Nu ştiu dacă aţi observat, dar trăim într-o ţară unde, ca să ai o părere, trebuie să fii specialist. Clar, nu contează părerea ta, poate să fie vorba despre îndreptatul râmelor de bălegar în gură, important e că nu poţi vorbi despre asta dacă nu ai câteva masterate plus un doctorat în râmologie.

V-am zis că pe 10 August mă duc în Deltă la Sfântu Gheorghe, la Festivalul de Film Anonimul. Da, în pofida faptului că am considerat marele şi mirobolantul Poliţist, adjectiv o jenibilitate de film, oamenii au considerat că părerea mea este suficient de obiectivă pentru a fi luată în seamă şi m-au invitat să îmi dau cu părerea şi despre festivalul lor de film.

Şi acum e distractiv. Din motive relativ obiective, ce ţin de criză, bugetul festivalului a fost redus. Normal, pentru vremurile în care trăim. Şi nu ştiu dacă este o consecinţă a acestei reduceri de buget, dar s-a decis că premiile la festival sunt acordate de public, de oamenii cărora li se adresează acele filme.
Teoretic frumos, nu?

Păi nu. După părerea “criticilor de artă”, a lăsa la îndemâna publicului aprecierea asupra unui film e total greşit. Pentru că oamenii e proşti dragă şi nu ştie ce e bine pentru ei.
Şi uite-aşa, acele producţii tembele pentru intelectuali rataţi ajung să şi le aplaude în picioare între ei, fericiţi că încă o operă de rahat a văzut lumina zilei.

Iar cel pentru care în mod normal ar trebui să fie făcute aceste filme, publicul, pleacă debusolat din săli goale, urmărind filme fără cap şi fără coadă, în care regizori care îşi trag seva numai din tulpina comunismului plimbă actori pe străzi, în urmărirea unor chiştoace.

Închei cu comentariul unui fan al acestui festival, care îl frecventează încă de la prima ediţie şi care doreşte să rămână, nu-i aşa, anonim.

Anonimul a ajuns la a VI a editie, pe nisip, intre Dunare si Mare. O saptamana de filme la greu, ziua in sali luxoase, noaptea, sub cerul liber. Incepand cu acest an VIP-ul festivalului va fi publicul prezent la Sfantu, public care va juriza toate filmele din competitie. O fi bine? O fi rau? Specialistii si o parte din presa (neinvitati) spun ca asta scade valoarea festivalului, care va deveni unul de cacat. Mai stiti povestea cu hainele imparatului? Pentru cei care nu o stiu o spun eu:…. Deci e nevoie de specialisti care sa ne spuna daca filmele sunt bune sau nu, sau altfel spus noi nu suntem in stare sa ne dam seama daca imparatul are haine frumoase sau este in pula goala

.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

22 comentarii Adaugă comentariu

  1. In perioada aia ar trebui sa fiu si eu prin delta… cu putin noroc poate o sa fluieram impreuna la vreun film. ;))

  2. vai, cata filosofie pe tema “sacru si profan” …
    nu-ti neg dreptul tau personal de a te caca in susnumitul film, dar pe de alta parte nu pot sa nu ma intreb de ce dracu a incasat 2 premii la Cannes
    cat despre dreptul pulimii de a-si da cu parerea … nu tot ce e popular e si frumos … dar pana la urma ce inseamna “frumos”, nu-i asa ?
    cacat, mai bine bem o bere 😀

  3. pai ei din ce mai traiesc daca nu sunt invitati? normal ca se oftica

  4. “oamenii e proşti dragă şi nu ştie ce e bine pentru ei”
    nu uita ca tot oamenii l’au ales pe gigi europarlamentar

  5. @alex: eu cred ca pe gigi aia l-au ales care sunt in partidul lui :)) si alora care le-a cumparat casuri si crestinilor :))

  6. E bine că anumiți critici de film fac ironii fine și nu aduc injurii, da’ nu ne prindem noi, pleava. Sau “pleava” care se duce, că io nu calc în amalgamul ăla de pseudo-intelectuali cu pretenții de artiști și critici de artă. Și nu mă refer la invitați și la ăia ce micșulează pe lânga organizatori.
    Abia aștept un review de la nepriceputul de tine. Să te duci cu coada între picioare, umil și căit, da? Că nu știi tu ce-i aia artă.
    Nici măcar silă nu poa’ să-mi fie.

  7. si daca-l vedeam ce ? opinia mea trebuie sa fie neaparat una exhaustiva ?
    ca tema acasa iti recomand sa compari linkurile astea
    us.imdb.com/chart/top
    en.wikipedia.org/wiki/List_of_highest-grossing_films#Worldwide_highest-grossing_films_before_inflation

  8. In legatura cu specialistii, datatorii cu parerea si opinionistii -cum is numiti in Italia, unde exista ca si tagma de sine statatoare- s-ar putea tilcui multe. Fara sa intentionez spamu`, dau link catre blogul cuiva unde am citit un articol breaz despre asta. Este o alta fata a problemei expuse de tine.

    patrascudan.wordpress.com/2009/05/26/despre-datul-cu-parerea/

  9. #10

    bai oameni – astia sunt aia care se prosterneaza in fata unui panze mazgalite de vreo maimute si spun in limbaj elistist cu accente de gay ca e cea mai reusita opera de la Da vinci incoace, dar ca numai un ochi format si sensibil — la neintelesul universal al paradigmei pierdute a artei inconoscibile a tradarii nemurii sufletului abstract care denota suferinta animaliera a stramosului ancestral a erectiei memorabil evolutive a neotransparentei simtamintelor izvorate din paleoliticul abstactizat in negura ambitionarii transcendentale a inaintasului maimutei care este – poate intelege ca creatura a putut dezvolta o astfel de lucrare sublima.
    Eh – deci cum vreti voi ciobanilor sa aveti pareri abilitate in arta? Tupeu frate ceva de groaza!

  10. Deci sa mor de inteleg…
    Arhi…se ia cineva de ce te pricepi tu? Chiar…la ce te pricepi tu? Ca eu stau si citesc blogul asta de vreo 2 ani si tot nu m-am prins…La blogging? Hm, sa zicem, dar asta pentru ca ai vechime/experienta…

    Deci de asta si criticii de arta cinematografica stiu ce vorbesc…si tu nu. Pentru ca au vechime si experienta in domeniu…au vazut mii de filme, au analizat emotii, unghiuri, substanta…la fel cum ai analiza o carte sau o poezie. Cu mult antrenament si mult timp focalizat pe o chestie.

    Deci pe tine te cheama din cauza ca nu mai au astia bani sa dea pe juriu, stai tu linistit ca vezi doamne, m-au chemat pe mine ca m-am cacat pe el film romanesc Politist: adjectiv. Nu, pentru ca probabil o sa-l arate si ei acolo :)) . Si degeaba speri tu de la regizoru sau scenaristu roman un film de actiune pentru blegii care refuza sa gandeasca cand se uita la un film, doar pentru ca televiziunea de la revolutie incoace i-a invatat si obisnuit cu rahaturi de filme de actiune pentru prosti.

    Nu vorbim de snobism aici…criticii aia chiar stiu mai multe si stiu ce e bun dintrun singur motiv. Sunt mai buni decat tine la o chestie la care tu nu esti.

  11. ce zicea basescu? ca avem de nevoie de ospatari si tinichigii? vad ca are balta peste.:) haide spiru! 🙂
    dupa ce urlau aia de la imgb “imgb face ordine” si aia de la republica “moarte intelectualilor” credeam ca macar au sa-si ia oamenii seama. cacat …

  12. Arhi, iar condensezi 5 chestii in una singura. Ia sa le desfasuram:

    1. Se da una bucata vulg, bobor, prostime, neinitiatii, exact. Bun. Aia is in stare sa faca diferenta intre Hairy Potter si Coelho, ba chiar e logic sa aiba gusturi si sa voteze daca vreunul e mai fain ca Dan Brown sau nu. Dar nu ai lasa vulgul sa judece, say, pe Dostoievski.

    2. Deci am lamurit ca vulgu’ n-are ce cauta in trebuie regilor. D’aia unele filme premiate la Cannes is bullshit, in timp ce altele poate mai misto is desconsiderate. Da, orice neinitiat poate spune daca un scaun e solid sau nu, fara master in ingineria constructiilor. Dar nu oricine poate sa aprecieze arhitectura din secolul XVII a unor cladiri, sau sa ramana impresionat de subtilitatile simfoniei a 3a de Beethoven. Pentru vulg exista oricand prefabricatele si Michael Jackson.

    Caca-m-as, iar fac pe snobu’ unde nu-i cazul.

  13. Lasa-ma sa traiesc linistit ca am vazut in ultima vreme niste filme ca a trebuit sa ma bag sub dusul rece ca sa pricep ceva, si aceasta unor recomandari de nadejde din partea criticii de film…

  14. #15

    daImon, snobule:)))

  15. Te facui cinefil 🙂

  16. #17

    E complicata treaba.
    Mi s-a intamplat de mai multe ori sa ies de la un film si sa am sentimente contradictorii. In sensul ca nu stiam exact daca a fost cel mai tare sau cel mai de cacat film pe care l-am vazut in viata mea (de exemplu, filmul coreean “The Isle”).
    Mi s-a intamplat si sa vad un film si sa fiu entuziasmat, sa-l consider super-film si sa-l revad cu sufletul la gura peste doi-trei ani, dupa care sa-mi dau seama ca era un film de 2 lei, ca sa nu zic chiar de cacat (de ex. “Eraser”, cu Schwarzenneger).
    La filmele romanesti din ultima vreme a fost mai simplu. Cele mai multe se legau de vremurile comuniste sau de smenarii din ziua de azi. Daca cumva te identificai cu intamplarile si-ti aduceai aminte ca ai patit si tu ceva asemanator odata, automat iti placea filmul. Daca nu, nu.
    Cred ca, pana la urma, timpul e masura valorii. Daca peste 10 ani va mai vrea cineva sa vada “Politist, adjectiv”, atunci inseamna ca a fost bun. Deocamdata nu m-am lasat convins sa-l vad nici macar prima oara.

  17. #18

    Si, apropo de comentariul fanului, senzatia din “Hainele cele noi ale imparatului” o am de fiecare data cand vad cate o prezentare de moda, indiferent ca e Botezatu sau Versace… Mai ales cand mai apare cate o “vedeta” din public si ne explica cat de impresionata a ramas de noile “trenduri”.

  18. E clar, filmul castigator o sa fie ala cu mai multe explozii, manele, tate, sange, poante transparente si efecte speciale. Pentru ca astea sunt cele care fac succes de casa, iar box-office-ul e “vocea publicului”.

  19. deci plm, care e concluzia ? vorbim discutii sau nu ?

  20. #21

    eh, ai tu dreptate, arhi, dar probabil s-un cacat din asta satisface gusturile cuiva.
    si daca am lasa vanzarile (aka puterea pulimii) sa decida tot, cu siguranta am avea de pierdut. isi au si “elitele” neintelese rostul lor, mai trebuie jucat si dupa alte reguli, nu doar dupa regula “majoritatea decide”…

  21. Da, da… tara ultrasilor asta e la noi.