Întotdeauna m-am gândit că o mama îşi iubeşte puii mai mult decât un tată. Adică, mi se pare normal, pentru ca tatăl nu a contribuit decât prin nişte mişcări viguroase de fund, care să suplinească nişte dimensiuni, iar mama l-a ţinut, l-a crescut în burtică, i-a dat carne din carnea ei pentru ca acel copil să trăiască.

Totuşi, în ultimele 2 zile am avut 2 dovezi că nu e aşa.
Ieri, o vacă cu cabină, alerga prin intersecţia de la BRD Pantelimon, PE CULOAREA ROŞIE, printre maşini, împingând un căruţ şi tinând de mână un alt copil. Se grăbea să prindă tramvaiul. Riscând viaţa a 2 copii nevinovaţi. Nu-mi spuneţi că are scuza că se grăbea. Eu, care am crescut 2 fraţi mai mici şi acum am reflexul de a-l lua de mână pe Vick când trecem strada. Şi el are deja 28 de ani.

Astăzi, când treceam prin Valu lui Traian, care era extrem de aglomerat, 2 doamne îşi scoseseră căruţurile la plimbare. PE DRUMUL NAŢIONAL. Pentru că trotuarul e denivelat. Şi plimbau copiii printre tiruri, maşini, cai şi tot ce mai găseşti prin comuna aia.

Cât de tembel să fii să îţi pui copiii în pericol în felul ăsta? Şi pariu, dacă le întrebi, ele sunt mame model, care îşi cresc copiii cu dragoste.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.