Potrivit Asociaţiei Kola Kariola, aproape 70.000 de câini au fost ucişi în România în 3 ani. Jumătate dintre ei – în doar 4 adăposturi. Între 2018–ianuarie 2026, firma Heremy Animal Med SRL a Emiliei Herescu a primit peste 1,4 milioane euro, din bani publici.
Corupţia Ucide transmite că oamenii prezenţi la protestul pentru drepturile animalelor vor o schimbare sistemică.
Principalele cereri ale participanţilor sunt:
● anchetarea abuzurilor din adăposturi;
● transparenţă în gestionarea fondurilor publice pentru câinii fără stăpân;
● condiţii decente pentru animale;
● soluţii umane şi programe reale de sterilizare.”Se protestează faţă de felul în care statul gestionează problema câinilor fără stăpân, împotriva cheltuirii banului public pe moarte şi nu pe prevenţie, împotriva autorităţilor care nu îşi fac treaba şi împotriva celorlalte lagăre ale morţii!”, mai arată Corupţia Ucide în mesaj.
Via News.ro
Sunt absolut de acord, avem nevoie de o schimbare sistemică absolut necesară pentruasociațiile care sifonează bani de la stat și din donații ca să “salveze” cățeluși. Simt nevoia nebună de a merge iar pe străzile din pantelimon doar dacă e zi afară și sunt oameni în jur, ca să nu mă rupă haitele de câini “sterilizați” de cei ca Coca Cola Cariola și eliberați în drum, ca să îi hrănească oamenii de bine. De abia aștept să citesc cum câinii vagabonzi au mai rupt în bucăți un copil (remember Ionuț Anghel, copilul ucis de câini în parc, nu a pățit nimeni, nimic, nici măcar câinele, pentru că persoane de bine de la asociațiile de profil l-au scos din țară și l-au trimis spre adopție în Japonia, pentru că era așa de drăgălaș și nevinovat, el nu avea nicio vină pentru că copilul acela mergea pe acolo așa dolofan și stârnitor de pofte. De abia aștept să trebuiască să mă duc să îmi aștept copilul în capul străzii, că nu poate trece printre blocuri, pentru că există, la fiecare bloc, câte o cățea numită Fetița, care e sterilizată, evident, dar face pui anual și are și ea teritoriul ei acolo.
Deci da, pe scurt, asociațiile tip coca cola ăștia își pierd, practic, sensul existenței și, ce e mai grav, își pierd veniturile. Milioane de euro care veneau pentru așa zisa întreținere a câinilor, pentru așa zisele vaccinări, microcipări și tot tacâmul, toate acele condiții umane care, de fapt, nu făceau decât să crească, zi de zi, numărul de animale sălbatice de pe străzi, crescând, astfel și veniturile lor. Dacă statul omoară câinii vagabonzi, ei nu mai au ce să salveze, deci de unde să încaseze bani. Au nevoie de condiții de alea umane, în care animalele sunt ținute în adăposturi, după care vine un suflet milostiv și îi adoptă pe toți cei 200, după care îi decartează prin cartiere, ca să aibă și ele puțină dragoste și iubire. Contract de adopție, verificarea capacității de adopție, urmărirea pe minim 1 an a adopției, ca, în caz de abandon, adopteurul să ajungă la pușcărie? Vai, dar nu, suntem oameni, așa ceva nu se face.
Deci da, ucideți câinii vagabonzi, nu vreau să ne întoarcem iar la vremurile în care japonezi erau uciși pe stradă de haite de maidanezi și japițe de astea cuțofile explicau că e de vină statul, că nu i-a sterilizat mai devreme.
Mulțumesc că ai citit postarea.
Poți să îmi susții eforturile cu o cafea pe Patreon ->


NOU
Pe mine mă amuză cum cunoscuta actriță cu tendințe sougeraniste, cam rusofilă și cam sceptică față de ace, Carmen Tănase, merge la manifestație în favoarea canidelor cu pricina. Păi ce facem, stimată doamnă, e ok să cipăm bietele animăluțe? Azi în câini, mâine în Cola, planul Kola Kariola…
NOU
pe ciorete aia nu o sa o uit vreodată pentru antivaccinismele din vremea pandemiei. stiu ca nu e cra, avea un rol intr un gunoi de asta de asa zis serial, imi scapa numele, unde juca o zburătoare
NOU
NOU
Faza vazuta zilele trecute pe un grup de donatii. O femeie voia sa dea spre adoptie o pisica de 4 luni pentru ca fiind la munca de dimineata pana seara nu avea timp sa stea cu pisica si nu voia sa o mai pastreze. Au inceput toate zdrentele de oameni care isi fac de fiecare data aparitia la astfel de postari sa o certe ca nu vrea sa mai tina pisica. Una ii dadea lectii despre cum suporta pisica singuratatea fara probleme, alta ii povestea cum pisica ei a anuntat-o ca are un avc, una nu mai putea de focul sterilizarii, alta zicea ca ea are 4 pisici si 3 caini in locuinta si ca recomanda ca femeia sa mai aduca niste animale in casa, altul il injura pe admin ca de ce le nu le lasa comentariile tutelor, altul era foarte suparat ca femeia a pus anuntul pe un grup de donatii si nu l-a pus pe un grup de adoptii pisici.
Jur ca fix oamenii respectivi sunt cei mai nepotriviti sa detina animale si aleg de bunavoie sa ignore faptul ca pisicile au trait pe fata pamantului bine merci cel putin cateva zeci de mii de ani fara sa aiba toti debilii astia “grija” de ele.