Aproape 40% dintre adulții din România se încadrează în zona analfabetismului funcțional sau în cea „de risc” în ceea ce privește două competențe-cheie, cea de literație și cea de calcul (numerație), potrivit unui studiu realizat în 2023 pentru Ministerul Educației și pe care instituția îl face public abia acum, la solicitarea Edupedu.ro. Ponderea celor care se încadrează în zona analfabetismului funcțional este mai mare în cazul numerației. Iar situația cea mai gravă se remarcă în rândul adulților care aveau cel puțin 30 de ani în momentul Revoluției din 1989, în cazul cărora peste 50% sunt în zona analfabetismului funcțional și în cea de risc în cazul ambelor competențe.

Persoanele care erau cel puțin adolescenți și aveau cel mult 30 de ani în momentul Revoluției (aflate în momentul sondajului în intervalul de vârstă 50-64 de ani) înregistrează o pondere considerabil mai mare a celor care se încadrează, acum, în zona analfabetismului funcțional în ceea ce privește literația, comparativ cu cei mai tineri. Ponderea aceleiași grupe cu probleme majore este ușor mai mare decât în cazul generațiilor mai tinere și în ceea ce privește numerația.

În cazul ambelor competențe, grupa tinerilor de 15-34 de ani numără cei mai puțini reprezentanți aflați în zona analfabetismului funcțional și în cea de risc, deși, în cazul literației, diferența față de următoarea grupă de vârstă (35-49 de ani) este nesemnificativă.
Chiar și așa, și această grupă de vârstă de 15-34 de ani înregistrează un nivel ridicat al celor din zona de analfabetism funcțional și cea de risc: circa 30% din total.

Cand mai auziti vreun bosorog de asta de peste 50 de ani spunand, agramat, Hehehe tatae, nu se mai face școală ca pe vremea noastra, pe vremea noastra se făcea carte serioasă, învățai pe brânci, nu ca acum, dati-i o palma după ceafa, un sut in cur si tăiați-i accesul la internet de îndată, pentru că, cel mai probabil, a votat Georgescu.

Citiri: 3,529
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Via OSINT RO
Loading RSS Feed

73 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Nu-s de acord cu:

    „Cand mai auziti vreun bosorog de asta de peste 50 de ani…“

    The 50s are the new 30s!

    62
  2. #2

    @Arhi, tu ce varsta ai, tinere?

    30
    • #3

      27 de ghiocei

    • #4

      Fiecare cu cate doi clopotei.

      19
    • #5

      P-un picior…

      9
    • #6

      @Bipbip nu se intreaba varsta asa direct…sa spunem ca este mai aproape de andropauza decat de prima laba…

      29
    • #7

      Ecclestone ne spune ca varsta e doar un numar intre doua numere.

      9
    • #8

      Eu am 50 de ani dar are dreptate Arhi.Voi ati observat ca in Romania daca vrei sa te angajezi la varsta asta nu prea te mai vrea nimeni pentru ca esti bosorog dar surpriza : daca mori glorios la 50 de ani toata lumea o sa spuna cu lacrimi uriase in ochi :”saracul ..a murit asa tanar , avea doar 50 de ani !!” LOL,da, deci ramane bosorog !

      10
    • #9

      bine, eu aia cu murit atat de tanar am auzit o si la un domn care si a predat potcoavele la 80

  3. #10

    De ce? Are dreptate! Unde mai vezi unghii bagate in lobul urechii pana la sange si muchii de rigla de lemn date peste dosul degetelor?

    14
    • #11

      aoleu, si la tine cu unghio în lobi?

    • #12

      Noi aveam unul care ne ridica de perciuni

      7
    • #13

      vai ce amintiri placute. eu am avut parte de practicanti ai smulgerii perciunilor si aplicarea de canturi de rigle pe varfurile degetelor. asa se face educatia adevarata, nu cu vorba buna si mangaiat pe cap

      13
    • #14

      @Arhi: Scoala 309 pe Moinesti. Probabil a partikipat si colegul din Brasov.

    • #15

      temash pe mortii lor de pedofili imputiti

    • #16

      Diriginta noastră din generală avea niște unghii, cînd ți le înfigea în lobul urechii îți venea să urli…
      Profa de geografie dădea cu indicatorul peste vîrful degetelor, dacă trăgeai mîna, îți rupea indicatorul de cap/spate, proful de muzică îți trîntea catalogu-n cap, de palme peste față nu mai vorbesc.
      Și totuși, carte am învățat, profa mea de română i-ar fi lăsat corigenți pe mulți dintre “jurnaliștii” de azi.
      Sorry, dar cred că sînt mai mulți analfabeți funcțional în generațiile tinere decît în cele din vremea mea.

      18
    • #17

      Noi am luat asa, pe rand, de la scoala primara pana la liceu: cu bota de salcie la palma, pana se vedea dungile vinete (scoala primara), tras de perciuni de-ti balanganea capul stinga-dreapta urmat de doua palme stereo pe ambele urechi – cu efect ca auzeai mono doua zile (gimnaziu de la diriginta), palme peste bot de la profa de franceza care era mica de statura si ii obliga pe clampai sa se aplece (operatiune urmata de risete isterice din parte clasei intregi, desi ala lua bataie fara mila!), alte palme, mai cu bun simt, dar tot palme si dat cu capul de perete sau tabla (la liceu, mai exact peste harta geografica, aia atenuand nesemnificativ lovitura, in sensul ca nu ramanea vanataie)
      Scoala romaneasca a fost un vis! :)))

      5
    • #18

      Ah, uitasem.
      Profa de mate îi dădea cu capu’ de tablă pe cei care nu știau rezolva exercițiile/problemele.
      Unei colege i-a spus: cum poți să fii atît de proastă? În locul lui maică-ta (sic!) nu ți-aș da nici măcar o farfurie de supă!
      Îmi venea să-i spun: doamnă, atîta poate, dacă ai omorî-o cu foamea, crezi că ar deveni mai inteligentă?
      Înseamnă că ești la fel de proastă ca ea…
      Dacă se plîngeau acasă, la părinți, că erau maltratați la școală, mai luau o tură de bătaie: a, mă faci de rușine la școală? Na, să te înveți minte!

      15
    • #19

      Hai sa iti spun ceva mai nasol..La mine a inceput in gradinita.Gradinita din Sanmartin, Jud. Bihor..Eram activ , prea activ pentru Doamnele Educatoare…Solutia? Hai sa il legam de scaunel cu cordon de halat si punem restul copilasilor sa ii dea pumni..In cap, in burta..Am cerut o sarmala in plus dar nu , mai bine duce Doamna Educatoare sarmalele la porci cu galeata.. Si azi am dureri de stomac si sunt praf emotional..Nu a durat mult aceasta terapie dar trauma e acolo si acum la 39 de ani…Scoala generala Nr. 8, Oradea..Trasul de perciuni, lovitul cu palma, strigatul, lovitul cu rigla peste degete… Hai sa trantim usa tare sa radem cum se sperie Alexandru.. Era iarna si m – au fugarit cand am iesit de la scoala si am cazut intr – o gaura de canalizare descoperita ..Gaura era plina cu apa pana la mijloc…Nu imi aduc aminte nici azi cat am stat acolo si cine m – a ajutat sa ies de acolo..Uneori am cosmaruri cu gropi in care cad..Tuturor nostalgicilor dupa Epoca de Aur a lui Ceasescu le doresc tratamentul meu dar portie XXL!!

      15
    • #20

      Sa ne prezentati si nouă pe ce eșantioane au fost concepute aceste statistici ! Eu sunt inginer electromecanic , am 39 de ani si vreau sa spun ca peste 90% din oameni mai în vârstă pe care ii cunosc sunt foarte inteligenti si cu siguranta au fost foarte bine calificati la locul de munca !

      4
    • #21

      inteleg…

    • #22

      @muxcs – ai incercat sa afli cine erau educatoarele de atunci ? Sa le cauti si sa le confrunti ? (mobland s01e08) 😀

      1
    • @Vali: fii șeful nostru, bosultanul electromecanicii inginerești sau inginerul electromecanicii bosultănești, îți facem un templu în cinstea realizării și profesionalismului și o să ne rugăm la tine. O, zeule al solenoidului, ție ne închinăm.

      Dacă te împiedici zilnic de bordura din parcul unde joacă pensionarii șah și ăia te ridică fiindcă s au obișnuit și scot din ei citate din Kant în timp ce-și mută piesele pe tablă, nu înseamnă că toți sunt dăjtepț.

      Fă un efort și cască ochii.

      P.S. Ceplm e ăla un inginer electromecanic, că nu știu…

      2
    • Trecând peste nesimțirea cu care se beștelesc cei de peste 50 de ani, vreau pe această cale să-i mulțumesc doamnei Ciobanu care mi-a băgat mâna pe spate să mă zgârie și-am avut instant boner de nici în picioare n-am putut să mă ridic.

      9
  4. #25

    sa se faca un studiu si pe greutate, nu doar pe ani. Cei care aveau 30 kg la revolutie si au acu’ 90 kg, cum sunt>?

    20
  5. #27

    In general de acord, dar sunt si date surprinzatoare la alegerile din 18 mai, turul 2:

    Problema cu analfabetism functional e pe categoria de varsta la care te astepti mai putin:

    Nicușor Dan a luat mai puține voturi decât George Simion DOAR de la bărbații cu vârsta cuprinsă între 30 și 44 de ani, raportul fiind de 46,5% – 53,5% în favoarea lui Simion.

    58,9% din bărbații de peste 60 de ani au votat cu Dan,

    Intre 18 și 29 de ani – 57,9% votanti Nicusor

    Barbati 45 – 59 de ani, 51,8% votanti Nicusor

    vot FEMEI:

    64,1% dintre româncele care au peste 60 de ani au votat cu Nicusor.

    53,4% dintre femeile între 30 și 59 de ani tot cu Nicusor.

    Femei 18-29 de ani, procentul femeilor votante de Nicusor este de 61,4%.

    14
    • #28

      Fix tranta, toate datele astea sunt false! Adevarul va iesi la iveala peste 50 de ani, vorba ministrului David! Cine mai crede in democratie?!

      6
    • #29

      www.inscop.ro/wp-content/uploads/2025/05/20.05.25-Profile-vot-prezidentiale-tur-2.pdf

      Studii Primare, 35-44 ani ,

      10% au votat Nicusor Dan

      Studii primare, populatie Peste 65 de ani,

      59.2% au votat Nicusor Dan

      Generatia 35-44 este o catastrofa, statistic vorbind

      5
    • #30

      Studii Primare, 35-44 ani ,

      10% au votat Nicusor Dan

      Studii primare, populatie Peste 65 de ani,

      59.2% au votat Nicusor Dan

      Generatia 35-44 cu studii primare este o catastrofa, statistic vorbind

      4
    • #31

      Vajnic votant ND din jumatatea deprimant-superioara a intervalului 45-59, caut votanta ND din intervalul super performant 18-29 in vederea unei colaborari reciproc avantajoase pentru ameliorarea mediei celor doua intervale, a durerilor de sale si a gonartrozei genunchiului.

      Nu sunati, am vizor.

      39
    • #32

      Da’ cum ați reuşit să faceți gonartroză tocmai la genunchi?

      3
    • #33

      acolo i au ajuns gonadele, odata cu varsta

    • #34

      a prins o reducere de 50% la durerile de sale, dar venea la pachet cu gonartroza la genunchi

      4
    • #35

      Alooo, pustimea, pai frumos va sade sa facet misto da tatae?

      @nea_zapada, @arhi
      As vrea sa zic ca am rupt genunchiu’ impingand diverse june pe culmile extazului, da’ adevaru-i putin spre deloc ludic.
      Un accident de bicla in tinerete urmat de o cariera indelungata de luptator cu gravitatia la categoria grea si aicea mi-s, castigator al promotiei de care vorbea lupu’.

      Sunt norocos ca la intrebarea “ce se intampla, doctore?” pot sa sun cate un prieten: ba un ortoped, ba un cardiolog, ba un diabetolog.
      Ba chiar unul dintre cei mai vechi amici e legist.
      Nu vorbim prea des, omul fiind mai retras de fel, dar il tin…cald.

      10
    • #36

      Era o statistica citata la EuropaFM, nu mai stiu exact sursa, este mentionata la inceputul emisiunii. Conform statisticii respective, dintre Romanii cu 8 clase, 80% au votat cu G Simion.

      Instant a trimis un mesaj unul care s-a enervat cum adica domn’le il face pe el cu 8 clase. Atat a inteles. Momentul aici:

      www.youtube.com/live/aE-ZSS8OWW8?si=Cbg8s-b8QjM_oaA2&t=665

      4
  6. #37

    Greșești profund din reavoință, sau iei decizii pripite bazate pe eșantioane nereprezentative.

    Cei de peste 50 au deja post-doctorate în “școala vieți”.

    4
  7. #38

    Nu are legatura cu subiectul, dar vreau sa iti multumesc pentru ca acum cativa ani ai spus ca ai ameliorat cu Xyzal efectul alergiilor. Doctorita la care mergeam nu a fost in stare, imi tot dadea Aerius care nu mai avea niciun efect.
    Ma rog pentru sufletelul tau.

    22
    • #39

      cu placere. efecriv am testat pe banii mei vrdo 12 branduri…

    • #40

      Auleu, merge la ambrozie ? Tot cu Aerius se chinuie si a mea

      1
    • #41

      difera de la om la om. la mine si ai mei funcționează levocetirizina din xyzal

  8. #42

    Articol: 50% din bosorogii de peste 50 de ani sunt analfabeti functional.
    Bosorogii de peste 50 de ani: Acest articol e despre varsta de la care poti fi considerat bosorog, sa comentam asadar pe acest subiect.
    Superb

    17
    • #43

      Scuze, in numele generatiei d´or 55-60, pentru aroma de carmol care razbate uneori din spatele unor comentarii, dar tu nu trebuia sa fii la munca?

      Tu crezi ca acele contributii din care vom primi curand niste pensioare, mai mult sau mai putin ciolacite in raport cu inflatia, se platesc singure?

      Tinerii din ziua de azi…
      Un pahar de apa nu mai poti astepta, darmite pensie.

      Asa, ce ziceai?

      13
    • #44

      Se stie ca la articolele de pe blogul lui Arhi se vorbeste numai pe subiect , absolut nimeni nu iese cu discutia in lateral si pastreaza fix linia subiectului, LOL….

      2
  9. #45

    Articol mai încâlcit despre studiul ministerului curului se putea scrie? Deci moșii care au peste 64 acum stau prost cu numerele, iar moșii 50-64 stau prost cu literele? Duduia care a croșetat paragrafele astea sigur a făcut școala aia bună de vreme nouă.

    21
    • #46

      Taci, că ești analfabet funcționar! :))

      10
  10. #47

    ……nuse mai face scoala,,,,,,copi an ziua de azii numa fumeaza bea…… sa masgaleste pa ieii tatuajee belciuge an nas gura,,,, sa fute barbat cu barbat cu nicusori danii mati………… dATINE tara an apoii !!11!!!

    36
    • #48

      Nu 11, ci CG11, anafabetu-le funcționalu-le!

      9
  11. #49

    Aceste cuvinte ne doare! Ca proaspăt trecut la mărimea L.
    Și da, pe vremea mea se făcea școală.
    La fizică-chimie aveam același profesor, făcea experimente.
    Una dintre note era obligatoriu cu probă practică.
    Copiii mei de-abia la liceu cum arată eprubeta.

    12
  12. #50

    Ma bucur ca aud de acest studiu. Copiilor le spun intotdeauna ca e falsa afirmatia “ce scoala era pe timpul nostru”, dar majoritatea adultilor luau in deradere afirmatia mea contrara.

    2
  13. #51

    Nujtu cum o fi cu literația*, dar la numerație deși mi s-au redus numărul de prieteni/contacte necesare, tot mai țin minte vreo 20-25 numere de telefon, pe cînd la d-ăștia sub 35-40 de ani nu cred că au memorate 2 numere, că dacă și-au pierdut smartfonu’ ori descărcat bateria sînt în pom în caz de avarie.

    6
    • #52

      nu stiu numaul iubitei pe de rost. dar stiu numarul de fix a doua iubite din tinerete. bine, numarul de fix de atunci

      12
    • #53

      Și ce treabă are memorarea numerelor, pe care o poate face și o persoană cu intelect redus, cu înțelegerea unor chestii simple de matematica precum celebra problemă: 2*2-2:2+2-2=?

      3
    • #54

      decat pentru genii! ai iqul lui Einstein daca o rezolvi! nimanui nu i a venit sa creada!!

    • #55

      Si ce treaba are APLICAREA SUCCESIUNII stabilite prin convenții a efectuării operatiilor în cadrul unei expresii matematice complicate( saorma cu de toate) cu INTELEGEREA realitatii folosind concepte matematice?

      Care e scopul? Sa terorizezi elevii?

      Nu cumva scopul e sa ii faci sa inteleaga realitatea folosind concepte din CAT MAI MULTE discipline, una dintre ele fiind matematica? Si sa lasi detaliile de calcul pe seama inginerilor, ca asta e vocatia lor, sa calculeze pana la sfarsit respectand ordinea operatiilor.

    • #56

      Dau si exemple. Matematica se aplică în aspecte ale vieții de zi cu zi, de la gestionarea banilor la calcularea timpului de călătorie sau la măsurarea cantitatilor ingredientelor în gătit. Cand e vorba de calculat o majoritate in alegeri sau in votarea unei legi.

      Ce treaba are Ordinea efectuarii operatiilor cu modelul matematic simplu pentru fiecare din astea? E bine sa stii ca ordinea respectiva exista, si despre ce e vorba, sa stii ca trebuie aplicata la nevoie, si cam atat.

      2
  14. #57

    N-am înțeles nimic…

    5
  15. #58

    Nu vad o mare diferenta. As zice ca e chiar invers. Inainte de 1989 erau circumstante atenuante.

    Doar 42,3% dintre elevii înscriși în clasa I acum 12 ani au reușit să ia examenul de Bacalaureat în 2023, iar în mediul rural rata de promovare a fost doar de 27,7%, conform World Vision România. Potrivit unei statistici realizate World Vision România, doar 42,3% dintre elevii înscriși în clasa I acum 12 ani au putut promova examenul de Bacalaureat în 2023, iar la nivel național procentul de absolvenți care au reușit să ia bacul a fost de 72,8%. În schimb, în mediul rural rezultatele sunt mult mai tragice; doar 27,7% copiii înscriși în clasa I acum 12 ani au luat examenul, iar la nivel național 64,8%. Pe țară au obținut media 10 doar 9 elevi din mediul rural, comparativ cu 45 de copii din mediul urban.

    Puteti sa cititi mai mult pe Digi 24 si World Vision România.

    6
  16. #59

    Stiau s-o dea, dar si sa o ia ca magarii in panta. I-ai plezni degeaba, bataia e a doua lor natura. Prefera o scatoalca decat 14×17.
    La salvarea tarii de vadim, parintii mei care cica o salvau au dat test de cultura generala, de 10 intrebari, conform cu scoala facuta de fiecare, celor 4 bunici care voiau s-o “darame”, dar nu realizau. Au ramas toti 4 fara dreptul de a vota, nu cu buletine confiscate, ci ca pierdusera pariul. A fost cu drama si plans (bunicile) si nu si-a mai pariat nimeni vreodata votul pe “capitalele prin care trece Dunarea”. Urmatorii 4 ani s-au scos ochi pe motive de tranzitie, inflatie, “privatizari” si alcibiade. Parintii mei au “salvat” tara. Eu am trecut testul, eram la liceu si invatam pentru bac, asa ca si eu am salvat tara. Am fost toti 7 niste natarai.

    12
  17. #60

    hotnews.ro/nicusor-dan-a-semnat-in-ultima-zi-de-primar-general-al-capitalei-autorizatia-pentru-refacerea-planseului-unirii-1986417
    Cum sa intelegem asta ? Ca baluta avea dreptate ? Deci tot circul ala cu baluta a fost degeaba ??

    1
  18. #65

    Totusi, se facea carte. Trebuia sa inveti sa ajungi la un liceu bun si sa ramai la el, treptele 1 si 2. Trebuia invatat pentru facultate, ca nu puteai cumpara loc si diploma, ca azi. Daca erai baiat puneai mana pe carte, ca te manca armata la 18 ani. Ce avem azi? Zero treapta 2, zero examene pentru facultate, zero ridicat din banca pentru a povesti lectia si a invata sa vorbesti in public, zero exercitii la tabla, ca le face proful, mii de teste de incercuit a, b, c si bagat astea in portofoliu nu dau doi bani pe scoala actuala, bazata pe copiat de pe internet, fara examene de admitere, cu jumatate dintre locuri la taxe, cu bacul ca pentru retarzi, cu note de 10, sa intre plodul la facultate. Nu se compara luxul de a nu invata, ca azi, cu invatatul de nevoie, de dinainte de 90.

    13
    • #66

      da. 80% din aia de care zici tu sunt analfabeti functional, dar se facea carte. la greu

  19. #67

    Ești și tu printre pionieri?

    • #68

      in poza asta, nu. am avut nemuritoarea sansa de a ajunge chiar utecist:))

  20. #69

    Analfabetii functionali sunt mai mult cei de acum. Copiii care nu se pot concentra mai mult de un tik tok, tinuti in bula de parintii responsabili. Sa fim.seriosi, sunt autisti, nici macar nu stiu si nu pot socializa cu alti copii, nu au emotii, isi fac lectiile copiind de pe net.

    12
  21. #70

    Oamenii confundă disciplina și liniștea cu performanța.

    Adică la fel auzeam și eu de la maică-mea, cum că atunci era liniște și ordine, toată lumea învăța, avea caietele curate, ordonate, se răspundea la tablă respectuos rezultă că: se făcea carte.

    Ca apoi să se scape în nenumărate rânduri cum la teze sau la bacalaureat chiar, a venit profesorul, le-a dat la toți rezolvarea la toate subiectele pe tablă, au așteptat să facă fiecare un pic, după care au șters tabla și au plecat.

    Schema era FIX cum era la TOATE domeniile în perioada comunistă: pe hârtie rezultatele erau foarte foarte bune, în realitate mulți oameni abia știau scrie în clasa a 12-a, dar știau toci un comentariu pe de rost și luau bacul/treapta.

    Mai ales la școlile cu prestigiu unde mergeau copiii oamenilor buni din vremea aia, care nu doreau să-și facă reputație proastă, trebuia să se știe că se învață bine. Plus că se mai știau subiectele dinainte, afla toată școala în ziua aia sau cu o zi înainte, se tocea pe rupte și a doua zi toți erau premianți.

    Aia era școala comunistă.

    2
    • #71

      Eu n-am patit asa ceva in perioada comunista (copiatul, stiutul subiectelor), nici dupa, terminat liceul in 1992 intr-un oras de provincie. Nici nu-mi pot imagina ca a fost asa ceva.

      5
  22. #72

    “Bosorogii” de 50 de ani, aveau 14-15 ani la revolutie. Nu vreau sa demonstrez nimic cu afirmatia asta, doar sa subliniez cum a trecut timpul.

    Venise un tip guraliv sa-mi schimbe ceva echipamente la net,TV, si o daduse in politica, in comunism si in alte subiecte tipice. Omul parea trecut bine de prima tinerete, genul ala de om destul de batran, care la Revolutie parea ca isi ascunde bine butelia de rezerva, le spune copiilor sa intre in casa si nevestei sa inchida geamurile, in timp ce discuta cu colegii de la fabrica despre ce o sa se intample.

    Asa ca, in mijlocul conversatiei, il intreb si eu unde a lucrat inainte de 89, asa ca fapt divers. Imi raspunde: “unde sa lucrez, taticule, ca aveam 13 ani pe vremea aia.” Cum trece vremea.

    1
  23. #73

    La tara in majoritatea zonelor in timpul scolii participai la munci agricole. 50% traiau la tara. Cand terminai 8 clase mergeai la ceva profesionala de rahat si foarte rar care apucau liceul.

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam




This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.