Știți genul acela de oameni care nu se maturizează niciodată și doar se prefac toată viața că sunt adulți, pentru că așa le cere societatea, copiii lor și, eventual, nepoții?

Eu sunt acela. Poza e făcută prin 2010, dar și acum mi se pare la fel de haioasă și nu aș schimba nimic la ea. Bine, acum am alte photoshop skills și ar ieși mai bine, butt still.

Știți când realizezi că ești adult?
Când faci prostii pe bandă rulantă și nu te trage nimeni de mânecă să îți zică să te oprești și că nu e bine ce faci.

Întotdeauna mă bazam că cineva mai matur decât mine va vedea că fac o tâmpenie și îmi va atrage atenția, eventual o linie de lemn peste degete și gata.

Dar, la un moment dat, deși știam că fac tâmpenii, nu mai îmi spunea nimeni să nu le fac. Nu îmi mai atrăgea nimeni atenția că greșesc și, ce era mai grav, a trebuit să îmi asum singurel efectele.

Și acela a fost momentul în care am început să mă prefac că sunt adult, să iau decizii responsabile, să mint că sunt pregătit pentru lumea de afară, că sunt pregătit să fac copii și să îi cresc, cam tot ce fac adulții.

Dar de maturizat în mod real? Adică să mă trezesc dimineața și să simt, așa, adultismul cum se trezește în mine?
Îndoielnic.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.