Să ne înțelegem. Nu faceți greșeala să comparați musulmanii români cu cei ce vin din Siria, Peninsula Arabică sau de unde spanac mai vin domnii. Musulmanii români sunt aici de zeci de generații, fac parte și au luat parte la formarea țării, la formarea comunităților în care stau, sunt în general oameni cu bani și trăiesc în zone eterogene din punct de vedere religios.
Musulmanii care invadează fizic acum europa sunt musulmani șiiți sau suniți. Toți își ghidează viața după Sharia, toți sunt fizic bătuți în cap când e vorba de religie, știind că răsplata adevărata a unui musulman vine de abia în viața de apoi, când va face sex cu zeci de virgine în prezența măritului Mahomed, mâna dreaptă a lui allah.
Oamenii care ne invadează acum, sub oblăduirea celei mai slabe clase de cănducători ai europei, de la ultimul război mondial încoace, au o complet cu totul altă educație. Trăiesc în comunități care le spun că ei, ca bărbați, sunt miezul societății. Pentru ei, o femeie valorează mai puțin decât o cămilă. Poate vi se pare de râs, dar nu este și e complet adevărat.
Și aici intervine problema.
Musulmanul este un mic prințișor la el în țară. Acolo e șef, rege, dictator suprem și practic nu prea poate păți nimic, indiferent ce ar face, dacă e vorba de animale, emigranți sau femei. Sunt nemulțumit de femeia mea? Nu e o problemă, o decapitez în piață, e dreptul meu de stăpân. Servitoarea mea indiancă mi-a răspuns? Iară, nu e problemă, mai are săbii la piață.
Și vorbim de un comportament normal, al unui arab normal, sărăcuț, care își conduce singurel toyota.
Acum gândiți-vă că acela ajunge în europa, ca emigrant. Practic, nu mai are bani, trăiește din ajutorul social dat de state. Și, în afară de Merkel, care îi îngroapă pe nemți din cauză că ea a lucrat pentru naziști și are remușcări, în restul statelor, ajutoarele sociale nu sunt sau nu mai sunt chiar semnificative.
Adică omul va fi chiar sărăcuț. Va trebui, doamne ferește, EVENTUAL, să se ducă să muncească undeva, asta dacă nu se descurcă cu ce scoate sclava lui de nevastă. Va fi obligat ca, în public, să respecte femeile, #maijosdecatcamilele din realitatea în care a crescut el. Va trebui chiar să primească ordine de la o femeie. Și, nu, nu va putea face decapitări în piață când e nemulțumit. Lumea, regatul său, se va reduce la casa în care locuiește și atât.
Și vor încerca să își recreeze lumea lor. Vor face, ca în Londra sau Bruxelles, cartiere musulmani only, unde nu vei avea acces, pentru că e posibil să fii bătut cu pietre. Vor ataca femei pe stradă pentru că fusta lor scurtă le jignește privirea pură și le trezește instictul de violator. Vor face adică exact ce fac acum în europa iar cozile de topor numite guvernanți se fac că nu văd, pentru a putea scurge zeci de miliarde spre buzunarele lor, sub formă de ajutoare pentur imigranți.
Ce vreau să spun de fapt e simplu.
Nu există educație pentru oamenii care se ghidează doar după religie. Indiferent despre câte generații vorbim, ei, islamiștii, pot fi și sunt, așa cum se vede, reprogramați mental pentru distrugere și terorism. Da, chiar dacă ei de fapt au ajuns aici fără a fi teroriști, după ce viața li se transformă radical, după ce nu mai au facilitățile din țările lor, e foarte ușor să le ajungi la inimă cu ajutorul lui allah, fie-i numele blestemat. Și dacă nu lor, atunci copiilor lor, care se vor înghesui în jegul de ghetto unde locuiesc acum și vor asculta poveștile strălucitoare ale tatălui, din vremea când trăiau pe pământul lui allah și se ghidau după sharia.
După care se vor duce și se vor arunca în aer, pentru gloria lui allah.
Da, eu nu vreau să mă integrez eu în societatea lor și după regulile lor. Nu vreau ca femeile noastre să ajungă să fie violate în numele religie păcii, pentru că așa ni se spune de la centru, că trebuie să îi privim și să îi acceptăm. Nu vreau să ajungem ca la nemți, să se retragă carnea de porc din magazine, ca să nu jignim sufletele sensibile ce ne trec pragul, apelând la mila noastră. Nu vreau ca nivelul violurilor să crească cu 1400%, ca în Suedia, pentru că, nu-i așa, iată ce oameni cu inimi mari suntem noi.
Am văzut că deja, în unele localități, se agregă grupuri anti imigranți, care vor să țină liniștea pe străzi. Sincer să fiu, ajung să cred că este o idee bună. Pentru că poliția nu este în stare să facă nimic atunci când e vorba de problemele noastre, ale cetățenilor țării. Ce va face poliția când o gloată de arabi fără acte se va trezi pe străzile bucureștiului că sunt ofensați de femeile de pe stradă? Nu va face nimic, cu siguranță.
Probabil că tot cetățenii vor trebui să facă ceva. Și poate asta este soluția.
La teroare nu poți răspunde decât cu teroare.
NOU
Daca mohamed e mana dreapta a lui allah inseamna ca allah face laba cu mohamed?
NOU
da. cum face dumnezo cu sfantul tau de nume
NOU
First Fighter pilot Mariyam al Dassouri’s family has disowned her
www.thegatewaypundit.com/2014/09/emirates-clan-disowns-daughter-after-fighter-pilot-mariyam-al-dassouri-bombs-isis/
NOU
Ma uitam pe comentariile de ieri si @bigprostălăuOne asta mi se pare cel mai reprezentativ pt mentalitatea de oaie dintre comentatori. El stie una si buna “americanii e cool si ne apara de rusii, chinezii si arabii cei rai”. Ce drecu sa mai filozofezi pe tema iminentei planului Kalergi cand de fapt majoritatea de p-aici pot discuta doar la nivel cliseeic.
NOU
Tot timpul exista un plan secret si iminent pentru imbecili ca tine. Trebuie sa aveti si voi o ocupatie.
NOU
ce texte bagi big0ne … ai grijă la ce pachete suspecte apar pe lângă tine 🙂
NOU
O gluma mai ciobaneasca adevarat, dar ce plm nu mai suntem multiculturali? Ei omoara 30 noi le raspundem civilizat cu o gluma. Pot sa fac gluma asta despre orice religie. In afara de musulmani cine s-ar supara? Poate prin vaslui mi-as lua una de la un frate ortodox.
NOU
Daca mohamed e mana dreapta a lui allah inseamna ca mohamed e Eddard Stark?
NOU
Mâna dreaptă a lui Castro
media.giphy.com/media/14wzqFha7FE3v2/giphy.gif
NOU
Offtopic ca de obicei: usor-usor rezolv si cu legea aia anti-fumat
imgur.com/7bmdQFX
imgur.com/tmT80xp
NOU
ai și vibrator pă părete? sau ce mniezău e ăla în poza dooa?
NOU
Nu-i biroul meu din pacate, dar lucrez la adaptare.
E coada de la uscatorul de par pe post de ventilator. Nu cred ca rezista prea mult infasurat asa in banda. Probabil se incalzeste si se arde repede.
NOU
Ai spus cam tot ce se putea spune pe subiectul “imigranti musulmani vs Romania”
NOU
Vai dar cat de political incorrect poti sa fii, vai dar aceste cuvinte sunt pline de ura, nu esti un adevarat cetatean al pamantului cum am auzit ieri pe la nu stiu ce trepanat.
Din pacate, pentru noi toti, analiza de mai sus este cat se poate de corecta. Sper doar ca in Romania unde “libertatea” este privita un pic altfel, oamenii sa reactioneze si sa ii puna cu botul pe labe pe cei care vin aici si incearca sa isi impuna legile proprii.
Si, orice pana la carnea de porc, am zis.
NOU
Oamenii nu vor reactiuna in nici un fel. In tara unde Dragnea propune legea defaimarii si nu reactioneaza nimeni, iar parlamentarii voteaza pensii speciale si reactia e aceeasi te astepti la o reactie de a pune cu botul pe labe niste imigranti?
NOU
Da, ma astept. Pentru simplul motiv ca omul “de rand” este 0 afectat direct de cele 2 exemple pe care le-ai dat tu, chiar daca ele in esenta sunt valide. Pe cand musulmanul care pune o mana pe fata lui Ion, Vasile, etc are impact direct si nemijlocit, si ma astept ca Vasile si Ion sa puna mana pe par si se duca elegant peste musulmanul respectiv.
NOU
Daca nu primeste ajutoare sociale musulmanul trebuie sa munceasca si se va integra. O va trimite si pe doamna la munca, mai usor cu copiii ca costa etc. Cu ajutoare sociale sta acasa, fiecare copil e o sursa de venit, regatul lui, cum ai zis.
NOU
evident. cum plm nu ne-am gandit la asta pana acum…
NOU
La fel fac si tiganii. Pardon. Oamenii interzisi la Therme. Nu primesc ajutoare, femeile si barbati muncesc, au maxim 1 copil pe cap de familie etc.
NOU
de cand nu mai au tiganii ajutoare sociale?
NOU
Inlocuieste cuvantul musulman cu tigan. Si repeta de 3 ori ce ai postat. Cum suna?
NOU
O femeie valorează mai puțin decât o cămilă, ceea ce in limbaj de Ferentari se poate echivala cu dragostea pentru o janghina de masina … mai, dar ei intre ei, barbatii, se apreciaza? se respecta? se ajuta la nevoie? Ca am impresia ca nu, ca pentru ei viata in general nu e prea pretuita, asteapta toti sa moara sa ajunga la “recompense”.
NOU
Se apreciaza foarte mult intre ei barbatii acolo. Bine, aprecierea este mai mult de la barbati adulti la baieti tineri. Uneori baietasii astia danseaza prin localuri imbracati in haine feminine, pentru a-si arata respectul si aprecierea pentru adulti. O cultura vibranta de la care avem ce invata, cu adevarat.
NOU
se apreciaza mai mult cu oile, caprele…rumegatoare de-astea mai mici..
NOU
Lasa bre caprele … aici vorbeam de treburi barbatesti, si culte. Are si un nume practica culturala, se numeste Bacha Bazi si e prezenta in toate minunatiile astea de tari islamice.
Ca face parte din cultura lor, se vede din faptul ca soldatii americani nu au voie sa intervina pentru a opri pe vibrantii si diversii practicanti.
www.dailystormer.com/us-troops-not-allowed-to-interfere-with-pederasts-because-of-afghan-cultural-values/
www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/dancingboys/
www.dailystormer.com/norway-3-year-old-boy-raped-at-asylum-center/
Si mai cautati pe youtube Bacha Bazi, ca gasiti destule materiale sa va imbogatiti si diversificati bagajul multicultural.
Frumosi oameni, sa-i intampinam cu bratele deschise si cu baietei intre 2 si 16 ani.
NOU
Esti rasist! Nu toti islamistii sunt violatori de femei. Unii violeaza si baietei, capre sau oi. Asa sunteti voi romanii, rasisti.
NOU
Nu toti, sa nu generalizam. Doar 70-80% ii sustin. Un scurt rezumat:
Sweden: 77% of rapes committed by 2% Muslim male population – Gov data
Nigeria’s Anti-Christian Jihad in Numbers: 11,500 Dead, 13,000 Churches Destroyed
UK Muslim survey: 76% of prominent Muslims ‘strongly’ support Jihad
UK: Muslims fill 44% of high security prisons, out of a 5% Muslim population
Only 33% of Muslims in India work
Denmark: 46.1% of Muslims surveyed feel Danish law must be based on Sharia
Holland: 50-70% of former Muslim ‘asylum seekers’ live permanently on welfare
Poll: 81% Of Al Jazeera Arabic Poll Respondents Support Islamic State
Saudi Arabia: 87% of males blame women for sexual assault – Survey
80% of Turkish Muslim Settlers in Germany Live off Welfare – din 3 milioane
Saudi Arabia: 92% approve of ISIS representation of Islam and Sharia law – Poll
Pew Poll Analysis: A Billion Muslims Want Sharia Law
Am lasat cireasa pentru sfarsit:
Denmark: 90% of applicants for economic help to celebrate Christmas are Muslim – Fraud report
muslimstatistics.wordpress.com/
NOU
ba ejneboon?!?!?!? robertD e islamist ?
NOU
@bigOne
Nu iau apararea nimanui, dar nu-mi plac nici exagerarile doar pentru a manipula intr-o anumita directie. Sa luam punctual:
Din sursele date de tine:
1. Sweden: sunt de fapt 4.4% musulmani , dar autorul estimeaza ca jumate ar fi femei si copii (fara niciun argument) deci 2% male population + 77% committed by muslims – figure has been anonymously confirmed by Sedish polish (scris asa) in a phone conversation , but the figure could be higher – pe bune ?! mi-a zis cineva la telefon dar poate sa fie mai mare chiar ?! asta e de antena 3
2. Nigeria’s Anti-Christian Jihad .. nu neg, dar unde sunt victimele civile facute de Nato in zona.. doar ptr ca ne-am dus noi (occidentalii) peste ei ca… pitong .. ?
3. 76% strongly support jihad .. 76% din .. 190 “influential british muslims who apparently represent mulims” … deci fix 144 de oameni alesi pentru aceste intrebari .. de aici concluzionam ca 76% din toti musulmanii .. da valid .. si asta ar trece la antena 3
4. Muslims fill 44% of high security prison … in articol zice 1,225 din 5,885 (asta da 20% ) .. intr-adevar, cand sparge peinchisori , intr-una din inchisori 44% sunt musulmani .. dar overall doar 20% sunt .. da da mai bine 44% . + Romanians represent two percent of all arrests in the UK even though Romanians make up only 0.2 per cent of the population. -(dailymail.co.uk ) . Dar la fel merge si statistica asta la antena 3.
5. Only 33% of Muslims in India work – aici sunt de acord .. dar parca nu suna asa rau cand vezi continuarea textului .. “compared to 40% average country level” . Deci , overall din toata tara doar 40% muncesc (forta de munca) , in timp ce la musulmani procentu e 33% .. tot la antena 3 si statistica asta
6, Denmakrk : 46.1% of Muslims surveyed feel Danish law must be based on Sharia .. pe bune ?! Ai citit articolul ?! “53.9% believe in danish laws. In other words.. the remaining 46.1% want sharia” pe bune ?!!? asta e ca si cum ai zice.. . 53.9% il vor pe ponta.. rezulta ca restul sunt niste basisti imputiti …
7. 50-70% of former Muslim ‘asylum seekers’ live permanently on welfare… corect.. ce uiti sa zici este si prima parte.. si anume ca .. “asylum seekers, to a large extent, live off welfare” .. adica.. da 50-70% din former muslim asylum seekers live on welfare.. dar procentajul e acelasi pentru toti former asylum seekers.. si musulman si crestin si tot… dara da mai bine daca zici doar de musulmani .. tot la antena 3
8. Poll: 81% Of Al Jazeera Arabic Poll Respondents Support Islamic State …. 81% la un sondaj pe site-u lor … atat … (38.000 raspunsuri .. nu zice daca unice sau nu) … pe bune ?!!? asta e stire ?! Tu citesti ce voteaza lumea pe gsp.ro ?! cate voturi ai dat la misto pe sondaje cretine ?! .. dar .. la antena 3 ar merge ca dovada solida.. ca doar si ei au avut peste 100k petitii pe net…
9. Saudi Arabia: 87% of males blame women for sexual assault – Survey // sondajul a fost facut pe un esantion de 992 persoane (femei si barbati) .. din total .. 80% au zis ca de vina sunt pedepsele prea blande.. .. in timp ce 86.5% din barbati (deci nu din toti ce 992 de persoane) .. sunt de parere ca . machiajul exagerat e factor principal pentru cresterile de agresiuni in zonele publice.. deci nu overall , doar in zonele publice.. si asta au zis 86.5% din barbatbi (adica 86.5 % din x% din 992 de persoane) .. acelasi procentaj il obtii si in vaslui .. vezi cei 7 oameni .. femeia a fost de vina ! …
10. 80% of Turkish Muslim Settlers in Germany Live off Welfare – din 3 milioane .. amcautat si am cautat . .si nu am gasit nicio sursa.. articolul se bazeaza pe ce spune un profesor din Kuweit ! ! pe bune ?! nici o alta sursa ! ! ! Dar el zice ca doar 20% au permanent jobs .. restul sigur stau pe welfare.. doar ca .. Officiul Federal pentru Migrare in germania spunea in 2012 ca : only 47 percent of those surveyed (men: 56%, women: 39%) are fully or partially employed. In comparison, 58 percent of the German population do have jobs. … deci .. nicio treaba cu ce zici tu acolo dar la fel ca si celelalte.. ar da bine la antena 3…
11. Saudi Arabia: 92% approve of ISIS representation of Islam and Sharia law – Poll … asta e una tare.. continuarea “unfortunately we only have an article discussing the poll results.. but no details or examples “. .pe bune ?!!? adica .. nu avem absolut nicio dovada ca a avut loc vreun sondaj / unde a avut loc / pe cine am intrebat / ce am intrebat.. dar .. de ce sa nu zicem titlu asta bombastica? … asta e tipica antena 3
12 Pew Poll Analysis: A Billion Muslims Want Sharia Law … asta e alta stupizenie .. de scris in titlu altceva si in articol complet altceva… Pew asked question (1) in countries that account for about a billion Muslims..deci au pus intrebarea in tari ce totalizeaza 1 miliard de musulmani .. nu zice in ce tari .. cati oameni a intrebat .. dar in tarile astea.. 70% au zis ca da .. sa sumarizam.. au intrebat in tari care au sharia .. daca sharia ar trebui sa fie the law of the land .. si 70% au zis ca da.. PE BUNE ?! este o stire bombastica ca sunt de acord cu legile care le au !? dafuq ?!?!
Cireasa de pe tort: Denmark: 90% of applicants for economic help to celebrate Christmas are Muslim …. aici m-am dus la sursa.. la articolul in daneza citat in studiu.. deci .. intr-un satuc .. pe undeva in Danemarca.. 20 din cele 22 cereri primite au fost de la musulmani .. drept urmare ..extrapolam si zicem ca 90% in toata Danemarca.. pe bune ?! antena 3 si asta..
In concluzie, vreau doar sa arat ca trebuie privite ambele parti ale problemei . .si trebuie sa evitam sa o dam si noi in extreme ca nu ajungem nicaieri .. daca vreau sa vad titluri bombastice ma duc la antena 3 si wowbiz
NOU
Mihai,
Nu cred nici eu in toate cifrele alea dar iti ofera o idee despre ordinul de marime. Daca impartim la 2 toate procentele alea nu ar fi tot ingrijoratoare? Daca in loc de 1 miliard ar fi 500 de milioane de musulmani care vor sa-ti impuna legile lor nu e ingrijorator?
Ca o comparatie: romanii se declara 90% credinciosi. Cati ar vrea sa impuna cu forta ortodoxismul si pupatul moastelor in Occident? In UK din 100000 de romani 2500 traiesc pe ajutoare sociale adica 2,5%. Cum e cand compari cu zeci de procente?
Cu parere de rau dar nu poti sa amesteci grupuri sociale care traiesc in secole diferite si totul sa fie ok.
Daca tot sunt asa de iubitori de sharia nu ar fi normal ca aia 50% sa fie trimisi in tarile guvernate dupa sharia adica: statul islamic, irak, pakistan, afganistan si care or mai fi.
Are rost sa se chinuie in europa daca ei vor altceva?
NOU
big0ne ,
ce vreau eu sa zic este tocmai ca cifrele sunt complet irelevante. I-au intrebat de sharia pe cei din arabia saudita si 100 de persoane special selectate din UK .. asta nu e absolut deloc relevant. I-au intrebat pe cei din Europa? NU .. tocmai asta vreau sa explic, cifrele acelea nu arata absolut nimic .. sunt zero barat, nu poti trage nicio concluzie din ceva atat de targetat si departe de realitate. E doar propaganda si nu e cu nimic mai presus decat propaganda celorlalti. Nu poti trage concluzii despre musulmani dupa tot ce se intampla cum nu puteai trage concluzii despre romani ca tiganii faceau ce faceau in europa..
NOU
Sigur. Cifrele nu sunt relevante daca nu esti tu de acord.
Uite, mai ai un set aici
muslimstatistics.wordpress.com/2014/10/05/sharia-islamic-law-statistics/
Gasesti ceva cu care fii de acord sau trebuie sa ne dea Dancu acordul?
ICM e ok pentru dumneavoastra? en.wikipedia.org/wiki/ICM_Research
www.telegraph.co.uk/news/uknews/1510866/Poll-reveals-40pc-of-Muslims-want-sharia-law-in-UK.html
NOU
@mihai
ia de aici cifrele din UK. recensamant and all
imgur.com/ohkSbwP
NOU
@bigOne
te rog frumos nu-mi mai da site-ul acela de wordpress.. este echivalent cu antena 3 .. absolut nimic relevant .. ZERO !
Nu ai inteles nimic din ce am zis .. si dai link la tot la fel titluri bombastice ce trag concluzii stupide.. si cand citesti in detaliu . .despre ce era vorba in studiu .. realitatea e alta.. si ala de la telegraph . .te-ai uitat? ai citit studiul ? .. 40% au zis ca ar prefera sa fie judecati sub sharia in zonele unde sunt musulmanii multi .. .de aici nu rezulta niciodata faptul ca 40% musulmani vor sa impuna sharia in anglia.. e prostie… nu am cu cine sa ma inteleg.. tu stii una si buna, nu conteaza ca cifrele nu-s relevante.. de ce sa facem research cand putem sa fim antena 3
@cheddar.. printscreenu tau sustine ce ziceam.. unemployment la general 4%, la musulmani 7% ..ok .. e sub.. e normal la o comunitate din afara asa e peste tot . Asta sustine ca nu deviaza cu mult.. si in niciun caz nu e ca procentajele de mai sus cu majoritatea nu lucreaza
NOU
Mihai,
De unde ai inteles tu ca ideea era sa ma inteleg cu tine? Tu pari oricum genul care stie raspunsunsurile dinainte de a se pune intrebarile. Daca esti baiat istet si nu un spalat pe creier exact acum e momentul sa vii tu cu date statistice reale comparative intre musulmani si altii. Si mai discutam dupa.
Nu am sustinut ca 40% vor in UK sa le impuna. Ajunge ca fug din tari guvernate de sharia si vor sa se guverneze tot dupa sharia. O mica exceptie doar, banii sa fie ca in UK.
40% vor sa schimbe tarile unde vin. Pricepi?
NOU
Nu numai ca este o idee buna. Este SINGURA solutie viabila.
NOU
cazi in capcana occidentului… cand vor sa invadeze o tara, trag 2 bombe prin europa sau america, spun ca teroristii erau cetateni x sau y, hai sa atacam tara x sau y…
NOU
Really… ia spune-ne mai mult despre reptilieni, masoni si ce mai e la moda acu…
NOU
Ti-am dat plus ca esti prost.
NOU
Evident, trebuie sa apara idiotul iluminat de serviciu sa iti spuna ca esti prost pentru ca nu te-ai uitat la tzaitgaist, nu vezi situatia de ansamblu si nu intelegi lucrurile profunde pe care le intelege el, big pharma, amerflocii etc
NOU
Fascinant ca exista oameni asa de prosti precum tine si ala de mai sus ” Ted ” , care totusi reusesc sa se conecteze la internet si sa isi posteze opiniile aici .
Felicitari baieti, cu pasi marunti, se poate 🙂 .
NOU
Nu pot decat sa aprob ce ai zis mai sus…
E o situatie asa de periculoasa pentru cei care traim acum …si generata in mare de ceea ce au facut generatiile anterioare…Asta pentru haterii PC de serviciu care o sa vina cu fraze de genu : baaa, usor cu teroristii islamisti ca e si ei uameni…avem si albi teroristi , avem si inchizitie, avem si apartheid, avem si bla bla bla…legandu-se doar de chestii din trecut si la care eu , si gicu de pe strada nu am avut nici un aport…dar lucruri pe care trebuie sa le “inghitim” pentru ca PC si Human rights…what about my rights???
Sau drepturile familiei mele…De ce ar trebui sa fiu mai corect ca papa…ca pana la urma o sa se ajunga la lupta directa intre stilul nostru de viata si al lor… si daca credeti ca europenii sunt momentan niste papa lapte… poate ar trebui sa vedeti putin istoria zbuciumata a acestei regiuni de pe glob…e de ajuns un “trigger” major ca sa vedem capete de islamisti infipte langa turnul Eiffel….oamenii sunt si vor ramane niste animale manate de instinct…si cel de supravietuire e intotdeauna cel mai puternic.
NOU
E, acuș vin ipocriții toleranți, ca să te combată, pen’că ești rău!
NOU
Din punctul meu de vedere ai zis bine pana aproape de final.
Oarecum ma intristezi cand spui ca esti de acord cu baietii cu cagule pe fata care au curaj doar cand sunt in grup. Tot un fel teroristi sunt si aia. Scuza cu razbunarea nu acopera.
Offtopic:
Ma insel eu sau parca incepem sa ne dorim sa fim scanati, amprentati, interceptati si chip-uiti doar ca sa ne putem plimba in siguranta pe strada?
NOU
da gigi ca allahuy ackbarii astia au o gramada de curaj cand sunt singuri pe strada.
Ala care ataca oameni nevinovati did senin- e terorist. Ala ca-i apara pe numitii oameni nevinovati nu e.
Pricepi diferenta?
NOU
mane, sa-mi arati unde se formeaza garzi civile la modul preventiv si sa nu fie ultra-nationalisti
NOU
pentru ca a apara femeile si copiii de viol inseamna ca esti ultranationalist
NOU
cheddar, inseamna ca ne intoarcem la rationamentul meu:
– doua tabere fata-n fata, gata de bataie si diferentiate printr-o singura chestie: religia
Si ca sa nu crezi ca sunt subiectiv, iata si parerea mea:
Acolo se moare, este razboi. Exodul este o consecinta a razboiului. Amaratii aia vin spre noi si doar moartea care-i impinge din spate ii mai poate opri. Exact din aceleasi motive pe care le enumeram si noi. Isi vor viata si familiile in siguranta.
Printre ei, scursurile. Era de asteptat ca serviciile de orice fel si din toate statele prin care ei au trecut sa-si faca treaba. Fail! Prea multe informatii, prea mult popor, prea putini bani…motive sunt.
Aia au ajuns, deja sunt printre noi sau aproape.
Regula este simpla: esti la mine acasa, te porti ca la mine acasa. Daca nu-ti convine, ai doua directii, inainte sau inapoi. Vrei sa traiesti, muncesti. Nu vrei, alege directia!
NOU
Bai omule
Cam 40% din astia care ajuns in Europa vin din zone de conflict.atat
NOU
Mai maestre, matale ai scris articolul, sau e guest post?
NOU
io, perche?
NOU
Pai sunt multe chestii care ar trebui corectate.
1.) de pilda cu musulmanii nostri. Pai si ei sunt suniti, ca si majoritatea turcilor. Atita doar ca apartin unei minoritati sunite cu adevarat iubitoare de pace: ramurei sufi. De unde si convietuirea pasnica timp de aproape 200 de ani cu romanii (am spus aproape 200 de ani, pentru ca Dobrogea, partea de Romania cu cea mai mare populatie musulmana a fost alipita Romaniei in 1878). Lasind la o parte kurzii (care sunt o cu totul alta parte a discutiei), nu-mi aduc aminte de prea multi turci sau tatari care s-au detonat urlind allahu akhar
2.) cei mai multi din actualul val de refugiati sunt suniti. Dar mai sunt si alauiti, wahabiti, si ce or mai fi, impartire cred facuta dupa criterii mai degraba etnice tribale decit strict religioasa. Si componenenta asta tribala in acest caz (si ai dreptate in chestia cu camila si tot restul) cintareste mai mult decit faptul ca respectivii sunt musulmani. Adica religia le-a furnizat doar un pretext, s-a mulat perfect pe niste trasaturi de caracter pre-existente (ca o paralele, asa cum si noi romanii ne mulam perfect pe perceptele ortodoxiei, pe care le amestecam cu extrem de multe elemente pagine. Parerea mea de credincios. De care credincios – adica ortodox sau catolic – e foarte greu si complicat de explicat. Ca ca si originea lui Tim…).
Doar citeva consideratii personale si amicale pline de agramaticalicisme.
NOU
Recunosc, si eu dupa ce am citit cateva fraze, m-am uitat sa vad daca nu cumva e scris de Iulia.. 🙂
NOU
SCRIS DE CETIN “ARHI” AMETCEA MIERCURI, 23 MARTIE 2016
NOU
@VLAD: SI DE CE TIPI?! E chiar interzis sa cer o confirmare?
NOU
Ej nebun, n-am stiut ca musulmanii nostri din Dobrogea sunt sufiti. Chiar nu am stiut.
Sufitii is cam singurii musulmani care nu taiau capetele altora. Mai mult le taiau ceilalti turbati capetele lor, pentru erezie si alte bullshituri.
Pai si daca ar veni toti sufitii din lume in Romania, n-am avea ce au minunatii de la Bruxelles.
NOU
“Am văzut că deja, în unele localități, se agregă grupuri anti imigranți, care vor să țină liniștea pe străzi. Sincer să fiu, ajung să cred că este o idee bună. Pentru că poliția nu este în stare să facă nimic atunci când e vorba de problemele noastre, ale cetățenilor țării. Ce va face poliția când o gloată de arabi fără acte se va trezi pe străzile bucureștiului că sunt ofensați de femeile de pe stradă? Nu va face nimic, cu siguranță.
Probabil că tot cetățenii vor trebui să facă ceva. Și poate asta este soluția.”
NOU
Imi place ce spui tu acolo dar am vaga senzatie ca am mai citit fraza asta undeva.*
NOU
Da…
Trebuia sa apara si un gif cu “clapping hands”. Imagineaza-ti-l in timp ce-mi citesti comentariul.
NOU
Nu e problema, ca o concluzie, lasai sa ajunga la noi.
Eu unul ma inscriu pe lista sa le aratam ce inseamna o bataie romaneasca 🙂
NOU
Cred ca cel mai bine e daca ajung intai pe la Vaslui 😀
NOU
Daca te uiti in istorie bataia romaneasca e aia care se ia, cam ca gripa , mai mult decat se da . In rest , da , numa’ vasluieni infatuati. Daca pui 100 k de imigranti cam ca ala din poza aci nu mai “aperi democratia” nici cu minerii, care ma rog , nici nu mai sunt.
NOU
Bo$$, nu scoti moderarile? Se gatuie teava de la atatea comentarii.
NOU
O poveste interesanta pe acest subiect e cea legata de situatia actuala a unei parti din Bruxelles: bogdancalehari.wordpress.com/2016/03/19/bruxellistan-capitala-eurabiei/
In alta ordine de idei, poza nu e rea, dar e din Australia, de acum 3 ani 😀 www.snopes.com/latest-starving-refugees-syria/
NOU
Bine ai spus o poveste interesanta, dar e fix asta: o poveste. Autorul articolului enumera aproape jumatate din cartierele Bruxelles-ului, inclusiv pe cel mai instarit dupa preturile locuintelor (Ixelles). Ca sa nu mai zicem ca Molenbeek-ul asta blestemat de care nu se mai satura lumea sa vorbeasca e plin, printre altii, si de romani. La fel ca Anderlecht, Scharbeek si altele. Se exagereaza masiv si cu treaba cu no-go zone si alte gogomanii. E vorba de saracie si lipsa de educatie, si exista strazi in care ti-e cam frica sa treci, dar de cele mai multe ori e vorba si de prejudecatile cu care venim. Exista o zona in Anderlecht unde trec uneori ca sa merg la un magazin romanesc, si stiti cine ma sperie acolo? Romanii de toate etniile.
NOU
Nu o sa fie nimeni interesat de veridicitatea pozei, ce conteaza ca e o manipulare ieftina? si-a atins scopul.
NOU
Trafic de steroizi in Australia
www.michaelsmithnews.com/2013/08/customs-trumpets-it-seizure-of-steroids-at-brisbane-airport-christmas-island-not-so-much.html
Bo$$, ma simt manipulat. Retrag tot ce am scris legat de islam. Am fost influentat de poza. Acum ca stiu adevarul mi-am dat seama ca am gresit.
Ba voi sunteti tampiti? Ce are poza cu comentariile.
NOU
Ioana, faci parte din categoria “nu-s toti la fel”. Cum poti sa spui ca este “poveste” un articol documentat cu linkuri din Le Figaro, Wikipedia si rtl.be? Si atentie, scris in 19 martie.
Naivi, multi naivi.
NOU
@Ioana
repede porumbito: Cate atentate cu bomba au comis romanii din Moelenbeek?
NOU
“Musulmani siiti sau sunniti”…iar cei din Romania cum sunt ? Ca poti fi ori siit, ori sunnit. Nu e alta cale, a “musulmanului domesticit dobrogean”.
Toate atentatele, din ultimii zeci de ani, au fost savarsite de catre musulmani la doua sau a treia generatie, cu cetatenie din tarile respective.
NOU
Si, logic, daca pe aia de 20-30 de ani aici nu i-am putut civiliza, sa mai primim cateva milioane ca poate astia nou veniti se vor integra ok. E incredibil ce daune cauzeaza scoaterea orelor de logica si filosofie din licee.
NOU
Nu bai prostalaule, ca nu ii chemi tu cu ma-ta, sau sa ii tii tu. Ai o datorie morala, umana fata de cei pe care i-ai futut cu razboaiele tale si i-ai macelarit.
Daca unul din zece mii se detoneaza in piata, nu inseamna ca toti sunt teroristi, iar daca tu crezi asta, mai da-te-n mortii ma-tii de ghertzoi rasist si xenofob.
NOU
cum adica nu ii tine el? banii aia de la buget ai cui sunt, ai lu ma-mare?
NOU
Banii aia de la buget sunt bani publici, nu ai nici cel mai mic cuvant de spus despre folosirea lor, ca de-aia ai participat la alegeri, sa existe niste indivizi care iau decizii de genul asta.
Si, din fericire, nu sunt toti prosti ca pula, la fel ca hipiotii astia sarantoci de pe FB sau bloguri, asa ca probabil ne vom lua si noi portia binemeritata si extrem de redusa (din pacate) de imigranti.
Asta dupa ce, la un moment dat, aveam in Irak cea mai numeroasa forta militara dupa SUA si UK.
Pentru ca Basescu, baga-mi-as pula in inima lui de cretin patentat.
NOU
@Dragos
sunt curios cati am futut EU cu razboaiele mele si cati am macelarit EU, de am o datorie morala fata de astia care vin si distrug zona in care locuiesc.
NOU
Oaaaa, ce exprimare academica si intelectualista, chiar, cu accente hipsteresti de om adevarat, politically correct. Auzi ba, eu cred ca mama asta a voastra, a politically correctilor, e tot timpul gravida, ma…. Altfel nu-mi explic de unde apareti atitia.
NOU
Sabotor – nu trebuie sa o faci tu personal, atata timp cat guvernul tarii tale, parlamentul, alte structuri alese democratic de catre popor, au facut-o.
NOU
Dragos , mamaia ta e tigan ?
Despre ce razboaie vorbesti mai exact si despre ce datorie morala? Pai de aia te duci si ii bubui pe unii la ei acasa si le darami sandramaua , ca sa ii iei apoi sa doarma la tine in pat? Mare tactician esti.
Daca te duci la unii si ii umfli sa se linisteasca, sau din orice motive ( ca vrei sa le furi resurse , sau sa destabilizezi regiunea) , e util sa ii tii acolo in incinta lor .
Si nu , eu nu sunt rasist si xenofob , ca te urasc si pe tine si pe alti prosti asemenea-ti, care aveti aceasi culoare si natie ca mine, in egala masura.
Eu zic invers, daca te roade mila si datoria morala , cheama-i tu cu ma-ta si tine-i pe toti. Eu nu am macelarit pe nimeni niciunde si nici nu vreau sa fie nevoie. In plus , banii mei mai bine asista tigani de productie romaneasca , care cel mai des se bat intre ei si aduc atingere ordinii societatii mai mult prin faptul ca fura si vorbesc urat, comportament acceptabil si tolerat in rromania .
NOU
@Dragos, să-mi bag pula’n familia ta dacă nu aproape că mi-ai smuls o lacrimă, fu-tu-vă’n gură de bulangii tari în clanță din spatele tastaturii, că în viața reală vă dați cu ruj și purtați poșetuțe și “iegări”
NOU
Dragos…hai mai spune-ne putin cum e asta cu razboiu…pot sa pun pariu ca nici macar nu stii cum arata un livret militar…plm.
NOU
@ Dragos
Discursul tau e oarecum inaltator.Elevat prin limbaj si mustind de coerenta.O mica precizare: in Irak si in alte zone am ajuns pe motiv de solidaritate si alianta.Stii,in zona asta de Europa,ori ai prieteni cu muschi,ori iti vei face fara sa vrei.
Altfel,iti sugerez o excursie prin India.Ai deveni venerat instantaneu.
NOU
O mai spun odata: “Islamul este religia pacii, cine spune contrariul va fi omorat cu pietre.”
NOU
Daca islamul e religia pacii de ce nu sunt islamistii radicali extrem de pacifisti?
NOU
Pentru ca nu traiesc in pacific.
NOU
Nu cred ca la noi, in Romania, se va ajunge la un al 2-lea incident cauzat de radicali/dobitoci. Dupa primul, poporul asta tolerant cu orice (mai putin homalai si neortodocsi) ar linsa pana la ultimul imigrant.
NOU
Ca tot ai adus vorba, ce-o fi, bre, cu Maithun, ca nu l-am mai vazut pe aci.
NOU
Ce, mah, Maithun era neortodox?
NOU
Ar linsa o pula. S-ar intoarce cu spatele si s-ar face ca nu vede nimic, exact cum face si cu tiganii ce jefuiesc in plina zi, in vazul tuturor.
NOU
Uiti un amanunt. Tiganii e ai nostrii, si tot la doamne doamne se roaga… aia e neoameni si neromani.
NOU
Ar linsa pe dracu. Cati politicieni, hoti, corupti etc. au fost linsati in ultimii 25 de ani si cati meritau? In Romania nu exista “societate civila”/”opinie publica” sau nu o baga nimeni in seama. Traim totusi in tara in care au fost posibile 6 mineriade.
NOU
Bai, imi place la nebunie ce citesc. Romanul e cu c*aiele mari si se crede fiinta superioada doar atata timp cat e la el in tara. Cand ajunge prin Europa, se plange ca e discriminat, tratat inferior si platit prost.
Apoi, mai e si crestinismul romanesc, in toata ipocrizia lui. 10 porunci inutile, pe care romanul parerolog le incalca zi de zi, imprastiind xenofobismul si ura pentru altceva ce nu e ca el.
NOU
Tocmai deasta ne vor conduce. Nu exista tocmeala numai ura. Războiul este pornit din interior acuma.
NOU
Asta inseamna sa locuiesti toata viata doar in Romania, ti-e frica si de umbra ta.
Refugiatii nu sunt nici mai buni, nici mai rai decat restul europenilor. Unii sunt harnici si vor merge la munca, altii sunt lenesi si vor sta pe social, altii sunt inteligenti si isi vor deschide firme si tot asa. Iar copiii lor la fel, o noua generatie, o noua sansa, e ca la tombola.
Toata sperietura asta anti-refugiati arata de cat de putin umblati prin lume noi romanii.
NOU
E adevarat nu sunt nici mai buni nici mai rai refugiatii dar au o particularitate aparte fata de restul europenilor.Au o pasiune nebuna pentru religie si atentate.In rest sunt ok.
NOU
riiiight.
Eu zic s-o intrebi pe Cheddar daca se simte ok sa se plimbe prin cartierele prin care-s astia majoritari. Conform teoriei tale, ar trebui sa se simta la fel de in siguranta ca si intr-un cartier unde majoritarii sunt briti.
NOU
Ah, si inca ceva, ia vezi putin la inceputul filmuletului asta: www.youtube.com/watch?v=SgKMI1wV0ps
Aia s-au pus sa demonstreze si sa urle “fuck uk/fuck police” pentru ca politia a avut tupeul fantastic de a o lua la intrebari pe sotia (ma rog, vaduva) unuia care s-a detonat in Stockholm (parca, vezi tu in film). Eu n-am vazut europeni care sa faca mitinguri pentru nevasta unui terorist.
NOU
Spune-mi o tara unde mia mult de 20 – 25 % din populatie, adica leftistii handicapati, sustin imigrantii si aducerea lor .
Ba coaie, voi doar trollati pentru reactii, sau chiar sunteti atat de handicapati incat nu vedeti ca dintre toti care au venit in Europa, nu doar cu valul asta, ci de cand sunt ei, probabil mai putin de 10 % muncesc, iar restul sunt ocupati sa traiasca din ajutoare, furturi, si si-au facut propriile lor enclave in anumite cartiere Londoneze, Pariziene, Marseilleze sau suedeze, unde bascially europenii nu au voie sa treaca, si sunt sfatutiti chiar si de autoritati sa respecte asta .
Te intreb sincer, nu considera o jignire directa, pentru ca este posibil sa trollezi .
NOU
@RobertD
iubitule, iti scapa esenta lucrurilor. O mica parte dintre refugiati, da, inteleg sa isi faca cunoscute crezurile prin violenta. La fel ca o mica parte dintre romani (ai auzit de legionari?), la fel ca o mica parte dintre unguri etc.
Sigur, europenii au depasit de ceva vreme aceasta etapa, a violentei. Cu siguranta o vor depasi si musulmanii din Europa, va trebui doar sa avem rabdare. O sa intelegi tu mai tarziu, cand ai sa mai cresti.
NOU
Ahhh…rabdare…ai vorbit ca un adevarat merkelian!!
NOU
Esti prost!
NOU
In mod normal in faza asta te injuram si imi bagam pwula in a ta scumpa mama dar…avand in vedere ca de ceva vreme sunt zen iti spun ca te inseli si ai pareri gresite.
NOU
Georgle, un pic de rabdare. Pina acum in Germania erati obisnuiti cu turcii, pentru ca valurile astea de migrantii din Africa de Nord si Orientul Apropiat s-au revarsat mai mult spre Franta si Belgia, pentru ca pentru multi franceza era mai familiara (cit de cit). Iar germana pentru niste oameni ca ei e teribil de greu de invatat.
Dat fiind curentul nationalist din Franta, cit si cel jemanfishist din Belgia, precum si a beneficiilor sociale potential mai mare, precum si a unei mai mari tolerante din partea populatiei din Germania, noul val s-a reorientat. La voi, in Germania, problemele advarate, asa ca-n Belgia, vor apare cam in 10 ani. Pentru ca actualul val va fi greu de asimilat.
NOU
“Esenta lucrurilor” este ca in Europa de Vest musulmanii au omorat sute de oameni, iar la noi nu. Pentru ca la noi nu au ghetouri radicalizate. Inca.
NOU
@Sabotor
Io va foarte invit la mine la Leicester. dar aveti grija in zona musulmana, ca daca sunteti albi si nu va acoperiti tartacutele (femeile) sau nu purtati o barba de aia de arata ca parul pubian? Va luati pietre.
De la copiii astora, care se joaca pe strada.
Viitor de aur in mortii ma-sii.
NOU
Acum ceva ani, pe Rue du Brabant, in Bruxelles, tot niste “d’astia mici” mi-au dezumflat cauciucurile la bicicleta, furindu-mi ventilele. Pentru ca n-au putut s-o fure.
Si nu, nu erau tigani, pentru ca inca nu intrasem in UE.
NOU
@Cheddar
N-auzi ma ca gresesti si nu esti destul de plimbata prin Europa? Refugiatii si musulmanii sunt la fel ca si europenii, ma. Chestiile alea cu musulmani care fac poc prin marile orase ale Europei sunt conspiratii ale mafiei masono-iudeice, nu-s deloc adevarate. Doar stie George, ca spre deosebire de noi, el a umblat prin lume si a vazut treburile astea.
NOU
@Sabotor da, dar george e un bou sinistru.
NOU
Hai, ma, ca Georgel e chiar simpatic. Uneori… Nu merita sa fie “gratulat” astfel. Parerea mea.
NOU
tolerantule!
Magaria e ca mie mi-e tarsala de toti tolerantii astia ai lu peste care vorbesc din cur si habar n-au cum e sa traiesi cu astia.
Examples:
1. Mie imi place sa ma plimb noaptea pentru ca insomnie. DE asta vara nu mai pot pentru ca zona mea care era misto si linistita, nu mai e din motive de refugiatii lu’peste. In fiecare seara scandal tipete si urlete in parcarea de peste drum etc.
2. Mie imi trebuie sa mai angajez un developer. SI toti astia care vin sunt musulmani si nu pot sa-i angajez.
de ce? Pentru ca daca am doi angajati musulmani am peste 20% si atunci tre’ sa le fac prayer room si sa-i las sa se roage de 3 ori pe zi- cam o ora si-un pic in total, pe banii mei. Asta pe care-l avem acum nu face faze, dar magaria e ca la astia e o foarte puternica peer pressure- daca Asim nu vrea sa se roage si nu-l vede nici unul dintre ai ui e OK. Daca mai vine un musulman si-l vede ca nu se roaga, Asim are belele in comunitatea lor pentru ca e necredincios.
3. Sa nu te poti duce in zona X pentru ca daca nu esti d-al lor le dau puradeii cu pietre.
4. Sa te duci la tesco si sa treci pe langa raftul cu produse la reduceri. Si-s o gramada de arabi acolo asteptand. Vine gigelul pune chestiile pe raft- bai frate i-a dat unul dintre ei una amaratului de-a zburat ala pe fund. Au scotocit peste tot, bagat in gura tot ce au nimerit pana au venit bodyguarzii sa-i dea afara.
Aparent asta se cam intampla aproape n fiecare zi.
5. isi fac nevoile pe strada. IN vazul lumii, barbati si femei.
Asa ca, din partea mea, cacatii astia liberali din Romania care habar n-au se pot duce fain frumos sa suga o pula de magar de 15 centimetri infectata cu AIDS, si sa vorbeasca atunci cand nu stau intr-o tara atat de nasoala incat pana si astia strmba din nas la ea.
NOU
@emmental
Oh, da, acel moment in care o pisda cheesy se alinta si ne invita sa ii numaram ovulele…
NOU
Mesajul ala cu suptul pulii de magar cu AIDS ti se adresa. Go go
NOU
@cheesyp
pisi, aia cu numaratul ovulelor era, asa, mai mult o figura stil, stim amandoi ca nu e asa de mult de numarat 😀
Imi pare rau ca esti negativista si disforica de felul tau si ca nu vezi oportunitatile de socializare pe care ti le ofera noii veniti. Singuri, needucati, vulnerabili, fara experienta la femei, s-ar putea sa nu faca multe nazuri si sa ai o sansa, eu in locul tau mi-as reconsidera atitudinea.
NOU
@cheddar ai dreptate, dar un lucru ma ingrijoreaza la tine si anume : “sa suga o pula de magar de 15 centimetri” sper ca esti constienta ca acum orice amarat cu o putza de 12-13 cm o sa se laude pe blog ca o are aproape cat magaru’
NOU
Mai Cheddar, nu sunt veterinar, dar din cite stiu eu magarii nu fac AIDS, mai. Exista ceva similar la cabaline, dar eu stiu daca se transmite si la magari? Si oricum, nu este patogen la om, pentru ca imunitate de specie. Sau incerci cumva sa sugerezi ca Georgel ar fi vreun magar? Foarte urit!
NOU
@dufu
nu e frumos sa insulti magarii ca nu ti-au facut nimic sa merite sa fie comparati cu el
NOU
@razvan my bad, ma gandeam in inchi 🙂
NOU
cartierele alea deja exista, si ai dreptate.
NOU
“Ce va face poliția când o gloată de arabi fără acte se va trezi pe străzile bucureștiului că sunt ofensați de femeile de pe stradă? Nu va face nimic, cu siguranță.”
Daca se ajunge la asa ceva, mi-ar place ca strazile pe care vor umbla acele gloate sa fie doar din Ferentari. 🙂
NOU
www.youtube.com/watch?v=r2DQE0Z9S0c
coane poate vrei sa pui asta undeva mai vizibil imo
NOU
Pana mea, unu’ se plange ca e incet internetu’, altu ca vrea bani sa fumeze si sa trimita la ma-sa in Siria. El vrea bani ca si cum statul german sau UE ii datoreaza ceva. Altii se plang ca mancarea nu-i buna. Ca aia-i mancare pentru caini sau pentru femei, nu pentru ei.
Mizeriile astea nu fug de razboi, ci doar folosesc razboiul din Siria drept motiv sa vina si sa primeasca bani asa, pentru ca pitong.
NOU
dap. Din pacate unii oameni sunt inceti si tre’ sa li se explice la ce foloseste un link.
NOU
Ai si n-ai dreptate.
A baga toti musulmanii intr-o singura oala e ca si cum i-ai pune pe toti crestinii la un loc. adica mormoni, protestanti, luterani, adventisti, catolici, ortodocsi, copti, etc. pe langa “stilul” de musulman, mai exista si influenta tarii unde domiciliaza indivizii.
Ca exemplu: kurzii, azerii, turcii, uzbecii, kazahii, libanezii, sirienii sunt musulmani. DAR, astia sunt in majoritate seculari, astfel incat la ei gasesti si bautura, si femei, iar alea care umbla pe strada mascate sunt (sau erau) minoritare. Ca sa nu mai spun ca prin Siria, Irak, Liban, sunt (erau) si o gramada de ne-musulmani.
A-i baga in aceeasi oala cu wahabitii e o eroare.
Pana si iranienii, care teoretic sunt musulmani devotati, trag sprituri si curvasaresc la greu. la ei e cam cum era la noi pe vremea lu Ceasca: aia fac legi cate vor, iar sportul national e incalcarea lor (discreta).
Problema apare la comunitatile omogene (in general sunite). aia sunt,intr-adevar, cei mai batuti in cap.
Pe cuvantul meu ca n-as avea vrun stres sa am vecini libanezi. la sirieni as avea ceva emotii pentru ca in urma razmeritei s-au radicalizat. dar mai putine decat la wahabiti.
problema e ca a-i evalua e o treaba complicata, scumpa si de durata. deci nu e o solutie pe termen scurt, ci mediu-lung.
pe termen scurt singura solutie este aplicarea stricta a legilor, modificarea lor pentru a da putere autoritatilor unde e cazul (fara perchezitii noaptea???) si raspunsul cu forta excesiva al politiei (ai aruncat o piatra in politisti, te-a impuscat; a strigat la tine sa te opresti si nu te-ai oprit, te-a impuscat etc.)
NOU
De acord cu tine, da’ nu poti face asta ca ti se suie-n cap cohortele de trepanati flowerpower si PC care o sa te acuze pe tine si pe politisti de rasism.
NOU
libanezii in mare parte sunt crestini si nu musulmani
NOU
De unde si expresia ciocanului libanez. Un grup de cercetatori britanic a demonstrat ca ciocanul e un stravechi simbol crestin. Sau musulman. Cert e ca toate religiile duse la extrema sunt asemanatoare ciocanelor.
NOU
Eu as vrea ca piosii refugiați să fie cazați în Simileasca buzoiana unde din prima noapte ar rămâne în pl goala,le-ar fura hindusii noștri și nisipul dintre deste.Apoi spre toamnă să îi aducă la mine la tara dar după campania de recoltare să avem si noi timp liber ,ideal ar fi să vină după prima prorocire a vinului când juma de sat e beat și toată lumea se bate cu toată lumea.O să fie frumos popa ortodox o să cuvanteze din altar cât de mult amenință necredinciosu veșnicia de la sat și să vezi iures,1907 ar fi un party de hipsteri.Eu sunt adeptul politicii corecte atât timp cât toporul meu e mai lung decât al tău și mai vin si cu doi tractoristi.
NOU
Pritocire a vinului,destele mari,ecranu mic știe și meșteri Cetin cum e.
NOU
gand la gand. daca astia se hotarasc sa faca o enclava in bucuresti numai cu musulmani pana o fac o sa descopere ca in mijlocul ei e o mare enclava de tigani.
NOU
Mda, o sa fie ca o simbioza intre tenie si limbric
NOU
@big0ne: nu merge. Teniile sunt viermi plati, hermafroditi. Limbricii sunt viermi cilindrici, sexuati (adica exista si femele si masculi).
NOU
Dom doctor pe mine ma intereseaza daca aia sexuati si aia hermafroditi,plati sau cocosati au barba si pigmentu mai inchis si pot sa care un rucsac sau o servieta?
NOU
In lumea asta sunt 1,6 miliarde de musulmani. Daca ar fi teroristi toti , nu ne-as vedea bine. E al doilea articol cand zici ca plm.. nu toti musulmanii sunt teroristi dar toti teroristii sunt musulmani asa ca fuck politically correctness si eu vreau sa fiu safe .
De acord cu tine , dar de ce cand din privinta europenilor era la fel cu romanii , atunci ne plangeam ? Nu aveam aceeasi intelegere ca acum ?
arhiblog.ro/suntem-cetateni-mana-doua-treia/
arhiblog.ro/sunt-anti-italian/
NOU
TU ESTI UN OM FOARTE NEINTELIGENT.
In lumea asta sunt 1.6 billion muslims.
Stii ce altceva mai e , porumbelule? Fo 44 de razboaie purtate de musulmani la ora asta.
NOU
Noua secta “nu toti”.
NOU
Bă, io votez să fim rasiști, adică să nu îi primim în țară. Și dacă nu ne întâlnim cu ei atunci nu o să știe că suntem rasiști.
Ăștia, antirasiști, dacă va mușcă 10 câini, la al 11-lea mergeți să îl mângâiați? Da, comparație cu câini, că ăia sunt animale, dacă omoară alți oameni, deci gtfo.
NOU
—
Poland Prime Minister Szydlo says migrants cannot be settled in Poland at the moment – Reuters
—
Asa ar trebui si ala al nostru, lacheul bancilor, cum ii zice, Ciolos, sa zica: temporar suntem in imposibilitatea de a primi migranti in tara. Nu ne mai intrebati, va spunem noi cand se schimba situatia. Dar are organele necesare pentru o astfel de declaratie, el sau Iohannis? Ciolos nu, pentru ca i le strang bine cei de la patronatul bancar roman, iar Iohannis tot nu, el probabil inca urmareste cu atentie si ingrijorare situatia de dupa atentatele din Paris. Undeva mai inspre vara ajunge si la astea de ieri.
NOU
U-gene, lasa bre A3 ca poate te faci bine
NOU
O solutie destul de simpla pentru a iesi pe termen lung din spirala aceasta lipsa de educatie->marginalizare->saracie->violenta ar fi ca musulmanii care nu participa social (nu muncesc, nu platesc taxe) sa nu mai faca copii. O campanie de vaccinare anti-polio bine gandita poate rezolva problema.
Vor trai in continuare in ghetourile lor dar fara sa mai faca copii nu vor mai reprezenta o pepiniera de tineri radicali si, cel mai important lucru, nu vor mai atrage anatema asupra tuturor musulmanilor din Europa, integrati si utili social, la fel ca toti ceilalti europenii.
Este o solutie acceptabila de a scoate violenta dintre sanii Europei si de a nu stirbi libertatile celorlalti europeni.
NOU
Hai na-ti-o franta ca ti-am dres-o.
NOU
Georgele, acum chiar stau si ma intreb daca trollezi sau vorbesti serios.
NOU
nu gigel.
NU poti pentru ca avem cacati stangisti care sar de cur in sus de parca si musulmanii sunt oameni.
Ce poti sa faci e ce face nea Cameron aici: de la al doilea puradel in sus, nema welfare. Simplu, curat, democratic.
NOU
PLM, tu cateva comentarii mai sus o dadeau cu “Refugiatii nu sunt nici mai buni, nici mai rai decat restul europenilor.” si ne spuneai noua ca trebuie sa-i intelegem pe musulmani si sa avem rabdare, ca acum sa propui sterilizarea lor?
NOU
georgica, tu nu ai de programat vreun switch redundant la google?
NOU
Georgel a devenit un fel de Tim inteligent.
NOU
Eu zic ca Tim e mai inteligent…hai sa bagam de pariuri. Facem lista?
NOU
@mihaela; macar Georgel munceste prin Germania, a mai facut si el o scoala, a mai vorbit cu niste oameni (cum il cheama mai Georgele pe ala de la AT&T de care fac golanii astia misto aici pe blog?) . Deci banii mei merg oricind pe Georgel. In plus, e ardelean, si mie in ciuda faptului asta, ardelenii imi sunt simpatici.
Tim din pacate, in ciuda faptului ca e genial, este prizonier in trupul lui humanoid si cam atit. Ah, nu, si Peretu. Deh, soarta.
NOU
@mihaela
George nu e prost. Problema lui e ca se crede genial in absolut orice domeniu si ca-i cu vo’ 40 de clase peste noi, muritorii de rand. Si atunci scrie orice, fara sa verifice daca are dreptate sau nu, fara sa analizeze daca spune o tampenie sau nu, convins fiind ca si daca nu are dreptate, noi suntem prea prosti ca sa ne dam seama. D-aia o dadea inainte si cu discutiile lui cu CTO-ul de la ATT si cum ii explica el aluia cum sta treaba.
@dufu
Krish Prabhu. Ala e CTO la ATT de vo’ 4 ani.
NOU
@dufu
macar nu e din Plosca. Aia din peretu sunt oarecum mai breji
NOU
Cu articolul asta m-ai pierdut ca cititor.
NOU
Wow….
NOU
Erau prea multe cuvinte pentru tine?
NOU
De ce, ca am zis eu ceva rau de poponari??!
NOU
Io’s mai plastic ca domn doctor,este ca ai tricou cu #politicacorectăstimuleazăestrogenul , #curvelealbesinecredincioasemeritaviolate
NOU
@mArius: Vezi că banii daţi pentru abonament nu se returnează. Să nu-ţi pară rău mai tîrziu…
NOU
Acum e in baie, langa pian, sta si plange. 🙁
NOU
Sa tinem un moment de reculegere… ok, care ai o tigara?
NOU
si pentru ca esti pierdut te declaram nul.
NOU
De ce, a fost prea lung și nu l-ai putut citi până la capăt?
NOU
foarte amuzante comentariile cu prea lung articolul de la fanii unui blog cu o media de 50 de cuvinte/postare. dar inteleg, nivelul vostru medieval prinde perfecte ideile acestui articol.
NOU
Ce sa-ti spun. E plin de prosti pretiosi si pe blogul lui Plesu. Poate a venit momentul sa va spuneti povestile de viata si voi astia pro musulmani/islamisti/refugiati. Spuneti-ne de colegii vostri musulmani cat sunt de toleranti, pacifisti deschisi la minte. Daca se incepe un topic numai pentru voi eu nu comentez, va las doar pe voi sa mestecati toleranta, dreptate si democratie.
NOU
Leon, sunt chiar curios pe ce se bazeaza aceasta superioritate plictisita si plictisitoare pe care o afisezi.
Si, asa pentru cultura ta, toti avem dreptul la o opinie. Chiar daca nu esti de acord cu ea. Numai voi, astia cu mama tot timpul gravida (ma refer la puliticalicorecti) detineti adevarul suprem. Si absolut. Daca astia, retrograzii, populatia de ev mediu, neaderthalienii indraznim sa exprimam alta parere decit cea mainstream, suntem imediat pusi la “punct” si catalogati ca si “nazisiti”.
Ca o paranteza, astia ca voi suntei explicatia pentru care Trump, Lafarge ala, Marine si altii ca ei au atita succes. S-a cam plictisit lumea de atita PC si bagat pumnul in gura.
NOU
Si mie mi s-a daramat cotetul de suparare
NOU
@mihaela
Daca nu s-au autodetonat si gainile,inseamna ca nu a avut un impact suficient…
NOU
www.hotnews.ro/stiri-international-20885410-breaking-news-fost-arestat-treilea-suspect-din-atentatele-din-bruxelles.htm
NOU
Cand citeam ca la noi sunt judecati violatori in stare de libertate, violatori care locuiesc la 200m de victima (am citit si de o crima cu 4 faptasi in libertate vecini cu sotul victimei) credeam ca suntem idiotii europei. Acum aflu ca poti fi judecat si pentru terorism in stare de libertate.
NOU
Asta e esenta corectitudinii politice… Mai corect de-atat s-o putea???
NOU
www.hotnews.ro/stiri-international-20885410-breaking-news-fost-arestat-treilea-suspect-din-atentatele-din-bruxelles.htm
La loc comanda!
NOU
Stati linistiti, tot noi am ramas idiotii europei.
Nu judeca nimeni un terorist in stare de libertate. L-au confundat pe om, asa ca i-au dat drumu’.
NOU
Eu nu cred c-o sa-l judece deloc. E greu de judecat un cadavru. Sa nu-si inchipuie cineva ca aia care il vor avea in catare pe salamul asta belgian nu vor trage cu maxim de putere degetul pe tragaci.
NOU
E cineva de aici capabil sa inteleaga despre ce e vorba in articolul de mai jos?
cabalinkabul.wordpress.com/2016/03/22/islam-in-bruxelles-molenbeek-ferentari-cu-turbane/
NOU
e relativ simplu: nu toti musulmanii sunt la fel, unii sunt mai integrabili, altii mai putin.
Turcii sunt mai cosmopoliti etc, Turcia e un stat laic de multa vreme si atunci emigrantii turci vin cu un altfel de bagaj.
maghrebienii vin din alte conditii, nu numai ca sunt mai putin educati dar snt si mai fundamentalisti, parintii impun standarde aiurea copiilor, si rezultatul= frustrari, alienare si terorism.
NOU
Hai Alexe nu ti mai da linkuri singur către siteul tău,jidan martalog ce ești. Crezi că voi jidanii sunteți mai breji? Si voi tot o adunătură arabă sunteți,bulangiule
NOU
Mu vezi mă că ești un cretin de dai in gropi? Gunoiule ce ești,Alexe. Un impostor,un căcănar nenorocit,aia ești. Fir-ai al dracu de alcoolist și nenorocit,care te crezi om de cultură. Un apatrid nenocit care esti,care stai la Bruxelles capitala poponarilor,si critici România de acolo. Tu compari teroristii musulmani arabi cu țiganii noștrii,mă becilule? Pai cand ai auzit tu țigan să se arunce in aer sau sa faca ce fac musulmanii? Crezi că ține gargara ta jidovească la mine? Te mănânc pe pâine nebunule.
NOU
Stați mă liniștiți că nu vine nici pula mea in Romania :)) ce dracu mă,n-ați văzut că le-a luat interviu la niște refugiați d-ăștia,și când a auzit de Romania a luat-o la fugă ești nebun? :)) A zis că dăcât să vină in Romania,mai bine iși bagĂ pula-n ea de viață și se întoarce în Siria :))))))))))))) ce dracu mă….
Nu,serios,eu chiar nu mi fac griji. Nu prea vine aici nimeni,și dacă vine îi integram perfect dă i in pula mea. Mămăligă,țuică,șaorma,fasole,mardeală,cardealĂ,martalogeală. Îi facem de joacă țonțoroiu,ascultați la mine
NOU
Uite eu de exemplu m un vecin turc la mine pe strada,nu sta chiar langa mine ci cateva case mai incolo. Si intelege bine cu toti vecinii. Copiii lui se joaca cu copii altor vecini
Si e musulman,dar ce treaba am eu cu asta? Fiecare cu religia lui. Asta e o chestie personală
Bine asta e turc,am intalnit multi turci de treaba. Arabii arabi,e drept sunt o rasă putin mai scârboasa,mai libidinoasa,dar poti să comunici și cu äștia,sa integrezi si martalogii ăßtia.
NOU
Mai țineți minte când ne zicea nouă Stoichkov- Mămălicki,mămălicki! Da el ce era bulangiu? Nu era tot din zona asta,bulgar,trac,astia nu mâncau mămăligă? Panarămă de om
NOU
E chiar machidon-vlach-aroman
www.worldlibrary.org/articles/list_of_vlachs
NOU
Da băiețașu ăsta din poză nu e emigrant, fraților. A fost cu mine pe Rahova în 2014. Îl chema Giani
NOU
Cu ce sunt de acord din text,e că da o muiere balorează mai puțin decât o cămilă. Pemtru mine personal,o femeie valoreazä mai puțin și decât o găină.
NOU
din pacate ce cred prostii e irelevant.
NOU
Dacă ajung la putere įl scot pe gunoiul de Blaga,un ardelean bășit,un poet de duzină,un filosf cu filosofie inxistentă,pe scurt un limbric,îl scot de pe bacnota de 2 milioane. In locul lui trebuie pus Ion Creangă.
NOU
Ce-ti veni si tie? Cu numele de Bleaga aduca a bancnota botswaneza.
NOU
Bah tu ai citit pe net ca-i blaga pe bancnota aia, n-ai vazut tu asa ceva. Si nici pe eminescu de pe vremea cand era pe aia de 1000 de lei vechi
NOU
Spuneti ce vreti despre Trump, acuzati-l ca e populist, ca e actor, ca e fals, umpleti-ma de minusuri, dar mai intai cititi si vedeti daca nu cumva are dreptate:
—
Miliardarul Donald Trump a acuzat musulmanii ca nu se implica suficient in prevenirea atentatelor si le-a reprosat acestora ca “nu semnaleaza” comportamentele suspecte, intr-un interviu difuzat miercuri de televiziunea ITV, scrie AFP.
“Cand vad ca exista o problema, trebuie sa o semnaleze. Dar nu semnaleaza nimic si asta e o mare problema”, a spus miliardarul american, favorit pentru castigarea investiturii republicane in cursa pentru Casa Alba.
“Este ca si cum s-ar apara unii pe altii”, a adaugat Trump,[…]
—
Sursa: goo.gl/tI1tjt
NOU
Ca și cum :)))
NOU
Ai vrut sa zici “din fericire”
NOU
Astept ziua in care vreunul din atacurile astea este comis de un refugiat sirian sau afgan sau orice refugiat musulman. Pana acum toate au fost comise de cetateni francezi sau belgieni, unii chiar nascuti si crescuti acolo.
NOU
din pacate pentru el.
NOU
@Cheddar
Păpușă, te scot la LA MAMA?
NOU
@cheddar
Imi place de tine mânca-ți-aș,combați bine,eßti combatantă.
NOU
Asta pentru ca “refugiatii” care vin acum nu au fondurile si logistica necesara pentru a planui asa ceva. Ei sunt doar violenti si usor de manipulat de catre semenii lor stabiliti deja aici. Cat despre argumentul tau, faptul ca , de generatii intregi, animalele de genul refuza sa se integreze e un motiv in plus sa ne fie teama de ceea ce vor face milioane de oameni indoctrinati cu aceleasi idei de ev mediu atunci cand vor fi aici de destul timp incat sa aiba resursele sa organizeze miscari de amploare.
NOU
..ce bine le zice Andra de la un timp 🙂
NOU
Iulia, n-ai câteodată impresia că ne batem gura de pomană? Nu zic să ne oprim, dar nu înțeleg de unde ai atâta răbdare (și timp) să tooot explici aceleași chestii, iar și iar și iar și iar și… Cu unii pur și simplu n-ai ce face, fie n-au cap, fie nu știu a-l folosi. Îți invidiez răbdarea!
NOU
sper totuşi că poza e pusă la mişto, oricine are juma’ de creier îşi poate da seama că numa’ islamist nu e ăla 🙂
NOU
ba e musulman pakistanez refugiat in australia
NOU
Yeah, right 😛
E smuggler de steroizi: www.michaelsmithnews.com/2013/08/customs-trumpets-it-seizure-of-steroids-at-brisbane-airport-christmas-island-not-so-much.html
NOU
ai nimerit-o cu Australia măcar. dar islamist pletos băutor de bere şi tatuat … e o noutate 🙂
NOU
@freigerdank La dezgropat 🙂
NOU
Deşi sunt de-acord cu majoritatea articolului, trebuie să ne dăm seama că Siria era aproape ca turcia, una dintre cele mai puţin islamizate ţări. Uitaţi-vă la garderoba lui Assad şi soţia sa, şi uitaţi-vă la restul ţărilor arabe.
De fapt tot scandalul ăsta a pornit de la faptul că Assad a reacţionat la opoziţia care vroiau să facă Siria ţară musulmană după Sharia şi nu laică cum era, în singurul limbaj pe care islamiştii care vor Sharia îl înţeleg. I-a executat rapid şi fără discuţii.
Obama, care nu este un suporter al islamului, nici nu ajută islamismul să se dezvolte, nu, deloc, a început să-i înarmeze pe “rebelii” care vroiau să facă Siria ţară mai islamică şi iaca războiul civil.
La început am crezut faza cu Assad înnăbuşeşte revoluţii şi omoară opoziţia politică, dar când am văzut opoziţia politică…i-am înţeles reacţia. Cu fanaticii religioşi nu prea ai ce negocia. Şi acum, se recunoaşte oficial chiar, că e greu de făcut diferenţa între rebelii sirieni şi ISIS, pentru că ISIS s-a format din oameni care toţi au aparţinut “rebelilor” sirieni.
Ce vreau să zic este că unii sirieni chiar sunt oameni educaţi, ingineri, doctori, care chiar îşi vedeau de treaba lor când nebunii au venit să-i implice în conflict. Şi-au luat hainele de pe ei şi au fugit. A fost similară turciei, ţară relativ laică dpdv al legislaţiei şi alte cele.
Dar trebuie să fim realişti că între refugiaţii care vin de-a valul sunt şi terorişti, fundamentalişti, şi nu înţeleg politica de a nu respecta legea locală.
Mi se pare hilar să avem teritorii autonome islamice (aka cartierele islamice din capitalele mari). Un cetăţean belgian dacă nu dă bon fiscal e băgat la închisoare pentru evaziune, în cartierele islamice nu cred că a păşit vreodată un inspector fiscal. Ca idee zic doar, de poliţie şi alte cele nici n-are rost să zic.
Cred că europenii vor până la urmă să fie egali şi ei, nu să aibă fiefurile lor în care să facă ce vor şi nimeni să nu ştie ce fac până nu apare la TV.
NOU
You’re making sense.
NOU
@manu144x
Erm… Assad e shia si cei care vor sa il dea jos sunt sunni. Nu e niciun conflict politic, ci unul religios, pentru ca sunni sunt majoritari dar nu au puterea, pe cand shia detine puterea de decenii. Altfel, acolo e un razboi proxi intre statele ce sustin sunni vs shia, nimic mai mult. Ca oameni, shia sunt niste baietasi, fata de sunni.
NOU
De fapt e alawits, nici una nici alta, e cică ceva sectă minoră a islamului, dar ideea de bază, cea de tendințe seculare și moderniste rămâne.
În Turcia poți merge în vacanță (puteai cel puțin) și în Siria chiar, erau mult mai deschiși și mai civilizati.
Sunt de acord cu tine că a fost mereu un conflict religios, dar faza e ca în islam politica si religia se confundă destul de mult.
Adică ca si idee, creștinismul teoretic spune clar să dăm Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i a lui Dumnezeu. Adică statul e stat, biserica e biserică.
Islam-ul în schimb e peste tot, e un tip de regim politic, ca si fascismul, ca si comunismul, etc.
De aici cred (si din ignoranta si prostie) vine confuzia europenilor care nu înțeleg nicicum islam-ul, cred că e ceva de duminica ca si religiile celelalte, și continuă să creadă că islam-ul e doar o religie, iar islamicii se folosesc din plin de asta.
Dar nu, nu e o religie, e un stil de viață, regim politic și economic, e tot.
NOU
nice
NOU
Dupa fizic cred ca face parte din lotul nationalei de badminton ☺
NOU
Poate sah, sau table cel mult.
NOU
Din pacate Trump a avut dreptate. E regretabil ca multi il considera rapid prost-gramada. Nu e. Ok, nu e nici Einstein, dar nu e nici prost.
Pt cei care behaie vaai, dar musulmanii sint oameni, nu putem sa spunem asa ceva, hai sa-i pupam in kur, blah blah blah: again and again – fratilor, nu e vorba de oameni, musulmanii sint buni si rai ca noi toti. E vb de religie, de ideologie. Islam-ul sucks big time!
Raspunsul standard al oricarui hipster: nici crestinismul nu e mai breaz. Taticu’, poate asa e, de fapt toate religiile sint piece of shit, dar Islam-ul e campion la sportul asta. Islam-ul bate pe toate celelalte religii adunate la un loc in materie de reguli timpite, anti-umane, anti-libertati si drepturi.
NOU
pai e deja bine cunoscut modul asta de operare al securistilor
asteapta un pretext si baga repede initiativa pregatita cu mult timp inainte care nu ar fi fost deloc acceptatata in conditii normale. si o fac “pentru binele nostru” in plm
NOU
O sa las asta aici ca o imagine a Europei musulmanizate de peste 20-30 de ani:
www.youtube.com/watch?v=Jts9suWIDlU
De asemenea, e recomandata lectura cartii “Supunere” a lui M. Houllebeque
NOU
Mi-e mila de refugiatii care o sa ajunga in Romania.
Nu de alta dar romanii sunt ca un stup de albine cand sunt calcati pe coada. O bombitza cat de mica daca explodeaza in Romania, o femeie violata de musulmani rai sau vreun amarat batut/omorat si prevad demonstratii asemanatoare celei post Colectiv numa’ ca de data asta responsabilii n-o sa mai fie niste politicieni anonimi ci o sa aiba o identitate concreta – refugiat musulman.
Si vai de aia prinsi pe strada – o sa fie un fel de mineriada numa’ ca victimele n-o sa mai fie studenti.
NOU
aha…. s-au gasit droguri la Ahmed, masini de tiparit la Abdul…
ce viteji sunteti toti pe net.
Poporul asta e calcat pe coada de decenii. si s-a demonstrat ca ii trebuie 50 de ani sa explodeze.
altora, mai precis ungurii aia rai, doar vreo 10 ani..
NOU
ce amuzant esti si cata incredere ai in tinerii care si-au luat tara inapoi 3 zile dupa Colectiv.
Pierzi din vedere ca hipstereala e ca un fulg de nea, e frumos pana a cazut pe sol si se transforma in mocirla.
NOU
Ei, dragii mosului, cei de sus nu stau degeaba, vor sa ne bage multiculturalismul pe gat inca din clasa a VI-a:
republica.ro/pleaca-latina-dispare-o-ora-de-romana-intra-multiculturalismul-la-clasa-a-vi-a-legea-ideologizarii-invac
Mai vorbim peste 10-20 ani, sa vedem cati o sa mai gandim normal.
NOU
Fii serios. Ciorile fac ce vor si nu se ia nimeni de ele. Crezi ca va fi altfel cu arabii?
NOU
@liviu
rromii nu pun bombe – bine, la unii dintre ei mirosul e mai strong decat orice arma chimica dar nu asta e important.
NOU
aici e loc doar de un “trist dar adevarat”
NOU
Asa a inceput si nazizmul in Germania. Cei mai multi spuneau ca nu nazizmul e rau , ca numai unii dintre ei sint de vina ( aia radicali) restul sint de treaba , isi iubesc patria nimic mai frumos.
Au trebiut sa moara milioane pina cind lumea a priceput ca e rau. Acuma inlocuiti Nazi cu islam si patria cu religia . Sper ca Nazi de pe strada voastra sa fie ” cumsecade”.
NOU
Ai sa razi dar Hitler o ardea bine cu musulmanii. Era ditai cimitirul si moscheea in Berlin pe vremea lui…avea ce avea cu evreii. Nazistii le-au promis eliberarea musulmanilor de sub jugul englezilor si al francezilor
NOU
nu rad ca eu ii vad ca fiind acelasi fel si pe unii si pe altii.
NOU
Diferentele sunt majore iar asemanarea, intr-adevar, este una singura, dramatica, infioratoare. Daca Seniorul crede ca prezinta interes o asemenea comparatie, m-as baga eu la un articol.
NOU
inserati, maestre:)
NOU
@Cetin: ai mail.
NOU
In primul rand mi se pare o falsa problema, refugiati sau emigranti in Romania. Ca ne place sau nu Romania e la coada listei de tari dezvoltate sau bogate din Europa, asa ca nimeni nu vrea sa vina in Romania, Bulgaria sau Albania si o sa ramana asa mult timp de aici inainte.
Pe de alta parte nu inteleg atentatele astea din Franta si Belgia. Sunt comise de cetateni ai acelor tari, a doua generatie de emigranti, nu inteleg cu cine se lupta ei si ce au de demonstrat. 9/11 si Al Qaeda? Da, au un fel se sens, veneau de la ei din baza, Afganistan sau alte tari pe unde calcasera americanii sau Nato si incercau sa riposteze in acele tari, cu care ei nu aveau nimic in comun.
Insa astia? Se nasc si traiesc 30 de ani intr-o tara, dupa cara isi ia o bomba in punga, se duce in statia de autobuz si se arunca in aer. De ce? Cine il persecuta, ce are de aparat, de demonstrat, de schimbat? Refuz sa cred ca pot fi asa de prosti unii incat sa creada ca sunt frati cu nu stiu ce tara sau califat si trebuie sa ii ajute pe aia distrugand locul in care a trait pana acum.
Desigur, eu vorbesc despre atentatele din Franta si Belgia, nu despre toate, restul sunt restul, insa astea sunt comise de localnici in niste tari care sunt extrem de tolerante cu emigrantii.
NOU
Se numeste exploatarea frustrarilor la nivel individual.Si spalarea pe creier folosind detergent concentrat cu aroma religioasa.Ideea ca “pe lumea asta e nasol,dar daca te duci si le iei gatul celor din cauza carora ti-e tie rau,pe lumea ailalta va fi superb” se vinde ca painea calda.Propaganda din scolile islamiste e de invidiat in privinta eficientei,cu rezultat-masa de manevra ieftina si fanatizata.Plus,sentimentul de superioritate dat de faptul ca apartii unei comunitati ce are girul divin…
Est-europeanul daca trage mata de coada in vest,se apuca sa munceasca.Un procent relativ redus,sa fure sau sa faca alte gainarii.Ce face o poama indoctrinata de imami binevoitori vedem,din pacate,din ce in ce mai des.
NOU
am pus undeva un link la exact un studiu despre chestia asta- ce-i face pe astia generatia a doua sa se radicalizeze.
E foarte simplu- ma-sa si ta-su.
ma-sa si ta-su au venit din bangladesh sau de unde mortii mamii lor in vest. Ei STIU ca bangladeshul e de cacat ca de aia au plecat. Si ajung in Vest si nu e chiar laptele si merea pe strazi dar se traieste mai bine decat acasa, atata ca esti intr-o cultura straina.
Acasa in Bangladesh ei sunt ca si ortodocsii nostri de la tara. In teorie crezi, in practica iesi cu baietii la un ceva de baut sau la bulangit un baietel de 11 ani etc.
dar aici e diferit. Ma-sa si cu tac-su la care le e dor de acasa, incep sa-i indoctrineze pe puradei din momentul in care au iesit din burta ca ce frumos era acasa si ce speciali sunt ei ca sunt musulmani si ce ai dracului sunt necredinciosii.
magaria e ca in acelasi timp puradelul ala e inconjurat de necredinciosi si TOTI aia traiesc mai bine decat el. Si cum ma-sa si ta-su sunt in marea majoritate niste boi prosti, in loc sa-l invete pe puradel ca daca invata si munceste poa’ sa ajunga si el sa aiba ce ai necredinciosii, il invata ca e foarte nedrept ca necredinciosii au toate alea si el nu.
Si uite asa cresti o generatie de dobitoci indoctrinati si prosti.
NOU
Avem si noi fanaticii nostri(vezi pupatul moastelor sau alte “traditii” romanesti) doar ca popa ii invata pe ai nostri sa bombardeze cutia milei cu bani si nu pe altii. Aceeasi aluat, doar manualele dupa care am fost educati sunt diferite.
NOU
Dacă voi comparați ortodoxia cu ce fac teroriștii ăștia, înseamnă că sunteți retardați.
NOU
Chiar daca ma-sa si ta-su nu povestesc despre paradisul de acasa, tot un cacat iese! Puradelul traieste ca vai mama lui, fiindca ma-sa si ta-su sunt doi fomisti veniti cu containerul. Lor le este suficient sa bea apa de la tzeava si sa nu moara de enterocolita a treia zi, dar puradelu viseaza si el la xbox, iar mai tarziu la bemweu, sau vacanta cu bagaboante si pastile luate cu alcool.
Parintii sunt prea prosti sa-i explice ca daca se duce la scoala si/sau invata o meserie, o sa-si permita poate chiar mai mult, asa ca puradelu alege calea de rezistenta minima: gangster.
Toate tarile care promoveaza programe de imigratie la gramada se confrunta cu problema asta. Religia doar ce arunca un butoi de benzina peste palalaie.
NOU
Pai frate, eu stiam asta demult si altii o stiu. Problema este, ce cucu’meu facem? nemtii sunt niste putzadormiti cu morcovul infipt in cur ca-i face lumea nazisti daca misca in front si n-o s-o debarce pe Merkel niciodata. Restul europenilor, inclusiv noi, o adunatura de labe triste. Noi n-am fost in stare sa starpim tiganimea noastra (ba ne-am tiganit si noi), daca o sa vina astia, autoritatile o sa-i tina in brate, ca nu cumva sa suparam Europa.
NOU
Cetin, uite si alta parere xnotsocip.blogspot.ro/2016/03/noi-inca-suntem-oameni-asta-e-problema.html
NOU
My 2 cents: bun, ”nu toți sunt așa”, dar să mă anunțați când cei 90% care ”nu sunt așa” vor face un meeting mare condamnând atentatele.
Oricum, stați liniștiți, avem deja un logo, un ”je suis”, Mogherini a plâns, se înființează o comisie care să analizeze bla bla…
NOU
meeting -> miting
NOU
www.youtube.com/watch?v=Ry3NzkAOo3s
NOU
daca te uiti pe net .. toti condamna atentatele .. cam toti cei 90% care nu sunt asa.. sa faca miting ptr ce ? nici noi nu facem…
NOU
Nu, nu pe net, sub un username sau un avatar fals. Afară, pe stradă, să știe că e văzut de cei 20% care i-ar lua gâtul pentru ”lipsă de credință” sau mai știu eu ce.
NOU
Intr un fel occidentalii merita ce li se intampla,si au făcut o cu mâna lor. Asta se intâmplă când dai drepturi nulităților numite femei,care valorează mai puțin decat găinile. Deci occidentalii vor fi facuti praf in cele din urmă prevăd,dacă nu se vor schimba fundamental. Sunt societati complet efeminate,depravate ,materialiste, lipsite de orice morală,de bărbătie,de virilitate,de credința, de metafizică. Tăvălugul musulman nu va avea probleme să se impună,fiindcă ăia incă mai o urmă de virilitate și după cum vedeți,ca și kamikazilor japonezi,putin le pasa de această viața. Deci din pacate,prevad lucruri rele pt occident,noi esticii inca mai avem o credinta,o barbatie. E si Rusia. Dar pt occident prevad un dezastru.
NOU
Dacä Charles Martel nu l ar fi oprit pe Abdul Rahman in 732 la Tours, califatul Omeiad ar fi fost impus probabil in toată Europa. Să vedem ce se va întampla acum.
NOU
en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Tours
Eu nu vad nici un Martel azi. Doar martalogi.
A, si am vazut mai devreme o poza cu ministrul belgian de interne, Jan Jambon depunand flori (sau scriind cu creta, nu mai tin minte) la locul uneia dintre explozii. O fi arma secreta a belgienilor, il baga pe “pulpa de porc” asta in primul rand si fug musulmanii de rup pamantul.
NOU
l-au omorat pe Pym Fortuijn.
NOU
Păi da,poponari. Nu ții minte la Paris,după atacurile din noiembrie,venise la locul tragediei un jidan cu un pian și cânta la pian imagine all the people. Pizde. Isi merita soarta.
NOU
900 de ani mai tarziu turcii asediau Viena. I-au salvat polonii – Jan Sobieski III. Daca viena cadea alta ar fi fost europa. In vremea aia noi eram in tabara turcilor.
Curva e istoria, 100 de ani mai tarziu simpaticile curve de nemti si austrieci isi imparteau impreuna cu rusii Polonia.
NOU
Ce ziceam?
pamelageller.com/2016/03/teacher-tweets-muslim-students-cheered-brussels.html/
NOU
scontent-frt3-1.xx.fbcdn.net/hphotos-xlf1/v/t1.0-9/fr/cp0/e15/q65/12743734_568753379947512_4229458488984461980_n.jpg?oh=6951b9434b6d22143b11a0aabdc6eec9&oe=578A3F19
NOU
Nu e celula de la Rahova, celulele arată altfel acolo. E o sală de sport dar nu de la Rahova,că pe aia o știu
NOU
Nu sunteti chiar asa de multi.
NOU
Tovarasul Alexey zice :
Israel: Hi Europe, our deepest condolences for Belgium. What are you planning to do?
Europe: Well, we might strengthen the boycott of Israeli products made on the occupied Palestinian lands.
Israel: OK, need any help? Surveillance systems? Face recognition? Geolocation? Digital investigation in cyber environment? We have everything.
Europe: Face recognition system is a very good thing, thanks very much!
Israel: You’re welcome! However… you know, the company that developed this system has a branch office in Jerusalem, and two toilet rooms in the building are located, as the UN maps show, in the eastern part of town. But it’s nothing, isn’t it? This can save the lives of your citizens.
Europe: Hm, OK, we’ll find a way to recognize the faces ourselves. They say that carrots make vision and memory better; can you send us 20 or so tons of fresh carrots?
Israel: Of course! However… the carrots are grown in the kibbutz, of course, but they are packed in a factory in Samaria…
Europe: OK, we’ll do without your carrots. How about geolocation?
Israel: Tested at the Golan Heights…
Europe: Digital investigation?
Israel: Tested there as well…
Europe: Airport security system?
Israel: The developer company’s CEO lives beyond the green line…
Europe: Non-conventional bomb detectors?
Israel: The leading engineer’s brother is married to a girl from the Jordan valley…
Europe: Perhaps some new software for security services?
Israel: Well, any Israeli schoolkid can write some software, but there’s a problem: all those kids visit Jerusalem on bus tours…
Europe: Perhaps you could at least share some counter-terrorirstic experience?
Israel: Well, we have a lot of experience, but we got it through fighting the Palestinian terrorists…
Europe: Do you have *anything* that doesn’t fall under our sanctions, which are, of course, aimed to protect the human rights and stop the occupation, and can help us in the fight against terrorism?
Israel: Well, we have a small shop in Tel Aviv, two meters from the sea. They make and sell artificial flowers. We can send you one to place on the attack site.
Europe: Yes, that’ll do!
Israel: We’ll send you 20 of them, you’ll probably need them soon.
NOU
Vai, political corectule, imi cer scuze ca ti-am afectat neuronii cu ceva zis de Trump. Si vezi ca axioma nu inseamna ce crezi tu ca inseamna.
NOU
uite vin si io la spartu’ targului.
pai de ce sa nu primim refugiati?
pai e foarte simplu. avem cetateni romani de etnie roma (ziceti-le cum vreti, iar x am scris tocmai pentru ca numarul lor total e subiect de controverse) pe care nu am reusit sa ii integram. asta in conditiile in care principatele unite au abolit sclavia cu cativa ani inainte de sua (la nivel federal zic). ca de ce nu-s ei integrati, ca n-om fi noi capabili sau or fi ei neintegrabili, asta-i alta poveste, nu stiu daca ii cazul sa intram in polemici sau sa ne injuram pe tema asta.
cum spunea cineva mai sus, si in ferentari sunt no-go zones, nu numai in bruxelles si birmingham; si printre “ai nostri” sunt gramada de indivizi care mint de rup, fura te miri ce doar de dragul de a fura, care au invatzat sa traiasca pe ajutoare sociale; lista poate continua.
da, stiu, cunoastem toti tigani bine integrati, realizati social, asa cum avem exemple de genii de origine pakistaneza in domenii foarte high tech. dar nu despre ei e vorba.
in concluzie: nu suntem capabili sa integram niste oameni care traiesc cu noi de sute de ani, care merg la aceeasi biserica, care manca aceleasi feluri de mancare etc. si o sa fim in stare sa integram niste indivizi dintr-o cultura si subcultura cu care nu avem nimic in comun. hai sa fim seriosi.
de costurile finaciare ale acestor actiuni nu mai vorbesc, intr-o tara in care fiecare platitor de taxe duce 2 asistati.
eu pe asta o vad ca prinicpala piedica in cazul asta in romania; s-a punctat mai sus foarte bine cum pipaie adolescente, cum tarile musulmane sunt tot timpul in razboaie cu vecinii nemusulmani, cum incearca si uneori reusesc sa isi impuna obiceiurile religioase si alimentare. dar eu zic ca pana acolo e cale lunga si ca pana la aberatii de genul sa le facem camera de rugaciune daca-s 20% din efectivul firmei mai este ( a propos, cheddar, eu am stat o perioada in uk si mi se pare o aberatie sa dai o lege pro-religioasa cand tu ca tara transformi bisericile in carciumi).
nu, scopul discutiei nu era sa deturnez rasismul anti musulman spre cel anti tiganesc. e pur pragmatism; parerea mea, vorba unui fost prim-ministru.
NOU
uite si tu aici ce zice Val
www.facebook.com/valentino.scaramanga/posts/10207009516608951?pnref=story
si da, legea aia e o tampenie si CREEAZA SOMAJ IN RANDUL MUSULMANILOR. Pentru ca pentru mine ca small business e o povara sa am doi angajati pe care-i platesc degeaba cate o ora pe zi. Plus camera de rugaciune si alte cacaturi. Si atunci? Nu-l angajez p-ala. Io nu-l anhgajez, altu’ nu-l angajeaza… hai ca e programator si de gasit si-o gasi el.
Dar aia mai putin calificati?
imgur.com/ohkSbwP
pentru cei mai inceti- se presupune ca dai click pe link si te uiti la ce scrie acolo
NOU
Argumentele tale sunt bune, da… dar pe de alta parte, unde e idee aia de umanitate, stii?
E foarte greu sa inveti un om la 30 de ani ce sa faca, cum sa faca, de ce sa faca… si nu va accepta daca nu a trait in democratie.
Nu ne asteapta vremuri prea bune.
NOU
da de niste refugiati mormoni ce zici? Astia traiesc mult www.tvanouvelles.ca/2016/03/22/il-survit-aux-attentats-de-boston-paris-et-bruxelles
NOU
bored now and I have a raid in EVE.
NOU
Dar pe colegul meu de facultate (medicină) din anul I până în anul III – că după aia a renunțat că și-a făcut șaormerie și și-a dat seama că merge mai bine decât medicina – l-ai numi refugiat?
NOU
scontent-frt3-1.xx.fbcdn.net/hphotos-xpt1/v/t1.0-9/fr/cp0/e15/q65/12494933_565614670261383_2221115525878944327_n.jpg?oh=78495c96ce8b8846cf101cc8310856ac&oe=577A9A47
NOU
Un articol pe principiul “toti romanii sunt hoti”. Stati calmi, astia, daca vin in Romania, sunt doar in trecere.
NOU
www.youtube.com/watch?v=42jpuXJPk0w deci asta. Daca le mai luati apararea? Zat in Suedia sa vedeti cat sunt de prietenosi
NOU
madworldnews.com/teacher-muslim-students-attack/
NOU
Hai sa lasam vrajeala, ca prea te bagi unde nu-ti fierbe sincer oala…. Asta e raspuns la feed-back-ul de la articolele de zilele trecute….
Poate mai indrepti ceva cu-n articol unde pui batista pe tambal, vazand cat de multi securisti, nationalisti, experti se “activeaza”…
Mai bine ramaneai la articole de bricolaj, ca zoso….
NOU
Din ciclul “SOMNUL RATIUNII ZAMISLESTE MONSTRII” va oferim acum un nou episod:
CONFLICTUL DINTRE CRESTINI SI MUSULMANI (conflict care in realitate nu exista) ESTE FABRICAT IN LABORATOARELE SERVICIILOR SECRETE OCCIDENTALE SI ALIMENTAT DE MASS-MEDIA OBEDIENTA, LA ORDINUL ASA-ZISILOR “ILUMINATI”, CE ACTIONEAZA IN CARDASIE CU FRANCMASONERIA MONDIALA !
In ultimele luni si mai cu seama, in ultimele cateva saptamani, suntem asaltati de mai toate redactiile de stiri, atat la televizor cat si prin ziare, de “informatii” despre presupusele atrocitati pe care refugiatii din lumea araba le comit in tarile occidentale, “informatii” care, pe zi ce trece, incep sa prinda conturul unui conflict inter-religios si nu doar social: se vorbeste despre “islamizarea” Europei, despre violuri in masa in Koln, incendierea icoanelor crestine in Turcia, molestarea unor femei in Londra pentru ca purtau la gat crucifixe cu Iisus, etc. In schimb, unele fapte reprobabile, chiar condamnabile, ale unor concetateni cu mintile infierbantate de stirile de la televizor, care au batut in plina strada doua femei arabe pe care nici macar nu le cunosteau, ne sunt prezentate in media sub titlul scris cu litere de-o schioapa: “Romanii au ajuns la capatul rabdarii”, ca si cum ar fi niste acte cumva justificate si in asentimentul tuturor romanilor, ceea ce este evident, o imensa minciuna si o manipulare ordinara ! Mass-media a ajuns chiar sa foloseasca cuvantul “islamist” ca fiind sinonim cu “terorist”, iar cuvantul “musulman” ca fiind sinonim cu “infractor”!
Nu putem sa nu remarcam totodata, asemanarile dintre linsajul mediatic la care a fost supusa, de mai bine de 20 de ani, scoala de yoga MISA si cel la care se indreapta acum impotriva arabilor, ambele urmarind sa trezeasca mai degraba o ura aberanta decat sa informeze in mod corect opinia publica.
In realitate, stim cu totii ca in toate tarile europene (in special in Germania unde exista cea mai mare comunitate musulmana din Europa), musulmanii si crestinii au convietuit in buna pace, de zeci sau chiar sute de ani.
In aceste conditii, este firesc sa ne punem fiecare dintre noi, cateva intrebari de bun-simt:
-Oare ce le-a venit jurnalistilor sa apere cu atata inflacarare valorile crestinatatii?
-Oare acesti jurnalisti ce se arata atat de ingrijorati de distrugerea icoanelor, samd, nu sunt aceiasi cu cei care apara cu inversunare “drepturile” homosexualilor de a se casatori intre ei si chiar de a infia copii ?!
-Cui serveste aceasta tentativa perfida de a invrajbi crestinii si musulmanii, unii impotriva celorlalti?
Nu este greu sa gasim raspunsuri la toate aceste intrebari, daca stim cine sunt “papusarii” acestei mass-media “marioneta” si cine sunt cei care ii urasc atat de mult, atat pe crestini cat si pe arabi, deopotriva: evident, evreii sionisti, auto-intitulatii ‘Iluminati”, sau altfel spus, acele cateva familii de bancheri evrei care conduc din umbra mai toate guvernele planetei.
In disperarea lor de a provoca un nou razboi mondial, in care sa fie distruse odata pentru totdeauna atat lumea crestina cat si cea araba, razboi care sa le ofere “pe tava” toate resursele energetice ale planetei si totodata oportunitatea de a instaura, fara nici o rezistenta, un guvern mondial dictatorial (asa-numita “Noua Ordine Mondiala”), acesti scelerati nu se dau in laturi de la nimic: organizeaza acte teroriste, omoara sute si chiar mii de oameni nevinovati, manipuleaza cu abilitate opinia publica, santajeaza guverne peste tot in lume.
In aceste conditii, ce putem face noi? Iata ce:
SA NU NE MAI LASAM MANIPULATI ! SA NU MAI PERMITEM UNOR NEISPRAVITI SI PATETICI JURNALISTI (gen: Mihai Gadea, Mircea Badea, Lucian Mandruta, etc) SA NE SPUNA CE SA GANDIM ! SA FIM, INCA DE LA INCEPUT, SCEPTICI IN CEEA CE PRIVESTE ASA-ZISELE “INFORMATII” DIN MASS-MEDIA ! (Se stie deja ca pana si buletinele meteo mint de-ngheta apele, cu scopul de a raspandi in randul populatiei ingrijorarile, frica si chiar teroarea !). Daca observati ca, privind stirile la televizor, aveti tendinta spontana de a le da crezare, mai bine RENUNTATI SA VA MAI UITATI LA STIRI ! Si nu in ultimul rand, FITI VIGILENTI !