Acel comportament de lingăi care ne ucide

Bai lasa chestiile astea, hai sa vorbim despre lucruri serioase: www.google.com/search?client=firefox-b-e&q=fc+botosani+-+fc+dinamo+bucuresti+1948#sie=m;/g/11nwwvdd27;2;/m/059m2r;dt;fp;1;;
Deci FC Botosani – Dinamo Bucuresti 4-0?
Pai si cu Ciampions Liig cum mai ramane???

Daca unchiu-meu Virgil ar mai trai, cu siguranta ar fi USR-ist. Cand mergeam vara in vacanta la bunici, ma lua sa stau la ei cate o saptamana, ca n-aveau copii. Si nu stiu cum dracu’ se nimerea, dar aproape de fiecare data cand ma lua, venea o trupa de circ in oraselul ala. Vai de mama ei trupa, intindeau si ei un cortulet, bagau cateva banci inauntru si incercau sa convinga lumea sa le dea cativa lei la intrare. Veneau oamenii, desi stiau spectacolul, care era exact acelasi, de fiecare data, dar acasa ce sa faca? Sa se uite la televizor la tovarasul sau sa asculte la radio cum il injurau aia la Europa Libera? Nu radea nimeni, nu se mira nimeni, cativa aplaudau din obisnuinta, altii adormeau in fund, pe scandurile alea. Spre deosebire de ei, unchiul Virgil statea incordat, cu gura deschisa si ochii holbati, gata sa izbucneasca in ras. De cate ori intra cate unu “in arena”, spunea cu glas tare: “Stai sa vezi ce face asta …!” Si holba ochii mai tare, casca gura si se apuca de marginea bancii, nu cumva sa cada pe jos de atata ras. Ala, ce sa faca? O facea pe-a betivul, clatinandu-se si picand in fund, baga aceleasi glume rasuflate, pe care pana si unchiul le stia de-acum pe de rost, incerca sa jongleze cu niste oua si le scapa pe jos …, dupa care disparea, jenat si el de ce facuse din nou si din nou. Dar unchiul Virgil nu-si pierdea speranta. Cu gura deschisa si ochii holbati, astepta sa intre urmatorul si zicea tare: “Stai sa vezi ce face asta …!”