Nimeni nu ar ar crezut, ieri, că Germania ar fi putut lua bătaie cu 2-0 de la Coreea. Cine a pariat asta, acum e un om bogat. La urma urmei, era o simplă formalitate. Campioana mondială juca cu o echipă din Asia, nici măcar cea mai bună și, ce e mai important, echipă care deja era eliminată și nu mai avea mare brânză de motivație.
Problema Germaniei este că a intrat pe teren mai convinsă de chestiile astea decât oricine. Și, timp de 90 de minute, au avut o dominație sterilă, obosită, care nu modifica tabel, ci doar mărimea ochilor lui Mesut Ozil, pe măsură ce trecea timpul. Nici măcar schimbările, făcute de domnul care își miroase mâna după ce o bagă în pantaloni, nu au reușit să facă ceva, doar o creștere sterilă a presiunii și cam atât.
După care, ca să contrazică cruciada lui Adrian Georgescu împotriva VAR, a venit golul coreean, gol care a demonstrat cât de util este VAR și cum greșelile de arbitraj schimbă destine. Pentru că tușierul a ridicat steagul de offside, nevăzând că, de fapt, pasa de gol a venit de la un german. Iar centralul a vizionat VAR și aia a fost, gol valabil, Coreea pleacă acasă, dar pleacă așa cum ne place nouă, ălora mai asiatici, cu onoare.
Golul 2 a fost deja inutil, oricum nu îi mai păsa nimănui. Nici măcar nouă.
Ce să zic. Cu un ochi râd, mi-a plăcut faptul că aroganța a fost taxată. Mai rămâne să plece Brazilia și Franța, ca inima mea să fie complet fericită. Cu un ochi plâng, pentru prietenii mei din Bavaria, care probabil acum sunt toți mahmuri la muncă.
— Kristof Terreur 📰 (@HLNinEngeland) 12 iunie 2016
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
- Nu cresc taxele, se unificaO crestere de doar 25%. Un fleac. www.news.ro/economic/cristian-paun-profesor-de-economie-la-ase-cica-nu-cresc-taxele-se-uneste-doar-contributia-la-sanatate-cu-impozitul-pe-venit-ciolacu-scapa-de-tatuaj-nu-cresc-taxele-doar-se-unifica-1922402218082024121721872752
- Noul Grindeanu de romaniaNimenu nu a auzit de el dar, brusc, e cerut…
- Clotilde Armand, incompatibileNu e nimic, o trece Ghinea pe statul de plata…
NOU
Crezi ca bavarezii s-au uitat la meci? A inceput la o ora cand ei erau la munca si s-a terminat la o ora la care erau in drum spre casa, de la munca.
NOU
sigur s-au uitat, eram conectati:)
NOU
Cand s-a facut ora 4 aici, tot biroul s-a golit. Am vazut mai multi oameni suparati in tricouri albe pe strada decat la mitingul PSD.
NOU
ahahahaha:)))))))
NOU
Bavarezii au plecat la 3 de la munca sa ajunga la meci. Batea vantul prin magazine si pe strazi…
NOU
La mine la firma la 4 fara un sfert am lasat toti treaba, incins grillul, scoasa berea de la frigider si ne-am uitat toti la meci in meeting raum. Au mai venit si oaspeti de la alta firma. Eu stau in Franconia Mijlocie 🙂
NOU
Cornele, colegii nemti au avut liber ieri dupa masa de la managerul general, nu mai gaseai pe nimeni la telefon. Tu inca mai crezi legendele alea cu nemti harnici si responsabili care fac numai produse de calitate? Sa stiu daca sa pomenesc si de Mos Craciun.
NOU
Ce-are sula cu prefectura? Nemtii au primit liber pentru ca , spre deosebire de alte natii , nu freaca menta toata saptamana si asteapta sa treaca vremea sa plece acasa. Astfel ca management-ul se revanseaza cu cate un liber de CM, cu cate un Sommerfest , cu o excursie la ski organizata de firma etc. Asta nu inseamna ca nu sunt harnici si responsabili, ci ca exista firme care inca stiu sa isi motiveze angajatii .
NOU
Boss, foarte multe firme au program pana la 17. Asadar s-a pierdut o ora-o ora jumate din programul ala. Si daca programul tau e pana la 17, pe la 16:30 daca nu mai devreme iti cam termini treaba. Eventual niste urgente sau ceva. Asa ca da, foarte lenesi ca se uita o data pe an la un meci decisiv la mondiale :)) o ora din programul de munca.
NOU
o data la 4 ani
NOU
“nu freaca menta toata saptamana si asteapta sa treaca vremea sa plece acasa” AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAHAHAHAHAHHAHAHAHA. AHAHAHHHAHAHA. AHAHAHAHAHAHA
Ah. Toti strainii germanici care muncesc constiincios de la 9 la 17, pentru ca d-aia au ajuns unde au ajuns. Evident, vorbim de anii 60, acum s-au mai schimbat lucrurile.
Si nu. Nu este peiorativ. Chiar nu e nevoie sa muncesti full time 9-17. Tre sa stii cand sa bagi si cand sa te relaxezi.
NOU
Aici au adus o lada de bere si au pus un laptop pe proiectorul din sala de sedinte. Si oamenii clientului si colegii mei erau toti cu tricouri albe, uitaserea de costum.
Iar aia cu eficienta germana … am unul pe proiect care se lipeste de munca cum se lipeste uleiul de apa. Si am intalnit nemti super haotici. Dar si colegi care vin la 7.30 si pleaca 19.00, timp in care lucreaza la ce au de lucru nu stau de prostii. Pe de alta parte am si in romania colegi la fel … 🙂
NOU
animaloo, tind sa cred ca esti doar prost informat, nu ignorant de-a binelea.
Nemtii ( ca nu imi permit sa ma exprim cu privire la toate popoarele germanice) au asa numite Tarifverträge care reglementeaza timpul de munca. In general sunt 40 ore pe saptamana cu 45 de minute pauza de masa, exista si tarife de 35 , 37,5 sau 38 de ore de munca. Tot ce e peste se considera ora suplimentara si se aduna intr-un cont . DIn orele respective iti poti lua liber sau iti pot fi platite, depinde de contract. Nu stiu cum e pe unde umbli tu, dar la noi in firma oamenii au lunar peste 30 de ore suplimentare si multi ajung lejer la maximul de 120 pe trimestru, desi legislatia nu permite mai mult de 10 ore pe zi. Si , crede-ma, lucreaza cat se poate de constiincios. Cat despre remarca aia cu ‘ tre sa stii cand sa te bagi si cand sa te relaxezi’ te anunt ca populatia Germaniei nu e formata doar din IT-isti si manageri .
NOU
@iulia: daca tot s-au postat fotografii vechi de 70 de ani aici, hai sa iti zic o poveste la fel de veche: cand Rommel s-a intalnit prima data cu americanii in Africa a zis ceva de genul “la cum sunt astia organizati am si pierdut razboiul”. Nemtii sunt birocratici si rigizi, iar asta poate fi un avantaj in anumite situatii, in altele e un taman pe dos. La orele suplimentare avem situatia a doua. Nu e vina managerilor, e vina sindicatelor. In orice tara normala se considera ca ai terminat mai repede daca un Aufgabe estimat la 50 de ore il termini in 30. Daca il termini in 70 e problema ta. Numai la nemti si la alte natiuni balcanice pe care nu le numim aici se considera pontajul cand se calculeaza uberstundele.
NOU
“animaloo, tind sa cred ca esti doar prost informat, nu ignorant de-a binelea”
evident. n-am cunoscut niciodata un neamt. sau sa lucrez vreodata cu nemti. Sau…si mai ciudat, sa lucrez in nemtia vrodata.
Acel 9-17, ca sa te consider prost informata sau ignoranta, este doar un fel de a zice ca se lucreaza de la inceputul programului pana la finalul programului, fara pauze de fb sau de bloging sau de pipicaca.
sa vorbim despre bolile aparute vinerea sau lunea? Ca oricum una doo zile se baga la medical, no questions asked? Sau imi zici ca sunt mincinos?
Sau de faptul ca “peste 30 de ore suplimentare si multi ajung lejer la maximul de 120 pe trimestru” este o tampenie totala? Reprezinta o problema la nivel de management al resurselor si nu ai vrea sa imi spui ca managerii nemti nu sunt in stare sa rezolve o problema?
NOU
Nu iti spun ca esti mincinos ci ca habar nu ai despre ce vorbesti. Aia cu ‘no questions asked’ e o baliverna. Ti-am mai zis sa nu te mai iei dupa programul de manageri, In Germania 70% din muncitori lucreaza in schimburi, in productie sau ansamblare. Vin comenzi fixe, care trebuie preluate pana in ora x, crede-ma ca te purica maistrul si in fund daca are impresia ca nu esti chiar bolnav. Si asta cu 30 de ore suplimentare e chiar o dovada a management-ului bun: Ai perioade in care ai un varf al comenzilor/activitatii, si ai perioade in care e mai lejer. Astfel oferi angajatului posibilitatea ( ca nu te obliga nimeni sa stai peste program, e voluntariat) sa adune ore suplimentare pe care sa si le ia sub forma de concediu cand ai perioade mai relaxate. Sa iti spun care e alternativa? Firme de intermediere pesonal, care iti aduc oameni pentru 2-3 luni, pe care nu poti sa ii angajezi dupa aceea, si care migreaza de la un anagajator la altul. Acum intreaba-l pe neamt ce prefera. Fantastic, om care n-a iesit din fata monitorului in viata lui. dar crede ca toata populatia unei tari isi permite fite de programator.
NOU
“Fantastic, om care n-a iesit din fata monitorului in viata lui. dar crede ca toata populatia unei tari isi permite fite de programator”
asa. Macar acum nu am iesit din fata monitorului. Pana acum nu stiam despre ce vorbesc cu nemtia. Vezi, evoluam 🙂
Acum, discutam despre zilele libere din Bavaria? Care culmea. Is si cei mai bogati dar au si cele mai multe libere.
Sau, discutam despre cum isi iau baietii liber linistiti cand e carnaval? Vorba aia, au de facut costume, nu sa stea ca prostii la munca?
Sau ajungem la mijloc la ideea ca nemtii nu sunt japonezi sa lucreze ca dobitocii 12h/zi, zi de zi, si stiu cum sa isi uneasca munca cu viata sociala si ca nu sunt niste robotei?
Sau mentionam si muncitorii din fabricile din Romania care lucreaza tot la norma dar macar pe salarii mici? Si vorbim de pampers la locul de munca? Dovada a faptului ca nu munca 8h/zi constant e treaba ci managementul calumea?
NOU
Pana acum eram conflictual intre care a fost cel mai frumos mondial de pe timpul vietii mele, era intre 1998 si asta, acum ca au iesit ubermenschii clar Russia 2018 a devenit favoritul meu, pula mea, am 24 de ani, si ultima data cand am avut o semifinala de campionat mondial fara Germania a fost cand aveam… 4 ani . Imi era sila sa-i mai vad acolo inca odata.
Declinul lor acum incepe. Bayern castiga Bundesliga la pas de 6 sezoane, echipele lor au facut cele mai slabe performante in Europa din ultimii 10 ani sezonul trecut, daca nu-si regleaza one team league-ul o sa mai dureze ceva pana or sa ajunga iar la cel mai inalt nivel .
NOU
Mondial ’82 si ’90 rulz!
NOU
90 agreed. mexicul nu l-am vazut, eram prea mic
NOU
Io ziceam de Spania
NOU
I-auzi, tu la 4 ani te uitai la CM? Esti special, ce sa zic…
NOU
Culmea e ca in 2006 erau in declin pe care au reusit sa si=l depaseasca. Dar, acum se vede o mare problema la antrenor. Low a facut cateva greseli de selectie si de echipa.
NOU
Germania a câstigat Cupa Confederațiilor anul trecut cu echipa de tineret. Problema nu e că nu au cu cine, ci că cei care au intrat pe teren acum, cu câteva excepții (Hummels, Süle, Neuer, Reus), au jucat în scârbă, de parcă ar fi jucat împotriva voinței lor.
NOU
N-a zis nimeni ca la 4 ani ma uitam la CM desteptule, ci doar l-am inclus in mondialele de pe timpul vietii mele, am scris ” cand am avut ” nu cand am “vazut” .
Primul mondial la care m-am uitat calumea si din care am inteles cate ceva a fost 2002, jumatatea turca a familiei a fost hype la un nivel pe care nu l-am mai vazut vreodata, Hakan Sukur, Nihat si Emre pe lista de voturi pentru Balonul de Aur, nebunie .
NOU
Daca era fair-play, Kroos ar fi trebuit sa recunoasca faptul ca el a pasat spre coreean, mai ales ca stia de var. Oricum, germanii au fost obosiți rău (mai puțin Hummels si Neuer), dar, cu trofeul in vitrina e mai greu sa-i motivezi. Sau poate unii sunt bogati acum 🙂
NOU
saracu Hummels, a luptat cat toti la un loc…
NOU
Lui nu i-or fi spus ca au chef de vacanta, nu de inca un trofeu. Peste 4 ani iar o sa ajunga in semifinale, cel putin.
NOU
Bera germana accelasi gust are, autostrazile vor fi tot acolo (cu sau fara restrictii de viteza), iar viata merge bine inainte in Germania.
NOU
Sa ridice mana sus ala care nu si-a mirosit o data mana dupa ce a bagat-o la oo.
NOU
dude, u fucked up…
NOU
s-o ridice ca sa i-o mirosi tu?
NOU
Sa zica merci ca i-au lasat sa plece acasa si nu i-au trimis in Siberia.
NOU
naziștii au fost eliminați, CE BINE ÎMI PARE!
vedeți că rugăciunile mele la Alah au fost acultate la meciu’ germania suedia
tot au fost eliminați din grupă hahaha!
NOU
La noi in Franken (nemtii de aici nu se considera bavarezi) la 4 toata lumea se uita la meci, cu bere si pizza din partea firmei. Din ce am auzit nu am fost singurul caz.
Bravo coreenilor ca au luptat chiar daca nu aveau sanse sa treaca mai departe.
NOU
Daca ei bateau cu 2-0 iar Mexic batea Suedia se calificau coreenii.Asa ca au luptat putin si pentru ei, sperand la un rezultat bun din partea cealalta…
NOU
nu bateau mexicanii la suedeji nici daca jucau 2 zile…
NOU
Ca nu bateau (desi asa se zicea si inainte de Mexic-Germania, ca nu bat mexicanii nici daca se joaca pana pe 15 Iulie) este altceva.Eu doar am subliniat faptul ca sanse, fie si putine, aveau si au luptat mai mult pentru acea sansa decat pentru Mexic, onoare sau mirajul de castiga si ei un meci la acest mondial.
NOU
bine, eu cand am scris asta nu stiam ca aveau sanse la calificare, ma luasem doar dupa comentariul expert de la TVR
NOU
Aceeasi experti care, dupa meciul 2 din grupe (cand Spania si Portugalia erau la egalitate perfecta) nu stiau cum se face departajarea, la primele 3 criterii fiind egalitate. A trebuit sa le spuna Ioanitoaia (bine, si ala stia de la un jurnalist de la GSP) ca nu e corect cum afiseaza ei clasamentul, cu Portugalia pe primul loc, ci Spania ar trebui sa fie pe primul loc pentru ca au mai putine cartonase decat Portugalia.
Adica, mi se pare de porc sa transmiti tot mondialul, sa faci emisiuni de analiza dar tu sa nu stii regulamentul jocului.
NOU
astia, toti, sunt elevii lui Ioanitoaia. pentru ei nu conteaza stiinta jocului, ci “maestre, a fost sau nu penalty? sa vedem reluarea inca o data, zic”
NOU
Ai si tu dreptate.Asta e un fel de Iliescu al emisiunilor de analiza sportiva.
NOU
dupa meciul suedia-mexic, careva destept de la tvr a tinut sa spuna ca in curand va juca cfr-ul cu ceva echipa din suedia, asa ca sa avem grija, ca asta e tipul de fotbal pe care-l vom intalni, etc… Dude, esti la o emisiune despre CM, cui plm ii pasa de cfr cluj in momentele astea?
NOU
Pai na, CFR macar are legatura cu fotbalul.Dar cui plm ii pasa de cerbul de aur?!?! Ca la fiecare 5-10 minute ne aduca comentatorii aminte sa nu uitam de marele concurs de interpretare :))
NOU
Exact. Chiar am citit o stire azi ca portarul chiar a crezut ca merg mai departe, cum la pauza era 0-0 in ambele cazuri.
Oricum nu sunt asa afectati nemtii de pierdere. Azi toti sunt expertii si stiu cum ar fi trebuit sa joace sa castige si despica firul in 16.
NOU
Da, mare surpriza, ca si cum Koreea de Nord ar fi batut RDGul …
NOU
eu tin sampania la rece pentru plecarea poporului sarbocroat 🙂
muie slavii!!!
NOU
Stii ca la origine Vlad e prescurtarea de la Vladislav, don’t you?
NOU
Eu zic ca de la Vladimir. La origine e nume de judokan.
NOU
călăritor de ursi
NOU
youtu.be/qyCSXIzOaVo?t=13
NOU
germania a fost sauerkraut total. macar acum se odihnesc, fara sa fie stresati ca fraierii care se bat inca pt titlu.
la meciul cu brazilia am avut placerea sa aud aia cu “fernandinho* a fost descoperit de lucescu”. de aia ma uit la meciuri comentate de romani.
* – sau orice alt brazilian care se termina cu “inho”
NOU
Fernandinho a fost cumpărat de Șahtior în 2005, cu o lună înainte să împlinească 20 de ani.
NOU
Auzi Arhi, articolul ăsta l-ai publicat înainte de ăla cu monitorul? Mie pe mobil nu mi-a apărut. Și am mai văzut o chestie, la tine câteodată articolele apar în sidebar, la ultimele articole, dar nu apar și pe pagina principală. Nu știu dacă o fi de la mine, sau… ?
NOU
nu e de la tine:))
NOU
Eu cred ca Joachim Lowe asta terminase bilutele de muci si a trecut la ce material mai avea pe la gauri, singura disponibila fiind aia cu cacat. Ori e un fetisist scatolog patentat, ori e superstitios intratit incat ar manca si cacat numai sa-i iasa treaba. Adica IDIOT.