Antreprenorii își închid afacerile

Cum plm cumetre sa ceri atatia bani p-o chiftea vîrîtă intr-o chifla? Si douăj da lei p-un ursus la 330. Si apoi se miră ca nu merge biznisu. Io am tot respectu ptr astia cu biznisuri d-astea la vedere, gen restaurante, baruri, magazine, spalatorii etc. Esti expus, te calca toata ziua controlu, greu cu salariatii, greu cu clientii. Plm e greu, io unu nu m-as apuca de asa ceva. Da’ unii patroni sînt si hapsîni rau de tot. Da’ atat timp cat exista prosti dispusi sa plateasca banii aia p-un burgher, inseamna ca merge treaba.

Decat despre cifrele din articol: am doi amici care si-au deschis unul in 2023, si unul in 2024, burgerii. Nu cred ca se cunosc personal intre ei, dar ambii fac doar burgeri. Si ce burgeri frate, de aproape juma de kil, de abia il cuprinzi in ambele maini. Unul creste vacile din care face chiflele, celalalt ia carnea din sursele lui. Ambii vand cu 35lei/burgerul standard. Care e dublu la greutate, volum si gust fata maneaua aia de big tasty de la Mec sau pacaneaua aia de la Fryday. Si amandoi au cam cheltuieli similare, chirii, angajati, transport, curent,gaz si evident un profit net pe care eu il estimez la un la 10lei/burger. Deci costurile finale pentru productia si livrarea la client unui burger in locatia proprie, nu cred ca trece de 25 de lei, incarcat. Baiatul din articol il vinde cu 62 de lei si se plange ca nu-i merge treaba. CLAR, ceva face fooooarte gresit. Nici nu cred ca e vorba de hapsaneala, ci de managment dupa ureche.

Ah, o burgaraie, burgarie, burgerie, whatever, se inchide. Si asa mi se par prea multe stabilimente d’astea de fitze cu niste preturi de te doare biloiu, dar de’, e noul trend. Pe toti ii aud cu “moooaaa, ce as baga un burger”.
Si ceva nu pot sa inteleg. La mac e 7 lei un burger, sau pe acolo, la asta e 70. Mai stiti vreun fel de mancare cu o diferenta atat de mare intre doua locatii?

Primul hotdog l-am mâncat în vara lui ’89, în Polonia. Depuseseră ai mei cerere pentru “Turul statelor socialiste” (singura excursie în care putea merge o întreagă familie de tovarăși de rând), cu ceva ani înainte și abia atunci s-a aprobat. U.R.S.S. – Polonia – R.D.G. – Cehoslovacia – Ungaria. În Polonia am intrat noaptea, după ce am stat vreo 6 ore să ieșim de la ruși. Exact lângă intrarea în vamă erau niște tufe, în care îi tot vedeam intrând pe cei din fața noastră. Inițial, am crezut că se duc să se pișe. Ne-a luminat un românaș mai umblat, coleg de suferință. “Aveți cognac?”. Sigur că aveam. “Caniac”-ul (“Napoca”, “Ovidiu”, “Triumf”, “Drobeta”, nu conta) și “sparchivnaia castium” (treninguri și adidași) erau valută forte în U.R.S.S. În rest, o duceau împărătește față de noi, dă-i în mă-sa. Zice: “Lăsați o sticlă în tufele alea. Jegul ăla care se tot plimbă pe-aici, e din vamă și le face semn din care mașină s-a dat darul. N-o să vă purice prea tare.”. Și așa a fost. După ce-am trecut, zice tata: “Bă, dacă știam, veneam cu o sticlă de cognac goală și ne pișam în ea, sta-le-ar în gâlci de mujicii dracu’!”. În Polonia, altă lume! Autostrăzi luminate ca ziua (tata a închis farurile, să economisească bateria …), orășele cu reclame colorate, care clipeau, campinguri spre care te îndrumau indicatoare cu “Lolek și Bolek” …, parcă eram în basme! Am oprit la un camping, am luat, pe economie, un bungalow cu două paturi, pentru maică-mea și soră-mea. Eu cu tata am întins cortul și am umflat saltelele. Bungalow-ul avea baie! Cu duș!! Cu apă caldă!!! S-a dus tata să vadă dacă nu găsește ceva de mâncare, să nu mai umble maică-mea la sarsanalele cu merinde. Și vine cu niște punguțe de hârtie, în care erau niște chestii … cum nu mai văzusem: niște chifle lunguiețe, despicate pe-o parte, înăuntru un crenvurști subțire, muștar și încă ceva roșu, ceapă, varză, salată …; Doamne, cum miroseau! Pâinea, chiar a pâine, ca aia pe care o scotea bunica din cuptor, nu aia neagră, acră și tare, de la brutărie. Crenvurștiul avea și carne, ca porcul din povestea lui Moș Gerilă Caragiu. Mâncam și nu ne dumiream: cum poate fi așa de bun?! La urma urmei, pâine, crenvurști, muștar și drăcia aia roșie, ceapă, varză …, mare lucru! Șase luase tata, câte unul și jumate de român, muncitori și intelectuali de la orașe și sate, pionieri și șoimi ai patriei. Fără să-și dea seama sau fără să mai țină seama de halul în care o jignea pe mama și memoria bunicii, soră-mea a decretat: “Ăsta e cel mai bun lucru pe care l-am mâncat în viața mea!”. M-am uitat cu coada ochiului la mama, care înfuleca de zor, și am aprobat-o complice, din priviri.