Pentru orice conducător auto, inamicul public numărul 1 e poliția. Pentru că miliția rutieră nu are rol preventiv, așa cum ar trebui să aibă într-o societate civilizată, ci are rol coercitiv și de strângere a amenzilor.
Prin urmare, ar trebui să existe o solidaritate de breaslă între coducătorii auto. Care să se manifeste de exemplu, pe hârtoapele naționale numite drumuri.
Mai precis, dacă vezi poliția și nu te-a prins cu nimic, mergi mai departe și le dai flashuri celorlalți traficanție de viață la noroc pe șosele. Ca resppectivi să știe că, undeva în față, într-un final de pantă, într-un boschete sau după o casă, stă ascuns un polițist, gata să te ia la cea mai mică greșeală.
Se pare că nu se face chestia asta.
Zilele trecute am fost prin țară, am mers în total vreo 2000 de kilometri și am încasat o amendă. Total aiurea, în afara localității, într-o zonă cu un amărât de indicator cu limită de 70, indicator care ține 20 de metri, într-o curbă largă.
Practic, nu ai timp să frânezi suficient de rapid, ca să poți urma indicația. Nu ai cum.
Desigur, la 30 de metri de indicator, un polițist triumfător m-a tras pe dreapta și mi-a dat amendă de 160 de lei și 2 puncte.
Pentru că nimeni, DAR NIMENI, nu a dat vreun flash gen atenție, poliția.
Cineva pe facebook mi-a explicat că de când șoferii adevărați și-au luat stații, nu se mai dau flashuri. Probabil ca să nu mai deranjăm, nu?
Iar când toți vor avea stații, ce o să facem, o să înălțăm zmee de hârtie?
NOU
ai dracu ce nesimtiti sunt :)) e ca aia clasica din liceu: ce test de cacat am avut, nu am putut copia deloc.
NOU
Avand in vedere, ca erai la est de Orsova …
NOU
Sâmbăta seara mi-a dat mwc-ul falsuri la ieșirea dintr-o localitate ca mergeam cu faza lunga si ii deranjam la panda
NOU
Noi, astia din Muntenia, dam falsh-uri pana ne da sangele pe nas. Nu suportam militia rutiera. Dar in alte zone nu prea e asa, din pacate.
NOU
Voi astia din Muntenia nu sunteti in stare sa mergeti cu farurile aprinse, voi astia din Muntenia nu stiti ce e aia semnalizare, voi astia din Muntenia nu stiti ce-i ala respect in trafic. NU am vrut sa generalizez dar pentru ca tu totusi ai facut-o… PS: te-ai gandit vreodata ca politistii in timpul liberi iti dau flash uri sa te avertizeze ca un coleg de-al lor e mai incolo cu radarul ? Nu cred. Ia incearca tu sa intri in sistem sa trebuiasca sa produci amenzi, pentru ca asta li se cere, si dupa judeca un amarat de agent care incearca sa-si faca treaba !
NOU
@Andrei, daca chiar ar vrea sa munceasca si sa dea amenzi militienii ar putea sta intr-o intersectie din bucuresti la orice ora din zi sau din noapte si sa ii umple de amenzi pe cei care trec pe rosu, ocolesc coloana, fac stanga/drepta de pe banda aiurea etc. Lasa, nu le mai plange tu de mila ca e greu sa stai in masina la caldurica si sa lasi aparatul sa faca toata treaba.
NOU
unde vine mai exact muntenia asta? la motru e muntenia? sau la strehaia?
NOU
Flasuri doar in Romania se mai folosesc, conduc de 7 ani in Italia si cred ca de maxim 10 ori am vazut flasuri probabil de la romani. Apropo duminica trecuta am fost oprit pe la 11 seara pe un drum extraurban de carabinieri, m-am zgarcit la 3,50 euro cat dadeam pe autostrada presupunand ca si asa nu e trafic duminica seara. Aveam baute 2 beri ca ma intorceam de la o zi de nastere si ma cam simteam cu musca pe caciula (aici ai limita de 0,5 prin lege inafara de incepatori si profesionisti care au 0) Unu statea langa masina cu mitraliera in mana si altul mi-a cerut documentele si actele masinii. Am asteptat frumos 5 minute am fumat o tigara si gata, puteti pleca.
NOU
Vroiam sa precizez si faptul ca desi conduc doar aici 11 luni pe an frica de politistul care vrea sa te capseze la orice greseala nu a disparut inca. Acum 2 ani cand ma intorceam in Italia pe la granita cu Ungaria (eram aproape de o vama parasita la dracu’ in papusoi) m-au oprit tablagii fomisti pentru ca cica nu am stat 2 secunde la nivel de cale ferata) Repet eram in camp deschis si ei la vreo 300 de metri ascunsi pe dupa un copac. Mi-au cerut 100 de euro ca sa nu-mi ia carnetul pe 3 luni.
NOU
Eu am primit si flash, si tot am luat amenda. In Dolj, sunt limitari dese de 50, total aiurea. In camp, curba larga 2 benzi pe sens, am coborat dealul, iar nenea mi-a dat-o: aveam 68 km/h…
NOU
Deci asta e suparat ca nu i-a dat nimeni flash-uri. Nu isi da seama ca e putin ipocrit? Parca ar avea 5 ani.
NOU
Vezi ca ti-a dedicat un articol Sebastian Bargau. Mai ai putin si esti vedeta
NOU
Ce-mi mai place Romania! 😀
NOU
Adica eu trebuie sa dau flashuri ca Gigel care nu respecta legea si zboara pe sosea sa reduca si nu ia penalizarea meritata iar apoi cand Gigel conducand cu aceeasi viteza produce un accident dam vina pe …?
Aveam senzatia ca prima cauza in nr de accidente este neadaptarea vitezei la conditiile de trafic si zau daca imi pare rau ca Gigel a luat amenda de viteza.
Fix in cazul tau poate ai putea merge in instanta daca semnul e prost pus si nu ai cum sa incetinesti la timp.
NOU
Faza asta cu viteza excesiva cine ti-o spune??? Tot Politia. Hmmm… Adaptarea vitezei la conditiile de drum nu inseamna sa mergi cu 30 km/h in camp, cu 50 km/h in curba unde am mers si cu 90 si a fost super lejer, adaptarea vitezei la conditiile de drum se face acolo unde e nevoie. Unde sunt conditii de drum de mers cu 50 km/h la 2 km de ultima casa, in plin camp, dar na, daca n-ai avut tabla de iesire din localitate inseamna ca inca mai ai limita de localitate.
Tie si tuturor care comentati despre viteza ca fiind cauza nr 1, va doresc din suflet sa trebuiasca sa traversati tara intr-o singura zi si mai vorbim apoi. Poate ca dupa ce dai de toti idiotii care ne fac soselele atat de sigure vei intelege ca nu viteza e cea mai mare problema in rromania.
NOU
Eu spuneam ca toti aia care fac drumurile nesigure au o sansa sa ia amenda de la garcea fix pentru motivele pentru care fac drumurile nesigure, ca e vb de viteza, depasire in curba, taiere de linie continua si restul. Cand tu dai flashuri il ajuti sa scape de pedeapsa meritata. E exact cum il vezi pe ala ca fura din magazin si il fluieri sa stie ca vine politia, doar nu lasi omul la greu, nu?
NOU
Zicatorule, vezi ca o cam dai la intors. Vorbeai de viteza, dar acum mai adaugi si alti factori in ecuatie.
Si inainte sa injuri si liniile continue sau depasirile in curbe, exista unele situatii (in general exceptii, nu reguli) unde poti depasi in ft mare siguranta chiar si in curba sau pe linie continua. De ce? Pentru ca ai vizibilitate. Adica daca eu vad 500 m in fata ca nu vine nimic, tu te plimbi cu 70-80 si eu mai am inca 400 km de condus in ziua aia, crede-ma ca n-o sa stau in spatele tau pana dau de prima linie intrerupta. Dar dam deja in off-topic si n-are rost.
Doar ca sa nu blamati a proasta, eu incalc regulile de circulatie acolo unde sunt 100% ca nu pun pe nimeni in pericol. Niciodata nu am facut lucruri care sa puna in pericol pe altii, si sunt mandru de asta. Trebuie insa sa intelegem ca avem o tara mare, foarte greu de strabatut si faptul ca nu avem autostrazi ne incurca ENORM de mult. Pe autostrada niciodata n-am depasit 130-140 pentru ca pur si simplu n-am avut nevoie. Dar nici circul de la Arad la Bucuresti cu 50 km/h in toate localitatile…
NOU
Asa a zis si Huidu, ca el are vizibilitate si stie ce face.
Exista niste reguli si exista niste oameni care verifica respectarea lor. E dreptul nostru sa le incalcam insa mi se pare normal sa platim pentru asta, cand suntem prinsi, nu inteleg de ce trebuie sa fim ajutati si avertizati cand este vorba de un control. Aici e vb de reguli rutiere insa la fel de bine putin discuta despre orice regula, e acelasi rationament, daca mie mi se pare proasta de ce sa nu o incalc, ca doar eu stiu sigur ceea ce fac. Si daca o incalc de ce sa nu fiu avertizat de ceilalti ca apare un control in zona si sa fiu atent pana trece?
Nu este vorba de corectitudine ci de asumarea greselii. Evident ca si eu depasesc viteza indicata, nu ma opresc la stop si calc linistit linia continua cand consider, insa nu am pretentia sa scap de pedeapsa daca am ghinion.
NOU
Atunci data viitoare cand cineva iti va face cu farul, nu frana. Mergi pana la primul echipaj de politie. Hai, lasa ipocrizia deoparte si recunoaste ca toti speram sa ne faca cineva cu farul cand e politie…
NOU
Ce de oameni corecti mai sus. Ei sigur merg numai cu viteza legala. Imi pare rau ca ti-ai luat amenda. Mereu am dat flash, chiar cu mult dupa radar si flash-urile m-au scapat la randul meu de multe amenzi.
NOU
Nu e vorba că cei de sus sunt corecți, precis depășesc și ei viteza legala, chestia e ca e cam aiurea sa scrii că ai luat amenda fiindcă nu ți-a dat cineva flashuri. Atunci când incalci o lege, bună sau rea, o faci pe barba ta, nu cauți vinovați printre alții. Altfel ne întoarcem la stadiul de copii la grădinița.
NOU
Normal ca merg cu viteza legala. 10 km/h cat e pentru pietoni sau 25-30 km/h cat e pentru bicle/role, daca s-au rugat 2 luni de tat’su sa le cumpere si lor.
NOU
Numa` soferi adevarati are tara asta. Va doresc sa nu va dea nimeni flash-uri, imbecililor si sa va luati amenzi pana nu mai puteti.
Va urez sa aveti o urgenta la Cluj si voi sa fiti in Bucuresti si exact atunci cand esti obligat sa faci 6-7 ore pana acolo, sa fie toate radarele pe drumul ala.
NOU
Filip daca ai o urgenta nu o rezolvi cu curse NFS pe soselele de rahat din Romanica. Sper sa emigrati dracu cu totii, pe afara nu-ti mai arde de falsh-uri.
Arhi: zmeiele sunt o chestie foarte naspa pentru cei ce au mers prin Afganistan. Ca membru al unei tari NATO daca vezi zmeie in jurul tau e timpul sa-ti pui pantalonii maro ca te asteapta nite baieti echipati de ambuscada.
NOU
mai explicit, pls? nu stiu faza
NOU
Arhi: recomand cartea “Vanatorii de zmeie” de Khaled Hosseini sau filmul The kite runner 🙂
NOU
@Filip: Daca ai o urgenta si vrei sa gonesti ca un boss pe soselele patriei iti asumi faptul ca poti sa iei amenzi. E asa de simplu. Sunt niste reguli pe care trebuie sa le respecti. Nu vrei sau esti nevoit sa nu le respecti, iti asumi responsabilitatea.
NOU
Nu zice nimeni sa gonesti ca un boss, nu zice nimeni sa o arzi smechereste pe drumuri, dar cand ai numai drumuri nationale si autostrazi din ciocan…
Sunt curios daca voi mergeti numai cu 50 si 110 si nu depasiti niciodata, macar pana la 70. Iar gaborii in loc sa stea in boscheti unde sunt limite de viteza puse de niste netoti, fara nicio logica, ar trebui sa se ia in primul rand de aia care merg fara lumini, care vb in continuu la telefon, care merg cu 30 like a boss, pe limita de 50, iar tu ai linie continua, sa se ia de carutele nesemnalizate,
NOU
SA FACA PRESIUNI SA SE FACA AUTOSTRAZI, SA SINCRONIZEZE SEMAFOARE, ETC.
Nu sa ma futa pe mine gura ca am depasit cu 8 km limita de viteza.
Nu aici e problema.
Stiu, aveti dreptate, gonim… dar esti nevoit de multe ori, prea multe ori sa gonesti, pt ca altfel mori de foame.
Cand spun sa gonesti nu ma refer sa rupi cu 200 km/ora, ma refer la depasirea limitei cu 20-30 km.
NOU
@andrei, daca as emigra, as avea autostrazi. si nu, nu imi doresc cu ardoare sa emigrez, sunt unul dintre tampitii care inca mai crede ca n Romania se poate.
am condus si in alte tari si nu am facut niciun nfs, ca nu am avut motiv. cand fac de la nadlac la viena, cam cat fac de la bucuresti la nadlac… e problematic. mai ales ca risc sa iau pe parbriz un cal. o caruta, vreun betiv, etc.
incercam sa explic cu totul altceva, poate pe un ton mult prea agresiv
NOU
@Filip: Eu nu o fac pe lupul moralist. Merg cu peste 20-30 km/h peste limita legala, mai putin in localitati din motive destul de clare (betivi, bicilisti, copii, samd)
Ideea era alta, ca de fiecare data cand sunt prins cu fofarlica, nu ma dau cu curul de pamant si nu incep cu istericale. Daca eu iau amenda pentru viteza, nu dau vina pe politistul din boscheti, nici pe colegii din trafic ca nu mi-au dat flashuri, poate il injur putin pe Dan Sova ca nu mi-a facut mie autostrada intre Tulcea si Sibiu via Slobozia.
Ideea e simpla, asuma-ti raspunderea pentru greselile pe care le faci.
NOU
@ Filip – nu inteleg de ce se da mereu vina pe lipsa de autostrazi. Procentual cate masini ies din localitatea lor zi de zi, cati soferi fac naveta un 50-80 de kilometri ca sa se resimta asa tare lipsa autostrazilor? Explica-mi si mie o faza: un sofer moare cu 50 in localitati, se tareste cu 90 in rest si merge cat de cat cu 100 pe cele nationale. Insa pe autostrada, unde limita e de 130, de ce se merge cu 140-160? Si acolo sunt urgente, si acolo sunt oamenii cu probleme? Si acolo isi doresc civilizatie, autostrazi si libertate? Daca pe ala de 90 sunt fericiti cu 120, pe austostrada de ce mai depasesc limita?
NOU
@zicatorul, dau vina pe lipsa autostrazilor pentru ca asta e cea mai mare problema. Si nu numai, drumuri prost facute, serpuite prin toata satele, limite prost puse, etc.
Si o sa radeti, dar peronal cunosc peste 10 persoane care fac naveta, pentru mai mult de 50 de km, zilnic.
Mai mult decat atat traim in epoca vitezei, poate ca eu, azi trebuie sa fiu la Cluj, maine la Timisoara si poimaine la Cluj.
Patronului i se rupe lui de autostrazi si de drumuri.
Da, iti asumi greselile, platesti amenda, platesti rovinieta, platesti accizele din benzina pentru drumuri si tu mergi prin gropi si pe drumuri nesemnalizate… Banii aia, oare unde se duc?
Pe cuvant ca as sta primul la coada sa imi platesc amenzile si ceva in plus, daca as vedea ca se misca…
Iti dau un exemplu din Bucurest, la pod la Vacaresti… Ne inghesuim ca vitele, la propriu, ca vitele… din 4 benzi, in 2… 3 ani am privit 3 stalpi de sustinere, iar acum, iarna, s-au apucat de treaba.
E si mai mare balamucu`. Intri la job la 9, pleci din Berceni spre Obor la 7:30 – 8:00, ca sa fii sigur… la 9, esti abia la Iancului.
La 9 ai intalnire cu un client la sediu. Un client de care ai tras mult si azi vine sa semneze contractul. Ce faci? O iei pe linia de tramvai?
Stiu… voi cei corecti preferati sa nu riscati, pt ca nu-i asa… banii vin din cer.
Si referitor la gabor, in loc sa stea la ciupeala sa opreasca soferii la Iancului, in statia de autobuz, sa-i amendeze, sa mai blocheze o banda, ar putea sa faca la un fel sa fluidizeze…
NOU
Pe aici prin Moldova se dau flash-uri, cel putin cei din judetul Iasi.
Si pentru cei revoltati, asta nu ar fi necesar dacă politia si-ar face treaba pe bune, nu ar sta ca la v-ati ascunselea. Rolul lor e sa prevină, nu sa scrie amenzi.
NOU
Arhi, te contrazic.
In Romania, pentru soferi, inamicul public numarul 1 nu e politia ci sunt drumurile.
Daca am avea autostrazi, nu am depasi viteza legala pana la ele.
Iti dau exemplu vechiului drum Nadlac-Mako (pana sa lungeasca ungurii autostrada).
99% dintre romani, circulau cu 40, chiar 30 unde erau restrictii si asta deoarece stiau ca dupa 10-15 km aveau mii de km de autostrada.
De aia afara nu prea se dau flashuri.
La noi limitele de viteza sunt puse uneori in bataie de joc, adica ai lungi portiuni la iesirea din localitati unde e camp dar ai 50km/h.
NOU
pentru ca sunt puse limitele la localitati cu curul.
eu de obicei am igo pe record cu mine, salvez fiecare drum. chiar daca esti in plin camp, se vede ca inca nu ai trecut de limita localitatii. (sunt cu culori diferite).
NOU
cred ca era sa mor de cel putin 10 ori din cauza gigeilor care se cred zmei pe sosea. cum sa nu, hai sa le dam flash-uri, e ok sa-i atentionam cand n-au voie sa omoare pe nimeni.
NOU
Statia e mai riscanta decat flashul ca sta si cap de tinichea si asculta.
NOU
Si ce daca asculta? Ce poate sa-ti faca? Sa te pupe in frunte? Sa te mangaie blajin pe capsor? Cel mult poate sa-ti dea liber cand restul declara ca ai radar. Daca pui botul asta e…
NOU
Discutie pe statie:
“-Colegii, ceva radar pe traseu?
-Boschetari la intrarea in Valcea, la intersectie cu centura.
o alta voce:
-Boschetar e tact-u”
True story….
NOU
:)) acelasi lucru l-am patit si eu anul trecut cand am plecat in concediu, in hunedoara si arad, in mijlocul pustietatii 2 amenzi desi din fata mea veneau o gramada de masini nimeni nu a dat flash …
NOU
Au mama, cat ai stat sa scrijeleasca organu’ hieroglifele in procesul verbal? Ai nevoie de un translator sa intelegi ce scrie acolo.
Soferii “adevarati” numai acum au descoperit statiile? Parca vad ca s-au inspirat din Smokey and the bandit, reluarea a 37-a pe ProTV. 🙂
NOU
Ai cerut certificatul de omologare al aparatului radar si verificarea metrologica? Eu stiu ca ai dreptul sa le ceri si politistul trebuie sa ti le arate (www.juridice.ro/262624/contestarea-proceselor-verbale-de-contraventie-pentru-radar-2.html). Am facut chestia asta sambata, pe autostrada (160 km/h in loc de 130). Nu le-a avut, i-am cerut expres sa treaca asta in procesul verbal la obiectii. Si apoi a spus: amenda vine acasa, cu poza si copia de pe omologare. Daca vine… Ce sa inteleg din asta? Anyway, poate te ajuta data viitoare. Desi sper sa nu mai fie nevoie si sa nu fie o data viitoare:)
NOU
neah, nu obisnuiesc sa ma cert cu politia, mai ales cand sunt vinovat. plus ca, daca ma certam cu el, in loc sa imi dea avertisment pentru permis expirat de 5 ani, imi dadea amenda…
NOU
Cum e cu statiile astea? Cine si de care fel foloseste?
NOU
Serios? Chiar nu folosesti Google??? Uite, ca sa te ajut eu folosesc un Midland Alan 52 + antena cu magnet.
NOU
In ultimele 2 luni am luat doua amenzi, fiecare in valoarea de 160 de lei. Prima a fost pentru depasirea vitezei, iar nimeni, dar absolut nimeni nu mi-a facut semn. Eu in schimb folosesc flashul la greu cand ii bad pe militieni.
NOU
Nu mai bine ne luam noi biciclete? Mor gaborii de foame pe urma :)):))
NOU
In US stau politaii in tufe, dupa panouri publicitare, camuflati si la panda cu radarele si desi lumea stie, n-am vazut vreun flash. Numa’ mi-a atras atentia cel care stia: “vezi ca la iesirea cutare, dupa panoul publicitar cutare sta la panda un State Trooper”.
Adevaru’ e ca acolo sunt destul de putine limite de viteza puse de-amboulea.
NOU
Din pacate, politia nu are decat in mod declarativ intentia de a preveni producerea incidentelor / accidentelor; de cele mai multe ori nu fac decat sa stea la panda pentru a da amenzi acolo unde stiu ca sunt sanse mari. In ceea ce priveste viteza, modul in care e stabilita limita pe diferite portiuni de drum e de-a dreptul scandaloasa si reprezinta o sfidare la adresa bunului simt: (aproape) toate drumurile din tara asta sunt prin localitati (= 3 cotete insirate de-a lungul a catorva kilometri de drum), pe unde trebuie sa te tarasti cu maxim 50 km/h, asta daca nu ai in fata tot soiu de carute, camioane si tractoare, conduse de cine stie ce betivi.
In alta ordine de idei, zi de zi ma constat incalcari ale regulamentului circulatiei pe care nici un “organ abilitat” nu le remediaza: masini “avariate” care stau in mijlocul singurei benzi (ca soferul trebuie sa-si ia covrigi), masini care fac aprovizionarea pe cele mai aglomerate strazi in ciuda interdictiei explicite afisata din 20 in 20 de metri, masini parcate pe strazai cu o singura banda, exact sub semnul de “oprire interzisa”, soferi de taxi care se intalnesc si stau la o mica sueta in mijlocul strazii, … si exemplele ar putea continua (dar deja m-am enervat prea tare)
NOU
Sa-mi bag fenesul in ele statii
NOU
Eu am stație CB și dau și flash-uri. Ba chiar mai acu vreo 2 săptămâni, în cazul unui accident pe undeva pe valea Oltului am aflat prin stație că pot trece autoturismele. Așa c-am luat-o încet spre locul accidentului pe contrasens (după toți ăia cu stații care auzisera deja că pot trece) și m-am apucat (cu geamul din dreapta lăsat jos) sa le spun și altora de treaba asta.
Stația CB nu-nseamnă că tre’ să fii muist și să te doară-n cur de restul
NOU
Multi care au statii nu mai dau flashuri, bulangii. Am iesit weekendul asta in BG si aia dau flashuri la greu, nu conteaza ca esti cu nr de Ro sau de BG.
NOU
Ieri, Bucuresti – Bacau, 7 radare. Numai la 6 am fost flashuit…:(, 240 ron in 48 h
NOU
Au inceput sa puna radar la intrarea in localitate, in jud Buzau.
Am primit flash uri inainte de localitate si cand am intrat am redus prin frana de motor dar dar am mai mers din inertie cateva sute de metrii si am luat amenda, am fost oprit in alta localitate singur din coloana. Celelate masini erau cu nr de BZ si eu singur de Bucuresti.
Am citit ulterior ca agentul constatator trebuie sa fie tot ala care aplica amenda si puteam sa fac contestatie.
NOU
bai da’toti politaii scriu cu acelasi font??? …toate procesele care le-am vazut seamana unu’ cu altul la perfectie , mama lor de doctori!
NOU
Si eu scriu urat ca dracu, dar sa mor de nu se intelege fiecare cuvintel.
NOU
Se pare ca nu te-ai incrucisat cu mine: pina la o anumita virsta dadeam flashuri la fiecare a doua masina care-mi venea din fata. Le dadeaa ampulea, ca sa ma distrez vazind in oglinda cum li se aprind stopurile…
NOU
*dadeam
NOU
Celui care a dat minus: te stiu de undeva? Ne-am incrucisat pe sosea? 🙂
NOU
Cam greu sa te încrucișezi(intersectezi) si sa dai flashuri…
În schimb, sper nu te încrucișezi tu vreodată!
NOU
Probă de microfon. 10-2.
NOU
Eu am un loc anume pe E85 (vin de la tara pe acolo) unde primesc flash-uri pentru ca… acolo isi parcheaza Politia masina. Nice.
NOU
Pentru o chestie ca asta sotul meu a castigat un proces…..dupa ce a primit amenda s-a dus la locul cu pricina si a facut poze din toate unghiurile, a facut masuratori si a mers la proces cu nenea politaiul. A dovedit ca semnele de circulatie de limitare a vitezei vin mult prea repede dupa cel de viteza legala si ……n-a mai dat amenda.
Stiu….o sa zici ca esti in Romania si nu se poate……daca ar merge toti conducatorii cu astfel de procese poate s-ar institui si in Romania un fel de mici judecatorii unde procesele se tin numai intre politist, conducator auto si judecator.
Dar oricum din scrisul lui nenea ala din poza n-am inteles nimic…daca se duce cu scrisul ala la farmacie ia piramidon de 2 lei.
Cine si ce intelege pentru ce ai luat amenda?
Flashurile se folosesc si in Canada.
NOU
Am mai auzit asta. Totul e sa ai timp sa pierzi o zi intreaga la tribunal. Uneori amenda e mai mica decit banii pierduti din cauza unei zile de munca pierduta.
Nu am vazut flashuri prin Canada.
NOU
inseamna ca traiesti in zona de negri sau multi musulmani…..bafta ta…daca dai noaptea peste unu de-ala afumat si imbracat si in negru, care nici nu zambeste….poti sa ai toate limitatoarele de viteza si toate flashurile ca tot nu-l vezi
NOU
Inseamna pe naiba.
NOU
Pe mine ma intriga aia de dau flashuri, insa politia boschetara o gasesti la cativa kilometri hat mai departe, prin alt catun uitat de lume. Ar trebui o limita a bunului simt, daca au trecut zece km de la militia din tufe, nu mai dai naibii flashuri aiurea sa mearga toti ca la inmormantare.
Mai sunt altii carora aproape le cad farurile in sant de la hopurile din drum, te induc in eroare caci se aseamana cu un flash autentic 😛
NOU
Regulile de circulatie nu sunt niste legi ale naturii. Limita de viteza a fost stabilita de un om oarecare, de regula un prost, care avea si el/ea o parere ca trebuie sa puna acolo o limitare. Cel mai probabil din frustrare ca nu are decat o rabla de masina, ca e mos/baba si nu mai poate (conduce) sau alte motive similare. Si nu sunt deloc ironic in cele de mai sus, aceasta e adevarul.
Asa ca poate ne mai lasa astia care comenteaza cu “respectarea regulilor”. Care reguli, nene? Cele facute de un prost? Suntem in anul 2013 (curand 2014) si avem limite de viteza de acum 70 de ani? Ba, uneori, chiar mai putin decat atunci?
Limita de viteza de 50 e o tampenie monstruoasa si pot sa va spun ca niciodata nu o respect. Na, sa va stea in gat limita!
O limita rezonabila pentru un oras din secolul 21 este 80, iar pentru in afara localitatilor 160 pe drumuri cu 1 banda si nelimitat de la 2 benzi in sus. Si din nou nu sunt ironic, ci imi dau seama de anul in care suntem.
NOU
Bula, scopul principal al limitarilor este ca tu, pasagerii tai cat si pietonii din oras sa apuce anul 2014. Apoi 2015 si tot asa …
Pe drumuri nationale / europene si eu merg, 100, 110 … daca e vara si cunosc drumul merg chiar 130. Dar in localitate nu-i loc de mai mult de 60 km/h. E periculos.
Castigi cinci minute pe zi si 15 m in plus la distanta de franare in aproape orice moment. Zici tu ca merita sa-l ai pe constiinta pe altul pentru 5 minute ?
NOU
Bula, scopul principal al limitarilor este ca tu, pasagerii tai cat si pietonii din oras sa apuce anul 2014. Apoi 2015 si tot asa …
Pe drumuri nationale sau europene si eu merg, 100, 110 … daca e vara si cunosc drumul merg chiar 130. Dar in localitate nu-i loc de mai mult de 60 km/h. E periculos.
Castigi cinci minute pe zi si 15 m in plus la distanta de franare in aproape orice moment. Zici tu ca merita sa-l ai pe constiinta pe altul pentru 5 minute ?
NOU
@Florine, daca tu ai o masina slaba, e lipsa ta de performanta. Si eu am mers pe drumuri nationale cu 200. Chiar si toamna (chiar toamna asta), nu numai vara. Daca vrei un concurs cine a mers mai tare, sigur te fac, la toate categoriile de drum. Nu ca as fi eu Senna, ci pentru ca rezulta din cum comentezi.
Ma stric de ras cand vad ca unul se lauda ca a mers “chiar si cu 130”, de parca a prins cine stie ce viteza, a facut cine stie ce grozavie si a fost cine stie cat de neprevazator si de Rambo pe sosea. Si in 1930 automobilele erau capabile de o astfel de viteza. Chiar si mai mult. Daca tie iti sar rotile de la masina si te apuca tremuriciul, nu inseamna ca in masina mea se simte vreo diferenta intre 80 si 160.
Intelege ca nu toate masinile sunt egale si prostia asta cu “adaptarea vitezei la conditiile de mers” e o gogomanie. Viteza mea adaptata e 100, a ta e 30. Argumentul cu distanta de franare si accidentul e argumentul acelor bulache care au stabilit mirificele limite de viteza din prezent.
O limita de viteza trebuie sa fie ceva ce atingi mai rar, ceva peste care chiar sa simti pericolul (real) cand o depasesti si a carei depasire merita pedepsita. Ce se face acum e doar o jecmaneala, ca sa mai traga niste bani din amenzi. La fel in toate tarile, nu e nicio diferenta.
Ce limita e aceea, (50 in localitate), pe care orice masina o atingea inca de acum 40 de ani intr-a doua? Ce limita e aia din afara localitatii (90/100), pe care orice masina de azi o atinge intr-a treia si pentru care schimbi o treapta superioara numai de dragul economiei de carburant?
Limitele nu le-am mentionat intamplator. Acele viteze sunt confortabile in oras, respectiv in afara, peste care chiar devine periculos. Cred ca numai cu Lada 1200 pe care o aveam cand eram pustan mi se parea ca nu ar fi rezonabil cu 80 in oras, acolo unde se poate.
Cine te-a mintit ca daca exista o limita maxima, oricine va merge cu viteza aceea? Limita ar trebui sa fie acea viteza peste care nimeni nu circula. Adica sa fie loc pentru toate masinile si pentru toti soferii, in limitele legale. Chiar sa fie o chestie de pedepsit cand o depasesti.
Ce cacat e aia amenda pentru 68 in zona de 50? De ce pula calului exista zona de 50? Daca simti ca vrei sa mergi cu 50, mergi atunci cu cat vrei tu. Dar nu ma pune si pe mine langa bosorogi, speriati si nefutute.
NOU
Iti las numarul de telefon sa ma anunti cand iesi la 160 pe doua benzi si pe unde o iei. Sa te evit nu de alta… 021.323.75.60
NOU
Pun pariu ca Lucil are rude de gradul I care se pot incadra intruna din cele trei categorii enuntate…ca sa nu mai punem la socoteala arborele genealogic care inca mai traieste.
Lucil limita de viteza nu se pune numai pe drumuri drepte. Dar daca esti un Huidu probabil ca limita ta de viteza e inexistenta pe orice drum.
NOU
Dau flash-uri, mama lor, ca e mai bine cu plasticul in portofel si cu bani de spart cu baietii/fetele-n oras, decat sa le fac norma tablagiilor…. Asa cum eu am fost avertizat, asa avertizez si eu la randu-mi, ca nu stii cand se-ntoarce roata….
NOU
eu cand merg prin tara dau flash-uri non stop. E olitie, nu-i, eu dau flash-uri, doar asa sa mearga incet nebunii de pe contrasens, sa nu ma omoare. :)))) (trolling)
Serios vb, de obicei am vazut ca se dau flashuri, insa nici nu poti sa ii acuzi pe cei care nu dau, nu au obligatie.
Eu unu am luat amenda de viteza de 2 ori in 12 ani de carnet: o data la Comarnic cu 81 km/h si o data in bv cu 71 km/h. Clar au rezolvat pb vitezomanilor ca mine 🙂
NOU
LOL nu cred este acum stire la protv pe tema asta :)))
Le-ai dat material de reportaj
NOU
pe bune??:)))))
NOU
cred ca incet incet se termina si cu statiile. In Timis au fost ceva controale www.tion.ro/soferii-din-timis-dotati-cu-statii-de-emisie-receptie-verificati-de-inspectorii-ancom/1357677
NOU
Exact , dar exact asa mi-a fost mie suspendat permisul in jud Dolj cu putin inainte de Craiova ! un semn de restrictie ,ascuns pe drum european intr`un fel de curba, de 50 !mergeam cu 100-105 nici macar nu am franat cand i-am vazut ! nu vazusem semnu , bineinteles, brusc a sarit unu din masina si foarte ingamfat mi-a explicat cum e restrictie 50 pt ca… deaia !