre puținele prezențe feminine în bloggingul generalist din România, care nu s-a „specializat” în ultimii ani pe articole diluate despre lifestyle sau nu s-a cățărat pe „parenting”, acest circle jerk al oamenilor opinionați – și pot face asta doar pentru că parazitez pe traficul și pe munca lui Cetin. 

Acum 10-12 ani, când scriam constant pe blogul vechi, aveam câteva doamne deștepte, cu care ți-ar fi fost drag și să ieși la o cafea, dar și să tragi o beție filosofică în care să discuți despre cât de arogant a fost Freud și cum părinții psihoterapiei moderne erau ei înșiși grav afectați la mansardă; iar noi considerăm tâmpeniile scrise de băieții ăștia în timpul unor crize de schizofrenie ca „știință”. Mă rog. Divaghez. 

Doamnele din bloggingul românesc au devenit mame și soții, și ori s-au lăsat de scris pentru că s-au prins că e timpul să tacă o vreme (ahem, Maddame) sau de tot, ori s-au reprofilat pe nișa odios numită „blogosfera de parenting”, care le-a făcut, cel puțin din punctul meu de vedere, complet nefrecventabile.

Lipsa prezențelor feminine din online a fost suplinită de fetițele în chiloți cu sute de mii de followerși, adepte ale sloganului „o poză face cât o mie de cuvinte”.  Bum! O sută de mii de urmăritori, notorietate, contracte, profit, alte fetițe care se uită cu dor la tine și vor să te emuleze. Cine n-ar fi atras de mirajul ăsta?

Și știți de ce e așa atrăgător? Pentru că e simplu.

Hai să dau un pic din casă. Scriu pe blogul lui Cetin de 9 luni. Am mai scris și înainte, constant, între 2005-2012, deci nu mă lovesc prima oară de blogging. Și totuși, să scriu un articol îmi ia undeva între o oră (pentru cele ușurele, de opinie, unde plăcerea cititului e dată de formulare și umor, și nu de conținut) și 5 zile (pentru articolele documentate, cum sunt cele de fizică, unde ca să pot explica relaxat trebuie să scurm prin cărțile mele pâna la cel mai de jos nivel de înțelegere).  Adăugați la asta faptul că inspirația nu e constantă, și un blogger cu „writer’s block” câteva zile sau săptămâni își pierde rapid din audiență. 

Bloggingul, mai ales scrisul bun, informat și consistent, îți mănâncă timp și neuroni. Vreau acum să îmi înmoi degetele în podcasturi: am idee de un subiect de început, și de o săptămână citesc despre asta. Am ajuns să-i citesc pe tătucii psihoterapiei (îh!) ca să fiu sigură că nu delirez aiurea. Când te adresezi unui public deștept,  nu îți permiți derapaje intelectuale, pentru că ăia se prind rapid și te altoiesc de nu știi ce te-a lovit. 

Prin contrast – și chestia asta am trăit-o și eu, chiar aici pe blog – o fotografie trezește reacții rapide și simple, care îți gâdilă narcisismul. Oricui îi place să fie admirat, și e ușor să cazi în capcana aprecierilor superficiale. În momentul în care reacțiile se sting (orice postare are o durată de „viață” de maxim 24-48h), și nivelul de serotonină cauzat de admirație scade, ai de ales între a deveni junkie – și a continua să cerșești atenție, sau să înțelegi că a primi apreciere pentru ceva ce nu depinde de tine și e trecător (cum e frumusețea fizică) nu are nimic de-a face cu ceea ce ești tu în realitate.

De asta, întotdeauna îmi voi gâdila orgoliul cel mai mult cu discuțiile inteligente. Faptul că am putut vorbi cu voi la un nivel pe care nu l-am crezut posibil în onlineul românesc, că unii comentatori care în general trolau grav au ajuns să contribuie cu chestii aproape geniale, că pot trezi în voi curiozitate și implicare pentru subiecte grele, aia consider că este complimentul real. 

Dar genul ăsta de „complimente” presupune tensiune intelectuală permanentă. Să vorbești doar când ai ceva de spus, să respecți omul cu care vorbești și să nu îl tratezi doar ca pe un număr, să înțelegi când greșești și să nu o arzi atoateștiutor. 

Și mai ales, să alegi conștient și permanent să te adresezi capului corect al cititorilor tăi.

Aici eșuează fătucile astea din online. Le înțeleg, pentru că sunt femeie și îmi place să fiu admirată, dar ceea ce nu înțeleg ele este că orice femeie, la orice vârstă, poate găsi un bărbat care să o vrea. Faptul că o grămadă de pitongi îți fac complimente mai mult sau mai puțin sexuale înseamnă fix zero. 

Dar probabil că multe dintre ele își calculează clar șansele: câțiva ani de chiloțăreală, după care un „exit” corect: se căsătoresc cu un băiat cu bani, îi toarnă un copil și devin femei serioase, cu opinii.  

Problema este că internetul nu uită niciodată. Sunt curioasă dacă o domnișoară care și-a câștigat banii cu curul în tinerețe va mai putea să se erijeze în instanță morală atunci când apar primele riduri de expresie, imediat după a doua operație de schimbare a silicoanelor. 

Pe de altă parte, cum nu ezită să îmi amintească stăpânul blogului de când ne știm, eu sunt de o naivitate înduioșătoare. 

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

85 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Avem exemple din politica și pana în televiziune de fatuci care-au muncit cu curul și acum sunt aceste doamne respectabile și prețioase sau chiar primărițe.
    Extrapoland la viata de zi cu zi, lăsând deoparte blogging și viata publica, personal cunosc destule fetisoare care-au ars-o toată tinerețea (whatever, nu sunt bătrâne nici acum, au cam 30-35) prin toate cotloanele, iar când au bifat vârsta aia la care nu mai slăbești în 7 kile în 7 zile, când începe sa devina important dacă ești la casa ta sau nu, dacă ai un job sau nu, s-au transformat din niște câini fără gară în soții respectabile pentru ca au făcut cel puțin un copil, rapid, cât sa aibă scuza și pentru fundul care nu mai sta la fel de bombat și pentru nepriceperea de a produce una de-un leu fără sa scoată la înaintare frumusețea fizica. Ca deh, stam acasă cu copilul. Doi ani cel puțin e plauzibil sa nu produci și sa te adape prostul. Also, astea sunt cazurile fericite, care chiar au știut sa facă pe vreunu’ sa le ia de neveste. Ca alea care au depășit pragul psihologic de buna de măritat, în capul lor, s-au transformat în niște disperate de care fug și câinii de pe strada, d-apai bărbații.

  2. #2

    Ar vrea ei sa dea ca surdu’n clopot!

  3. #3

    Esti surprinsa ca poti avea conversatii inteligente cu cei care troleaza notoriu dar nu crezi ca una care isi agita fundul si silicoane prin poze acu poate sa ajunge un monument de moralitate si inteligenta ? Eu astept cu nerabdare sa vad guest post despre fizica quantica semnat de cristina ich la zoso.

    Ok, am ras non stop cand am scris cele mai de sus.

    • Iar râd ăștia de mine că-s naivă, dar eu cred ca toată lumea e educabilă (până la un punct), dacă vrea. DACĂ VREA.

    • #5

      Corect – daca vrea. Da’ pana sa ajungi sa vrei e un drum lung, presupune 2 neuroni care te faca sa intelegi ca e posibil sa nu le stii pe toate etc… Asa ca nu toata lumea e educabila… pentru ca nu toata lumea … vrea…

  4. #6

    Cred ca daca articolul ar fi fost scris de un barbat, “porc misogin” ar fi fost cel mai blînd epitet primit. Dar asa, multe dintre cele “țintite” au ramas fara replica.

  5. #8

    Anii m-au invatat ca echilibrul intre cerere si oferta functioneaza cam peste tot, Internet included. In ceea ce priveste autoarea, stimata Doamna, ati facut un misogin sa recunoasca faptul ca sunt exceptii care bat regula in loc sa o confirme. Felicitari.

  6. #9

    Pentru momentele de lipsa de inspiratie la scris, n-ar fi deloc lipsita de interes rubrica #şifizicieniigăteşte.

  7. #10

    Sexul se vinde. Intotdeuna, fie că-i vorba de o pipiță de 18, sau o doamnă de 35. Și nu cred că există proprietar de librărie în lumea asta, care să câștige mai mult decât un proprietar de bordel.

    Tot ceea ce facem noi și alții (poate inconștient) pe blogurile astea, este să ne amăgim și să dezvoltăm un support group.

    • Clar vinde, și chiar ușor.

      Ceea ce observam eu este că fetele care aleg drumul ăsta o fac pentru că e cel mai facil. Alternativa presupune multă muncă.

    • #12

      Bineînțeles că presupune muncă, ceva cărți citite, poate un curs, două de dicție. Sincer, cred că epoca în care un mare savant, sau un scriitor reușeau să cucerească masele, a apus. Freud cine? Vorbea cineva ieri de Albert Camus. Cine, mă? Au cont de Instagram? Apar zilnic din locații smechere, spunând “Namaste” și arătând boborului că “se poate”? A, nu? Atunci bine.

      Și nu cred că lumea s-a schimbat. Dacă Mata Hari sau Coana Mița Biciclista ar fi avut cont de Instagram, cu siguranță ar fi fost mai populare decât Eliade sau Camus.

    • #13

      @von stierlitz – Ai o logica de futu-i pomana si vii cu niste asocieri de tot rahatul. Ce legatura are bordelul cu libraria?

    • #14

      @Adi – That’s right, embrace the dark side!

      Ca tot veni vorba de asocieri:

      Chec pufos simplu, reteta veche, clasica
      Ingrediente
      -10 oua
      -300 g zahar
      -100 g unt sau ulei (cantarit)
      -250 g faina
      -25 g cacao neagra
      -100 ml lapte
      -sare
      -arome: vanilie, rom, portocala….

    • #15

      “Sincer, cred că epoca în care un mare savant, sau un scriitor reușeau să cucerească masele, a apus. ”
      Eu nu cred ca a apus, cortexul (intelectul) se subordoneaza sistemului limbic (emotiei – inclusiv dorintei sexuale) care are rolul de a stabiliza sistemul endocrin. Oricat de intelectual esti sau te simti, dorinta sexuala iti va conduce mereu intelectul, insa legatura dintre cortex, sistemul limbic si functiile endocrine nu este una unirectionala coretx -> sistem limbic -> endocrin ci este una bidirectionala cortex sistem limbic endocrin. Nu presupun, o studiaza endocrinologi: www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5948280/

      Asta inseamna ca intelectul a modelat si va modela mereu emotia, inclusiv dorinta sexuala chiara daca is subordoneaza. Iar intelectul evolueaza, pentru ca insasi “inteligenta” este modelata evolutionar, fara inteligenta lui Newton, Einstein nu ar fi reusit sa vina cu relativitatea, asa cum Newton nu ar fi reusit fara Pitagora. Deci nu cred poti spune ca acum 30 de ani oamenii erau mai inteligenti. Dorinta sexuala va continua sa ne conduca, dar ceea ce vom considera atragator, va continua sa se remodeleze de la individ la individ. Eu nu cred ca notorietatea remodeleaza atractia, ci intelectul.

    • #16

      @Major Tom – ai dreptate, acum 30 de ani nu erau oamenii mai inteligenti, aveau doar mai puțină informație ca astăzi. În plus, lipsa de social media în forma actuală permitea minților luminate să seteze trenduri.
      La partea de endocrinologie nu ma bag, pt ca nu am citit suficient încât să vorbesc inteligent despre asta.

      Legat de intelect si remodelarea atracției, poți detalia un pic? Intelectul este poate printre ultimele trăsături observate la o persoană. Mai degrabă îți sar în ochi aspectul fizic și notorietatea. Vorbim desigur despre atracția sexuală.

    • #17

      @von Stierlitz, da tu esti chiar un chec pufos. Dark side-ul lu’ mata o sa-l imbratisez in seara asta.

    • #18

      Un anume Jeff a facut mai multi bani cu o librarie incepand cu 1995. Poate ai auzit de el.
      Ii mai zice si Bezos.

    • #19

      @von Stierlitz

      1. E o linie foarte subtire intre informatie si inteligenta. Momentan, inteligenta are o definitie empirica, dar dupa mine inteligenta este emergenta informatiei si invers, informatia este emergenta inteligentei. E un ciclu recursiv.

      2. M-am exprimat gresit si am scris cu picioarele. Voiam sa spun ca intelectul tau propriu, remodeleaza modelul tau propriu de atractie sexuala.

    • #20

      @ major Tom.
      1.Ai putea scrie sub forma ecuatiilor lui Maxwell ca sa fie mai simplu de inteles.
      2.Adica daca esti dotat intelectual poti sa obtii satisfactie chiar si din analiza diverselor modele ale gaurilor negre?
      Eu recomand articolul: “O introducere in gaurile negre”.

    • #21

      Ai dreptate,cu o singura exceptie,un proprietar de librarie care e cel mai bogat om de pe planeta.Just ask Jeff Bezos!…cum zic francezii…

    • #22

      @ Victor & Cata

      Amazon a ajuns in top vânzând tot felul de alte chestii. Dacă vă uitați la ce produse se vând acolo cel mai bine, cărțile nu sunt pe primul loc. Mai clar: doar in momentul în care domnu’ Bezos a început să vândă ace, brice și carice, lame și chiloți de dame, a ajuns unde e acum.

      Pe partea cealaltă pornhub a avut 42 de miliarde (!) de accesari anul trecut, in medie 115 milioane pe zi. Ăia nici nu trebuie sa se chinuie sa scrie articole, doar sa lase amatorii sa uploadeze filme.

    • Tu măsori succesul doar în bani și popularitate. Probabil puțină lume știe că fără Robert Kahn și Vind Cerf încă s-ar fi masturbat la poze din Playboy, dar asta nu înseamnă că băieții ăștia sunt mai puțin relevanți în evoluția lumii decât Hugh Heffner.

      E un joc fără câștigători ăsta, de-a avocatul diavolului.

    • #24

      @Maddame, nu EU masor succesul asa, ci industria asta. Nu vorbirăm de “influencerițe” si al lor pretins succes? Poate ne spune Arhi mai multe, dar cred ca numarul de utilizatori si accesari zilnice sunt definitorii pt. succesul in mediul online, sau?

    • #25

      nu, nu este. pentru ca traficul poate fi cumpărat foarte usor. de exemplu, situl nationalisti.ro a fost in fruntra t5 vreun an, cat timp a avut ala bani sa isi cumpere boti. 50-60 000 de unici, niciun comentariu, share sau reactie. acum, s a cam terminat.
      Un alt exemplu. ai auzit vreodata de profesorul jitariuc ionel?
      t5.ro/clasament/bloguri/
      omul spameaza google cu subiecte de examene. la fel, zero comentarii, reacții, mentionari. nu, traficul NU este relevant in masurarea notorietatii cuiva. nwradu arenjumatate din traficul meu si este la fel, daca nu si mai cunoscut.
      sper ca v am lamurit si ca va opriti din discutat segmente care nu sunt in aria voastra de specializare

  8. #26

    Sunt de acord cu tine. Și mie îmi plac panaramele astea, din două motive:
    -fac să circule banii în economie, fiindcă au tot felul de libinoși pe lângă ele care cheltuie enorm ca să le pună în poziția calului care servește apă;
    -fără circ și panaramă am trăi ca animalele.
    Ce mă enervează însă este faptul că nu își asumă ce sunt. Dacă ești curviștină, de ce nu te apuci de scris despre seducție, sex, manipularea bărbaților, niște subiecte absolut generoase și aducătoare de venit??? Dacă ești prost de bubui, lasă dracu’ lecțiile de marketing pe social media și fă niște tutoriale despre cun să îți speli mașina singur, că e ditamai potențialul acolo. (Dorian Popa ar rupe pe nișa asta)

    • #27

      Și încă o întrebare: de ce le numim “influencer” când în limba română avem superbul “îmbârligătoare”?

    • #28

      @Ciuciu San: Pruteanule mic care esti tu… 😀 Sa-mi sara “sus-in-poala” de la hohotele de ras…

  9. #29

    Cred ca duducile astea sunt exact produsul secundar al societatii care de vreo 10 ani a alunecat pe narcisism ca pe coaja de banana.

    Nu stiu de “influencerirte” ca inot in alta balta, dar nu tine apa intotdeauna presupunerea ca tipele care dau cu nurii in populatie n-au nimic in cap.
    Problema e ca le-a tampit fix shot-ul ala de adrenalina pe care-l primesc atunci cand sar 10.000 de “pup scumpika” pe ele.
    Si-as putea sa spun ca-i aproape un trend general.

    Am in anturaj mai multe tipe care erau destepte foc prin adolescenta, dar nu se incadrau in tiparul de “bunesa liceului”.
    Mno s-au tinut de scoala, am avut grija de cariera, si-au gasit cate unul (sau doi-trei) parteneri ca ele si viata le mergea pe cursul normal.
    Doar c-a dat social media peste ele ca autocamionul peste pechinez…..
    Si cum daca ai iq peste medie si nu esti lepra te mai tii de-un sport si dai bine in poza, a inceput mintenas si asaltul de “skumpika”.

    Ai crede ca o femeie inteligenta cu viata pe sina care trebuie, priveste cu amuzament chestia asta si merge mai departe. Doar ca nu.
    Aproape la unison ( amuzant ca si asta s-a luat mai ceva ca divortul si de doua ori mai repede ca maritisul) , destepte fiind si bine platite au inceput sa umble “pe la buzisoare, pe la tatisoare” si tzop cu deschisul de conturi “social media”.

    Si in functie de cat de subnutrite admirativ erau prin adolescenta, si-au luat-o in cap. Ma, nu le condamn ca deh, cu 15.000 de oameni umpli Piata Universitatii, dar una e sa tii chestia asta in cutia care trebuie si alta s-o versi peste tot pana incepe sa pateze.

    Si cum din Facebook o dai in Insta si din Insta in Tinder…brusc le-a podidit curiozitatea si au realizat ca fraierul de langa ele “nu le mai intelege” , ca uite cati barbati le-ar vrea, si si-au tras cate-un lache pomadat de-i face musca triplu-tulup pe creier.

    Pas de le explica cum in general barbatii ar cotai orice-misca-puls-sa-aiba, si-i pacat de neuronii lasati de izbeliste in favoarea epitelialelor, dar cu endorfinele si ego-ul n-ai cum sa te bati.

    Si’acu ce sa zic, aia de “nu le mai intelegeau” oameni prezentabili si cu ce le trebuie….(doar ca poti sa suporti doar pana la un moment dat una care din partener de relatie a ajuns sa te foloseasca pe post de trepied) s-au apucat sa pasca iarba mai cruda si asteapta sa treaca trendul…

    Fast-forward doi-trei ani, ele se indreapta periculos spre 30-something , iar conversatia cu ele a cazut de la subiecte interesante la 5 minute in care sa plang de barbati si 50 de minute telefon.

    Astept cu interes sa vad ce urmeaza.

    • #30

      😮 ce e asa periculos.la 3o something?

    • #31

      @Altaioana

      Nu e neaparat periculos, daca te trezesti la timp sau daca-ti asumi. Doar ca nu pare sa se intample nici una nici alta, pentru ca-i greu sa te lasi de “admiratia fanilor” mai ales cand ea poate sa continue bine-mersi pana spre 40-something, mai ales daca are material genetic bun cu care sa lucreze.

      Si e capcana aia nasoala in care mi se pare ca au impresia ca merita sa renunte la piedestalul social-media doar pentru cel mai uber-super-Mr. Big.

      Si Mr. Big e cam fix ala pe care l-au lasat la 20 si ca sa se dea’n carusel. Ca baiat destept si cu potential era, dar pana sa se trezeasca vedetele insta, a apucat sa se dedulceasca la curvasareala, ca pomada e ieftina si “toate’s la fel” si acu isi cauta una de 24 de ani cu material genetic bun si minte scurta sa-i toarne 2 copii si sa stea cuminte (sau nu) acasa cat el da o tura cu secretara.

      La ce-ar vrea-o inapoi pe aia de 38? Sa compare relatii temporare?

      Conluzia mea e ca toata alunecarea asta nu foloseste decat alora care vand pomezi si “experiente”.
      Societatii clar nu, pentru ca matematica mea in ceea ce priveste narcisismul arata asa:

      – La intrare avem trei cupluri formate din parteneri cu potential similar si sanse mari da a naste si creste pui vii mai evoluati decat parintii.

      – La iesire avem trei cupluri in care tati e curvar si mama vag intretinuta
      +
      – Varianta 1 : trei crescatoare de pisici plangand dupa tinerete si alunecand spre a deveni Miss Havisham
      – Varianta 2: Trei cupluri in care ea a ales pana a cules “muuuult sub potentialul ei” si ii face viata papagalului de serviciu un cosmar.

      Din toata debandada asta, aia care au de pierdut sunt potentialii copii, care in loc de o familie normala au primit 2 disfunctionale.

      Nu stiu cum iti arata tie rezultatul, dar la imagine de ansamblu mie nu-mi iese cu plus…

      Om vedea…

    • Și cine-i de vină? Societatea sau indivizii care o formează?

    • #33

      @madame observ ca doar femeia!
      Io zic sa nu se mai ia lumea asa rapid la 20something, sa “curvasareasca” fiecare pana ii vine acru in gura, apoi sa se uneasca si sa faca si sa creasca pui vii.
      Ce zici tu acolo suna a “ne-am luat de mici ca asa au zis mama si tata”. Plm, ala se da la secretara indiferent ca e desteaota sau nu aia de langa el, daca asta ii e felul.

    • Acum 11 ani scriam asta. Mă refeream fix la 20somethings care habar n-au ce vor de la viață. Da, și la mine.

      Nu mi se pare malițios comentariul lui Habarnam. Până la urmă, articolul era despre femei…

  10. #35

    Nu inteleg de unde ura asta impotriva influenceritelor. Nu cred ca astea iau din traficul lu cetin sau al tau. Si daca il iau, inseamna ca aveti un continut asa de slab ca practic nu e nicio diferenta intre voi si ele.
    Ca au ales sa faca bani din chestii sexuale…treaba lor.
    Ca in viitor vor emite pareri…si ce-i? Daca o sa sustina ca e nasol sa faci bani din chilotei sigur o sa si-o ia peste bot. Dar altfel…care e treaba? Sunt automat proaste?
    P.S.: pe zoso nu mai intru pt ca jumate din articole sunt impotriva lu astea. I don’t give a fuck despre astea. Dc intru pe un blog e pentru continut, nu pentru tiganeala

    • Te-ai grăbit ca fata mare…unde vezi tu ură în ceea ce am scris? Sau competiție? Sau unde am zis că le consider proaste?

    • #37

      Vorbeam la modul general. Nu combateam ce spunei.
      Ca sa fie clar, sunt de acord cu ce zici

      Combateam atitudinea celor care au impresia ca ei produc continut si le combat pe chilotarese. Datul in chilotarese nu este plus valoare.

      Sper ca e mai clar ce am scris.

    • Uite de ce consider eu că taxarea fetelor ăstora are sens.

      Dacă eu, după ce scriu un articol despre ceva științific, aș promova pe blog la Cetin Torser 2 sau vreun site antivaccinist, așa-i că mi-ai da cu firma-n cap?

      Vali si Cetin taxează fix comportamentul ăsta.

    • #39

      Pana sa scrieti voi de astea, habar nu aveam cine sunt. Nici acum nu stiu cine sunt. Doar stiu ca exista. Torser 2 :))))) ….a trebuit sa dau un search sa vad ce naiba e aia.

      Intre a sustine anti vaccinistii si a-ti arata chilotii e o diferenta. Daca sustii anti vacinistii e mai nasol, pt ca oamenii pot muri. Daca iti arati chilotii…so what…eventual vad ca ai celulita, esti neepilata, ai camel toe,…

      Atitudinea asta de a taxa CONSTANT – si pe asta pun accentul – e similara cu atitudinea USR-ului care are impresia ca e cea mai buna solutie pt oricine.

      OK, ai spus o data, de doua ori, move on. Treci si fa ceea ce face lume sa te citeasca: creeaza continut. Nu imi spune ce e bine si ce e rau. Daca creezi continut poti educa si schimba omul. Daca dai in altii nu creezi nimic. Dupa ce creezi continut voi putea decide eu ca si cititor ce e mai bine: sa te citesc sau sa ma uit la chiloti.

      Si daca aleg sa ma uit la chiloti, poate atat de bun e continutul.

    • Nu, mă, stai, ca tu compari mere cu pere. Arătatul chiloților e activitatea de bază, nu se ia nimeni de fetele astea pentru asta.

      Problema e că promovează ORICE, dacă și exclusiv pentru că primesc bani pentru asta. Adică azi Pepsi, mâine Cola, azi Vichy, mâine PlushBio – de aici comparația cu Torser 2 și antivacciniștii.

      Nu prostituția e problema, ci imoralitatea. Maaaare diferență.

    • #41

      Eu lucrez in domeniul automotive, parte de IT. In oras sunt vreo 4-5 firme in domeniu. Toate concurente, cu proprietate intelectuala, patente,… Intr-un an pot trece pe la toate. Si daca trecerea ar presupune de fiecare data o crestere salariala de 20% chiar nu m-as supara. Asta ma face imoral? E problema mea ca acele companii sunt dispuse sa ma plateasca.

      La fel si la astea. Daca Pepsi si Cola vor sa dea bani aceleiasi persoane. Sau unei persoane care se asociaza cu Torser 2, a cui e problema? A companiei sau a chilotaresei.

      E ca si ciobanul care inaite era la Vodafone si acum e la Telekom. Trebuia sa refuze Telekom pt ca e imoral?

      E aceeasi situatie ca si in IT: stau la o firma mai mult dar probabil cresc salarial mai greu sau zbor din floare in floare. Aici aia care zboara sunt baieti destepti care au un CV bogat. Nu sunt deloc imorali.

    • #42

      Baws daca tu iti imaginezi ca alea 5 firme de automotive o sa iti dea fiecare 20 la suta la salar inseamna ca habar nu ai pe ce lume traiesti sau ai asteptari nerealiste de la viata. In cel mai bun caz wishful thinking. Degeaba lucrezi in IT ca programator, esti unul din miile de workeri dintr-un domeniu in care hr-ul stie aproape la virgula cat valorezi la firma actuala. Tu compari mere cu pere cum zice si doamna iar faptul ca prima ta alegere e chilotareala spune destul de multe despre capacitatile tale cognitive.

    • #43

      @berica, cine se ia de influensari e deranjat nu ca sunt prosti sau cocalari. Ci pentru ca sunt ticalosi. Explic.
      Daca tu faci poze-n curu gol ca profesie e ok. Dar daca folosesti capitalul de imagine facand reclama la dubiosenii/chestii gri dpdv legal, produse de cacat care pot fi periculoase (cazul cosmeticelor) atunci esti ticalos.
      In viziunea mea treaba cu influensarii e simpla.
      Ca in pilda biblica a talantilor, coae ai avut capitalul x. Ce-ai facut cu el?
      Unii au educat pe cat posibil, tragand si pe altii un pic in sus.
      Altii n-au facut nimic. Ok macar n-au stricat
      Influensarii fac reclama la Torser cum s-a spus mai sus.
      De aia nu-i suporta nimeni pe aici.

  11. #44

    Faza e ca fatucile astea se invart prin niste cercuri in care barbatii sunt de asa natura. De acolo si pana la “toti sunt la fel” mai e doar cat sa dai drumu’ la camera sa-ti faci un selfie decoltat. Ce nu inteleg eu este de ce nu dezvoltam o toleranta, ca vazand mereu aceleasi buci, te cam saturi, nu prea mai au efect. Daca Cetin ar pune aceleasi poze, weekend de weekend, nu ar mai intra nimeni pe postarile alea.

    Acu’ sa ne intelegem: in discutiile astea nu intra sotiile noastre care sunt niste zeite.

  12. #45

    Eu n-am înțeles cum orice femeie, la orice vârstă, găsește un prost…hai sa fim serioși.Daca ți se intampla ție, care ai o combinație frumusețe-inteligenta mult peste medie, nu înseamnă că e valabil pentru toate femeile. Cunosc femei ok care nu găsesc un prost, chiar numai pentru a-și satisface nevoile de bază.

    • Depinde cat de mult îți relaxezi standardele. Aceeași chestie se aplică și la bărbați.

      Editat ulterior: “sa o vrea” in context insemna, exclusiv, sexual. Nu vorbeam de relatii.

    • #47

      @ Marcelus

      Vezi că are Zoso un video recent despre Campioni și mediocre. Răspunde perfect la dimele tale, explică ca pentru proști care-i faza cu decența femeilor tale.
      S-ar putea ca pentru ăla de iese de cu ele, ceva să pută și să le facă un mare No No.
      Și eu știu gagici de 30 de ani, plus minus 2-3 ani, deștepte intelectual, frumușele, de treabă, aparent de casă, cu ceva experiență de viață, dar când deschid gura despre relații and shit îți vine să te duci dracu. Am mai mult respect pentru o prostituată simpatică, care pentru 300 de lei te phoote ca la carte, prin natura meseriei.
      Și mai e ceva: proștii după care ele aleargă nu sunt mediocri. Se uită și ele la un târlete cu un oarecare succes în viață: o casă, o mașină, un job/afacere ok, să arate decent, să aibă preocupări fizico-intelectuale, altele decât alcoolu, mondenu și râgâit mici.
      Pe astea le avem toți, dar mai trebuie și altceva pe lângă apucăturile de maimuță cu cocar.
      Pentru că vor să se mărite, pizdi. Hai că d-o mozoleală, cotârceală, e suficient d-o erecție de bun simț și să știe cât de cât cu ce se mâncă fofoloanca.
      Dar fetili vor să trăiască cu ei in casă. Ce să facă cu un meltean care-i băiatu lu mama, e un alcoolic, are niște apucături distructive, nu e capabil să aibă grijă de el sau se scobește in restaurant cu furculița între dinți?
      Zi de zi vii lângă el acasă, trăiești cu el în casă, aveți un spațiu la comun și culmea, mai trebuie să ai grijă de el și să-l fuți.
      E valabil și pentru dârlăi, care vor să-și facă o viață. De la 30+ incepi să observi defecte de educație, de caracter și s-o înjuri pe mă-sa, că a crescut așa specimen. E greu.

  13. #48

    Eu de toate personajele mentionate am auzit sau aud pe blogul acesta,sau la cel specializat in topoare…altfel,nu stiam de existenta lor.Asa ca,intr-o anumita masura,si voi le faceti publicitate,si sunt ferm convins ca multi din cei ce le infiereaza ar sta cuminti sa isi termine respectiva postarea la cosmetice,ca sa o poata ciufuli o jumatate de ora,pana la urmatorul shooting.Si nu inteleg de ce faptul ca isi folosesc corpul sa castige bani nu este acceptabil,si simona halep tot pe corp se bazeaza.

    Si “cu curul” cred ca e cacofonie….asta ca sa incerc sa ies din sfera trollingului si sa incerc sa am conversatii inteligente

    • Esti sigur-sigur ca e cacofonie? Si ca este ceva nepermis in sintaxa anului 2020? Sigur-sigur-sigur?

    • #50

      Cu-cu-ru-cu-cuuuuuu… Paloooooomaaaaaa!

    • #51

      Poate o “cucufonie”…

    • #52

      Nu am inteles niciodata problema cu cacofoniile. Cu ce deranjeaza ca unele cuvinte formeaza in unele contexte cuvantul “caca”? E din cauza ca c-ul e o consoana dura, sau cineva a considerat ca oamenii nu au voie sa vorbeasca despre caca nici macar din greseala, ca e o chestie atat de scarboasa, ca trebuie scoasa complet din vorbire? E o regula impusa de sus, fara nici o logica, dar pe care o urmam ca vitele talanga. Motiv ptr unii sa se creada mai destepti si sa se dea rotunzi!

      Spre deosebire de Franta sau copia ei proasta, Romania, ptr limba engleza nu exista o institutie care reglementeaza limba, si doar regulile de ortografie sunt facute dupa multe discutii de editorii de dictionare. Si multe reguli pe care le urmeaza unii, gen chestia cu prepozitia la sfarsitul propozitiei, au fost facute si publicate de indivizi particulari in sec 18-19, si unii s-au luat dupa ei. Doar ca le poti ignora, ca nu au fost girate formal.

      Eu vorbesc cu cacofonii, fiindca, ca adult, imi permit sa fac regulile!

      Adulte sunt si influenceritele, si pot face ce vor ele. La fel ca urmaritorii lor adulti. Cat despre copii, ma rezum sa o citez pe Maude Flanders :”Won’t somebody please think of the children!”

    • #53

      Care-i problema cu cacofoniile? Că nu-s greșeli gramaticale, ci doar niste alăturări de sunete mai dubioase.

  14. #54

    Dear Maddame,
    Fiecare are limitele sale, prin urmare ele se adreseaza unui anumit public.
    E clar ca o piți sau 80% din publicul ei nu ar intelege mare lucru dintr-un articol de fizica, oricat te-ai stradui sa cobori nivelul.

    Pe de alta parte, ai cumva o sora geamana? As pregati o cerere in casatorie ca in povesti 🙂

  15. #55

    Intrebare pentru cunoscatori. Ce preferati 873 de cuvinte sau 15 poze de vineri de la Cetin?

    • #56

      @ Gică

      Baws, tu nu ai o viață de trăit? Serios ai luat luat articolu`, băgat într-un fișier word și ai văzut câte cuvinte a numărat, apoi ai revenit încoa și ai pus gunoiu ăsta de comentariu? Get a life, dude.
      Feed the ducks, jerkoff, flog the doplhin, mă înțelegi tu.

    • #57

      Nu, am numarat pe degete. Eram curios daca fac cat o imagine…

  16. #58

    La partea cu internetul care nu uita omiti cea mai buna parte.
    Lumea iubeste o poveste emotionanta, cand o tanti ajunge la o varsta si e inteleapta si plina de sfaturi iar cineva i-ar aduce aminte de tineretea in chiloti e destul ca tanti sa isi puna cenusa in cap si sa regrete public greselile tineretii ca sa devina un star pentru comunitatea ei, balansand intre doua concepte vechi de cand lumea “cine nu a gresit sa arunce prima piatra” si “pusca si cureaua lata”.

  17. #59

    Dacă tu ești în poza aia, ești frumoasă.

    • #60

      si daca nu, nu?

    • #61

      Si daca nu e ea in poza, atunci nu-i frumoasa? Citeste articolul dupa ce ai terminat cu laba.

    • #62

      @Adi

      A fost neaparat necesar să murdărești complimentul ? Și eu cred că este frumoasă. Am citit și textul, cred că este și isteață. Și dacă chiar ai fi vrut să transmiți ceva, ai fi folosit un sinonim mai poetic, nu labă. Nu ai spus nimic, dar ai jignit dintr-o lovitură doi oameni. Hai fii tu subiect de labă. Personaj într-o scenă erotică nu tocmai o crimă.

  18. #63

    si-atunci care e problema cu Freud ? ca nu se leaga !

    • Am eu năravul digresiunilor. Freud a fost un narcisist notoriu, care si-a dezvoltat teoriile psihologice pornind de la autoanaliza, si care refuza sa accepte orice teorie contrara ideilor lui pentru ca nu voia “sa isi stirbeasca autoritatea”.

      Treaba aia cu interpretarea viselor a avut-o dupa criza varstei mijlocii, care s-a manifestat ca o nevroză, nay, strike that, psihoză.

      Fain băiat.

    • Fain baiat. I-a spus unei fete (virgine) ca tusea ei se datoreaza dorintei inconstiente de a-i suge ciocanul lu’ tac-su. Sau ca femeile se pricep atat de bine la tesut pentru ca inconstient isi doresc sa-si teasa parul pubian in jurul unui ciocan.
      Plm, daca ai fi femeie care poate sa numere pana la 100 ce ai crede de pseudostiinta lui Freud?

    • Nici dacă ai fi bărbat…

    • #67

      Ce să zic, bine ! Într-o pauză de opinat vă recomand J.M. Bochenski – Ce este autoritatea ? – o lucrare ce ne învață că trebuie să avem măsură în opinii atunci când nu suntem specialiști pe o anumită nișă și să oferim toate argumentele și justificările când suntem specialiști. Pentru că Freud are un rol esențial în istoria științei, dar pentru a înțelege acest lucru trebuie și citit. În context. Că nu facem whig history aici. Freud a fost primul care a conceptualizat relația biologic – cultural. Omul se diferențiază de restul animalelor prin faptul că e făuritor de cultură. Adică leii din ziua de azi nu au învățat nimic de la leii de acum 10.000 de ani – că nu-și transmit cultura (experiența de viață) decât firav. Oamenii în schimb se nasc cu un set de instincte și reflexe, la fel ca toate animalele, însă exprimarea acestora e modelată cultural. Adică avem structuri genetice clare, însă ne exprimăm diferențiat, în funcție de ghidajul cultural. Cultură (experiență de viață/vieți) care e extrem de diversă în timp și spațiu. Ei, Freud pe care-l caricaturizați mai sus, a scris despre modul în care cultura ne influențează instinctele și de unde rezultă viața noastră. Că a exagerat cu sexualitatea e una, dar sa vorbești de Freud, de psihanaliză în acești termeni mi se pare un sacrilegiu. Pentru că e important și e un blog citit și s-ar putea ca unii să rămână cu ideile acelea hollywoodiene despre S.F. – efectiv nu se cade.

    • Sacrilegiu, zici.

      Dar știi că fost nevoie și de Iuda pentru ca omenirea să poată fi mântuită?

      #DeSezon

    • #69

      In cele din urma Iuda e invins de remuscari

      #RemediuTradare

  19. #70

    Ar mai fi un element. Nu tot poporul vrea sa munceasca o viata intreaga de la 9 la 5. Daca chilotareala aduce bani atunci de ce nu? Mizerii de genul ” Keeping up with the Kardashians” confirma ca poti face milioane de dolari din chilotareala.

  20. #71

    N-am reusit inca sa ma combin cu vreo proasta. Ma bucur ca inca mai intalnesc doamne care au ceva de zis – si pe care le poti face sa rada cu ceva destept, fara sa te iei prea mult in serios. Insa ma tem ca prostii sau proastele au o voce si admiratori de cand cu Internet, facepoc si ce o mai urma. Poate ca nu s-au inmultit prostii, dar desteptii s-au retras de tot din calea lor. Idiocracy nu e asa departe.

    Continuati, va rog, sa scrieti. Va citesc chiar mai mult decat pe stapanul blogului.

    • #72

      aolio!

    • #73

      :))))
      Doamna a ridicat standardul.

    • #74

      Eu am o curiozitate, ce te face sa crezi că ești deștept? Sau că ești mai deștept ca “prostii și proastele”?

    • #75

      @Eu:
      “Eu am o curiozitate, ce te face sa crezi că ești deștept?”

      Ești nou în lumea A-listerilor? Eu te ajut:

      Aici sunt toți intelectuali dar media nu câștigă 5000 net pe lună.

      “Dincolo” câstigă toți peste 5000 net dar nu au interese așa de intelectuale.

    • #76

      @eu N-am zis ca sunt eu destept, poti deduce doar ca pot recunoaste un prost. @AlexF ai gresit estimarea cu un ordin de marime.

  21. #77

    n-are legatura cu admiratia labarilor. are legatura cu noua paradigma a femeii de succes:

    cand iti da primele fire de par pubian, cumperi un push up si niste jeansi taiati sub cur, iti faci poze incepand cu 14 ani si pana la 17 ani deja ai 150.000 followeri si esti influencera la tine in comuna.

    dupa ce o arzi cu unul sau cu altul, pe la 27-30 ai 800k de followeri, faci niste bani buni, gasesti un barbat cu bani, faci un copil, doi.
    intre 30 si 40 faci pe inteleapta, parenting, gatit, sport, healthy living
    dupa 40 o iei cu spiritualitatea, yoga, mindfulness.
    in apropiere de 50 te retragi la casuta de vacanta de la Monaco sau fie, din Caraibe unde te apuci de scris carti.
    La 55+ esti invitata pe la emisiuni culinare sa le arati tinerelor ce inseamna succes in viata…

    oricum, tot e mai bine decat sa te mariti la 20 de ani cu un betiv burtos care o sa te bata si o sa te chinuie astfel incat la 40 porti permanent in cap si ai 135 de kg si probleme cu glanda si arati de 65 de ani…

  22. #78

    Scris, bini di tăt! 🙂 Felicitari, Maddame! Probabil textul ar trebui sa fie lectura obligatorie pt toti care se apuca/se ocupa de asa ceva.
    Si referitor la dilema daca s-o sugi sau nu ca sa vina $: asta e, unii pot/altii nu. Cred ca tine de apetit/gusturi/crestere, nu de “credinta”, “integritate”, “demnitate” si alte kkturi de-astea righteous. Personal mi s-au parut totdeauna gretoase chestiile de genul: “Sefu’, da’ ce cravata ai/ce camasa misto!” Ca si asta e un fel de gadilat la oo. Dar am vazut persoane pt care asta e un modus vivendi.

  23. #79

    Cu rusine tin sa marturisesc ca si mie imi ia sa citesc un articol documentat despre fizica tot cam cat iti ia tie sa il scrii. Gata, am zis-o!

  24. #82

    Pepsi, Cola, Vichy, PlushBio si alte firme platesc aceste chiloțărese pentru ca publicul tinta nu este compus din academicieni si cercetatori ce abia isi taraie basinile .
    Fetele au mirosit acest mic aspect de marketing si profita din plin iar daca pe parcurs gasesc un barbat de treaba, frumos, plin de bani si cu simtul umorului ca sa le duca pe yahtul lui unde o sa se cufureasca de la atata Moet si caviar, de ce nu !?
    Instagram,You Tube, Facebook si mai nou Tik Tok sunt noile centuri..

  25. #83

    Maddame, exsita niste exceptii ntabile la ce zici tu aici: “Sunt curioasă dacă o domnișoară care și-a câștigat banii cu curul în tinerețe va mai putea să se erijeze în instanță morală atunci când apar primele riduri de expresie, imediat după a doua operație de schimbare a silicoanelor.”
    Ma rog, io o sa-ti dau niste exemple de dinainte de aparitia silicoanelor, dar vorbesc tot de niste doamne care au dat cu curul in stinga si in dreapta pentru cauze nobile. Trec peste imparateasa Teodora, ca o stie toata lumea. Ma opresc la Napoleon, ala care zicea ca toate femeile-s curve, inclusiv Josephine. E, a dreaq Josephine, uite ca la un secol dupa ce il insela cu zel pe Imparat, ea luptind cu diversi pe frontul de acasa in timp ce Imparatul ingheta in Rusia, apare pe o moneda. Din Martinica, de unde vin bananele alea bune de la Lidl. Ca acolo era nascuta… Frumoasa moneda, rara si deci scumpa…www.ebay.ca/itm/elf-Martinique-1-Franc-1897-Napoleons-Josephine/373025620638?hash=item56da0f429e:g:z3wAAOSw2xRYa5~a
    De Maria, Regina incoronata la Alba Iulia, gurile rele zic ca dadea pilda, cu l si z in stinga si in dreapta, inclusiv pentru Cauza Nationala. Femeia aia a facut cu decolteul ei pentru tara mai mult decit Maniu, Bratianu sau Marghiloman la un loc. Frumoasa, desteapta, o iubeste tot poporul…
    Traim deocamdata intr-o lume condusa de barbati, obsedati de femei… Stii bancul ala cu fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor… Se zice ca si Elena Ceausescu in tinerete…

  26. Salut,
    Am un ex grav de femeie “de viata ” care acum a dat_o pe psihologie serioasa.
    Dar ..pana la urma, indiferent ce am facut intr-un moment “x”…ne putem schimba, creste, evolua. Daca am fost un betiv/ curvar…etc in tinerete nu inseamna ca nu ma pot ierta pt greseli si sa merg mai departe si nu inseamna ca nu ii pot da un sfat unui tanar vis aa vis de acel subiect.