#bestiade130decai funcționează pe motorină. Lucru care o face o bestie de numa numa, sfârlează cu fofează pe șoselele patriei. (btw, sfarleaza cu fofeaza e o carte foarte mișto, pentru copiii voștri sau pentru copilul din voi).
Problema e că nu eram decis ce motorină să îi pun. În pofida faptului că eu boicotez Petromul, în ultima perioadă găsisem un petrom ieftin și puneam de acolo, la urma urmei, au și buzunarele mele un fund.
Doar că, de vreo 2 săptămâni, ceva nu mai era în regulă cu bestia. O simțeam grea, simțeam că nu mai zvâcnește la simpla ciupire a pedalei, motorul urla când o acceleram în depășiri. Și simțeam așa, o durere fizică. Oare să îmi fi vândut dubiosul de la care am cumpărat-o, o mașină defectă, împănată cu duralube?
Și atunci, am zis să încerc din nou efixul de la Rompetrol. Da, e mai scumpă, ba chiar scumpă bine, dar renta un test. Iar testul a fost extrem de concludent. După ce a dispărut din instalație motorina de la petrom, bestia e din nou fâșneață și rapidă, spaima șoselelor.
Cam asta e. Nu știu cum e pentru alții, dar pentru mine, motorina de la Rompetrol e cea mai bună…
Alte impresii?
NOU
mașină de la samsari ți-a trebuit.
NOU
80.000 km reali? profesoara in varsta din Germa…astaaaaa.Romania?
NOU
avea sub 1.000km pe bord. samsar, ce să mai…
NOU
mergea o batranica la piață
NOU
Ai pus aia ieftina sau cea scumpa? Aia scumpa arde mai bine si automat merge si masina altfel. Eu pun de la Mol dar am auzit pe cineva care a avut probleme si cu ei (se poate ca a prins fundul bazinului, i-au bagat gunoaie in rezervor).
NOU
astea-s mituri cu fundul bazinului sau depunerile de pe fundul rezervorului. poate la dacia 1310 inca era asa, dar de prin anii 90 s-a incheiat povestea asta. noua motorina germana
NOU
atata timp cat are filtrul de motorina, prostiile cu gunoaiele din motorina n-ar trebui sa le creada
NOU
Eu nu pot pronunta Reno si bestie in aceeasi propozitie.
Nu pot :))
NOU
Nici nu trebuie. Nu e “bestia”, e #bestia. Cu totul altceva.
NOU
Da, dar corect era bestia*
NOU
Jean Reno. Bestie
NOU
Alpine. Renault Alpine. Bestie cu B mare.
NOU
Recunosc ca nu am incercat prea multe benzinarii, dar sunt multumit de motorina de la OMV. Pana acum nu a dat semne de oboseala masinuta. Cu Petrom am avut si eu problema asta.
NOU
Nu stiu de ce am impresia ca e fix aceaasi motorina la OMV sau Petrom… cei 10-20 de bani diferenta sunt de fapt pretul unei benzinarii mai curate.
NOU
fiind aceeasi retea, nu cred ca te inseli
NOU
E o diferența mare. Aceleași simptome cu cea de la Petrom, mai ales pe serpentine la munte. După ce am încercat sa depășesc si m-am făcut de rusine am revenit la OMV. De obicei bag de la OMV dar am zis sa profit de Promoția de we.
NOU
e aceeasi motorina doar ca aditivul e pus mai bine la OMV, statia e mai noua ca vreo 30 ani asa ca si filtrelele se poate sa fie mai bune, intretinerea se face poate la 3 luni si nu la 12 etc. Adblue sau ce dracu baga aia de o fac de 99 se pune cam 5 l la cisterna sau ceva de genul asta, parca scrie 0.02 la mie, asa ca daca la unii pun 4l si la ceillati 2 l rezultatele sunt diferite.
NOU
Petrom-ul ala ieftin e cumva cel de langa Cora Pantelimon? pentru ca am mai auzit niste cunostinte ca nu mai baga de acolo.
Raspunzand la intrebarea ta, eu folosesc motorina de la Petrom, am avut o tentativa vreo 2 luni cu Lukoil dar am renuntat.
NOU
ala e cel mai scump din bucuresti:)))
NOU
Cu mici exceptii bestiuta mea de 105 ponei (si jumatate) a vazut doar maxx motion de la omv (ca imi e cartier, la intrarea pe autostrada :)) ). Motorina standard nu prea ii place.
Am mai ajuns si pe la Mol, Petrom sau Rompetrol dar, avand lectia invatata, am pus direct sortimentul “premium”.
NOU
*ca e in cartier :)) trebuie sa mai las cafelele
NOU
Oare aia care au masini electrice tot asa discuta? “Boss, care curent ii mai bun? Ala de Cernavoda sau ala de Portile de Fier? Io am bagat in Tesla mea niste curent luat pe sub mina de la Isalnita si e lenesa de zici ca-i curent de la eoliene!”
NOU
curent de la geam
NOU
pfff, şi să vezi ce naşpa merge maşina dacă prinzi curent de-ăla făcut din aluviunile rămase pe fundul lacului de acumulare……
NOU
Aceleasi experiente le-am avut si eu. De vreun an jumate bag numai de la OMV.
NOU
motorina? stai bre, ca n-avem toti tractoare :))))
NOU
www.24h-lemans.com/wpphpFichiers/1/1/ressources/Pdf/2014/24-heures-du-mans/classification/stats/stats24.pdf
cauta dupa:
• 9ème victoire d’un diesel
NOU
Apropo de tractoare: www.youtube.com/watch?v=htFlFWHmn8M
NOU
Si asta: www.youtube.com/watch?v=35gTJNOGwMs
NOU
bai, frate, ce sar arhanghelii seriozitatii cand faci o gluma, ceva de speriat :D.
@un om
alea castiga datorita faptului ca motorul diesel e mai economic decat motorul pe benzina => mai putine opriri la standuri (pentru acceasi capacitate a rezervorului, evident) => mai putin timp pierdut.
NOU
eu bag de 50 de lei lunar la un chioşc d-al RATB-ului 🙂
NOU
si? ceva injectoare infundate, alea alea?
NOU
Tu reusesti sa parcurgi lunar vreo 175 de km? Mai bine vine masina. Ia un taxi. 🙂
NOU
mario, din când în când nasul înfundat, că mai circulă ceva viruşi…
NOU
true, true 🙂
NOU
De fiecare data cand citesc pe undeva ‘boem’ ma bufneste rasul si imi aduc aminte de vice cu ”Ștefan, 29 de ani, boem”.
NOU
Vezi boemule si aici e o varianta mai buna, la 70 de lei la Metrorex.
NOU
Cu cat motorul e mai rafinat si cu cat viteza de deplasare e mai mare cu atat mai bine se simte diferentele intre calitatea combustibilului si exista diferente va asigur! Le-am incercat pe toate si e loterie ,de la aceeasi pompa am avut atat surprize placute cat si nu prea placute…deci ptr autostrada combustibil fin si talpa grea dar nu merita in oras, se iroseste, merge cel standard si accelaratie cu pana de gasca… in zona Cta la lukoil aduceau odata motorina de import foarte buna, se golea rezervorul ca la benzina dar simtei ca ai masina…nici cea de la MOL nu e prea rea in schimb de la Rompterolul Navodari ( ala la 1km de fabrica) am luat o teapa babana cu benzina ,un plin apa chioara plus filtru schimbate doar asa am rezolvat cu greu problema…si nu era cine stie ce masina sensibila,un 1.6 focus 2005 care merge cu aproape orice.
NOU
Ai un stil de a scrie foarte original…
NOU
Nu știu ce să zic, motorul meu nu e prea rafinat, ba uneori e chiar bădăran.
NOU
calitatea combustibilului se cunoaste la turatii mari/foarte mari pe perioade de timp lungi astfel incat motorul sa-si regleze parametrii cum trebuie…in oras se merge mai mult la consum,rar turatii mari si doar pentru cateva secunde max minute de aceea zic ca un combustibil bun se pune in valoare extraurban, in oras merg la fel ambele sau diferente mult mai mici,nu merita…scriu de pe o tableta inghetata scuzele mele
NOU
Eu bag de la Mol de obicei si nu am avut probleme pana acum, adica nu am simtit ca se ineaca. Si bag d-aia iedtina…
La drumuri mai lungi unde nu stiu ce benzinarii sunt prin zona, bag si de la OMV/Petrom sau Rompetrol. In schimb, niciodata de la Lukoil, la sfatul cuiva care lucreaza la ei 🙂
NOU
Eu alimentez doar de la Rompetrol. Efix Diesel 51 pentru Opel Astra de 1.7 din 2001 şi Efix Benzină de 95 pentru Dacia 1310 din 2002. Şi la Clio al prietenei de 1.5 tot Efix Diesel 51 vede, după ce a mers ani buni cu motorină de OMV. Se simte diferenţa din toate punctele de vedere între carburant de Rompetrol şi restul brandurilor: maşinile trag bine, au putere, la diesel nu se afumă EGR-ul, dar se simte şi la consum, se evaporă ceva mai repede şi benzina şi motorina.
NOU
In mod normal, un combustibil mai bun se consuma mai putin la acelasi stil de condus… Explicatia e simpla – motorul are nevoie sa arda mai putin .
Sigur, daca vrei sa fii Schumacher acum ca ti-ai bagat motorina din aia buna… e altceva..
NOU
Petromul este cel de pe Mihai Bravu?
NOU
Acelasi lucru il pateam si eu.. comparand petrom cu MOL…
De ani buni bag de la MOL si sincer… se merita … Try it out!
NOU
se merită, se merită, bo$$!
NOU
Am patit chestia asta cu OMV-ul. Nu stiu care de cine apartine dar cand alimentam de la rompetrol aveam un buton de TURBO, omv-ul ii killarea vreo 5 cai.
Benzina.
NOU
Am un amic care a pus motorina ieftina de la Lukoil, jumatate apa. A trebuit sa vina platforma sa mai plece de-acolo. Asa ca spun tuturor sa aiba grija 🙂
NOU
Povesti vanatoresti, probabil amicul a pus benzina in loc de motorina.
NOU
Astea cu Lukoil sunt povesti vanatoresti pana cand le patesti pe pielea ta. Dupa care totul pare atat de real…
NOU
Mai exista posibilitatea ca cisterna sa fi gresit rezervoarele, dar si asta implica ca ce ai pus in rezervor nu e motorina proasta, nu e motorina pur si simplu. Dar cel mai probabil asta a fost, a pus benzina. Asta iti cauzeaza sa nu poti pleca din benzinarie.
NOU
Asa am patit eu cu masina noua de 2 saptamani. Facut plin la lukoil mers pana acasa, pornit nema, decit platforma. Rezultat benzina varza, udat bujii etc
NOU
Lukoil – apa in motorina. Am patit-o.
NOU
consum lunar cam 40000 de litri diesel, am lucrat cu lukoil si amu cu Rompetrol, de departe se vede diferenta in filtre…Rompetrol all the way!
NOU
sigur nu ai pus un 0 in plus?
NOU
O fi un edi de la edy spedition 🙂
NOU
E capitan de vapor de cursa lunga !!
NOU
Ce rezervor ai?
NOU
Io as intepeni de spate stind cu pistolul in mina pina bag 40.000 litri…
NOU
nu chiar edy spedition 🙂 , si nu nu am pus un 0 in plus, insa exploatez 20 de camioane, cu tot ce inseamna asta combustibil,revizii, soferi, comenzi…samd.
NOU
mai bine, ca acum nu mai aveai tata:)
NOU
Acum niște ani coboram podul dinspre Otopeni cu rezervorul pe sfârșite, pe vremea aia băgam numai de la Petrom, că era mai ieftin, și mergea mașinuța mea săraca în șuturi, mi s-a oprit de vreo două ori motorul, îl porneam cu ambreiajul din inerție, fiind și la vale ajuta, dar mergea prost așa de vreo juma’ de rezervor dacă nu mai bine. Și în disperare de cauză am tras dreapta și am intrat în Mol, am alimentat de-acolo.
Bai, deci după ce am plecat de acolo m-am speriat, m-am uitat atent dacă nu am plecat cu Trabantul altcuiva, deci mergea incredibil de bine. Niciodată nu mersese așa bine. După pățania asta am alimentat excludiv de la Mol. Bine, am observat că consuma mai mult, probabil pentru că benzina aia ardea 🙂
La motorină nu am văzut diferențe majore. Bine, m-am ferit de Petromuri obosite sau de benzinării no-name (gen Tibi Oil), dar am alimentat de la OMV, Mol și Lukoil și nu am văzut diferențe. Cred că am pus și Rompetrol de pe A2, și a fost la fel.
NOU
Cel mai bine boicotezi Petromul cu masșna din poză.
NOU
La fel, dupa 4 ani de Petrom, am trecut pe MOL, si nu imi pare rau.
Asta dupa ce am alimentat de la un OMV si imi venea sa ma dau jos sa imping masina.
NOU
Si eu cred ca cea mai buna e cea de la Rompetrol.
Dar cel mai des alimentez de la MOL, pentru ca imi e in drum, si pe urma Rompetrol.
La MOL varianta mai scumpa e cu mult mai scumpa decat EfixS, dar masinii mele ii place mai mult cea de la Rompetrol.
Referitor la calitate, am observat ca depinde si de statie sau de lot.
Am alimentat odata (si ultima oara) de la Petrom Mall Vitan si a mers foarte anemic pana am terminat-o. Si altadata de la Petrom Nicolae Grigorescu si a fost foarte ok 😀 .
Intre OMV si Petrom nu am simtit diferente mari.
Cea de la AGIP mi s-a parut tot anemica. Poate o sa fie mai buna, ca toate statiile au fost cumparate de MOL.
De la Lukoil nu am alimentat niciodata.
Cea mai ieftina motorina (din Bucuresti) am gasit-o in statiile de pe Soseaua Giurgiului.
NOU
Diferențele astea sunt subtile ca diferența dintre şaorma de la Dristorul de la Dristor, aia de la Dristorul de la Budapesta si aia de la Dristorul de pe Colentina.
NOU
Eu am o teorie: combustibilul special nu e “indoit” cu diverse precum cel ieftin. De exemplu eu merg doar cu benzina de 98, 101. etc si spre deosebire de benzina clasica de 95, n-am patit niciodata sa fie proasta. Niciodata!
PS: Un prieten bun absolvent de ARE a realizat pentru licenta o serie de teste ale combustibililor din zona. Desi erau oarecum in parametrii, in acelasi oras in acelasi lant de benzinarii erau combustibili diferiti iar combustibilul cu calitatea cea mai buna a fost gasit la un lant de benzinarii no-name pe care toata lumea cu junghiuri de Dacii le acuza ca ar avea apa in benzina.
NOU
Benzina de 98 MOL= 95 OMV,in ceea ce priveste consumul
NOU
Mereu am alimentat de la benzinăria care s-a nimerit aproape când am avut nevoie, atât in ro cat și in EU. Singura diferenta observata a fost la preț.
NOU
Numa saracii au masini pe motorina …
NOU
bashtanii au 1.4mpi
NOU
La un topic despre calitatea motorinei ai poza cu o masina 100% electrica (Tesla).
NOU
nu stiu, am benzinara, la cat consuma ma doare-n pl… :)))
NOU
In Brasov cea mai ieftina benzinarie este Petromul de la intrarea din Carpatilor spre Racadau. 50 lei => 90-95 km
O alta benzinarie de la care alimentez este Rompetrolul din Rulmentul.
Paradoxal ,desi e mai scumpa motorina 50 lei =>110-115 km
E benzina mult mai proasta la Petrom ? sau se fura la statia respectiva in draci ?
Apropo. Reno’=bestie=hahahahahah
NOU
Am pus si eu de la Rompetrol si nu mi s-a parut cu mult mai scumpa decat la Petrom. Cred ca a fost ceva gen 10 lei diferenta pe un plin…
NOU
Depinde de la masina la masina. Mie motorina de la Lukoil imi creste consumul, cea de la Petrom o face puturoasa de zici ca e o babuta in scaun cu rotile iar cea de la Rompetrol efix (si aia simpla si aia mai simpla) merge brici. Am bagat si de la OMV Petrom si nu am avut ce sa-i reprosez dar ma cam ustura la buzunarel…. Intr-o vreme parca era cel mai scump la ei
NOU
Aprecierea calităţii unui carburnat vs. altul este cel puţin subiectivă.
Eu am alimentat în viaţă de te miri de pe unde. Rompetrol, OMV, Petrom, MOL, Agip, Luk, No name, pe unde “m-a apucat nevoia”.
Însă vorbind de o comparaţie cât se poate de obiectivă pot să vă mărturisesc că m-am fript cu motorină luată de la aceeaşi benzinărie la – să zicem – numai o lună diferenţă.
Au fost momente când îmi venea să ma dau jos din mers să văd ce are de nu “trage”. Iar alteori “le dădeam fum” celorlalţi…
Am încercat şi nu am păţit niciodată să rămân în loc din cauză că “gazul” nu a fost ok. Însă am păţit-o când un ageamiu de popmagiu mi-a înfipt în rezervorul de motorină vreo 35 de litri de benzină de 99 – că aşa scria pe eticheta pompei – nu pe eticheta de pe capacul rezervorului.
Dar asta e altă tărăşenie pe care o să vi-o povestesc alt’dată.
Drumuri deschise şi drum bun!
NOU
Probleme de soferi de tractoare. Auzi la ei, masina de sosea pe motorina…
NOU
Ia-ti o #bestiede400caiscosidinpriza ca cea din poza si n-o sa mai ai treaba cu Petromu.
www.youtube.com/watch?v=q7Jg5Yx4XoY
NOU
Depinde de masina. Eu pe un Golf 4 1.9 TDI cu 70k km reali (o aveam de noua), motorul abia tragea cu cea de la Rompetrol, si cu cea de la Lukoil. Cu Petrom/OMV/Mol nu am avut probleme absolut deloc.
O sa vezi o gramada de comparatii, insa factorul care conteaza cel mai mult este masina. Motoarele sunt diferite cu slabiciuni diferite, ca si oamenii.
Mai sunt cazuri in care motorina & benzina este diluata in statia de alimentare, ca sa fie mai multa. Nu stiu procedurile care le fac “smecherii”.
NOU
Aici ai mare dreptate, toata treaba e la statii. Cat despre “proceduri” cei de acolo nu s-ar mai numi smecheri si noi fraieri daca le-am sti
NOU
in logan bag doar motorina rompetrol, deh, firma plateste, si se simt diferente de la plin la plin, indiferent de statie sau pompa.
in motocicleta bagam de obicei petrom, daca era in drum, daca nu, orice altceva. pana cand am dat de lukoilul din tei si a consumat motorul de 400cm3 si 65 de cai teoretici 16l/100 km.
dupa aia, petromul a reusit sa imi infunde rampa de injectie.. am trecut pe mol si diferentele de explozie au fost minore indiferent ca statia era in bucuresti, sf. gheorghe sau sovata.
NOU
Motorina de la Rompetrol, clar!
Benzina mai merge si de la alte benzinarii, dar nu Lukoil.
La ambele e preferabil sa bagi de aia mai scumpa, scade putin si consumul, tot acolo ajungi cu banii.
NOU
In afara de Mol mai sunt si altii care au card de fidelitate sau ceva asemanator?