Contul meu
Voiam să nu mai marchez, în vreun fel, trecerea anului. Nu de alta, dar deja sunt atâția ani, ATÂȚIA ANI, la anul, în mai, se împlinesc 19 ani de arhiblog.ro. NOUĂSPREZECE.
Nici nu știu cum să caracterizez 2025, care a fost, overall, un an de căcat cam pentru toată lumea, din motivele bineștiute și simțite de toți.
Pentru blog a fost…ok, cred. Traficul este în creștere masivă, cititorii, se pare, încă sunt interesați să citească lucruri, nu doar să le curgă o băluță din gură urmărind un clip pe youtube. Sau podcast.
În rest, vorba lui Vali, banii agențiilor se duc la influenkeri, ca să aibă cu ce să facă mânării pe la mare (nush dacă ați citit investigația aia cu șmenurile lui Seli și alți influenkeri, cu concerte și terenuri prin constanța). Și, cel mai probabil, facem noi ceva greșit, nu ne facem suficient de plăcubili, iar asta se vede și în patreoane, unde nici banii de plătit serverul nu se strâng. Și dacă zecile alea de mii de oameni, care te citesc zi de zi, de atâția ani, nu au intenția de a te susține vreo secundă, cumva, vina e la tine. Ori ai strâns publicul greșit, ori faci ceva greșit. Tind spre a doua variantă.
În rest, suntem bine, familia e bine, copiii cresc și devin aproape adulți, fiul meu cel mijlociu e mai înalt decât mine, la 13 ani, fiica cea mare e aproape cât mine, amândoi mă fac mândru nevoie mare și să țopăi ca un copil prin casă când aud numele nostru rostit la microfoane. Cea mică e mai adolescentă decât sor-sa cea mare, cu fițe și hachițe și mă face să râd în fiecare zi. Îi aglomerez pe copii cu reeluri pe instagram și ei îmi transmit să nu mai fiu boomer. Nevastă-mea zice și ea că o fac să râdă în fiecare zi, lucru bun, că așa am păcălit-o inițial, deci încă suntem acolo, 11 ani mai târziu.
Cam atât. Un om simplu, cu nevoi simple, pe drumul său către apus.
Din țara unde nici apocalipsa nu vine. Încă.
Din punctul meu de vedere, sunt în concediu, ceea ce vă recomand și vouă. Ne vedem complet la față în 2026. Dacă mai trăim.
NOU
Vrem co