Primul meu contact cu PC-urile a fost în liceu, în 1990, când primiserăm niște HC85 și TimS-uri de pe undeva și eram toți uaaaaaaa. Atunci am învățat primul și ultimul limbaj de programare, BASIC, făcând jocuri de HC85, cu IF THEN GOTO.

Primul contact real cu un PC a fost prin… 95? Lucram ca mecanic de mașini de plicuri, că trebuia să pun și eu în aplicare diploma aia de calificare de la CFR, iar tipul care lucra la printing vindea PC-ul copilului, că îi luase 586 și nu mai avea ce să facă cu obositul ăla de 486 (citez din memoria directă, e posibil să mă înșel la denumirile exacte, știu că nu apăruse încă Pentium). Așa că m-am oferit să îl cumpăr. Iar omul a venit la mine cu o pungă de plastic, cu piese. Procesorul, memoria de vreo 4MB (enorm), un HDD de 40MB, mai mult decât suficient ca să ajungi pe lună și ceva mărunțișuri.

Băi copii, trebuie să fi fost sărac și să simți lipsa și dorința la acel nivel, ca să înțelegeți cât de fericit am fost când am văzut piesele alea, cât mi-a sărit inima din piept de emoție știind că acela va fi PC-ul meu.

În seara aia am ieșit de la muncă pe la 7 seara. Până am ajuns acasă, s-a făcut vreo 8. Am lăsat totul baltă și am plecat, îmbrăcat în salopete, să îmi cumpăr miniTower. Pentru că PC-ul meu nu avea carcasa pc, venise într-o pungă. Iar eu nu mai aveam răbdare. Iar atunci nici măcar ideea de mall nu exista în România, așa că ia de unde vrei tu carcasă, tinere. Dar, ca să vezi, am găsit. Undeva pe Pache, vizavi de fosta televiziune care găzduia pe acolo, un magazin mic, cu carcase pc și varii piese. Carcasă, tastatură, maus cu fir și bilă.

Era un dreptunghi alb, frumos, măreț, miraculos, pentru mine. Am ajuns acasă cu el și mi-am dat seama că nu am floppy disk (nu râdeți, sărăkiilor, că nu existau CD-uri) Dar era prea târziu ca să mai plec, așa că l-am montat așa. Absolut complet după ureche, nu mai văzusem niciodată un PC, nu aveam idee unde se pun chestiile pe motherboard, pini, jumperi, jumperi pe HDD și restul de chestii.

Și a mers, a mers din prima. Sigur, nu avea sistem de operare. Internetul nu exista, nu aveam de unde să iau sistem de operare, nu aveam pe cine să întreb cum se instalează, nici măcar nu știam exact ce e aia WIndows. Dar aveam PC-ul meu, dreptunghiul meu alburiu și eram super fericit.

Sigur, mă uit acum ce rachete au copiii mei și cum arată carcasele de acum, față de atunci. Și pot doar conchide că am îmbătrânit, puțin.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.