A fost o şedinţă lungă a noului Birou Naţional, de 10 ore. Spre final s-a discutat destul de mult propunerea lui Cătălin Drulă: USR ca partid să se poziţioneze împotriva schimbării Constituţiei. Se contura o majoritate clară pentru susţinerea propunerii. Moment în care Nicuşor Dan a ameninţat că îşi dă demisia dacă partidul se va poziţiona astfel, spune Cristian Ghinea.
Eu sunt certat în BN şi la grupul parlamentar pt. că fac parte şi din România 100, după ce Nicuşor Dan a făcut ca Dacian Cioloş să nu vină la noi. Au intrat toţi în Parlament defilând cu Cioloş, dar acum se pare că ar trebui să cer voie de la Oana Bâzgan sau Cosette Chichirău să mă asociez cu Dacian Cioloş. E amuzant si tragic în acelaşi timp.
via news.ro
Am scris de multe ori despre Nicu Shordan că este un tont care nu are idee de nimic constructiv, decât distructiv. Opinie demonstrată de multe mizerii făcute prin bucurești, de RMGC, de nebunia cu Hala Matache, cu gunoiul și țigănia de acolo pe care Nicu le dorea refăcute cum erau, ca să păstreze specificul zonei.
Nu am fost niciodată convins de el și de candidații săi care, din păcate, au fost, practic, singura opțiune anti PSD de la alegeri. Din păcate, a trebuit să mă alătur geniilor tip Cosette Chichirău, în contrapartidă la Dragnea and co. Și mă știți cât de mult iubesc eu iubăreții de maidanezi.
Nicu își dă arama pe față din ce în ce mai mult. Îngustul matematician ajuns, cam fără voia lui, vedetă politică, se transformă instant în ceea ce am urât noi atunci când l-am votat.
Iar prin mizeria asta, USR trece în aceeași categorie cu ceilalți.
Știu, să nu blamăm, să alegem ce e mai bun. Bâști.
NOU
Lol ce fata are in aceasta poza de zici ca este bucataul lui Adrian Nastase.
NOU
Din pacate, din cate imi amintesc, noi nu am avut ce alege din “ce e bun”, ci “raul cel mai mic”. Asta spune totul despre clasa politica de 28 de ani incoace.
NOU
nu stiu daca nu spune ceva si despre noi, care asteptam sa fim serviti cu un partid perfect, eventual pe o tava de argint.
NOU
nu, asteptam sa fim serviti cu un partid, nu cu un grup eterogen de retardati care “isi pastreaza optiunile si ideile proprii”.
NOU
Sa bagam si coloana sonora la raspuns:
www.youtube.com/watch?v=LDMvbORMEEE
NOU
Mda… a mai trecut un Bookfest, am mai lansat o carte. Acuş am intrat pe uşă, după o săptămână de lansări, discuţii, interviuri, poze. Greu! Greu, da’ şi frumos. Am primit şi o cană elegantă inscripţionată “Bookfest”. Am pus-o în vitrină lângă celelalte două căni elegante inscripţionate “Bookfest”. Bine, de trei ani dau ăştia căni, eu am fost la Salonului Internațional de Carte încă de la primele ediţii. Aşa am crescut: printre cărţi, printre autori celebri, microfoane, miros de tuş. Ehe, atunci ştii că ai în sânge arta asta. Atunci eşti artist. Când tragi pe nas tuşul proaspăt şi simţi furnicături în poală. Inspiiiiri şi pac! se întăreşte puţin, se ridică.
NOU
Era cam pustiu pe la standul DataGroup. 🙂
NOU
daca singura lor valoare era corban si floricelele lui stilistice…
NOU
Felicitari! Imi pare rau ca nici acum nu am reusit sa ajung acolo sa va cunosc.
NOU
Aș fi venit 🙁
NOU
La acest Bookfest am mancat un bors la “Pescarita Victorita” si mi-am luat cel mai nou dvd Rammstein – “Paris”.
NOU
:)) Ady, poate ai ajuns înaintea noastră.
Trebuia să interacţionezi cumva, să te faci simţită. Ai văzut Cocoşul?
Merci, Baxt! Lasă, mai e şi la anul. Poate vii în excursie cu restul colegilor argeşeni.
Să-ţi fie de bine, bugsy! 🙂
Maithun, eu am crezut că ai venit.
NOU
@Dani Corban: Multumesc!
NOU
Imensa majoritate aa….populatiei(indiferennt de ”starea materiala”) HABAR N-AU de cultura mostenirii istorice,didiferent de categoria din care face parte(arhitectonic,tehnic,retromobile,etc).
Cand va aud,pe imensa majoritate,cu auto mai vechi de 20-25 de ani ca-s….”RABLE”,pur si simplu ”ma ia capu’ ”.
Gradul de cultura este-”vorba” lu’ Creanga-o ”leaca mai sus de genunchiul broastei”.
Acu’ marea majoritate sunt analfabeti functionali dar,in cativa ani:
romanialibera.us3.list-manage.com/track/click?u=012c24843763eefffc7464432&id=2ce715fa7d&e=aa18ea3f0f
Populatia asta este cea mai buna reflectare a zicalei: ”In tara,pardon teritoriul orbilor,chiorull sau-in cel mai bun caz…!!-chiorii sunt imparati”
Revenind laa…”subiect” ,cum ”ziceai”….Nicu Shordan,a avut momentele lui de viziune,dar…de ce sa fie bucuresti-ul Micu’ Paris cand poate fi-muuult mai usor si-mai ales..!!-in virtutea inertiei Marele Ferentari.
Iar cu USB-ul,respectiv cu USR-ul=>”Te bagi in tarate,te mananca porcii”.
Din puncul meu de vedere,cei care NU cunosc Bucuresti-ul anilor ’60-’70 NU v-as permitee….”dreptul la cuvant”….!!!
Va avertizez sa nu ”umblati cu provocari” pentru ca:
-personal sunt NEAVENITE;
-NU raspund laa…..”acestea”.
NOU
Dude, esti ok?
NOU
Dude nu mai asculta satra benz. Uite ce face…
NOU
Exact.
www.youtube.com/watch?v=tOas3dXJkDs
NOU
“Din puncul meu de vedere,cei care NU cunosc Bucuresti-ul anilor ’60-’70 NU v-as permitee….”dreptul la cuvant”….!!!”
Corect. Eu as merge si mai departe si as spune ca daca n-au prins bombardamentul din 4 aprilie pas’pat’u sa taca naibii… Sau si mai bine: sa taca dracului daca n-au prins Bucurestiul anilor ’30.
Desi am inteles ca asta era vax pe linga cel al anilor 1900 – 1916.
Bah, stiti ceva? Daca nu l-ati cunoscut pe Bucur (ciobanul, nu magazinul!) PERSONAL, taceti darcului Doamne iarta-ma din gura!!!! N-aveti voi dreptul sa vorbiti, bah!!!
P.S. Am un typo, dar darcului parca suna chiar mai bine in context.
NOU
Ce cadru de nădejde ar fi ieșit din Nicușor…Hmmm. Ghinea continuă să-mi placă.
NOU
Okey……….
NOU
.
NOU
Cum sa ai incredere in orice partid? Nu au expertiza, prestanta si o gramada de lacune care ii fac vulnerabili… de obicei cei din partidele de dupa ’89 sunt doar marionete ale servciilor secrete romanesti…
Asa ca ce sa mai, ne mai mira ca s-a votat Geoana in 2009 si a iesit incultul mariner de base ? Si ca la votarea referendului pentru demiterea lu’ base s-a bagat cel putin in sectie la mine numai persoane din servicii… care te considerau suspect de cand ai intrat pe usa… Halal tara! Cine e acest Nicusor? O persoana providentiala, are sigur dosarel si il vor scoate asap in caz de ceva… fireste si ca de obicei, pai nu? Ca asa e in tenis!
NOU
Expertiza??? Hmmm.
NOU
Eh Tim, CS? NCSF. Imparati n-au mai fost prin zona de ceva timp, pe rege l-am alungat, iar Daniel nu vrea sa conduca tara ca cica bugetul nu-i ajunge pt o masina mai faina.
asa ajungem la partide, si de 27 de ani cam de stanga.
NOU
Suntem si aici cateva sute care putem spune ” called it ” , dar am fost numiti prosti sau iubitori de comunisti de catre ceilalti prin comment-uri, pentru ca nu preferam tanarul hipster cu finantari dubioase si comportament de sef de clasa la un liceu de arte, si am zis ca mai bine nu votam decat sa avem de ales intre ai lui si PSD .
NOU
Boss, eu m-am dus la vot pentru o singură persoană. Întâmplător, sau nu, aceasta apare menționată la începutul articolului. Nu mi-am pus nu știu ce speranțe, îmi doream doar să fie un exemplu, să încurajeze și alte persoane oneste, competente să apuce acest mizerabil drum al politicii românești. Totuși, nu reușesc să-mi dau seama de ce strigi cu atâtă mândrie “am înfrânt!”…
În orice caz, România are nevoie de un sistem uninominal, fără redistribuiri, fără alte artificii. Winner takes all. Împărțite județele în circumscripții (în funcție de populație) şi vot la 2 ani pentru Camera Deputaților. Votezi omul, nu lista (plină de penali). Ai 2 ani, nu-ți faci treaba, altul. Așa ceva nu va avea succes în România, fiindcă românul tot cu partidul știe, tot cu tătucul. Mai mult, se presupune că votează după competențe, nu după cea mai mare pomană.
NOU
@Stefan: pai nu se mai voteaza lista…….
NOU
Sistem uninominal s-a mai incercat in Romania, si ce au facut din el…
Sunt de acord cu tine, dar oare exista acum educatia necesara pentru a aplica un asemenea sistem? Oare marea masa a votantilor pot vedea realitatea de dicolo de promisiuni?
NOU
@Bugsy. Ba da.
NOU
@Stefan : asta este problema boss, sa aveti asteptari de cine stie ce exemple, sperante si asa mai departe de la un om ca Nicusor Dan, este ca si cum eu acum as avea asteptari ca Viitorul sa castige Champions League la anul.
Nu stau sa-i fac omului profilul psihologic, cu totii de aici cred ca se descurca sa caracterizeze un om cu expunerea lui. PSD-ul este prost pentru ca este o masina de hoti si de corupti. Baiatul asta ar fi fost LA FEL de prost ca si PSD, pentru ca pur si simplu nu are nicio treaba cu politica, cu domeniul in care activeaza, absolut nicio fraza, nicio actiune de a lui, nimic, nu arata a ceva ce il face om politic. Efectele cu el la conducere ar fi fost aceleasi ca si cu PSD-ul, doar ca din circumstante si motive complet paralele si diferite .
Pana la urmatoarele alegeri prezidentiale, baiatul asta va reveni in locul in care se potriveste cu adevarat, ceva MC la un club de Karaoke din Regie sau din Vama Veche.
NOU
+1 pentru Drulă
NOU
Nicusor Dan are multe pacate, insa nu mi se pare normal ce face Ghinea. El pare genul de profitor care se baga in USR dar se inscrie si in platforma lui Ciolos. Daca ar fi fost din PSD/ALDE sau PNL, toata lumea l-ar fi facut traseist. Mai mult, pune presiune ca fostul prim-ministru sa devina presedinte la USR, desi Ciolos n-a trecut in viata lui printr-un scrutin.
Avand in vedere cat a muncit sa faca dintr-un ONG al treilea partid din Parlament, voi daca ati fi Nicusor, l-ati lasa pe altul sa devina presedinte fara sa aiba nici macar o victorie electorala?
NOU
Ca orice om, Nicușor Dan are si el câteva hibe dar ii rămân veșnic recunoscător ca a luptat in instanta pentru anularea construcției unui Aqua Parc pe 7 hectare în Parcul Tineretului. Câți dintre noi si-ar fi pierdut timpul prețios sa facă ceva pentru comunitate ? Ma refer la implicare totala nu la un like sau un comment in fața calculatorului.
NOU
plm, ti-am dat un like.
NOU
serios acum, tu ai avut vreodata prentetii de la caricatura aia?
NOU
bai, am sperat. preferam sa ma insel eu.