Principesa Margareta consideră un lucru “foarte frumos” eventualitatea ca poporul român să se pronunțe, în cadrul unui referendum, pentru revenirea la monarhie.
Pentru că unii confundă imaginea pe care și-a creat-o Mihai, cel ce a șters-o regește din țară, cu două trenuri de valori, cu regalitatea. Confundă regalitatea cu matracucele pe care le-a puit Mihai, le confundă cu aia de organiza lupte de cocoși în america sau cu cea care s-a măritat cu un actoraș ratat, făcut rapid colonel la apelul bocancilor. Pentru ca Inaki Urdangarin.
Sau cu cel ce șmenuia pădurile româniei împreună cu Hrebenciuc, pentru că era, citez, jenat financiar. Sau cu cei ce au șmenuit deja toate castelele și bunurile, lucruri construite din bani publici și auto-donate onorific familiei regale, actualmente proprietară cu acte.
Pentru că Paul Walker și pentru că proști.
Și pentru că unii oameni au nevoie să simtă cizma pe gât, automotivându-se că de fapt nu e cizmă, ci fleur de lis. Pentru că sânge albastru.
Pentru că proști, orbi și alienați.
Pentru că Paul Walker.
NOU
Românii sunt atât de scarbiti de varianta democratiei autohtone, incat ar prefera si chinchenalul crestin al strumfilor de pe Venus. Aproape jumatate dintre ei regreta comunismul. Monarhia e parfum fata de alte alegeri pe care ar fi dispusi sa le faca.
NOU
Sau cum ar zice regele Mihai: ahuyuhummmnnsuurrroooiitt (adica Paul Walker)
NOU
Stai ca o sa apara acum mircea numismaticul sa iti explice cat de mult te inseli, ca de fapt castelele si toate bunurile au fost construite din averea aluia care a venit doar cu un geamantan, ca monarhia este ceva extraordinar. Ceva extraordinar cu miros de curvariseala, japca si lasitate. Sa ma linga-n *** nea regele asta cu alura de broscoi si cu tot neamul sau princiar. Cam asta simt eu de cate ori ii vad mecla pe la tv.
NOU
@liviu
cand spui “alura de broscoi” te referi la mimica, la timbrul vocii sau la lentoarea miscarilor?
Un pic de precizie in exprimare n-ar strica…
NOU
dupa nume si ne dam seama cine e broscoiul aici.Dar te inteleg educatia o primesti in casa nu la scoala si bucataresele nu prea aveau timp sa-si educe plozii!
NOU
Nu confunda nimic, asta e regalitatea noastra. Asa cum noi avem si o notiune aparte a democratiei.
NOU
Si inteleg ca a avut dreptul legal sa revendice, dar nu a avut minima moralitate sa le revendice si apoi sa le doneze statului roman. Macar pentru faptul ca l-a predat pe Antonescu rusilor, ca a fugit cu traista plina si pentru ca in calitate de “rege” el avea habar de viata din Romania doar de la tv in timp ce mai bea niste sampanie stand in jiltul sau princiar in papucii sai princiari. Ce mare bine a facut el tarii asteia habar nu am. Un investitor foarte important nu a putut sa aduca prin lobbyul sau “princiar”, toate tarile astea cu tot felul de dubiosi in rolul de printi si regi trateaza Romania ca pe ultima latrina a Europei, de acte caritabile nu am auzit din partea lui, culmea am auzit din partea lui becali, indiferent care a fost motivatia conteaza ca niste oameni au primit o noua sansa. In afara de a ma agresa cu mecla aia circumspecta si a bombani ceva neinteligibil omul asta nu face nimic altceva. Traieste doar pentru el si pentru fiica-sa aia care se ocupa cu gainarii, la propriu.
NOU
pe ca facem pariu ca daca dona pelesul statului roman acum era resedinta de vara a lui nastase?
NOU
Vila Dante este noul Peles
NOU
revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-3816787-gardianul-averea-regelui-mihai-cel-putin-300-milioane-euro.htm
Tot respectul pentru un asa om care se autointituleaza regele romaniei fara ca sa isi puna problema daca romanii il vor. Si, probabil cei care il vor o fac pentru ca s-au saturat de clasa politica actuala, nu pentru ca omul asta ar fi facut ceva pentru tara asta. Desigur sunt si niste relicve umblatoare care voteaza de cand se stiu cu psd si care au ca fix “sa vina regele”. A venit si s-a imbogatit.
NOU
@Liviu Babanu – esti in eroare stimabile, multimea celor care-l sustin pe Regele Mihai / monarhia intersectata cu multimea celor care voteaza PSD e exact multimea vida! 🙂
NOU
sa intel;eg ca tu nu-ti revendicai casa bunicilor luata cu japca de comunisti? sau apoi o donai statului roman? (hrebenciuc, varanul, udrea etc)
Traiasc regele!!! jos republica instalata de stalin
NOU
Noi nici la regi nu avem mana buna…
NOU
A fost mana buna la primii doi…dupa…s-au romanizat
NOU
Daca nu gasiti un rege cunosc eu unul, Giani se numeste.
NOU
Si capra prim-ministru,se-ntelege !
NOU
Ideea de monarhie nu-mi displace, dar:
1. cu conditia sa nu fie familia regelui mihai
2. nu cred ca o sa se intample.
Nu o sa permita niciun politician sa se propuna asta spre referendum, decat daca il ajuta la jocuri.
Si, din ce am vazut, cand s-a facut referendum si s-a votat majoritar sa fie demis Base, n-a avut niciun efect.
Deci fix pix.
NOU
Sa votat si pentru parlament de 300 … Ideea este ca nu se va realiza nimic din ce vrem noi .
NOU
“cizma pe gât” lol jugul nobilimii care asupreste iobagii cinstiti si buni(romani). Pe glie. Clasic.
Sa nu mai vorbim ca nu-i lasa sa-si aleaga democratic conducatorii cinstiti si corecti pe care ii merita. Eu nu plec capul in fata nimanui, sunt demn si independent!
NOU
…dar ai un uoki mai mic si altul mai mare :))
NOU
Mă tem că flauşaţii au de ce să se cramponeze.
Juridic, treaba e de-aici
ro.wikisource.org/wiki/Actul_de_abdicare_a_regelui_Mihai_I
Propoziţia cheie:
“Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat.”
Or, din 30 dec ’47 şi până azi, ai noştri au ales o gramadă de chestii.
Mai puţin forma de stat.
A, Republica s-a scris în actele Marii Adunări Naţionale, ok.
Dar MAN-ul era un fals, după alegeri falsificate.
NOU
Ai pus și tu botul la povestea cu 2 trenuri ( te pomenești că erau pline cu aur ).
Haidi breee.
În realitate tovărășelul Mihai a fost înainte de abdicare de 2 ori la Londra.
Atunci și-a dus valorile ( bani, aur și alte chestioare scumpe).
Când a plecat cu trenul și-a dus ca orice om care se mută – boscârțurile ( mobilă, aragaz, chiloți și șosete).
El știa că vor veni rușii și comuniștii, și știa că nu va valora cât un floc în fața lupii deoarece i s-a explicat prima oară la Londra că nu prea au cum să îl scoată din dinții lui stalin.
Gândiți puțin și nu puneți botul la toate poveștile.
—
Nu sunt un monarhist, deoarece nu mi se pare logic să fiu condus de unul doar pt. că are meritul că a ieșit dintr-o anumită peezdă. Dealungul istoriei au fost o grămadă de reduși mintal sau degenerați, regi, care nu au făcut nimic bun.
NOU
eu nu cunosc un rege tembel dintr-o monarhie constitutionala, dar in schimb cunosc multi presedinti criminali: stalin, ceasca, mao, pol pott, fidel castro, duvalier, pinochet,putin, lukasenko, hugo cheavez etc
NOU
Monarhie. nu erau la TV acu vreo 2 ani principele cum dracu îl cheamă și nevastă-sa, ca într-o emisiune d-aia gen Nevastă pentru fiul meu, Acasa la Vali Vijelie and shit?
NOU
Eu personal is pro regalitate, macar ca ramaneam numai cu unu’ .. disparea regele tiganilor I, regele tiganilor II, imparatul iulian , regele manelelor si probabil imparatul berii.
NOU
nu e ideea de proprietati sau de ce au smanglit aia, ci de faptul ca nu dai pe moca o tara doar de dragul unei imagini coca cola.
familia regala putea in astia 20+ de ani sa ia 5 copii, sa ii formeze politic si educational si etic si sa ii arunce in cursa electorala sa le reprezinte imaginea. dar i-a durut in 14. nu s-au implicat politic si nici nu o vor face vreodata. sunt doar un brand de facut bani la fel cum e mos caciun pe care, la fel ca familia regala, ii vezi doar de craciun si rar de paste.
e bine sa zici vai, monarhie! pai si monarhia ce zice? ca nu o aud sa zica ceva. sau mai nou zice: e frumos! pai esti prost? uita-te cum arata romania… cum cacat e frumos? ce ai de gand sa faci, vrei cu adevarat sa preiei balega aia, poporul ala de hoti si prosti, educatia, infrastructura, securitatea, istoria, cacatul care cloceste acolo sau vrei doar visteria?
pisatul de pntcd isi face campanie cu imaginea casei regale pe corturile lor prin piete, iar casa regala nu zice nimic, dar in timpul asta cu toti spera la o salvare….
la revere salvare, s-a ales praful. la fel cum afganistan si venetia au murit, asa si Romania s-a dus. vei mai gasi romania in cartile de istorie si in batranii melancolici
NOU
Vom reveni cât de curând și la monarhie, dar regele va fi unul mondial și autoproclamat.
NOU
Bercea a zis ca nu se baga in cloaca asta din politichia romaneasca.
NOU
este exraordinar cum a putut să prindă povestea asta cu vagoanele pline cu aur. este ca în imaginea aceea creeată de zaharia stancu în desculţ a ţăranului culegând strugurii din via boierului cu botniţă la bot. nu se spune nicăieri că nu mai existau mari moşii în românia, legea împroprietăririi ţăranilor din 1921 redusese la aproape nimic marile moşii. bine, nu ca în martie 45 dar nici departe. aşa şi regele, crede careva că l-ar fi lăsat comuniştii să plece aşa cum se spune? eu una mă îndoiesc, plus că existau conturi în elveţia aşa că … Mihai a fost bucuros să scape cu viaţă. i se pot reproşa multe regelui Mihai, actul de la 23 august, grăbit şi necugetat (armistiţiul în sine s-a încheiat abia pe 13 sept.la moscova), cei 150000 de soldaţi români luaţi prizonieri de ruşi după 23 aug. că de, regele anunţase la radio una şi alta iar armata noastră a depus armele deşi nu exista nic i un armistiţiu semnat, primele arestări în rândul armatei noastre începute în octombrie 44, deportarea etnicilor germani în ianuarie 45, legea după care s-au judecat criminalii de război din aprilie 45, legea după care s-a instaurat cenzura rusă în presă tot din 45, nu mai ştiu în ce lună, greva regală tardivă şi târzie, întoarcerea de la nunta Elisabetei a Angliei, când toţi cei din jur i-au spus să nu o facă, abdicarea în sine, pentru el şi pentru urmaşii săi, etc… Mihai, după cum spunea taică-su Carol al II-lea în jurnalele sale nu a înţeles nimic din spiritul acestui popor, Carol al II-lea spunea că ce nume e ăsta Margareta? nume de vacă. Carol al II-lea a avut depotrivă calităţi şi defecte, comuniştii i-au exploatat defectele aşa că meritele sale sunt uitate şi chiar e păcat. bun, acestea fiind zise, totuşi aş vota pentru monarhie, monarhie văzută ca un liber arbitru în viaţa politică, dar nu reprezentată de margareta şi radu duda ci de principele Nicole, nepotul. prin târg umblă vorba că acest actoraş de mâna a doua, băiat de casă a lu tata iliescu, este introdus în casa regală cu misiunea de a o discredita. înclin să cred că este adevărat că altfel nu-mi explic o serie de hotărâri ale casei regale, renunţarea la legea salică (moştenirea tronului exclusiv pe linie masculină), ruperea legăturilor istorice cu casa de Hohenzollern, lucru inutil că ăia repudiaseră ramura din românia a acestei familii din 1916, participarea la parada de 9 mai din 2011 la moscova. am înşeles în 45 dar de ce în 2011? şi, repet, casa regală de acum, în forma ei actuală este goală de conţinut, dar dacă ăştia doi renunţă (o floare şi doi grădinari,nu?)şi îl lasă pe Nicolae (Nicholas) aş vota oricând pentru monarhie.
NOU
liliana, unii dintre noi mai si fac documentare si mai citesc si carti serioase. lucrurile astea sunt documentate istoric, nu “prind” la lume. a fost unul din avantajele abdicarii
NOU
Liliana. Tu zici că vrei monarhie dar nu pe ăla, nici pe ălălalt ci pe altul.
Aia nu mai e monarhie. Sau vrei democrație unde candidații să fie membrii casei regale.
NOU
liliana, bunicii mei mi-au povestit ca parintii lor culegeau viile boierilor co botnite la gura.
NOU
Ştii arhi, abdicarea în sine mi se pare măsura nehotărârii regelui Mihai. scuza cu tinereţea nu mi se pare valabilă, discutăm de un om educat să conducă, în 44 avea 23 de ani iar în 47 – 26, nu era chiar un tinerel fără minte. abidicarea, deci, revii în ţară după nunta Elisabetei, de ce? e un mister, mai ales că Londra nu ţi-a garantat nimic iar Stalin era cine era şi era cum era. după ce ai făcut asta ai scuza cu ameniţarea executării celor 1000 de studenţi monarhişti. pe bune? după 23 aug. 44 în noaptea aceea ai fugit de frica reacţiei germanilor. nemţii nu şi-au pus mintea cu noi, erau preocupaţi să se replieze după carpaţi, dar în urma bombardamentelor din capitală au fost ceva victime. atunci nu ţi-a păsat? nu ţi-a păsat majestate de soldaţii şi ofiţerii români care au depus armele în faţa ruşilor, de bună credinţă, al căror număr se estimează a fi între 150000 şi 180000, şi pe care ruşii i-au trimis în siberia? atunci cum poţi să spui că de 1000 de studenţi te-a durut mai mult? mi se pare aberant. de fapt, te-ai temut că dacă nu semnezi mori. ceea ce schimbă datele problemei. dacă vreţi un exemplu despre ce înseamnă să fii român citiţi pe net despre generalul Hugo Schwab, general al armetei române, care, în noaptea dinspre 23 spre 24 aug.44 şi-a tras un glonţ în cap. este înmormântat la agapia. era pe lista de criminali de război a ruşilor.
NOU
msrp, vreau legea salică, asta e tradiţia casei regale româneşti şi de ce o încalci în 2011? după ce apărut duda în peisaj?(apropo, duda e nume predestinat să fie prinţ consort). şi, w, am să-ţi spun ce a spus preda despre desculţ, că el era neam de ţârani şi-n viaţa lui nu auzise de aşa ceva. acuma, nu zic că n-ar fi nebuni pe lumea asta dar să te gândeşti că boierii îşi munceau moşiile cu aceşti ţărani şi aveau nevoie de forţă de muncă în putere iar 907 îi făcuse să-şi reconsidere atitudinea.
NOU
@w: spre deosebire de ăia de la Periprava care, ce chestie, haleau gândaci legaţi cu mâinile la spate.
NOU
Liliana, legea salică se aplică cu vârf şi îndesat. Ia dă cu ochiu-n Parlament + Guvern + partide …
Şi e salic de-ăla, de casă, de la ţară, natural, cu origine sănatoasă, cu foarte puţine e-uri. Că ai un e în Ilie şi încă unul în Viorel.
NOU
stimabile @w acum cei care culeg struguri sunt invitati la ospat sau sunt eu mai in urma cu noutatile?taietorii de diamante in democratia de azi pleaca acasa cu un diamant in fiecare seara?in contractul tau de munca scrie ca-ti poti insusi bunuri ale firmei la care lucrezi doar pentru ca e democratie?
hmmm interesant!
NOU
“unii dintre noi mai si fac documentare si mai citesc si carti serioase”. Link catre “documentare” si citeva titluri de carti serioase s-ar putea?
Ai uitat de tablouri. Da’ tablourile, tablourile unde e????
NOU
Argetoianu + Mihail Manoilescu
Şi, după ce ocupă ai noştri Krasnoiarsku’, tot ce găsim în arhivele armatei roşii şi GRU.
NOU
Ah, si sa nu-mi spui ca documentarea aia serioasa o reprezinta autobiografia lui Enver Hodja, care si-a adus aminte cum ii povestea lui Gheorghe Gheorghiu Dej povesti nemuritoare…
NOU
ooi, domnu e monarhist, nu va place Ponta?
NOU
Cine e…Ponta??? Nu. Nu-mi place.
NOU
cum se poate ba sa nu iti placa ponta? baaa, gandeste in plm inainte sa vorbesti!!!
NOU
dufu pe scrib găseşti lucrări ale lui c-tin.rădulescu-motru, inclusiv jurnalele lui care ţin până după anii 50 şi de unde afli multe. cât despre tablouri am să-l judec pe rege după ce am să ştiu de ce pana mea cere valentin, şi câştigă în justiţie, tablourile de tac-su. că doar se ştie, la sorniceşti la cârciumă se discuta numai despre artă, de-aia în familie existau doi copii cu acelaşi nume, că erau ameţiţi de la discuţiile despre tablouri.
NOU
Da frate,rege sa fie,dar ales democratic la 4 ani. Eu aplic deja pentru functia lord de dabuleni
NOU
dacă paul de românia a putut să fie recunoscut de o ţară republicană de ce nu? tribunalul din teleorman ne ajută. aplic pentru lady de berceni.
NOU
D’accord! Doar ca vrem ca Victor Ponta sa fie regele nostru.
NOU
Nope. Ăla-i bufonu’.
Rege ne mai trebuie.
Da’ zic să-l punem pe Sean Bean. Am înţeles că moare, oricum, repede.
NOU
am să spun că sunt adepta monarhiei, în condiţiile pe care le-am spus, adică un nu hotărât radu duda, că de el vorbim nu de margareta. pentru că nu vreau să mă întind, aşa cum am obiceiul, şi să vă plictisesc am să spun o scurtă istorie a familiei mele care, sper, să vă placă. tatăl meu vine din Bucovina de la noi, ceea ce a mai rămas, de ce nu erau ei chiar o familie înstărită vă spun altădată, că şi la 1800 toamna se făceau credite la bancă. bun, traiul la munte e greu, că iarna ţine din octombrie şi se poate întinde până în aprilie-mai. nu e ca aici, în martie dă colţul ierbii şi-am scăpat de foame. una peste alta bunica s-a gândit ca ar fi mai bine pentru copii ei să înveţe şi să aibă o slujbă. dacă fratele mai mare al tatii s-a dovedit un mic geniu şi l-a trimis şcoala mai departe cu bursă pentru tata nu era chiar cazul. a terminat 7 clase în 1948, primul an de putere absolută ptr. comunişti, şi a dorit să se facă mecanic de locmotivă. tata îmi spune că pe atunci exista un fel de şcoală profesională la Câmpulung Moldovenesc unde, dacă luai extamenul – atenţie, puteai să optezi pentru meseria pe care o doreai. în aşteptarea examenului, alături de curtea şcolii era o fostă groapă de var, în mâlul acela căzuse un pui de pisică. tata s-a chinuit să-l scoată, după care s-a dus la cişmeaua din curtea şcolii, l-a spălat şi l-a pus la soare să se usuce. în mintea lui era că dacă era să moară era mai bine să moară la soare decât înecat în groapa aceea de var. din şcoală a ieşit activistul de partid. îl chema bucilă. în suman, iţari şi cizme nemţeşti. imaginea asta i s-a întipărit copilului de-atunci în minte. ca şi numele. l-a întrebat ce face. tata i-a explicat. l-a întrebat de unde e, ce şi cum. tata a răspuns politicos. după care l-a întrebat cine ne conduce. ei, aici a fost şocul. tata spune că habar nu avea, că nu existau ziare, radio sau alte surse de informare iar acasă, părinţii nu discutau despre asta. a răspuns că el ştie de regele mihai. de aici a început bâlciul. duşmanul poporului care caută să-şi infiltreze copii la şcoală. cert este că directorul şcolii i-a pus bagajul în braţe, l-a dus la gară şi i-a plătit un bilet de tren de l-a trimis acasă. pe urmă bunica la dus la şcoala de arte şi meserii din fălticeni. în ziua examenului a apărut acelaşi activist de partid, bucilă. iar tata, după examen, a stat în wc de teamă. spune că se gândea că dac-ăl dă afară de-aolo unde se mai ducea? ei bine, urmaşii unor astfel de activişti ne conduc azi. e de mirare că suntem unde suntem? tatăl meu va împlini luna următoare 80 de ani şi l-am întrebat când era mai bine,acum, pe vremea comuniştilor sau pe vremea regelui? a spus clat şi răspicat, pe vremea regelui, că fiecare îşi ştia lungul nasului.
NOU
sa stii ca nu ne prinsesem ca esti adepta a monarhiei
NOU
nu, nici macar nu am sesizat
NOU
Duda regala nu are nici o pretentie la tron, fie ca e vorba de lege salica sau nu. Iar faptul de a insista pe legea salica din traditie mi se pare o aberatie. Iar ideea de a alege conducatorul in functie de mama care l-a nascut este una si mai mare. Monarhia nu mai are ce cauta in secolul 21.
NOU
da domnul geo, de-aia ţările cu monarhie prin tradiţie o duc mai bine. duda regală nu are cum să aibă pretenţie la tron, de-aia e o dudă. şi dacă ceva merge bine, cum am mai spus pe aici, de ce trebuie să schimbi cu ceva care nu ştii cum merge doar pentru vrea o dudă? dar strict pentru noi, dacă ar fi să vină monarhia aş accepta cu prinţul Nicolae, de-aia am precizat şi tot precizat, altfel un categoric nu.
NOU
Tarile cu monarhie nu o duc mai bine. Unele din ele o duc bine, iar asta vine mai degraba din inertie istorica ( de ce sa schimbi ceva daca merge – un exemplu in acest sens sunt Regatul Unit si Imperiul German dupa Primul Razboi Mondial ), si de popor ( Jamaica si Regatul Unit au acelasi monarh ).
Si cum vine asta? De ce sa dam drepturi egale femeilor daca merge bine si fara? Cate din monarhiile ce le admiri au regine?
NOU
@gecko: te rog explica-mi si mie cum e cu continuitatea istorica in imperiul german la sfarsitul razboiului .
Iar intrebarea aia cu “Cate din monarhiile ce le admiri au regine?” nici macar nu merita un raspuns, atita e de … naiva.
NOU
abdicare / armistitiu / razboi civil – republica sovietica / republica federala / tratatul de pace produce efecte.
Iar intrebarea nu este naiva, este pertinenta. Nu poti zice ca vrei monarhie ca in vest, dar sa refuzi tipul de monarhie care exista acolo.
NOU
Totusi tarile monarhice europene sunt mult mai dezvoltate si o duc infinit mai bine decat noi: Suedia, Norvegia, Olanda, Marea Britanie, etc.
NOU
pai au avut cumva monarhie, aurenuntat la ea, au trecut la comunism, capitalism? Toate tarile de care zici au o baza solida, pot oricand sa schimbe pt. ca nu vor face foamea niciodata, totul tine de calitatea oamenilor care locuiesc acolo.
NOU
ce bine zic @theRaducu:” totul tine de calitatea oamenilor care locuiesc acolo”.
NOU
Nu știu ce poate fi în mintea ălora care vor monarhie! După ce că avem talentul ca în turul 2 să avem de ales între Vadim și Iliescu acum vrem nici măcar prostul pe care ni-l algem noi să nu fie? să fie un handicapat a cărui principală performanță să fie că s-a născut din ..zda mă-sii?:)))
NOU
asa si ? ai pe cine ai alege dintre cei 14? vadim, funar, kelemen, branza, diaconescu, plagiatorul, sase-case etc…Poporul roman cand alege o face de toata jena, vezi ce presedinti ama vut…Toate tarile monarhice europene lemerge bine, nu crezi?
NOU
As fi de acord cu monarhia numai daca am merge iar la familia Hohenzollern sa le cerem rege, ca ramura asta s-a bulit.
Dealtfel cand Casa Hohenzollern s-a prins ce lipsa de standarde exista in familia lui Mihai, cum si-a maritat fetele, si in ce hal de bulibaseala s-a ajuns, cu una din fete arestata pentru organizarea de lupte de cocosi , l-au dat afara in 2011 cu singura concesie ca i-au pemis sa-si scrie el demisia, de ochii lumii.
NOU
Ca si cand ce se intampla de 25 de ani nu e tot cizma pe gat, ci tapetare cu parfum de panseluta?
Sigur, pentru ca prosti si pentru ca orbi.
NOU
Si ce vina are Paul Walker ca unii vor regalitate ?
NOU
Sunteti niste idioti.Ce naiba cauta bietul Paul Walker in mizeria regalitatii romanesti??!..Astia care i-ati folosit aici numele sunteti niste mari tampiti.
NOU
da chiar, cum puteti intina numele lui Paul Walker in asemenea hal?
NOU
Calitatea oamenilor poate varia in functie de multi factori..parerea mea.
Marea Britanie are aceeasi oameni de rahat pe care ii avem si noi impreuna cu alte tari.Si ei au boschetari,betivi si hoti…doar ca traind vreme de zeci de ani cu ratie la lapte si carne in timp ce altii au avut acces la cata informatie au putut duce s.a schimba dramatic datele problemei.
Nu va mai kkti pe voi ca nu avem oameni de calitate.Ii avem,doar ca nu sunt promovati iar istoria ne-a privat de libertatea pe care altii au avut-o la discretie
NOU
Traiasca Regele!!! prea multi bolsevici prostovani pe acest forum…inca mai persista ideea lui ana pauker cu trenul de aur si cu tradarea la rusi desi toata europa de est a intrat in sfera de influenta a urss conform intelegerii de la ialta. Ostasii romani eraui macelariti ori de armata rosie ori de aliati daca regele nu scotea tara din razboi…