Contul meu
A pornit, de la Tudor, o discuție despre incapacitatea generației actuale de a vorbi la telefon, din varii motive și cum chestia asta e studiată și se numește phone anxiety. Și da, recunosc, am și eu exact aceeași anxietate când e vorba să mă sune altcineva decât familia mea, fie ei și cei mai apropiați prieteni. Ba chiar și la familie mă ia anxietatea, pentru că, dacă mă sună, e ceva urgent sau grav, nu poate scrie, poate e un accident, poate plm, anyway, toată drama.
Dar, ca idee, motivul principal pentru care eu nu doar că am anxietate de telefon, ci nici nu răspund la telefon este că oamenii au doar câteva motive pentru a te suna direct. Primul ar fi că vor să te facă, legat de ceva și atunci preferă să îți vorbească, pentru a-și folosi arsenalul din dotare, cu intonații, oftări, să moară mama de nu și chestii de astea, totul bazându-se pe faptul că oamenii au o reținere ciudată în a zice Nu în persoană.
Celălalt este că se grăbesc și vor să ia varii decizii, bazate pe deciziile tale, sau tu trebuie să iei decizii, fix la modul Aici cum facem, așa sau așa? Pare rapid, doar că nu. Pentru că discuția telefonică implică și inexistența unui martor al asumării acelor decizii. Și eu îi zic lui cutărescu să facă o machet mov, iar el mi-o face roz, pentru că așa i-am zis la telefon. Și acum ceartă-te și contrează-te cuvântul tău contra cuvântului său, cine a zis mov sau roz?
Așa că nu, mulțumesc, INDIFERENT ce business sau idee ai, vrei să discutăm pe marginea ei, avem mail, avem mesagerii, telegram, whatsapp, signal, viber, semnale cu fum sau conserve cu ață în fund. Verba volant, scripta manent. Iar asta o spun exclusiv din experiența proprie, am pățit lucruri bazate pe discuții care brusc nu mai erau recunoscute și nu mai existau, așa că nimic nu mă poate convinge.
Bine, evident, de la asta a ieșit panaramă cu analfabeții, la Tudor pe facebook, lucru de așteptat.
Nu, Ioana Mădălina Crainic, părerea ta nu e la fel de validă ca a celuilalt, atunci când mustește de analfabetism și ignoranță. Problema ta este că, atunci când ești prost, doar tu nu știi că ești prost, pentru că nu ai cum, ceilalți remarcă.
La fel și când ești mort.
NOU
O sa imi dau singur citat la o postare de acum cativa ani:
“Nu îmi place să vorbesc la telefon.
Cu excepția cazurilor când e ceva foarte urgent, nici macar nu răspund atunci când mă sună cineva.
Ai ceva important să-mi spui, îmi scrii un mesaj și iți răspund cât pot de repede.
Sunt mai timid din fire, nu e vorba de răutate sau aroganță.
Prefer să fac lucruri, cât pot, nu să vorbesc despre ele. Altfel, ce sens mai are ?
Nu înțeleg cum există unii care stau la telefon cu orele.
Ce Franz poți avea de povestit ore în șir, de parcă nu v-ați fi văzut de 10 ani ?
Mă mai ceartă ai mei – “băăăăi Dragoș, nu dai și tu un semn de viață, să știm și noi ce mai faci ? de ce ești așa de sălbatic ?”
Alții mă întreabă “mai zi și tu ceva, ce ești așa de tăcut ? Ești supărat ?”
Zisul ăsta mă scoate din papuci. Ce tot atâta zis ?
Uite, mai scriu câte o postare din asta aiurea pe Facebook, cât să nu-mi ies din mână.
Voi ce faceți când nu faceți nimic ?
Vă sunați intre voi ca să dezbateți nefăcutul ?”
NOU
fix. dar fix fix 100%.
NOU
Fix aşa! “Şi? Tu ce mai zici?” Nimic! Lasă-mă-n pace să-mi văd de ale mele şi tu vezi-ți de ale tale! Ce-o fi aşa de greu?!?
NOU
Vaaaaai, asta imi aduce aminte convorbirile cu sora-mea. Niciodata nu ne-am inteles bine, niciodata nu ne-am facut confidente si eu nu o sun. Pe vremea cand nu era blocata pe toate canalele, ma suna ea sa ma intrebe ce fac. Eu, bine. Si dupa aceea pauza. Pauza din aia chinuitoare de-ti venea sa te bagi in mormant. Daca o intrebam de ce m-a sunat, vrea sa-mi spuna ceva anume? Ah nu, voiam sa vad ce faci. Mmke.
NOU
Cand este vorba de lucruri de munca ce trebuie rezolvate urgent, eu prefer sa discut la telefon. Dar in acelasi timp, insist sa confirmam si pe mail, ca sa fim siguri ca nu ajungem la situatii precum cea din articol cand decizi sa folosesti culoare mov, iar interlocutorul intelege ca facem roz.
Dar nu trebuie neaparat ca mail-ul sa fie ceva complex si sa aiba si un raspuns. Este suficient sa scrii ceva scurt, cum ar fi:
“Asa cum am discutat la telefon / in sedinta, pentru acest proiect vom folosi culoarea mov.”
NOU
Singura dată când am avut cu adevărat anxietate de telefon, a fost când m-a sunat numărul de fix de acasă. Numărul ăla nu m-a sunat niciodată în viața mea și știam că e ceva rău, foarte rău. Primul gând a fost că a murit mama. Când am răspuns, singura chestie pe care am auzit-o a fost ”Ești bine?!”. Am răspuns ”Da!” și convorbirea s-a terminat brusc.
Evident, am sunat înapoi și am întrebat ce fusese cu telefonul. Răspunsul a fost unul la care nu mă așteptam, dar pe care mi-l doream: ”A sunat cineva și a zis că ai făcut accident pe trecerea de pietoni și ai nevoie de operație. Am sunat să văd dacă ești bine, înainte să dau banii”.
În ciuda faptului că spusesem acasă de zeci de ori de ”metoda accidentul”, tot căzuseră parțial în plasă. Bine că s-au prins după câteva minute și au sunat, în loc să dea niște zeci de mii de lei la ”trimisul doctorului”.
Și eram curios de unde știau ăștia că sunt bani în casă și eu nu știam:
”Am fost să scot toți banii de la C.E.C., câteva zeci de mii de lei și i-am luat în buzunar.”. Fix, dar fix la câteva zile, vine un astfel de telefon. Cam ciudat, nu?!
NOU
Niciodata n-am inteles cum prinde metoda “accidentul”, primul instinct nu e sa verifici sunand pe numarul celui drag, daca s-a intamplat ceva ?
NOU
@dragos, te țin la telefon, ca să se asigure că nu pot suna. În cazul meu s-a închis telefonul…
NOU
Noaptea mintii. Le dai un “inchide ca te sun eu”, faci verificarea scurt si apoi revii daca e.
Mai mult, niciodata, dar niciodata cand treci prin asa ceva, cei care te suna (politia, ambulanta, etc.) nu vor cere bani.
NOU
Deci, te-au sunat de pe fix sa se asigure ca esti bine, dar dupa ce au ajuns acasa. Pai inseamna ca s-au prins pe loc,dar totusi au zis sa te verifice când ajung acasa.
NOU
Normal ca Ioanei Crainic ii place sa vorbeasca la telefon. E mai greu sa iti dai seama de un om ca e analfabet dupa cum vorbeste.
NOU
ACR Call Recorder
sau orice altă aplicație de înregistrat apelul telefonic.
Mie îmi place să mai pot reasculta unele apeluri, în caz că am uitat vreun detaliu.
NOU
Folosirea oricarei astfel de aplicatii este ilegala, daca nu ai acordul explicit al interlocutorului pentru inregistrarea apelului.
NOU
Utilizarea în scopuri nelegitime este ilegală. Atâta timp cât tu ești una din părți ai tot dreptul sa înregistrezi discuțiile la care faci parte. Ce faci cu înregistrarea este partea importanta. Adică dacă începe unul sa te amenințe la telefon nu ai dreptul să-l înregistrezi ? Va țineți de glume cu GDPRul vostru 🙂 mai citiți bajeti
NOU
NOU
Sunt câteva cuvinte cheie acolo “fără drept” , “intr-o locuință ..” (adică în context non-profesional, non-spatiu public), “către o alta persoana sau către public” (nu către autorități). Încă odată, ce FACI cu înregistrarea este partea importanta. Altfel plm toate televiziunile ce filmează cu camera ascunsa și-ar lua amenzi și dosare penale. Recorder ? România te iubesc ? Expunerea unor ilegalitați este un scop legitim. Dar da sa citam Codul Penal.
NOU
din nefericire pentru argumentatia ta, probabil vorbesti cu singurul om de aici care are experienta hand on cu legislatia fix, dar fix in acest domeniu. omiti elegant ce te deranjează, gen înregistrarea audio a unei convorbiri private se pedepseste cu inchisoare sau amenda si o dai in gdpr si argumentul suprem Mai cititi.
Sa ma înregistrezi cand vorbesti cu mine la telefon, fara sa ai o motivatie justificata ( iar motivatia justificata este clar definita in codul penal si nu intra la categoria Asa am vrut eu) este infractiune. Singurul motiv pentru care iti raspund este faptul ca articolul si comentariile vor aparea in google si vor exista oameni care vor putea fi pacaliti, inclusiv cu un bias informational. Ai legea mai sus, Noul Cod Penal 2024, aici se termina discutia, blogul meu nu poate fi folosit pentru a disemina informatii false, nici macar din nestiinta.
NOU
Chestiunile urgente la telefon, ueori nu poţi aştepta până binevoieşte interlocutorul să răspundă la un mesaj. Caz concret, cineva în spital, grav, 50/50, nu poţi rezolva anumite chestiuni doar prin mesaje.
1 – nu înţeleg persoanele care stau cu ochii în telefon sau cu telefonul în mână de cand se trezesc până se culca si pe care, când le suni ca ai nevoie de ceva a.s.a.p. nu răspund. Că nu erau lângă telefon, că era la încârcat, ca îi strângeau chiloţi, că etc – dar fix când suni tu, în rest nici la wc nu se pot kaka fărăt elefon şi adorm cu el pornit
2
EL: Salut, Gigi, s-a rezolvat cu problema aia urgentă ? Te mai pot ajuta cu ceva ? Bine, pa
EA: (lângă el fiind) Cu cine ai vorbit ? A, cu Gigi ? Maria ce mai face ? Copiii sunt ok ? S-au întors din Turcia ? Ne vedem sâmbătă ? Ce ducem ? NU ai întrebat ? …………
NOU
fix asta si zic, anxietatea apare ca stii ca esti sunat ptr ca e ceva urgent. si daca de fapt telefonul e ca sa te intrebe ce mai faci, iti vine sa ii zici de ma-sa
NOU
Acu’ vreo 20 de ani i-am refuzat apelul maică-mii, dar am văzut că insistă și am răspuns. Doar ca să-mi spună că murise taică-miu. Mi-a luat ceva timp să pot răspunde la telefoane fără să mă gândesc la asta.
NOU
Să nu-ți placă să vorbești la telefon e una, nici mie nu-mi place, am zile cu 80-100 de apeluri, te cam saturi.
Să ai anxietate… plm, nu știu ce să zic, mergi și te caută, filează o lampă deja.
NOU
Wow… la 80-100 de apeluri pe zi esti aproape Call Center.
NOU
sunt de acord ca sunt lucruri urgente care se rezolva ‘in direct’ cu apelantul insa daca e ceva foarte important (spital, boala, moarte), ala care suna si tu nu-i raspunzi, va reveni de cel putin doua ori ca sa pricepi ca e foarte important ceea ce vrea sa-ti spuna sau iti trimite un sms in care te someaza cu ceva gen: raspunde naibii la telefon!!
BTW, pana a citii pe aici ca e ok sa nu-ti placa sa vorbesti la tel din varii motive, eu chiar credeam ca am o problema cu chestia asta, ii ziceam chiar ‘fobie’.
NOU
in fiecare dimineata, in drum spre serviciu, trec pe langa un depozit. si tot in fiecare dimineata, gestionara e in drum la tigara, vorbind la telefon. in fiecare dimineata, frig, cald, ploaie… sunt persoane care au o anumita ora de vorbit cu familia, cu copiii plecati, in fiecare zi.
pe mine asta ma depaseste. si sunt o persoana sociabila, am vorbele la mine, dar vorbesc la telefon strict daca e nevoie. sau chiar mai putin.
mi-amintesc acu niste ani, pleca fiu-meu la facultate. si asta cand pleca, parca pleca de la puscarie, nu se uita inapoi decat cand se terminau marafetii, sau mancarea, sau benzina. si nu trec 10minute si suna telefonul. barbatu-meu: asta a facut accident.
asa era, se rasturnase cu masina.
NOU
să tot fie vreo 15 ani de cînd am surprins următorul monolog într-un birou:
“… și m-am urcat în mașină cu bărbată-miu și ne-am dus la țară! 40 de km! tata, bine merci, prășea la roșii…
– ce faci, dom’ne!? de ce nu răspunzi la telefon?
– nu vezi? am treabă în grădină…; da’ de ce ai venit? s-a întîmplat ceva?
– păi, am văzut că nu răspunzi, m-am gîndit că ai pățit ceva… ți-e rău… ai murit…
– așa, și? dacă-mi era rău, ce puteai face tu, de la ploiești? sau dacă muream, nu te suna vecina să te anunțe? ce te agiți așa, n-ai rețetă de colivă…?”
NOU
mie nu imi place sa vorbesc la telefon ca ma plictisesc. Imi place sa vorbesc cand vad moaca omului, asa…in gol…pixu. Incep sa ma uit la teve, ma scarpin in nas, ud plantele. Bleah.
Am ras vorbind cu un prieten. Suedez. Cica vorbeste cu maica-sa o data la 2 saptamani. Dar, atunci, vorbeste cate o ora, minim. Si a invatat cum sa vorbeasca cu ea…fara sa vorbeasca cu ea. Cica la inceput era amator si zicea “da” din cand in cand. Dar…faza il prindea uneori neatent. Asa ca acum are mai multe fraze de control, a invatat cand sa le insereze, o intreaga arta a vorbitului la telefon fara sa auzi ce se vorbeste
NOU
A fost o perioada in care cred ca numarul meu a circulat pe la toate firmele astea de teleshopping prin telefon. Ma sunau sa-mi ofere ba suplimente din plante, ba nu stiu ce device etc. Eu deja ma amuzam la maxim, am inceput sa fac misto de ei. Acuma deja cand raspund ii las sa se prezinte si daca nu sunt de la ceva banca sau unde am facut o comanda si vor si confirmarea telefonica (rar dar se mai intampla), cand ma intreaba numele ii spun ca nu, greseala. Sunt asa de socati, cum … nu acesta este nr lui x? Nope =))
Bottomline, nu am treaba cu vorbitul la telefon. Si pe la lucru am avut de dat telefoane la persoane straine pentru a-i invita la un eveniment, mi-am dat greata pe vecie.
Lumea oricum nu mai este curioasa sa vorbeasca mult la telefon si cu toata lumea, cand poti comunica si pe alte cai. Eu discut asa mai mult la telefon cu 3 persoane dragi care sunt aflate departe de mine si ne vedem foarte rar fizic, din motive de distante. Ei, cu acele persoane pot discuta ore intregi. In rest prin mesaje dar in principiu, n-am anxietati de genul.
Am anxietate in schimb sa vorbesc in public mai mult cu persoane necunoscute mie, intr-un cerc mai mare. Acolo ma inrosesc si ma tot gandesc cum sa depasesc faza asta, ca ma dispera ca se vede tot pe mine si ma intreaba lumea ”esti bine?, esti tare rosie…”
NOU
Cred că am dezvoltat toți această anxietate de vorbit la telefon. Într-un fel analizăm si discutăm optiunile direct, altfel cînd citim și analizăm. Pare natural să luăm decizii fără presiune.
– te freacă un prieten, fin, cunoștință care ți-a găsit numărul un telefon după 5 ani, că tocmai și-a schimbat telefonul și google i-a făcut restore la toate numerele de care uitase, hai să facem un grătar. Da, plm, am curte, iarba, dar nu am chef de vizitatori autoinvitati. Direct la telefon trebuie sa vin in doua secunde cu o situație prin care nu sunt disponibil. Sau “ce faci weekendul asta” e întrebarea. Aș putea spune “stau cu catargul ridicat, daca se coboară in bernă, tai iarba, sau ies cu bicicleta”. Dar nu fac asta atît de convingator cum o fac in text. “Weekendul asta merg la parinti. Că nu știu cît mai sunt pe aici”. “Soacră-mea vrea s-o scot și pe ea la iarba verde, a făcut bătături de la stat în pat, că încă nu se ridică după AVC-ul ăla de anul trecut”. Nu exagerez, sunt situații reale, nu mint, doar că nu am chef sa iau acea morgă “e cam grav”.