De obicei mă hlizesc la articolele alarmiste ale bricoleurului ot Brașov. Luați-vă lopată de zăpadă, cumpărați-vă un topor Fiskars, aveți grijă ca la cuțitul de „vânătoare” să fie canal de scurgere a sângelui, ca să moară victima mai repede, nu e etic să se chinuie, nu luați în seamă această masă de disecție din beciul meu, este aici doar ca model estetic, la fel ca și aceste gropi acoperite cu pământ din curte, am testat o cazma Fiskars, taie bine de tot.

Din păcate, azi dimineață nu m-am mai hlizit. Aș fi avut nevoie de o lopată de zăpadă. Sau măcar de o măturică de dat zăpada.

Cum ați plecat la muncă azi? Eu m-am uitat pe geam, am văzut orgia albă și m-am culcat la loc, asta e vreme să numeri bani și să mângâi pisica, nu să ieși din casă.