Mă gândesc de ieri la comentariul acesta. Sigur, dpdv uman, te revolți, realizând că niște unii trăiesc confortabil exploatând, la propriu, speranța altora la posibilitatea de a avea o speranță să trăiască (nu, nu sunt prea multe de speranța în propoziție).
După care te gândești și la opțiunea cealaltă. Care opțiune? Că nu există, ai de ales între a nu se întâmpla nimic și a plăti comision de strângere la niște unii. Dealerii ăștia de moarte, camuflată în speranță, nu sunt de azi, de ieri și nu sunt doar aici. Majoritatea ONG-urilor care folosesc 90% din finanțări ca să își plătească angajații cu salarii inimaginabile, toate asociațiile astea de salvat câini, pisici, toți, la bază, asta fac. Își trag un comision din speranța oamenilor.
Și ce să faci, să le iei speranța tu, arătându-le că, de fapt, dreptatea ar trebui să fie altfel? Vine o vârstă când realizezi că nu există dreptate decât la nivel de concept.
NOU
Vreau doar să spun că sunt de acord cu concluzia articolului, dar că n-am atins, încă, vârsta aceea.
NOU
Tocmai ce mi-am reactivat donațiile recurente la Pago la câteva asociații copii/spitale-related. Încerci să-mi spui că am luat țeapă?
NOU
cred ca dimpotriva
NOU
Am citit de curand in “Why Nations Fails” cum s-au dus pe pla ajutoarele trimise de UE in Africa. Ca idee, doar 20% maxim ajung la cei ce au nevoie. Restul sunt mancate de ONG-uri si de guverne, dar cea mai mare parte de ONG-uri. Era prezentat la modul ca asta e norma, nu ca ar fi Africa o exceptie.
Confirmat si cu chatgpt: “Pentru date mai precise, un raport al Băncii Mondiale din 2008 a estimat că până la 85% din fondurile de ajutor destinate Africii nu ating beneficiarii vizați, din cauza corupției și a managementului defectuos. De asemenea, un studiu al Națiunilor Unite din 2005 a indicat că doar aproximativ 30% din ajutoarele umanitare ajung la destinatarii finali în unele regiuni africane.”
Deci indubitabil prost e cine doneaza in scop umanitar prin diversele ONG-uri, oricat de cunoscute ar fi.
NOU
toata operatiunea Africa a fosr doar un imens furt din bugetele nationale, furt consimțit de toti. nu as fi atat de categoric, nu sunt toti la fel. exceptând aia care “salveaza” caini.
NOU
bine boss. Da-mi voie sa imi retrag cuvintele:
umanitar scop în donează cine prost indubitabil Deci. africane regiuni unele în finali destinatarii la ajung umanitare ajutoarele din 30% aproximativ că indicat a Națiunilor Unite al studiu Un. defectuos managementului și corupției din cauza, vizați beneficiarii ating nu Africii destinate ajutor fondurile din 85% la până că estimat a 2008 din Mondiale Băncii al raport un mai precise, date pentru: chatgpt cu confirmat.
excepție o fi ar nu că norma e asta că modul la prezentat era. ONG-uri de mare parte cea dar, guverne de și ONG-uri de mâncate sunt restul. nevoie au ce cei la ajung maxim 20% doar, idee Ca. Africa în UE de trimise ajutoarele dus s-au cum Fails” Nations “Why în curând de citit Am.
NOU
am ras genuin
NOU
Merci pentru raspuns prin crearea acestui articol.
Am citit reply-ul la comentariul meu, cel lasat de unsirb, si are dreptate. Drept urmare, am donat pentru pentru cazul mentionat.
Ar exista o lista cu astfel de asociatii de buna credinta?
Gen care sa nu fie asociate cu persoane de genul Mihaela Geoana sau Andreea Marin sau care nu sunt capusate?
Am mai contribuit, nu cu mult, de exemplu la asociatia Noel, alte asociatii sau cazuri promovate de Alex Dima sau de VV (personajul preferat de pe acest blog) dar si la diferite articole/cazuri din ziarul local.
Si 99,9% recomand tuturor asociatia de ajutor a copiilor (Glasul vietiii) infiintata de Dan Damaschin, preot in biserica din curtea maternitatii Cuza Voda din Iasi.
NOU
Ai uitat când crucea roșie si-a luat ultimele iphone-uri și samsung-uri? Sau ca la colectiv au strâns bani pentru victime, dar s-au tras pe cur cand a fost vorba sa ajute victimele? Eu am donat către dăruiește viata și blondie.
NOU
nu am uitat. cum o chema pe soprana aia care a fituit banii?
NOU
Angela Gheorghiu. Bine au fost și cei de la antena 1, unde s-a zis ca s-au sifonat banii strânși din teledonul organizat atunci. Am cautat pe net și nu se mai găsesc informații. Ori am eu memoria alterata ori s-au ocupat de făcut curat.
NOU
se sterg periodic lucrurile rusinoase. legea Dreptul de a fi uitat.
NOU
Bai, incetati cu “soprane”, ca nu-i mai intra dumicatu-n gat lu’ Lucifer!
NOU
Pana la un anumit procent, eu inteleg. Da, exista voluntari, dar nu toti sunt. Oamenii mai trebuie si sa manance, nu poti trai doar din voluntariat. Dar pana la 85% e cale lunga.
NOU
In trecut, am pus botul la toate donatiile, stiti faza cu tig…minoritarul surd care vine cu o lista sa te inscrii la donatii si ii dai niste bani? Ohh pe cate liste am fost, chiar bucuros ca, in sfarsit, nu vine ceva ‘zda de influencer sa ceara bani pentru un caz nobil, nu. Iata ca vin oamenii bolnavi, banii ajung direct la ei. Mda… Pe urma era un tip pe Tiktok, umbla prin Africa, Uganda parca, filma niste oameni care traiau in conditii dezastruoase. Si era intrebata femeia din video, cat plateste chiria la “locuinta” si spunea aia gen 130 de draci pe luna. Si lumea se intreba in comentarii, bai cat inseamna 130 de draci? Pai 2.7 dolari. Pfoaj, dati-mi un cont, sa-i virez femeii chiria pentru un an. Si tipul facea un alt video, in care ii dadea femeii chiria pentru un an, aia plangea de fericire, noi plangeam in comentarii, ce mai, happy end maxim. Problema e ca ne-am trezit multi prosti ca am donat, posibil sa fi fost sute de oameni care au donat pentru femeia aia si copiii ei. Si la ea a ajuns o fractiune din bani. Scarba maxima.
NOU
cica au rupt au aia din Gaza cu ajutoarele, ceva finantat prin ONU, unde au descoperit ca jumate din angajati erau hamasi, iar banii se duceau spre terorism. dar sunt si ONG-uri serioase care chiar fac treaba, trebuie doar sa stabilesti cu ei un obiectiv si pentru o suma de bani potrivita, amnesty sau greenpeace de pilda, livreaza fara comentarii. orice.
NOU
80% din ceva e mai mult decat 100% din nimic.
NOU
Situatia asta se asemenea fix cu ceea ce spunea Dinica: “Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana”.
Strict insa pe povestea ONG-urilor sunt de parere ca sunt in esenta o modalitate perversa de sifonat bani si in anumite situatii de facut asa-zise optimizari fiscale. La ultima parte prin SUA a fost un scandal cu niste omuleti angajati pe la nu stiu ce companie din vale care si-au facut propriul ONG si care foloseau acel ONG pentru a-si mai diminuna baza impozabila(eu as distruge orice sistem de taxare in care se baga deduceri, dar e alta discutie). Practic oamenii donau fie la sfarsit de an fiscal, sau cum aveau nevoie bani catre acel ONG si completau in formularul de taxare, ulterior isi faceau placerile vietii prin acel ONG sub diverse forme. Treaba s-a rasuflat intrucat au fost ca de obicei lacomi si s-au intins la sume mai mari.
Asa ca sunt de parere ca ONG-urile astea cu salvam planeta ar trebui sa dispara. Si sunt de parere ca daca vrei sa ajuti cred ca mai degraba faci asta punctual cu oameni care sti ca au nevoie de ajutor.
NOU
In legatura cu Speranta pt Romania (una din multele asociatii sub care activeaza aceleasi persoane), convingerea mea este ca fac mult mai multe dubiosenii decat comisionul de 20%. A fost ceva scandal cu ei prin Rep Moldova, iar putinele documente medicale pe care le publica la strangerile de fonduri nu sunt intotdeauna corecte, eu ii studiez mai de mult. Chiar ma intreb daca ii va ancheta cineva serios vreodata, sub numele de “ingeri” si “salvatori” se ascund numai dubiosi.
NOU
No way, din decembrie ma invadeaza reclamele lor si mi se parea suspect ca au atat de multi bani de promovare. Nu mai poti sa ai incredere in nimic de pe net.