alina-gorghiu-bogdan-olteanu

Serios, după o îndelungată chibzuință, am ajuns la concluzia că este singura explicație posibilă. Și chiar nu glumesc. Dacă ne uităm că a făcut sex, de când e în viața politică, numai cu PSD-iști, iar acum e măritată cu un fost ministru al guvernului Ponta, parcă nu mai devine așa de improbabilă ideea că e un cal troian în PNL, nu?

Practic, nu există altă explicație pentru deciziile sale de un cretinism absolut. După tentativa de a o înregimenta pe găina beată a pipițelor care prezintă chestii la tv, și anume Denise Rifai, acum supervizează candidatura pe poziția 1, în Baia Mare, a mamei primarului penal al orașului, Viorica Cherecheș. Mamă care face parte și ea, nu-i așa, din dosarul de la DNA al fiului, doar așchia nu sare departe de trunchi.

Poate nu știați, dar mama domnului Cherecheș i-a donat fiului, în 2008, 1.5 milioane de euro, ca să aibă bani de cheltuială în campanie. La urma urmei, medicii sunt foarte bine plătiți în românia și au de unde, asta e clar. Asta pe lângă mizeriile făcute împreună cu soțul, la romsilva, pe lângă mânăriile făcute în Baia Mare, cu construcții ilegale aprobate pe sub mână de consilierii locali și oprite doar prin instanță și DNA.

Deci da. Este foarte bine că PNL își asumă astfel de candidați, prin vocea Alinei Gorghiu, mâna moartă a lui Victor Ponta. Astfel în sfârșit, și acest partid istoric se va duce, lângă PNȚ-CD, acolo unde îi e locul.

Adică dracului.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

22 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Asteptam cooptarea in PNL si a altor personaje de maxima onoare si plini de principii, cum ar fi Miron Cozma, Serban Huidu, Andrei Placinta, Tolea Ciumac sau de ce nu, purtatorul suprem al mandriei, Ventor, care ne-a promis ca nu va mai calca pe aici cat va trai.

    Ohwell, idolul meu este Traian Basescu, cel ce a jurat ca isi va da demisia in 5 minute dupa suspendarea din functie 🙂 .

    • #2

      haidi, bre, nu te mai autoflagela, ca nu te-a luat nimeni in serios cu plecatul. Welcome back.

    • #3

      fitze de vedeta.
      ai vrut o majorare la salariu, contract nou, bla, bla,…..
      ……

    • #4

      Poate a murit si a prins wifi in iad. :)))

    • #5

      Cu ce te-a ispitit boss.
      Euroi ,dolares ,,sacu de box ,bicicleta fara șa,televizorul care-i pă duca ,locul de guestposter permanent .Toate la un loc ?

  2. #6

    Mai dispar din ei. Eventual se re-branduiesc.. 🙁

  3. #7

    Doamne-ajuta, cum ar zice crestinii! Duca-se toate, ca si-asa sunt degeaba.

  4. #8

    AG-e decat o proasta impusa de sistem la conducerea defunctului partid asa-zis(in gluma)istoric.De fapt,ca si papagalii taranisti,o stransura de …adunatura de basinosi!
    Uite,d-aia va lua PSD-ul 70% in iarna,iar impreuna cu ALDE va guverna lejereanu cu un premier mai qoios decat pontiacul-derutat.
    Stanga forever!Viva la Revolucion!Comandante Che, per sempre!

    p.s.ma cac pe mine de ras cand vad atatia prosti care-si inchipuie ca votul nostru chiar mai conteaza.Si ca mai exista partide politice in Romanica!!WTF-retardarea e pe nivel maxim??

  5. #9

    De asta trebuie sa va pisati cu bolta pe partidele istorice gen pnl si pcr si sa votati cu altii noi. Visul meu umed e sa ia usr mai mult ca pnl. Stiu ca nu scapam de psd, dar asta va fi vesnic atat timp cat 30-40% sunt saraci sau saraci cu duhul.

  6. #13

    Poate femeia chiar e idioata si atat poate ea. Ai mai zis o data asta cu distrusul PNL dar e misto ca aia mai batrani si mai intelepti din partid nu zic nici pis. Ori i-a castrat ori le place durerea.
    Chestia cu o strategie secreta si ultra smechera nu prea e plauzibila

  7. Pe Donald Trump il doare-n cur de Alina Gorghiu.
    Asteptam si reactia Monei Musca.

  8. PNL si Alinuta exista pt ca asa vrea boborul. Romanashul de rand e cocalar-stanga, coada de topor, “merge si-asa”. Si se vede in politica nu numai in optiunea principala, dar si in alternative. PNL/PDL, ALDE, PMP, dracu-lacu – toate doar mimeaza joc de glezne, de fapt sant la fel ca Frankenstein-ul cu secera si ciocan. Sa dea Dumnezeu ca USR sa fie altfel dar ma tem ca o alta “axioma” de-a mea se aplica si in cazul astora: in Romania, cu cat (orice!) grupare politica creste mai mult cu-atat mai tare se duce dracului. Pt ca gruparea incepe sa adune lepre, cocalari, jmekeri, tradatori etc.

  9. da, pute a blat mai rau ca in perioada lui borcea.

    Pai hai cu USR-ul sa vedem cat se strange; macar daca iesim toti la vot poate tinem UDMR-ul pe tusa o tura.

  10. #18

    Mie mi se pare ca e doar proasta. Deciziile personale si cele politice le ia cu acelasi cap.

  11. Tocmai d’aia, nici d’al dracu’ nu votez cu PSD. D’aia votez cu PNL, pentru că PSD îl vrea dispărut cu orice preț.

    • Esti naiv moncher!
      PSD ar plati bani grei ca PNL-ul actual sa nu dispara. E un inamic pe care-l cunoaste si stie cum sa-l invinga. Partidul celor care nu merg la vot fiindca sint scirbiti de politicieni e cel care le da fiori lui Dragnea si onor compania…

    • #21

      Ii da fiori o pwla
      USR la nivel de rural si orașe mici e practic necunoscut.Deci smulge voturi de la PNL ,de la m10 ,de la PIMP ul lui Baselu

      Ai dreptate ,un PDL majoritar in opoziție ii convine de minune PSD eului .Ii arunca niste firimituri si iar are 4ani de liniștești