Prima oară când m-am lovit de ideea de a avea un aer condiționat de rezervă, pentru orice eventualitate, a fost acum 15 ani. Se născuse fii-ca mea cea mare, a venit vara, ne-am mutat într-un apartament nou, cu chirie, iar apartamentul, surpriză, nu avea aer condiționat. Desigur, conform proprietarului, nici nu aveam nevoie de el, apartamentul e incredibil de răcoros, e la etajul 1, acoperit de verdeață.

Într-adevăr, pe timpul iernii, că fii-mea e născută în februarie, nu am avut nevoie. Dar a venit luna iulie și, brother, a fost una din cele mai călduroase luni posibile, mureai de cald în casă, stăteam cu cearceafuri ude pe copil, ca să se mai răcorească, plângea de căldură și nu aveam ce să facem. Nu se găseau atunci, în românia, aparate portabile, așa că ne-am urcat în mașină, ne-am dus la bulgari, ne-am cumpărat unul, l-a instalat și am trecut așa vara, până am reușit să ne mutăm.

Următoarea dată, ceva mai recent, când ne-am mutat în actuala casă, până să vină să ne monteze aerul, a durat ceva, pentru că am avut niște cerințe mai complicate, pentru că am vrut un aer cu conducte. Băi și, cât am așteptat să vină firma, adică vreo 3 săptămâni, a fost una din cele mai îngrozotoare călduri posibile. Era o căldură în casă de leșinai, încercând să înghiți ventilatoarele puse prin toate colțurile. Așa că mi-am comandat un aer portabil, l-am instalat în living, care a fost cea mai folosită cameră ever, nici nu îndrăzneam să intrăm în celelalte camere, să nu ne sufocăm.

Nevastă-mea zice că să îl vindem acum, că de ce îl mai ținem, nu mai avem nevoie de el. Nu se știe, Pătrățel, nu se știe, cine știe ce apare în viitorul nostru? Lasă, că nu cere de mâncare.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur