lenjerii

Ador lenjeriile de bumbac. Să fie rece când mă strecor între cearceafuri vara sau cald, când afară e codul galben de Ne-a luat iarna prin surprindere. Educație de bablâc, primită de la bunicii mei bucovineni. Oameni simpli, de la țară.

Ce nu pot să support la atingere e lenjeria de pat din mătase, sau cum îi zice materialului ăla din care sunt făcute lenjeriile la hoteluri. Serios, pentru mine e un chin să dorm în așa ceva. Pentru că alunec fizic din pat.

Pe lângă faptul că nici o pernă nu îmi stă sub cap, din motivul că eu le țin împăturite în 2 între mână și cap, fiind destul de mici și subțiri. Ei, să dea naiba dacă vor să stea așa, tot timpul alunecă, fug, îmi țâșnesc de sub cap pur și simplu.

Iar dacă mai pun și plapumă pe mine, am terminat cu distracție. Cea mai haioasă chestie e să mă privești încercând să o țin stabilă, să nu curgă de pe mine la fiecare mișcare.

Problema mare e că toate femeile pe care le cunosc adoră genul ăla de atingere. Să simtă pe piele atingerea mătăsoasă, foșnetul și mângâierea etc.

Prin urmare, noroc că m-am însurat. Ce aș face eu acum, la vârsta mea, super tipicar, cu diverse nevoi, dacă aș ajunge acasă la o tipă terminată total după mine, care mă dorește terifiant, mă duce în dormitor, rupe de pe mine cămașa de corp, maieul, chiloții cu mânecuțe, mă aruncă în pat, după care eu alunec ca saniape mătase și cad?

Nu s-ar termina…mhm…bine pentru mine.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.